duminică, 27 iulie 2008

Referat Stefan Luchian

Stefan Luchian

1893-Martie: se intoarce in Bucuresti si expune patru tablouri la expozitia "Cercului artistic"
Iulie-Octombrie: petrece vara si toamna la Jugureanu, la matusa sa Sevastia Mirzescu: "Recitam versuri, pictura nu mai faceam"
Figureaza ca membru activ printre semnatarii statutelor Cenaclului artistic, votate in sedinta din 23 octombrie

1894-Incepe sa se faca cunoscut ca un personaj important al cafenelei artistice bucurestene
Martie-Aprilie: deschide, impreuna cu Titus Alexandrescu, o mica expozitie intr-un atelier din strada Regala nr.11, unde se si instalase. Datat 1894, un laviu infatisand un aspect din atelier
La 2/14 mai este ales membru in juriul Expozitiei anuale a artistilor in viata, expozitie ce se relua dupa o intrerupere de 13 ani

Mai-Iunie: expune opt lucrari la Expozitia artistilor in viata, la Ateneu, intre care si "Ultima cursa de toamna"
5 Iunie: i se decerneaza Medalia a III-a pentru "Efect de luna" (in prezent la Muzeul de arta din Iasi)
Noiembrie: prezent cu 10 lucrari la expozitia "Cercului artistic de la Ateneu"
1895-Martie: este ales vicepresedinte al asociatiei Cercului artistic

Mai: primeste din partea Directiei Regiei Monopolurilor comanda unui panou "Manastirea Tismana", pentru decorarea unui vapor
Iunie: participa cu sase lucrari la Expozitia artistilor in viata
Septembrie-Octombrie: deschide o expozitie in atelierul din strada Regala, impreuna cu C.Artachino

1896-Februarie: cumpara imobilul din soseaua Kiseleff, rondul II, in care se muta la 23 aprilie
Mai: Expozitia Artistilor Independenti, in str.Franklin nr.12, manifestul careia este semnat si de Stefan Luchian, alaturi de Artachino, Bogdan-Pitesti si Vermont. Expune 15 opere. Critica il saluta ca "adevarat artist independent si modern"
Mai: Artachino il prezinta pe Luchian, in Revista Orientala, drept un "admirabil colorist" si "un spirit liber, nutrind idei revolutionare"

Iunie: cu prilejul unor serbari ale presei din gradina Bragadiru, contribuie la decorarea unei carciumi artistice
1897-Martie: incheie un angajament pentru zugravirea bisericii-catedrale a orasului Alexandria, impreuna cu C.Artachino si C.Pascali
Iulie: ziarele anunta infiintarea societatii Ileana pentru dezvoltarea artelor, din al carei comitet face parte si Stefan Luchian
Septembrie: semneaza contractul pentru zugravirea bisericii-catedrale din Tulcea, impreuna cu C.Artachino

Decembrie: primeste comanda a patru schite istorice pentru cromolitografiere, alaturi de alti artisti
1898-21 Februarie: vernisajul expozitiei societatii Ileana, la care participa cu peste 20 lucrari. Pictura sa este intampinata elogios de catre critica, remarcandu-i-se caracterul modern.
Martie: mentionat printre proapspetii frecventatori ai salonului literar al lui Al.Macedonski
Aprilie: merge la Curtea de Arges pentru a se documenta in vederea zugravirii bisericii-catedrale de la Alexandria

1 Mai: semneaza, alaturi de C.Artachino si C.Pascali, contractul pentru zugravirea bisericii-catedrale de la Alexandria. Incepe sa lucreze la pictura biserici, ramanand la Alexandria pana la terminarea lucrarii. La sfarssitul lui septembrie zugravirea bisericii este gata (receptionata definitiv in noiembrie). In aceasta perioada face cunostinta cu tanara Cecilia Vasilescu, careia incepe sa-i dea lectii de pictura. Intre cei doi se incheaga o pasionanta idila, prilejuind un neintrerupt schimb de scrisori timp de peste un an

Decembrie: grav bolnav, timp de trei saptamani, de o violenta inflatie cu abcese in gât, primul simptom al maladiei infectioase care il va doborâ peste trei ani si-i va aduce moartea in mai putin de doua decenii
1899-Martie: Luchian e din nou bolnav, fiind impiedicat sa iasa din casa
Aprilie-Mai: expozitie la Ateneu, impreuna cu N.Vermont

Referat Primele elemente de arta crestina

Primele elemente de arta crestina

Reprezentările iconografice, din ce în mai caracteristice pentru arta creştină, vizau cu prioritate ilustrarea textelor sacre, şi ca modalitate comodă de popularizare. Ilustrarea lor face parte, într-un fel, şi dintr-un demers exegetic, pentru că se urmărea o ”traducere”, o explicitare a respectivelor texte. În acest context intervine, absolut firesc, o raportare la sursele Vechiului Testament, deci la tradiţia iudaică. Treptat, arta reprezentativă s-a structurat, semantic, ca lectură dirijată a evangheliilor ca reflex al dezbaterilor teologice şi clişeelor populare, presupunând: detaşarea de iudaism, justificarea războaielor sfinte, lupta împotriva ereziilor, universalizarea creştinismului.

Autorii diverselor artefacte operau în conformitate cu prescripţiile canonului oficial, practicând stereotipia. Din momentul în care era probată şi acceptată, imaginea era preluată, conservată în tipare cvasiidentice, cu unele detalii care adaptau mesajul la particularităţile zonale, la noile strategii teologice etc. Simbolul, fabula, alegoria se pliau pe teologia oficială pentru interpretarea dirijată a Bibliei, dar şi pe gândirea artistică a vremii. Rolul unei astfel de arte era cu precădere acela de a forma cultura săracilor. Ea trebuia să exprime identitatea religioasă, dar şi pe cea etnică a unei colectivităţi.

Aspecte ale ”problemei iudaice” în arta creştină a Europei

Arta bizantină se limitează în general la identificarea evreului, proces care însă nu presupune conotaţii infamante. Preocupările de identificare sunt ecoul unor dispute teologale purtate între părinţii bisericii şi rabbini şi chiar a unor pamflete ce datau din secolul al II-lea. Deoarece încercarea elitei teologice de a-i discredita pe evrei nu coincidea cu statutul lor socio-economic din Bizanţ, aprecierile defavorabile nu au constituit o bază pentru delimitare, respectiv identificare. În Bizanţ nu sunt impuse semnele distinctive infamante, aşa cum nu se înregistrează nici devastări de sinagogi, expulzări sau pogromuri.

În întreaga iconografie bizantină acele tefilim (două cutiuţe cubice de piele neagră, la care sunt ataşate, după prescripţiile tradiţionale, curele de piele numite reţios, care se purtau pe frunte şi pe braţul stâng în timpul slujbei de dimineaţă, în zilele de lucru), gluga cu ţitoth (ciucurii de la cele patru colţuri ale tales-ului, mantaua de rugăciune) apar ca semne pregnante de identificare religioasă. Arta Bizanţului foloseşte aşadar semnul de identificare iudaică conotat religios, cea medievală vest-europeană caricatural- infamant. Acest aspect desparte cele două arii culturale în privinţa receptării alterităţii evreieşti.

André Grabar subliniază, ca o particularitate a iconografiei bizantine, faptul că evreul are o fizionomie accentuat semitic-siriană[7]. Această remarcă este valabilă şi pentru iconografia românească, rusească şi sârbească: Maria, Iisus, îngerii, apostolii, martirii, sfinţii părinţi, toţi sunt ilustraţi în acest mod. În vest se impune cu timpul o reprezentare caricaturizată şi hipercaricaturizată: nasul coroiat, barba ascuţită, ochiul uşor oblic şi cu tendinţă exoftalmică, o vizibilă rouelle. Se ajunge practic la o manipulare estetică a individului, care este integrat unor stereotipii fizionomice, alături de altele cromatice, cu efect propagandistic antisemit.

Referat Pablo Picasso

Pablo Picasso

Pictura face parte din viaţa lui Picasso şi, în acelaşi timp, viaţa lui înseamnă în egală măsură artă. S-a născut la 25 octombrie 1881 în Malaga (Andaluzia) ca fiu al lui José Ruiz Blasco - pictor şi profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Malaga - şi al soţiei sale, Maria Picasso y López. Talentul lui Pablito se evidenţiază încă din copilărie, ca adolescent îi uimeşte pe profesorii de la Institutul de Arte Frumoase din

Picasso: Viaţa, 1903 - Cleveland Museum of Art

La Coruna, deşi el suportă cu greu rigoarea tradiţiei şi educaţia academică. În anul 1895 familia se mută la Barcelona. Tatăl său îi dăruieşte pensulele sale, gest prin care îi recunoaşte talentul excepţional. Tânărul Picasso îşi continuă studiile la Şcoala de Arte Frumoase din Barcelona (1896) şi la Academia de Pictură din Madrid (1897-1898). În anul 1900, Pablo, în vârstă de nouăsprezece ani, îşi expune pentru prima dată lucrările în localul Els Quatre Gats ("La patru pisici") din Barcelona, unde se aduna avangarda artistică şi intelectuală din capitala Cataluniei. Din 1901, începe să-şi semneze lucrările cu numele mamei sale, consideră că Picasso "sună foarte bine". Următorii ani şi-i petrece călătorind între Spania şi Franţa. La Paris este influenţat de operele lui Auguste Renoir şi Claude Monet.

Expune câteva tablouri la galeristul Ambroise Vollard, unde cunoaşte pe pictorul Max Jacob, de cale îl va lega o prietenie de lungă durată. La Paris în cartierul Montmartre. Perioadele albastră şi roz. În 1904, Picasso se hotărăşte să se stabilească definitiv la Paris, într-o casă veche, cunoscută sub numele de Bateau Lavoir, unde locuiesc studenţi, pictori, sculptori şi actori. Pictează la început tablouri triste, în tonuri albastre reci (aşa numită perioadă albastră), ce exprimă singurătatea, sufernţa şi sărăcia, reflectând o dispoziţie afectivă melancolică.Cunoaşte pe Fernande Olivier, o tânără brunetă şi elegantă, de care se îndrăgosteşte şi cu care va locui împreună.

Picasso: Familie de saltimbanci, 1905 - Chester Dale Collection

În pânzele lui Picasso domină acum nuanţele deschise, senine (perioada roz).Fascinat de universul arlechinilor, acrobaţilor şi clovnilor, merge adeseori la un circ din apropiere unde îşi găseţte motive pentru tablourile sale. Vara anului 1905 o petrece într-un sat din Pirinei împreună cu Fernande. Lucrează acolo la tablourile care vor marca începutul "perioadei primitive" în creaţia lui. Picasso se îndepărtează de modul clasic, figurativ, de prezentare a chipului omenesc, îl interesesează sculptura iberică dinaintea dominaţiei romane, renunţă la modele şi pictează exclusiv din imaginaţie.Acest proces este încununat de realizarea tabloului Domnişoarele din Avignon (1907), care prevesteşte naşterea cubismului.

Cubismul

Între anii 1908 şi 1914 Picasso trasează împreună cu Georges Braque drumul unui mod revoluţionar de tratare a formelor, care va căpăta denumirea de Cubism, de la articolul criticului Louis Vauxcelles: "...ei dispreţuisc formele, reduc totul - locuri, figuri, case - la formele geometrice elementare, la cuburi". În realitate, Picasso şi Bracques încearcă să reprezinte obiectele tridimensionale pe suprafaţa bidimensională a tabloului, fără a folosi mijloace iluzioniste, să reunească forma şi suprafaţa recurgând la mijloacele unei picturi fără deosebiri între prim plan şi fondul în perspectivă.

Referat Giorgio Barbarelli

Giorgio Barbarelli

Despre scurta viaţă a lui Djordjoni nu se ştie aproape nimic. Ne-au parvenit doar puţine lucrări ale maestrului (unii cercetători reduc nejustificat numărul lor la 5-6 pînze)cu datare aproximativă, paternitatea unora rămînînd încă contraversată.
Se presupune, că Djordjoni ar fi învăţat la Djovani Bellini, renumit maestru al Renaşterii veneţiene timpurii, în atelierul căruia s-au format artişti plastici celebri , precum Tiţian, Sebastian del Piambo şi Palma Vechio (cel bătrîn).

Întîlnirea cu Leonardo da Vinci, care vizitase Veneţia la începutul anului 1500, a avut o importanţă pentru tînărul artist plastic, acesta din urmă preluînd de la celebrul maestru procedeul „sfumato”. Spre deosebire de alţi pictori veneţieni, ce modelau forma de cele mai multe ori cu ajutorul culorii, el folosea pe larg şi clarobscurul. Se cere menţionat faptul, că Djordjoni deţine un loc aproape la fel de important în dezvoltarea şcolii veneţiene, ca şi rolul jucat de Leonardo în impulsionarea artei şcolilor Italiei centrale.

Djordjoni era un om neobişnuit de dotat. „Natura l-a înzestrat cu talentul fericit de a picta cu nespusă uşurinţă. Coloritul lui în ulei şi frescă era ba viu, strălucitor, ba uneori moale şi într-atît de dulce în trecerile de la lumină la umbră încît mulţi dintre cei mai buni maeştri de atunci îl recunoşteau drept un artist născut spre a insufla viaţă figurilor...”, -scriau cu încîntare Vazari, care vizitase Veneţia după treizeci de ani de la moartea lui Djordjoni.

Tot de la el aflăm, că artistul cînta „dumnezeeşte”, acompaniindu-se la lăută, era un bărbat chipeş căruia-i „plăceau desfătările amoroase...”
Prima dintre marile opere timpurii sigure ale maestrului e „Madona Castelfranco” )pe la 1505, catedrala oraşului Castelfranco), un tablou de altar de doi metri înălţime, pictat pentru mica capelă de familie amenajată în catedrala urbei de către patricianul local, cunoscutul condotier Tuţio Constanţio, în memoria fiului său mort de tînăr într-o campanie.

În acest tablou Djordjoni aprope că nu iese din cadrul procedeelor compoziţionale folosite în cuantrocento. Compoziţia e simplă, echilibrată, constituită pe principiul piramidal atît de îndrăgit de Leonardo da Vinci. În centrul e dispusă Madona cu pruncul dormind în braţe stă aşezată pe un tron foarte înalt, speteaza căruia este acoperită cu o fîşie de ţesătură imprimată (procedeu curent folosit de pictorii veneţieni).

Maria, cufundată în gînduri, priveşte absentă în jos, dincolo de cadrul tabloului, fără a observa sfinţii ce stau la picioarele tronului. Unul din ei e îmbrăcat în marmură de cavaler licărind şters, celălalt e în odăjdii de călugăr franciscan. Figurile, ce par la prima vedere în deplin dezacord, sînt legate între ele prin firele invizibile ale aceleeaşi stări de spirit contemplative pline de o luminoasă tristeţe. Dincolo de parapetul de piatră se deschide o privelişte pătrunsă de lumină şi tihnă. Peisajul în tablourile lui Djordjoni, ca şi în pînzele altor pictori veneţieni, constituie unul din mijloacele de sporire a emotivităţii.

Referat Vincent Van Gogh

Vincent Van Gogh

Fusese exasperant de sărac. Venitul lui consta doar din ajutorul oferit de fratele său mai mic, Theo. Însă pictura îl făcea fericit, sufletul i se revărsa pe pânze. Activitatea lui a fost puternic influenţată de cercul de pictori format de Eduard Manet, Auguste Renoir si Camille Pisarro: aceştia nu urmau moda picturii contemporane, nu doreau să reproducă imagini fixate în ateliere cu aer îmbâcsit. Ieşeau în aer liber şi pictau peisaje adevărate.

Contemporanii îi numeau ironic „impresionişti”, deoarece adesea reproduceau doar anumite impresii dintr-o imagine. Dar picturile compuse din pete de culori vii păreau să prindă viaţă pe pânză, se impregnau de un dinamism aparte, ceea ce lipsea din operele contemporanilor. Van Gogh s-a dus şi mai departe. În locul copierii formelor exacte, se străduia sa exprime senzaţii şi sentimente. Cu mult timp după moartea lui a fost catalogat drept „postimpresonist”, deoarece a creat după impresionişti.

Tinereţea Artistului
Van Gogh s-a născut la 23 martie 1853, în Groot Zundert,un orăşel olandez. Tatăl lui era preot protestant, iar mama provenea dintr-o familie de pictori şi negustori de artă.
Avea 16 ani, când mama lui i-a găsit primul loc de munca, în Haga, la un unchi care era negustor de artă. Părea ca viaţa sa intrase pe făgaş normal, dar în 1874 este transferat la Londra unde se îndrăgosteşte de fiica gazdei şi îşi neglijează munca. A fost concediat şi trimis acasă. În 1876 se întoarce in Anglia şi lucrează ca colector de taxe într-o şcoală londoneză.

Mizeria oraşului însă îl afectează atât de puternic încât refuză colectarea taxelor, de aceea se trezeşte din nou pe străzi. Se reîntoarce acasă, şi de data aceasta decide că, urmându-şi tatăl sa devină preot, dar studiile teologice i se par dificile, şi se dedică activităţilor caritabile. Aşa ajunge în 1878 în Belgia în zona minieră Borinage. Sărăcia regiunii este impresionantă chiar faţă de mizeria cartierelor londoneze: îşi vinde toate lucrurile şi se mută într-o colibă sărăcăcioasă, aproape de „ai săi”. Patronii uimiţi îl concediază în 1880.

Pas Decisiv
La data aceasta însă este deja decis să devina artist şi să prezinte în tablourile sale viaţa reală. În primul rând a trebuit să înveţe. Anul următor îşi împarte timpul intre Haga şi Antwerpen. În 1885 pleacă la Paris. Cu ocazia primului sejur în acest oraş, înainte cu 11 ani, fusese fascinat de prima şi unica expoziţie a impresioniştilor, iar acum îşi dorea să fie aproape de artiştii săi idolatrizaţi. În Paris se mută în Montmartre.

Chiria pentru amândoi este suportată de fratele mai mic, Theo. Mişcarea impresionistă nu a avut însă un succes real în rândul publicului, fapt pentru care la acea dată numeroşi artişti părăsiseră deja Parisul. S-au găsit însă destui care să-i încurajeze pe Van Gogh şi pe alţi colegi de breaslă printre care, Cezanne, Toulouse Lautrec şi Seurat. Van Gogh era ataşat îndeosebi de Gauguin, având în vedere că ambii artişti considerau că picturile trebuie să reflecte trăirile interioare.

Referat Barocul vizual

Barocul vizual

Pictorii care au excelat în folosirea elementelor stilului baroc în pictură au folosit în mod accentuat figuri umane surprinse în decursul mişcării, puternice contraste de lumină şi întuneric (acea tehnică cunoscută sub numele generic de clarobscur), culori puternice, saturate şi un echilibru compoziţional mai degrabă dinamic decât static, considerat de multe ori chiar dezechilibru compoziţional.

De asemenea, folosirea liniilor de compoziţie de forme curbate, asemănătoare unor litere S multiple, a diagonalelor repetate de tip ascendent şi descendent comparativ cu liniile drepte, orizontale şi/sau verticale, folosite preponderent anterior, sunt alte elemente tipice ale barocului de tip vizual. Tintoretto (pe numele său real Jacopo Robusti) a fost unul dintre cei mai mari pictori ai şcolii veneţiene, probabil ultimul mare pictor al Renaşterii italiene şi fără îndoială unul din primii pictori folosind o manieră baroc în pictură.

În Cina cea de taină, folosirea accentuată a clar-obscurului, a diagonalei ascendente în jurul căreia gravitează întrega compoziţie, a dramatismului momentului surprins în punctul său critic şi redat ne-echivoc cu măiestrie, precum şi a culorilor saturate, ce umplu cadrul picturii, reprezintă tot atâtea elemente baroc. În Eneas scapă din Troia în flăcări, prezentat aici, Federico Barocci face dovada însuşirii şi aplicării cu brio a elementelor definitorii ale stilului baroc în pictură. În anul 1598, anul realizării picturii, acestea erau deja clar cristalizate şi "standardizate," cel puţin în Italia.

Baroc. Peter Paul Rubens în Vânătoare de lei dovedeşte încă o dată măiestria sa artistică, prin folosirea simultană a multiple elemente de baroc imagistic.
Peter Paul Rubens, considerat de mulţi specialişti cel mai mare pictor european, maestru incontestabil al barocului pictural, a folosit compoziţii complexe cu personaje multiple, pictate din unghiuri diferite, efectuând sincron diferite lucruri slujind unui scop comun. Spre exemplu, în Vânătoarea de lei, artistul flamand a folosit la refuz spaţiul existent, grupând şapte vânători, dintre care trei pe cai, înarmaţi cu 5 suliţe, 2 săbii şi multiple pumnale în jurul a doi lei, care urmează a fi străpunşi fiecare de mai multe arme simultan.

Deşi este considerat, de către cei mai mulţi, un pictor reprezentativ al şcolii spaniole, de către alţii un pictor manierist, El Greco, pictor care a excelat în a prezenta în pictura sa scene biblice şi, mai ales, mistice, a pictat şi sub influenţa barocului. Mai exact, tehnica sa de a picta are multiple elemente baroc, şi, aidoma lui Rubens, artistul spaniol de origine greacă foloseşte culori saturate aplicate cu tuşă groasă, de multe ori delimitând clar, dar alteori nedelimitând limpede, aidoma artiştilor ce foloseau tehnica numită sfumato, liniile de contur dintre personaje sau dintre personaje şi fondul picturii.

Referat Constantin Brancusi

Constantin Brancusi

In 1904 porneste spre Paris, trecand prin Budapesta, Viena, Munchen (aici sta un timp), prin Elvetia. Obtinand o bursa in Franta in 1905, se inscrie la Scoala de arte frumoase, in clasa lui Antonin Mercie. In 1907 este acceptat practician in atelierul lui Rodin, pe care il va parasi, orgolios si plin de incredere, comparandu-l pe maestrul sau cu un arbore la umbra caruia iarba nu creste. Brancusi creeaza acum Portretul lui Nicolae Darascu, Bust de baiat, Cap de baiat, Dupliciu (1906) apoi Rugaciunea si Portretul lui Petre Stanescu, ce constituie un ansamblu funerar comandat pentru Buzau (1907).

Artistul incepe sa fie tot mai sigur de drumul pe care merge. Modelajul fin, sensibil la efectele luminoase se indeparteaza acum de incidentele de tip impresionist (Rodin) pentru a incepe, in conditiile afirmarii unor tendinte rationaliste, intre care cubismul, o lunga lupta pentru surprinderea esentei, a ceea ce este durabil, sustras clipei. Cumintenia pamantului, o prima versiune a Sarutului (1907), Somnul (1908), Muza adormita (1909-1910), Pasarea maiastra (1910), Prometeu (1911), Domnisoara Pogany (serie 1912-1933), Primul pas (1913) sunt lucrari ce marcheaza aplecarea spre valorile artelor arhaice, ale etniilor negre sau oceanice.

In aceasta perioada se imprieteneste cu Modigliani. Un alt prieten al sau, pictorul Henri Rousseanu, ii spune lui Brancusi profeticele cuvinte: "...Tu ai transformat anticul in modern". Sculptorul - din ce in ce mai cunoscut - se bucura de succes si in S.U.A., la New York, unde, in 1913, participa la Expozitia internationala de arta moderna isi deschide prima sa expozitie personala. Expune la manifestarile gruparilor "Tinerimea artistica", "Arta Romana,", "Contimporanul" etc. In atelierul sau vor veni sa lucreze mai multi tineri artisti: Irina Codreanu, Milita Petrascu, Constantin Antonovici, Isamu Noguchi, George Teodorescu s.a.

Sculptorul cauta principiile fundamentale ale formei, degajand-o tot mai puternic de aspectele efemere. Reducerea la structura a formelor organice are loc odata cu aplecarea spre formele primare, spre orizontul genezei vietii (Principesa X, 1916; Primul strigat, 1917; Nou nascutul, 1920; Domnisoara Pogany, Leda, 1920; Inceputul lumii, 1924). Seria de "Pasari in vazduh" aduce ideea ridicarii in spatiu, posibilitatea transcenderii cadrului concret de existenta.

Brancusi reuseste sa anuleze efectele gravitationale, dematerializand, printr-o slefuire indelunga, volumele. Alteori - cazul Coloanelor fara sfarsit dintre 1918-1928 - ideea de inaltare este asigurata de cresterea pe verticala a unor modului geometrici. Este o perioada cand sculptorul face schite si pentru comanda - nerealizata - a maharajahului Yeswart Rao Holkar Bahadur, pentru un Templu al meditatiei (1933). 53875vgj88nhs6m

Brancusi vine in Romania dand curs chemarii Ligii nationale a femeilor din Targu Jiu, care dorea sa inchine un monument eroilor patriei cazuri in timpul primului razboi mondial. Realizeaza tripticul Masa tacerii, Poarta sarutului si Coloana fara sfarsit (1937-1938) - capodopera a marelui artist. Aici, ca si in alte opere, Brancusi regaseste dimensiunile artei populare, ale intregului patrimoniu cultural romanesc, pe care le-a introdus in atmosfera agitata a artei moderne. Atitudinea constructiva, pozitiva, ce se degaja din aceasta abordare a fenomenelor vietii face din Brancusi unul din creatorii ce au marcat decisiv evolutia sculpturii moderne

Revelatia stravechii culturi ii ofera nu atat o suma de morfologii – reale fireste, dar reduse la un pitoresc invocat de unii exegeti ai sai - ci mai ales o structura morala si filosofica. Preluand elemente de limbaj din zacamantul culturii populare, Brancusi incarca opera sa de forte miraculoase. Iluminat de cultul pamantului patriei si al stramosilor sai, sculptorul, "Genius loci al Romaniei", cum il numea Giulio Carlo Argon, este fascinat de zorii nasterii omului, descoperind, in fluxul imemorial al vremii, momentele cruciale ale vietii - nasterea, iubirea, munca, creatia, moartea.

Spatiul inchis, circular, al marilor sanctuare dacice din Muntii Orastie , masurand scurgerea vremii si mentinand treaz spiritul, este reluat de Brancusi cu dorinta de a sacraliza un loc, un punct evocator, unde timpurile – trecut, prezent si viitor – se unifica. Crescand impetuos pe verticala, Coloana ascunde in simplitatea sa efortul constructiv, pentru a pastra pur si rezistent, sensul inaltarii umane, aspiratia spre lumina, spre ratiune.

Referat Nicolae Grigorescu

Nicolae Grigorescu

Ajuns la varsta de 10 ani a inceput sa se gandeasca la o meserie. Il atragea in mod deosebit meseria de zugrav, unchiul si un frate mai mare fiind zugravi. In Caramidari se afla atunci un pictor ceh renumit, stabilit in tara, Anton Chladek, care il va lua pe Nicolae in atelierul sau. Relatiile dintre maestru si ucenic era una foarte rece. Chladek era sever si cauta deseori sa preintampine o posibila concurenta din partea unui ucenic iscusit. In 1850, la numai 12 ani, parasea atelierul pictorului Anton Chladek, unde petrecuse doi ani ca ucenic.

Grigorescu este atreas in mod deosebit de icoane si va picta cu un farmec rar figurile sfintiilor din icoanele sale. Cu iconitele sale va strabate strazile aglomerate ale capitalei, ca un mic zugrav ambulant. Despre iconitele sale nu se va stii foarte multe pana in 1853 cand se face cunoscuta opera sa de la Baicoi: icoane de mari dimensiuni, despartind pronaosul de naos, in biserica zidita de printesa Trubetkoi.

Acesta a fost debutul sau ca iconar, urmand apoi picturile de la Caldarusani, Zamfira si Agapia � cele mai insemnate au loc aici si vor fi terminate in 1860. Cariera sa de iconar se incheie odata cu finalizarea picturilor de la Agapia. La Zamfira il intalneste pe calugarul Isaiia Piersiceanu, om umblat prin Occident, care va avea asupra tanarului o actiune hotaratoare. Cele mai adanci si mai tainuite proiecte si aspiratii ale lui Grigorescu incep sa capete forme mai palpitante, sperante noi se adauga dorintelor vechi si viitorul este colorat cu tonuri atragatoare. Isi propune sa mearga la Paris si incearca sa obtina un ajutor de la stat in aces sens, dar zadarnic.

Curand face cunostinta cu viitorul Mitropolit al Tarii Romanesti, Iosif Gheorghian , si acesta un om calatorit. Astfel, dorinta tanarului de a pleca la Paris devine si mai mare. Din starea sufleteasca de ingrijorare si speranta va fi scos de catre stareta Manastirii Agapia, care il angajeaza pentru pictarea totala a bisericii de curand reparata. Acesta este un moment marcant in viata tanarului deoarece, dupa infaptuirea Unirii Principatelor, Mihail Kogalniceanu, pasionat amator de pictura si un bun cunoscator al artei, viziteaza manastirea. Acesta ramane uimit de talentul tanarului pictor si ii promite ca il va ajuta sa se perfectioneze in strainatate.

Cu banii castigati de la Agapia Grigorescu isi pregateste plecarea pe cont propriu la Paris, cand, in toamna lui 1861, primeste instiintare de la Ministerul Moldovei ca una din bursele pentru Paris ii era destinata. In aceeasi toamna el se indreapta spre Franta, incepand astfel o noua etapa din viata sa. Ajunge la Paris in 1961, unde este intampinat de C.I. Stancescu, vechi rival victorios de la concursul de burse, cu care va face o excursie la Saint Denis. Aceasta excursie va lasa ca urma un desen dedicat insotitorului sau.

Incepe scoala abia in martie 1862 deoarece ratase concursul de intrare din septembrie, in clasa Sebastien Cornu. Este clasificat catre mijlocul grupului celor admisi si, de remarcat, inaintea lui Renoir, care concurase si el. In toamna lui 1863 paraseste atelierul lui Cornu petrecand de aici ianinte o parte din an in Paris, unde isi instaleaza un mic atelier, si alta parte la Barbizon. Abia dupa ce va exersa o perioada lunga de timp copiind opere celebre, tanarul va incepe sa faca picturi originale.

In vara lui 1864, neintelegeri financiare cu ministerul il silesc sa se intoarca pentru scurt timp in tara. Din tara el merge direct la Barbizon, hotarat sa se asocieze grupului de pictori din splendida padure, care a facut celebru in lumea intreaga acel mic sat francez. Impreuna cu traiul de la Barbizon, Grigorescu este atras din ce in ce mai mult de peisaje. In vara lui 1867 revine in tara, unde ia contact cu viata si natura regiunii de deal si de munte de la noi. In 1869 este primit la Salonul de la Paris cu lucrari pe care el le considera interesante prntru publicul cosmopolit dar care astazi ii stisfac mai putin

Referat Arhitectura, muzica si literatura

Arhitectura, muzica si literatura

Multi cred ca atunci cand Nicolae Ceausescu demola satele, bisericile si monumentele arhitectonice ale Romaniei, o facea din dementa si nu la ordin. Dar demolarea satelor, infometarea romanilor, demolarea bisericilor, au fost conform programului francmasonic de la care Ceausescu n-a deviat; si n-a fost lichidat pentru acele fapte, ci pentru cu totul altceva. Si nu pentru ca marilor bancheri le-a fost mila de poporul roman, ca tremura de frig iarna, ci pentru ca s-a lacomit si a platit datoriile externe ale Romaniei, refuzand astfel sa mai plateasca dobanzile care umfla cuferele casei Rothschild.

Este clar ca programul de demolare al ambiantei arhitectonice a civilizatiei crestine europene este global, nu specific lui Ceausescu, si poate fi urmarit cu usurinta in occident. Planul francmasoneriei internationale este sa transforme civilizatia de tip european crestin, in care individul este dotat cu liber arbitru si este responsabil pentru actele sale, intr-o tiranie globala in care plebea, gloata, vitele cu fata umana, cei multi, traiesc in comun, in cirezi conduse de tehnocrati, adica de o patura birocratica privilegiata care executa ordinele directoratului si sunt rasplatiti cu un nivel de trai putin mai ridicat decat al gloatei.

In America, aceasta societate a viitorului, a Noii Ordini Mondiale, este numita plantatia globala(the global plantation), caci asa traiau sclavii pe plantatiile de bumbac, dormind in dormitorul comunal, mancand de la cantina, facand ce li se spune. In Uniunea Sovietica si in tarile socialiste, asa traiau membrii de partid si de nomenclatura. Cine nu-si aduce aminte ce bine era la comun, cu baia si bucataria comune mai multor familii? Francmasonul Ceausescu darama satele si bisericile ca sa extermine crestinismul si civilizatia lui si sa transforme taranii in sclavi care traiesc la bloc, la comun.

Diferenta dintre viata goimilor, a vitelor cu fata umana, in plantatia globala, si viata crestinului de tip european nu e imediat vizibila. Mai mult, la prima vedere, viata cirezii pare mai prospera decat a omului liber. Statele Unite ale Americii se indreapta spre socialism, caci numai socialismul pare americanilor capabil sa vindece relele sociale - somajul, saracia, foametea, lipsa de ingrijire medicala. Tot socialiste sunt guvernele Marii Britanii, Frantei, Canadei. Iata cum este descris socialismul de catre unul care il cunoaste bine: Viktor Suvorov, fost inalt ofiter in armata sovietica: Marele ideal al socialismului e simplu si poate fi inteles de oricine.

Societatea este construita pe baze rationale. Somajul nu mai exista. Ingrijirea medicala este gratuita si mancarea, in cantitati rezonabile, este gratuita. Fiecare om are o camera separata cu lumina si ventilatie. Apa, canalizarea si incalzirea sunt gratis. Tot omul are dreptul la timp liber. Nu exista impartire in bogati si saraci. Toata lumea are haine confortabile si solide, potrivite cu anotimpul - si hainele sunt, desigur, tot gratuite. Si toti sunt egali in fata legii.

Ai sa spui ca este doar un vis frumos si ca nimeni n-a reusit sa construiasca socialismul pur. Aiurea. In fiecare tara exista deja insule de socialism pur, neintinat, in care fiecare din aceste conditii este indeplinita. Exista o inchisoare in orasul vostru? Daca da, du-te si uita-te la ea - si ai sa vezi o societate in care toti oamenii au mancare, au de lucru si in care hainele, locuinta si incalzirea sunt pe gratis.

Comunistilor sovietici li se reproseaza adesea ca au incercat sa construiasca o societate socialista dar in schimb au produs ceva ce seamana indeaproape cu o inchisoare. Acuza este pe deplin nejustificata. In Uniunea Sovietica unii prizonieri au celule mai mari ca altii, unii mananca bine, altii prost. E o totala confuzie - mai sunt multe de facut pentru a face ordine. Adevaratul socialism, in care toti oamenii sunt cu adevarat egali, nu seamana doar cu o inchisoare - este o inchisoare. Nu poate exista decat inconjurata de ziduri inalte, turnuri de paza si caini de paza, caci oamenii incearca tot timpul sa fuga din orice regim socialist, exact cum incearca sa fuga din inchisori.

Dar unde sa fugi din plantatia globala? Unde sa fugi dintr-o inchisoare care acopera toate continentele? In urma cu cativa ani am vazut o emisiune cultural-educativa la televizor. Un egiptolog a descifrat inscriptiile de pe peretii unui mormant din Valea Regilor si-a vazut ca un perete continea un fel de jurnal intim al unui satean care povestea un eveniment din viata satului. Naratiunea din acest jurnal, vechi de mii de ani, insotita de imagini ale locurilor si monumentelor, au constituit o imagine fascinanta - dar si ingrozitoare. Caci ce vedeam era viata noastra socialista cea de toate zilele. Viata de care s-au bucurat romanii ca scapa in 1989, viata pe care guvernul american o pregateste in Statele Unite, viata pe care Fondul Monetar International o pregateste celor carora le acorda imprumuturi; viata pe care o vor avea tarile care se contopesc in Europa Unita.

Satul era o aglomerare de casute inghesuite (ca apartamentele dintr-un bloc) in care traiau o ciurda de oameni, toti angajati la construirea maretelor morminte ale demnitarilor, toti instruiti exact atat cat e nevoie ca sa execute operatia ce le este atribuita (diviziunea muncii), toti imbracati la fel, bucurandu-se de aceeasi ingrijre medicala, la fel de saraci sau bogati, participand in grup la fiecare activitate, egali in fata autoritatilor. Erau total scutiti de orice grija materiala, caci autoritatile le asigurau locul de munca (nu exista somaj) si tot autoritatile le trimiteau carutele cu mancare, punctual si democratic (nu exista foamete si nu existau bogati si saraci). Dar diavolul si-a varat coada in acest paradis terestru socialist: unii sateni au conceput planul de a fura o parte din comorile cu care impodobeau monumentele ce le construiau, de a le vinde si de a incerca viata pe cont propriu, viata individuala.

Natural, au fost prinsi. Inteleapta si iubita conducere a tarii nu i-a executat decat pe cei vinovati dar, in scop educativ, pentru a descuraja restul poporului de la astfel de idei nastrusnice, a luat o masura administrativa: a oprit carutele cu alimente. Si astfel, satenii, in mod preventiv si exemplar, au murit de foame. Caci proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie, eliminarea exploatarii omului de catre om, si toate celelalte, adusesera poporul din raiul socialist in fericita situatie in care mancarea nu se producea individual si nu se vindea pe piata libera ci se dadea, sau, cum zice romanul acum, se baga.

Referat Arte plastice

Arte plastice

Existenta unei traditii bizantine vechi a fost dovedita de inflorirea picturii murale in Valahia in secolul 14. Picturile de pe peretii bisericilor princiare din Curtea de Arges, realizate intre 1362-1366, constituie una din cele mai impunatoare compozitii de tip mural bizantin din secolul 14 si un model pentru pictorii murali din Tarile romanesti si Transilvania, integrata intr-o adevarata scoala de pictura.

Pe langa trasaturile (modele arhetip si canoanele imobile contemplative) impartite in mod obisnuit cu intreaga lume est ortodoxa, pictura romaneasca - pictura murala, miniaturile, gravurile liturgice, lucrarile arginate sau aurite (Cele patru evanghelii realizat de Gavriil Uric in 1429, primul pictor roman cunoscut, care este acum in Biblioteca Bodleiana din Oxford) - are trasaturile ei specifice.

Frescele din Valahia secolului 16, dar mai ales exceptionalele picturi exterioare care decoreaza peretii manastirilor din Bucovina, Moldova de Nord (Voronet - 1547; Moldovita - 1532-1537; Sucevita - 1582-1598), prin compozitia lor armonioasa, bine echilibrata relatie intre intreg si detalii, stralucirea culorilor reprezinta ultima epoca infloritoare in istoria picturii bizantine dupa caderea Bizantului.

Sculptura ocupa un loc modest in Evul Mediu in principatele din afara arcului carpatic, monumentele de tip bizantin fiind in general lipsite de decoratiuni sculptate. Una din putinele exceptii este Biserica Episcopala din Curtea de Arges, cu multe decoratii de origina caucaziana si araba. In Transilvania este subordonata stilului religios catolic abordat. Detasarea de canoanele bizantine, caracteristica a secolelor 17 si 18, va atinge o culme in secolul 19 cand caracterul laic a aparut in arte si, mai tarziu, a fost adaptat vietii moderne atat ca subiect (portrete si scene istorice) cat si in tehnica (pictura de sevalet) sau curente artistice (academism si romantism).

Au fost introduse de artisti straini care au venit din Austria, Germania, Polonia, Italia, la chemarea marilor boieri ce comandau portrete de familie. La inceputul anilor 40 din secolul 19, au aparut primii artisti romani educati in vest, in principal in Germania, iar dupa 1850, moda franceza si-a facut loc in pictura. Theodor Aman (1831-1891) si Gheorghe Tattarescu (1820-1894), reprezentanti ai academicismului, sunt primii beneficiari ai educatiei parisiene.
Nicolae Grigorescu (1838-1907), care a introdus pictura in aer liber in arta romana si Ioan Andreescu (1850-1882) isi completeaza educatia alaturi de pictorii din Barbizon in timp ce Stefan Luchian (1868-1916) asimileaza la Paris experienta impresionista. Prin ei pictura romaneasca isi face stralucita intrare in zona modernitatii. Cele trei mari personalitati artistice reprezinta in acelasi timp trei tipuri de receptie si sensibilitate.

Portretele de taranci ale lui Grigorescu, pline de efuziune si mandrie tinereasca, sunt remarcabile, vocatia lui Andreescu pentru peisaje respira un aer de sobrietate si meditatie, in timp ce Luchian adauga o intensitate tragica la delicatetea si gratia florilor sale, care i-au adus un mare renume. In acelasi interval de timp, se observa o reinnoire a idiomului sculptural prin imersiunea in folclor atinsa de Dimitrie Paciurea (1873-1932) si Constantin Brancusi (1876-1957). Paciurea, primul sculptor roman inzestrat cu viziune monumentala, a explorat inclinatiile mitologige si fantastice ale vechilor creatii folclorice (himere si sfincsi).

Stabilit la Paris in 1904, Brancusi va restructura, prin simplificari geometrice, intreaga arta a secolului 20. Putine din operele sale se afla in muzee romanesti: Rugaciune, Sarutul, Domnisoara Pogany, Cumintenia pamantului etc. De notat sunt de asemenea monumentele de la Targu Jiu, consistand din Coloana fara sfarsit, Masa tacerii si Poarta sarutului (1936-1938), dedicate sodatilor cazuti in primul razboi mondial.

Perioada interbelica diversifica si imbogateste pictura romaneasca, care absoarbe experienta impresionista si a altor curente. Nicolae Tonitza (1886-1940), Francisc Sirato (1877-1953), Camil Ressu (1880-1962) si Lucian Grigorescu (1894-1965) se afla printre numele cele mai cunoscute. Merita sa fie mentionate si nume ca Gheorghe Petrascu (1872-1949), a carui opera este caracterizata de natura materiala a expresiei, eliminarea narativului din pictura, energia si nobletea atitudinii si Theodor Pallady (1971-1956), prieten cu Matisse, caracterizat prin rigoarea in compozitie si paleta discreta de culori.

Referat Stilul Art Nouveau

Stilul Art Nouveau

Expozitia cu care si-a inaugurat galeria a prezentat o varietate uimitoare de tablouri, sculpturi, ilustratii, ceramicã, sticlãrie si mobilier, în stiluri foarte diferite. În ciuda diversitãtii, multe exponate aveau douã elemente comune: respingerea realismului traditionalist în favoarea imaginilor exotice si simbolice, si o fascinatie datã de potentialul decorativ al liniilor curbe, iesite în relief.

Aceste douã elemente au devenit definitorii pentru stilul care a devenit ulterior cunoscut sub denumirea galeriei lui Bing – Art Nouveau. Începând cu perioada renascentistã, arta occidentalã a fost dominatã de idealul realismului. Artisti precum Caravaggio (1571-1610) erau renumiti pentru capacitatea de a reproduce pe pânzã imagini tridimensionale. În secolul al XIX-lea societatea artisticã a privit pictura ca reprezentare a realitãtii, fiind apreciate imaginile aproape fotografice, cum ar fi cele realizate de Ingres (1780-1867).

Chiar si revolutionarii care se împotriveau stilului academic, cum ar fi grupul artistilor cunoscuti ca impresionisti, au fost tentati sã reflecte lumea vizibilã, considerând cã tehnicile lor de lucru creau perceptii senzoriale mai pline de acuratete. Aceastã aplicare asupra realismului a ridicat statutul “picturii de sevalet” mult deasupra celorlalte arte decorative, astfel încât artistii cei mai talentati se aplecau asupra picturii.

Inevitabil artele decorative - si talentul pentru desenul abstract pe care acestea le presupun – au avut de suferit. Pe la mijlocul secolului XIX s-a deschis o prãpastie între pictorii de sevalet, considerati artisti adevãrati, si specialistii în artele decorative, vãzuti ca mestesugari. Consecintele acestei tendinte au avut o importantã deosebitã asupra evolutiei stilului Art Nouveau. Personalitatea cea mai reprezentativã pentru aceastã tendintã a fost: William Morris (1834-1896).

Dezamãgit de “prostiile” agitate de productia industrialã de masã, Morris considera cã arta si design-ul erau inseparabile si cã toate artefactele utilizate în viata cotidianã ar trebui sã poarte amprenta unui artist. În consecintã, Morris a însusit si s-a perfectionat în mai multe mestesuguri, printre care tâmplãria, sticlãria si pictura pe sticlã, si în anii 1860 a înfiintat un atelier dedicat fuziunii diferitelor arte si mestesuguri. Morris însusi excela în realizarea tapiseriilor si materialelor destinate tapiteriilor, utilizând modele întortocheate, repetitive, inspirate din naturã - multe dintre acestea se mai produc si astãzi.

Referat Art Nouveau

Art Nouveau

Perioada de la sfarsitul sec. XIX a oferit un teren fertil de studiu pentru istoricul de arta este totusi surprinzator ca miscarea Art Nouveau a fost la inceput considerata ca una din numeroasele fenomene stilistice nereusite ale secolului, fiind considerata prin excelenta decorativa si superficiala. De aceea pe fatada unei case construite in stilul art nouveau scria: De esta fachada no es responsable el actual proprietario. Miscarea art nouveau trebuie pretuita din mai multe motive.

Ea contine intr-o oarecare masura un dualism: in privnta aspectelor cotidiene exponentii sai actionau practic fara sa stabileasca o legatura prea indepartata cu teoriile estetice ale lor. Dezvoltarea tehnica de astazi ne indreptateste sa fim plin de uimire si teama si e usor sa te identifici cu artistii idealisti din epoca art nouveau care, prin rafinamentul lor estetic, se aflau in opozitie cu aceasta dezvoltare similara.

Primele mari expozitii ale stilului au aparut abia dupa razboi: in cadrul Muzeului de Arta Aplicata de la Zurich expozitia lui Hans Curjel si la muzeul Londonez Victoria si Albert, expozitia lui Peter Floud(1952). Printe cele mai renumite se numara expozitia de la muzeul de arta moderna din New York(1958) si cea de la Paris(1960).
Definirea stilului

•Conceptia formei: linia asimetrica care se termina printr-o miscare ca de bici, incarcata parca de energie constituie principala caracteristica de oranmental al stilului art nouveau. Intodeauna vie, in permanenta miscare ornamentatia apare echilibrata. Privind mai in adancime remarcam stradania de a stapani miscarea prin intermediul unei armonii bine echilibrate. Aspectul cel mai important al decoratiei este capacitatea sa de a sublinia structura formei si apoi de contopi atat obiectul cat si ornamentul lui intr-o entitate organica: scopul devine astfel unitatea si sinteza.

Exista mai multe stiluri art nouveau. Stilul abstarct si structural simbolic se gaseste in sfera culturala franco-belgiana(decoratia executata de Guimard pentru Metro). Stilul floral si organic se gaseste la Nancy(Emile Gallé sa prezentat la expozitia de la Pris din 1900 cu o masa de lucru cu machetarie din diferite esente). Conceptia liniara, bidimensionala si simbolica a atins culmile prin scoala de la Glasgow(detaliile de ornament amintesc muguri stilizati ori boabe de fasole, se introduc siluete feminine dezinvolte invaluite in conturul unor picaturi de lacrimi care cad or se circumscriu unor tipare liniare.