Referate

Referat Circuite integrate, tipuri si generatii

2008-09-11T02:50:00.001-07:00

Producţia de componente electronice discrete a fost revoluţionată în momentul apariţiei primelor circuite integrate. Aceste noi componente au revoluţionat atât producţia de bunuri de larg consum de lunga durată, precum şi cea industrială, strecurându-se astăzi în cele mai neinchipuite domenii ale vieţii noastre cotidiene.

Iti este util acest referat?
Da-i o nota si ajuta-ti colegii!

10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Să ne aducem aminte de primele aparate de radio, care au fost echipate cu circuite integrate în etajul audio, aparitia primelor receptoare TV echipate cu circuite integrate, radiocasetofoane şi multe altele, pătrunderea automatizării în procesele de producţie, apariţia roboţilor industriali.

După etapa mecanizării, omul îndeplineşte în principal funcţia de conducere a proceselor tehnologice de producţie. Operaţiile de conducere necesită un efort fizic neglijabil, în schimb necesită un efort intelectual important. Pe de altă parte unele procese tehnice se desfăşoară rapid, încât viteza de reacţie a unui operator uman este insuficientă pentru a transmite o comandă necesară în timp util.
Se constată astfel că la un anumit stadiu de dezvoltare a proceselor de producţie devine necesar ca o parte din funcţiile de conducere să fie transferate unor echipamente şi aparate destinate special acestui scop, reprezentând echipamente şi aparate de automatizare. Omul rămâne însă cu supravegherea generală a funcţionării instalaţiilor automatizate şi cu adoptarea deciziilor şi soluţiilor de perfecţionare şi optimizare.

Prin automatizarea proceselor de producţie se urmăreşte asigurarea tuturor condiţiilor de desfăşurare a acestora fără intervenţia operatorului uman. Această etapă presupune crearea acelor mijloace tehnice capabile să asigure evoluţia proceselor într-un sens prestabilit, asigurându-se producţia de bunuri materiale la parametri doriţi.
Etapa automatizării presupune existenţa proceselor de producţie astfel concepute încât să permită implementarea mijloacelor de automatizare, capabile să intervină într-un sens dorit asupra proceselor asigurând condiţiile de evoluţie a acestora în deplină concordanţă cu cerinţele optime.
Totul a fost motivat şi demonsrtat prin cresterea performanţelor tehnici, a fiabilităţii produselor şi în scăderea preţului de cost.

Ce este de fapt un circuit integrat? Un ansamblu de componente discrete ( diode, tranzistoare, rezistente, condensatoare şi chiar bobine ) montate pe un suport de siliciu miniatural numit “cip”. Acest ansamblu a fost standardizat şi a căpătat forme de capsule cu diferite dimensiuni şi număr de terminale. Numărul componentelor a crescut de la câteva sute, la câteva mii sau chiar zeci de mii în cazul microprocesoarelor.

Cele mai simple circuite integrate, sunt cele logice fabricate şi în ţara noastră şi sunt din seria CDB începând cu 400, 402, 403, 404, care conţineau maxim 4 trazistoare, 2 diode, şi 4 rezistente, ele putând fi construite uşor şi din componente discrete. Aceste porţi au fost folosite la fabricarea de calculatoare şi în automatizări unde numărul lor erau cu sutele şi chiar cu miile. Sigur, gama de produse din seria CDB nu s-a oprit la aceste câteva tipuri, numărul lor fiind câteva sute.
Circuitele integrate TTL s-au culminat în cele mai simple microprocesoare de fabricaţie românească ca: procesorul de 1 bit PC 14500, numărătorul de program de 4 biţi PC 14104 sau demultiplexor 1:8 cu memorie.

Circuitele integrate logice, care au fost folosite cu zecile de mii în primele calculatoare, dar şi în alte aplicaţii industriale, de automatizare şi robotizare, au netezit calea spre realizarea circuitelor integrate liniare, care puneau probleme noi, generate de complexitatea structurii, de particularităţile procesului tehnologic, de varietatea metodelor şi a aparaturii de testare.

Circuitele integrate au fost proiectate şi perfecţionate pe diferite domenii de utilizare: asa s-au născut cele logice, cele analogice, ori lineare etc. În functie de caracteristicile funcţionale şi de domeniul de aplicaţii cele analogice au fost grupate pe familii: amplificatoare operationale (AO), circuite de uz industrial, circuite de audio, radio şi TV, arii de diode şi tranzistoare. Şi totusi, ele nu pot fi clasificate foarte exact după nişte criterii prestabilite deoarece, au domenii de aplicare foarte largi.

În ţara noastră, începând din anul 1974 au fost produse primele circuite integrate analogice-liniare cu aplicaţii în domeniul audio, radioreceptoare şi televizoare. Asa a devenit imperios necesară preluarea şi asimilarea circuitelor integrate liniare, care să preia funcţiile etajelor clasice cu tuburi electronice sau cu tranzistoare. S-au născut primele aparate de radioreceptoare cu circuite integrate cu etajele de radiofrecvenţă şi frecvenţă intermediară integrată într-un cip de TBA 570, cu decodor stereo de tip A758 şi cu etajul final audio de tip TCA 150, care la vremea aceea situau produsele la nivelul de vârf al tehnicii mondiale.

Principalul producător de circuite integrate şi alte componente, a fost IPRS Băneasa, o fabrică unde au fost produse alte circuite integrate liniare, ca alimentatorul stabilizat pentru tunere cu varicap TAA 550, amplificatorul de frecvenţă intermediară sunet şi imagine la TV (TDA 440), sincroprocesorul TV (TBA 950), C.I. pentru baleiaj vertical (TDA 1170 ), amplificatoare operaţionale (A 741, M 3900 ), stabilizatoare de tensuine (A 723), temporizator ca E 555, senzor magnetic M 230, comutator senzorial pentru tastaturile electronice la TV, seria SAS 560,561.

Spre exemplificare aş menţiona ca amplifictorul operaţional A 741, care se găseste în capsula cu 8 sau 14 terminale, are domenii largi de aplicaţii ca: receptor de tensiune, amplificator neinversor sau inversor, integrator ori amplificator de putere cu viteză de variaţie mare. Toate acestea şi altele în domenii ca robotizarea industrială, maşini unelte semiautomate sau automate, producţia de echipamente audio- video. Din familia lui A 741 fac parte si amplificatorul operational cuadruplu M 324 şi cel dual de tip M 358, care şi-au găsit aplicaţiile în sisteme de control industrial şi ca ampilficatoare de curent continuu.

Referat Generatoare de semnal

2008-09-11T02:48:00.000-07:00

Circuitele electronice care, în anumite conditii specifice, generează semnale se numesc generatoare de semnal.
În funcţe de condiţiile fundamentale de producere a semnalului, generatoarela se pot împărţi în două categorii : oscilatore şi generatoare comandate.

Oscilatoarele sunt generatoare de oscilaţii electrice întreţinute, cu frecvenţe proprie (care deci funcţionează fara semnal de intrare).
Faţă de amplificatoare, oscilatoarele prezintă asemanari şi deosebiri. Asemanarea constă în proprietatea comună de a transforma energia de curent continuu a sursei de alimentare in energie de curent alternativ a semnalului generat. Deosebirea constă, in primul rand, in faptul ca pentru executarea acestei operaţii amplificatoarele necesită un semnal de comandă, pe când oscilatoarele lucrează fară semnal exterior de comandă. În al doilea rând, semnalul de ieşire al unui amplificator are frecvenţă dată de semnalul de intrare, pe când semnalul generat de oscilator are frecvenţa dată de parametrii circuitelor care il compun.

• PARAMETRII OSCILATOARELOR

Ca generatoare de semnal, trebuie sa îndeplinească anumite condiţii privind principalii săi parametri şi anume:

- forma semnalului generat;
- domeniul de frecvenţă in care lucrează;
- stabilitatea frecvenţei semnalului de ieşire;
- mărimea si stabilitatea amplitudinii semnalului de ieşire;
- coeficientul de distorsiuni neliniare impuse.

• CLASIFICAREA OSCILATOARELOR

Oscilatoarele se pot clasifica după urmatoarele criterii:

După forma semnalului pe care il generează:

- oscilatoare sinusoidale ;
- oscilatoare nesinusoidale;
• După domeniul de frecvenţă în care lucrează:
- oscilatoare de joasă frecvenţă (de audiofrecvenţă);
- oscilatoare de înaltă frecvenţă (de radiofrecvenţă);
- oscilatoare de foarte înaltă frecvenţă;
• După principiul de funcţionare:
- oscilatoare cu rezistenţă negativă;
- oscilatoare cu reacţie;
• După natura circuitelor care intervin in sructura lor:
- oscilatoare RC;
- oscilatoare LC;
- oscilatoare cu cuarţ;

• CIRCUITE PENTRU GENERAREA IMPULSURILOR

• Circuite basculante

Circuitele basculante sunt circuite electronice, prevazute cu o bucla de reactie pozitiva, folosita la generarea impulsurilor. Aceste circuite prezinta in functionare doua stari de durata de obicei inegala : una de acumulare,in care tensiunile si curentii variaza foarte lent si una de basculare, in care au loc variatii foarte rapide ale tensiunilor si curentilor.
Procesul de basculare este un proces cumulativ, care o data amorsat se dezvolta in avalansa. Amorsarea proceselor de basculare se poate face fie cu ajutorul unor semnale de comanda aplicate din exterior, fie in urma unui proces intern de variatie relativ lenta ( de exemplu, descarcarea unui condensator ) care creiaza la un moment dat conditii pentru declansarea proceselor ce duc la basculare.

• Dupa numarul de stari stabile pe care le pot prezenta, circuitele basculante se impart in trei categorii :
- circuite basculante astabile : nu prezinta nici o stare stabila ; se caracterizeaza printr-o trecere dintr-o stare in alta, fara interventia unor impulsuri de comanda exterioara.Perioada semnalelor generate depinde de valorilie parametrilor circuitului;
-circuite basculante monostabile:prezinta o singura stare stabila,in care pot ramane un timp indelungat.Cu ajutorul unui impuls exterior comanda ,ele trec intr-o alta stare in care raman un interval de timp determinat de elementele circuitului,dupa care revin la starea initiala;
-circuite basculante bistabile:se caracterizeaza prin doua stari stabile,in care pot ramane un timp inelungat.Trecerea dintr-o stare in alta se face prin aplicarea unui impuls scurt de comanda,din exterior.

Referat Microprocesoare

2008-09-11T02:47:00.000-07:00

De la apariţie pînă în momentul actual, evoluţia calculatoarelor personale a cunoscut momente de cotitură, veritabile mutaţii.
Primul este legat de introducerea, în anul 1976, a calculatorului APPLE II, moment care marchează adevărata naştere a domeniului, al doilea este legat de implicarea, în anul 1981 a firmei IBM prin lansarea faimosului IBM PC, iar al treilea este apariţia în arhitectura calculatoarelor personale, a microprocesorului INTEL 80386.

Acest microprocesor marchează a treia eră, majoră, în calculul personal, punînd la dispoziţie o putere de calcul deosebită, viteză spo¬rită, precum şi posibilităţi de programare care deschid perspective noi software-ului de bază şi de aplicaţie. 386 este cel mai inovativ microprocesor dezvoltat pînă acum şi fără îndoială,, va fi pentru mult timp cel mai vîndut microprocesor. Fiind un microprocesor pe 32 de biţi puternic şi flexibil, aplicaţiile sale vor fi mult mai extinse, programele existente putînd fi rulate mai rapid şi mai eficient. Programatorii vor fi mult mai liberi de constrîngeri hardware, dezvoltând programe MS DOS precum şi noi programe care beneficiază de lucrul pe 32 de biţi în cadrul noilor sisteme de operare, mult mai eficiente.

Cum cunoscutul principiu al "ontogenezei care repetă filogeneza" se respectă şi în domeniul calculatoarelor personale, tehnologia existentă a permis im¬plantarea conceptelor de prelucrare paralelă, interleaving, page mode, cache, maşină virtuală, proprii pînă acum sistemelor medii şi mini în cadrul calculatoarelor personale. 386 conţine el însuşi în arhitectură, o mulţime din conceptele enunţate şi permite de asemenea, implan¬tarea la nivelul resurselor unui calculator personal, a acestor concepte "noi".

Toate acestea sugerează faptul că 386 va impune un nou standard pentru calculatoarele personale. In anii care urmează, cele mai multe inovaţii vor fi legate de exploatarea posibilităţilor pe care le oferă acest microprocesor. Cu toate că, în prezent calculatoarele personale realizate pe baza microprocesorului INTEL 80386 nu oferă, în mare, decît ceva mai multă viteză, performanţe deosebite sînt aşteptate pe măsura dezvoltării software-ului ce exploatează caracterristicile noi ale acestui microprocesor. Această lucrare nu îşi propune să prezinte în detaliu structura lui 386. Ea vrea să ofere o imagine adecvată a pieţei de calculatoare personale actuală, ajutîndu-1 pe managerul de astăzi să ia o decizie corectă într-o politică de achiziţie de PC pe termen lung. Chiar şi vînzătorului de calculatoare personale lucrarea îi poate fi utilă, prin indicarea posibilităţilor pe care le oferă piaţa de PC-uri.

Tehnologia 386 este prezentată clar, fără să se intre în detalii, care să facă lucrarea greu de abordat de un cititor fără o pregătire de strictă specialitate. Sîntem conştienţi că piaţa româneas¬că de calculatoare, ca orice piaţă scăpată de mecanismele greoaie ale centralizării, are o tendinţă exagerată spre neologisme, în special în faza de început. Lucrarea subliniază faptul că orientarea achiziţiilor trebuie să se facă raţional, criteriul preţ / performanţă trebuind să caracterizeze politica de cumpărare în raport cu fiecare aplicaţie. Există domenii în care o soluţie ieftină (PC XT/AT) poate da deplină satisfacţie. De remarcat însă că o strategie pe termen lung indică PC 386 ca o soluţie recomandabilă, mai ales sub aspectul dezvoltărilor ulterioare, potenţiale. Este ştiut că performanţele calculatoarelor personale depind de arhitectura şi soluţiile adoptate de fiecare constructor.

Lucrarea face o analiză a principalelor arhitecturi adoptate, a managementului de memorie, a modului de organizare a magistralelor de date, a diverselor soluţii de conectare a memoriilor externe şi a perifericelor în cadrul unor sisteme 386 puternice cum ar fi IBM PS2/80, COMPAQ DeskPro 386/25, SUN 386i...
80386 oferă o soluţie hardware eficientă pentru multiprogramare şi un mod 8086 virtual prin care calculatorul funcţionează ca şi cum ar rula sisteme MS-DOS "single tasking' multiple. Pentru a folosi acest avantaj, este nevoie de software proiectat pentru a-l utiliza. MS-DOS, în forma nemodificată, nu poate să asigure aceste funcţii. Din această cauză 80386 a generat un interes renăscut pentru sistemele de operare micro, domeniu dominat de MS-DOS în ultimii ani. Lucrarea anali¬zează noile implicaţii în software, versiunile 386 ale OS/2, programe de control 386, sisteme de operare alternative, extensii DOS şi UNIX. Se face o prezentare a evoluţiei microprocesoarelor INTEL, prezentîndu-se caracteristicile fiecărei familii.

Pentru o orientare clară, un studiu comparativ al microprocesoarelor pe 32 de biţi evidenţiază locul ocupat de 386. Tendinţele de evoluţie în domeniu sînt prezentate de asemenea, în sfîrşit, tehnicianului i se oferă o imagine a arhitecturii interne a lui 386, registre, tipuri de date, mod de operare precum şi set de instrucţiuni. Un tabel comparativ cu principalii competitori în domeniul PC 386 oferă o imagine selectivă cumpărătorului român asupra pieţei de calculatoare personale la nivelul anilor 1990.

80386, rezultatul unei evoluţii tehnologice

INTEL, arhitectul revoluţiei calculatoarelor personale

Arhitectura microcalculatoarelor de astăzi este datorată în proporţie de 70% firmei INTEL, într-adevăr, luînd în considerare primul calculator personal realizat în 1974, MITS ALT AIR, avînd la bază microprocesorul 8080, IBM PC şi nenumăraţii compatibili care au făcut ca arhitectura 8086/88 să devină un standard, generaţiile succesive ale lui 86, 80286, 80386 cu nenumăratele aplicaţii, foarte rapidul 486, toţi rulînd acelaşi software şi împingînd compatibilitatea de jos în sus înspre secolul următor, putem susţine afirmaţia de mai sus fără ezitare.Succesul lui INTEL se datorează abilităţii acestei firme de a descoperi tendinţe de viitor şi de a se poziţiona astfel încît să poată exploata aceste tendinţe.

Cînd Robert Noyce şi Gordon Moore au înfiin ţat compania în 1968, erau deja veterani ai industriei electronice; s-au întîlnit în timp ce lucrau pentru William Shokley, cel ce coinventase tranzistorul şi împreună cu alţi 6, au înfiinţat Fairchild Semicon ductors. In timp ce erau la Fairchild, Noyce a inventat circuitul integrat, iar Moore a coordonat echipa de cercetători care a introdus în fabricaţie primul circuit integrat. Scopul iniţial al lui INTEL, într-un moment cînd memoria calculatoarelor era realizată pe toruri de ferită, era de a realiza o memorie pe un circuit integrat. Prin 1969, INTEL producea primul circuit integrat RAM static, iar în 1970, RAM-ul dinamic 1103 a constituit o soluţie providenţială pentru calculatoarele de capacitate medie, făcînd ca memoriile pe toruri de ferită să fie depăşite şi curînd abandonate. 1971 a marcat două evenimente deosebite pentru INTEL: primul EPROM şi primul microprocesor.

Referat Microcontrolere

2008-09-11T02:46:00.000-07:00

Circumstanţele în care ne găsim astăzi în domeniul microcontrolerelor şi-au avut începuturile în dezvoltarea tehnologiei circuitelor integrate. Această dezvoltare a făcut posibilă înmagazinarea a sute de mii de tranzistoare într-un singur cip. Aceasta a fost o premiză pentru producţia de microprocesoare, şi primele calculatoare au fost făcute prin adăugarea perifericelor ca memorie, linii intrare-ieşire, timer-i şi altele. Următoarea creştere a volumului capsulei a dus la crearea circuitelor integrate.

Este anul 1969, şi o echipă de ingineri japonezi de la compania BUSICOM sosesc în Statele Unite cu cererea ca unele circuite integrate pentru calculatoare să fie făcute folosind proiectele lor. Propunerea a fost făcută către INTEL, iar Marcian Hoff a fost desemnat responsabil cu acest proiect.

Pentru că el era cel ce avea experienţă în lucrul cu un calculator (PC) PDP8, i-a venit să sugereze o soluţie diferită fundamental în locul construcţiei propuse. Această soluţie presupunea că funcţionarea circuitului integrat este determinată de un program memorat în el. Aceasta a însemnat că configuraţia ar fi fost mult mai simplă, dar aceasta ar fi cerut mult mai multă memorie decât ar fi cerut proiectul propus de inginerii japonezi.

După un timp, cu toate că inginerii japonezi au încercat să caute o soluţie mai simplă, ideea lui Marcian a câştigat, şi a luat naştere primul microprocesor. În transformarea unei idei într-un produs finit, Frederico Faggin a fost de un ajutor major pentru INTEL. El s-a transferat la INTEL, şi doar în 9 luni a reuşit să scoată un produs din prima sa concepţie. INTEL a obţinut drepturile de a vinde acest bloc integral în 1971.

În primul rând ei au cumpărat licenţa de la compania BUSICOM care nu au avut idee ce comoară avuseseră. În timpul acelui an a apărut pe piaţă un microprocesor numit 4004. Acela a fost primul microprocesor de 4 biţi cu viteză 6000 operaţii pe secundă. Nu mult după aceea, compania americană CTC a cerut de la INTEL şi de la Texas Instruments să facă un microprocesor pe 8 biţi pentru folosinţă în terminale.

Cu toate că CTC a renunţat la această idee până la sfârşit, INTEL şi Texas Instruments au continuat să lucreze la microprocesor şi în aprilie 1972 a apărut pe piaţă primul microprocesor de 8 biţi sub numele de 8008. Putea să adreseze 16Kb de memorie şi avea 45 de instrucţiuni şi viteza de 300.000 de operaţii pe secundă. Acel microprocesor a fost predecesorul tuturor microprocesoarelor de astăzi. INTEL au continuat dezvoltările lor până în aprilie 1974 şi au lansat pe piaţă microprocesorul de 8 biţi sub numele de 8080 ce putea adresa 64Kb de memorie şi avea 75 de instrucţiuni, iar preţul începuse de la 360$.

Într-o altă companie americană Motorola, şi-au dat seama repede ce se întâmpla, aşa că au lansat pe piaţă un microprocesor de 8 biţi 6800. Constructor şef era Chuck Peddle şi pe lângă microprocesorul propriu-zis, Motorola a fost prima companie care să facă alte periferice ca 6820 şi 6850. La acel timp multe companii au recunoscut marea importanţă a microprocesoarelor şi au început propriile lor dezvoltări. Chuck Peddle părăseşte Motorola pentru a se muta la MOS Technology şi continuă să lucreze intensiv la dezvoltarea microprocesoarelor.

La expoziţia WESCON din Statele Unite din 1975 a avut loc un eveniment critic în istoria microprocesoarelor. MOS Technology a anunţat că produce microprocesoarele 6501 şi 6502 la 25$ bucata pe care cumpărătorii le puteau cumpăra imediat. Aceasta a fost atât de senzaţional încât au crezut că este un fel de înşelăciune, gândind că competitorii vindeau 8080 şi 6800 la 179$. Ca un răspuns la competitorii lor atât INTEL cât şi Motorola au scăzut preţurile lor în prima zi a expoziţiei până la 69.95$ pe microprocesor.

Motorola intentează repede proces contra lui MOS Technology şi contra lui Chuck Peddle pentru copierea protejatului 6800. MOS Technology încetează de a mai produce 6501 dar continuă să producă 6502. 6502 este un microcontroler pe 8 biţi cu 56 de instrucţiuni şi o capabilitate de adresare directă de 64Kb de memorie. Datorită costului scăzut, 6502 devine foarte popular, aşa că este instalat în calculatoare ca :KIM-1, Apple I, Apple II, Atari, Comodore, Acorn, Oric, Galeb, Orao, Ultra şi multe altele. Curând apar câţiva producători de 6502 (Rockwell, Sznertek, GTE, NCR, Ricoh şi Comodore preiau MOS Technology) ce era în momentul prosperităţii sale vândut la o rată de 15 milioane de microprocesoare pe an!

Alţii totuşi nu au cedat. Federico Faggin părăseşte INTEL, şi îşi porneşte propria sa companie Zilog Inc.
În 1976 Zilog anunţă Z80. În timpul creării acestui microprocesor, Faggin ia o decizie crucială. Ştiind că un mare număr de programe fuseseră dezvoltate pentru 8080, Faggin îşi dă seama că mulţi vor rămâne fideli acelui microprocesor din cauza marii cheltuieli care ar rezulta în urma refacerii tuturor programelor. Astfel el decide că un nou microprocesor trebuie să fie compatibil cu 8080, sau că trebuie să fie capabil să execute toate programele care deja fusese scrise pentru 8080.

În afară acestor caracteristici, multe altele noi au fost adăugate, aşa că Z80 a fost un microprocesor foarte puternic la vremea lui. Putea adresa direct 64Kb de memorie, avea 176 instrucţiuni, un număr mare de registre, o opţiune incorporată pentru reîmprospătarea memoriei RAM dinamice, o singură sursă, viteză de lucru mult mai mare etc. Z80 a fost un succes mare şi toată lumea a făcut conversia de 8080 la Z80. Se poate spune că Z80 comercial, a fost fără nici o îndoială, cel mai de succes micropocesor de 8 biţi a acelui timp. În afară de Zilog, alţi noi producători apar de asemenea ca: Mostek, NEC, SHARP şi SGS. Z80 a fost inima a multor calculatoare ca: Spectrum, Partner, TRS703, Z-3.

În 1976, INTEL iese pe piaţă cu o versiune îmbunătăţită de microprocesor pe 8 biţi numit 8085. Totuşi, Z80 era cu mult mai bun încât INTEL curând a pierdut bătălia. Chiar dacă au apărut pe piaţă încă câteva microprocesoare (6809, 2650, SC/MP etc.), totul fusese de fapt deja hotărât. Nu mai erau de făcut îmbunătăţiri importante ca să-i facă pe producători să se convertească spre ceva nou, aşa că 6502 şi Z80 împreună cu 6800 au rămas ca cei mai reprezentativi ai microprocesoarelor de 8 biţi ai acelui timp.

Referat Legile chimiei - configuratia electronica

2008-09-11T02:45:00.000-07:00

Configuraţia electronică a unui element chimic din tabelul periodic descrie aranjarea electronilor săi în diferiţii orbitali, adică straturile pe care se mişcă electronii. In cazuri similare exista o oarecare precautie in prezentarea definitiei termenilor cu coerenta. Aceasta se poate observa, de exemplu, in cazul conceptului punctului material – o entitate abstracta si fara dimensiune - , de a face o distinctie intre punctul material matematic si punctul material fizic (5), a carui scop este de a atribui o dimensiune nesemnificativa punctului.

In fapt, termenii “ideal” si “perfect” nu au acelasi inteles, dupa cum se poate observa din definitiile lor: Ideal – ceea ce exista numai in idee; imaginar; subiectul unor aspiratii inalte; modelul visat sau imaginat Perfect – fara defect; ingenios; notabil; incomparabil; care corespunde unui concept sau ideal; executat la cel mai inalt nivel posibil.

In stiintele exacte situatia se complica si mai mult, acesti termeni avind alte intelesuri. Astfel, termenul “ideal” poate fi interpretat ca reprezentarea, la cel mai inalt nivel de aspiratie, fizico-matematica a unui model, intelegind in acest caz ca daca se iau in considerare toate variabilele ce pot actiona intr-un fenomen definit a carui evolutie duce la ecuatia care reproduce cu acuratete fenomenul.

Totusi, termenul “ideal” poate fi deasemenea asociat cu reprezentarea fizico-matematica a aceluiasi fenomen- se obtin expresii simple care implica un numar mai mic sau mai mare de variabile. In aceste conditii survenite in general, se impun una sau mai multe conditii variabilelor microscopice sau macroscopice, in urma carora se obtine reprezentarea fenomenologica extrema (limita).

Existenta unor diferente in aceste definitii conduce la concluzia ca trebuie sa existe o distinctie intre termenul de ‘gaz ideal’ si termenul de ‘gaz perfect’. Aceasta distinctie este pertinenta atita timp cit, luind in considerare exemplul vaporilor de apa la 10mmHg si 20 C, se poate spune ca are comportamentul unui gaz ideal dar nu este un gaz perfect, deoarece in conditiile date pot fi condensate. Una din dificulatile inerente acestei probleme consta in stabilirea pe baza unor criterii stricte a diferentei conceptuale dintre simbolurile:

Cind se scrie ‘=0’ se face referire la o egalitate, o relatie necesara sau obligatorie unei afirmatii, Adevarat sau Fals, din care se doreste obtinerea sau constructia fara abordari, fara imperfectiuni a ceva ca, de exemplu, o teorie. Teoria Cineticii Gazelor Perfecte stabileste in sau prin postulatele sale doua legaturi extreme, termeni de egalitate, respectiv pentru volumul adecvat de molecule gazoase si pentru fortele de interactiune dintre molecule reprezentate pentru:

vi = 0 si fi = 0

din care, impreuna cu legile lui Newton aplicate particulelor, definitia presiunii, rezulta ecuatia:

PV = nRT

fara a fi necesar a face vreo mentiune privitor la comportamentul presiunii sau al temperaturii in obtinerea acestei ecuatii. In consecinta, in acord cu Teoria Cineticii Gazelor Perfecte, trebuie sa fie toate valide in intervalul acestor variabile.

In caz contrar, asa cum se va observa mai incolo, nu ar fi trebuit reprezentat, de exemplu axa presiunilor sau a temperaturilor. In consecinta, reprezentarile bi- si tridimensionale ale izotermelor, izocorelor si izobarelor gasite in majoritatea tratatelor si articolelor stiintifice, sunt reprezentari ale gazelor perfecte si nu ale gazelor ideale.

Simbolul “→0 impune o conditie- o legatura cu validitatea rezultatului ce se obtine dupa utilizare. Daca nu concura cu o relatie de egalitate, ci cu o conditie pe care a limitat-o (in general avind legatura cu o imposibilitate practica), a fost inlocuita de egalitatea P = 0 in loc de P 0. In aceasta egalitate rezultatul depinde strict de relatia prezumata; pe de alta parte in situatia →0 rationamentul conform caruia rezultatele experimentale devin mai bune cu apropierea de conditiile impuse, functioneaza.

Astfel, a scrie X=0 inseamna numai a afirma ca intereseaza obtinerea unui rezultat separat de aceste conditii, in timp ce expresii de tipul X 0 (sau X) inseamna ca relatia obtinuta este cu atit mai corecta cu cit se apropie de conditiile impuse decit ar fi in X 0. Astfel, in acest caz nu s-a simtit necesitatea utilizarii lui X ca si una dintre axele coordonatoare.

Prezenta lucrare are doua obiective principale: sa defineasca gazul real, perfect si ideal, in asa maniera incit sa aiba coerenta si uniformitate intre ele si sa gaseasca punctul comun al celor trei, astfel incit studiul gazelor sa fie mai consistent.

Referat Miscari si orbite

2008-09-11T02:44:00.000-07:00

Marile descoperiri in astronomie- observa G.P. Kuiper si Barbara Middlehurst in monumentala lucrare The Solar System- s-au realizat in cursul stradaniei de a interpreta miscarile planetelor. Copernic, Kepler, Newton, Euler, Lagrange, Laplace, Gauss si Poincare, pentru a numi doar pe cei mai mari, au creat conceptul stiintei moderne a naturii studiind mersul planetelor.”
Elementele de baza ale miscarilor si orbitelor rezulta si ele din tabelul sinoptic rteprodus. Cu toate acestea, trebuie sa subliniem marea complexitate a acestor miscari( numai Pamantul are 14 miscari studiate), ca si faptul ca in explicarea lor mai exista inca multe necunoscute. Factorul covarsitor determinant al acestor miscari este Soarele. Alte corpuri ceresti, cu mase mai mici, isi exercita influentele, mai ales sub forma de perturbatii( de pilda perturbarea unor asteroizi si comete de catre planete). Se ajunge si la captarea unor mici corpuri ceresti de catre planete, cum ar fi frecventa captare a corpurilor meteoritice de catre Pamant sau captarea unor asteroizi de catre Jupiter.

Satelitii sunt in primul rand determinati in cursa lor de planetele in jurul carora se rotesc, factorul solar fiind mult mai redus, datorita distantei mai mari. Sensul miscarilor este predominant cel direct, adica corespunzator miscarii de revolutie a Pamantului. Sensul retrograd se intalneste doar la cativa sateliti( ca si la unele comete). Miscarile se fac conforma cunoscutelor legi kepleriene, cu abateri care se explica prin interventia unor factori perturbatori, in mare parte cunoscuti.
Planetele au orbite eliptice, in general apropiate de cercuri( cu o excentricitate mica), cu exceptia lui Mercur si Pluton, avand excentricitati de peste 0,2. Planurile orbitelor planetelor coincid aproape cu planul elipticii ( al orbitei Pamantului). Din nou, Mercur si Pluton fac exceptie: 7( si 17(. In general insa, planetele trebuie cautate pe cer in constelatiile traversate de eliptica, adica in cele zodiacale. Excentricitatile si inclinatiile orbitelor fata de eliptica cresc la asteroizi- si mai mult la cometele cu perioada scurta. La cometele cu perioada lunga, orbitele se apropie de forma parabolica si inclinatia lor fat de eliptica pare sa nu asculte de nici o regula. Satelitii planetelor se rotesc in jurul planetelor pe orbite apropiate de cercuri, de obicei in palnul ecuatorial al planetei.
Conform legilor lui Kepler, miscarea corpurilor ceresti pe orbitele de revolutie nu se face cu o viteza uniforma, chiar pentru acelasi corp ceresc. Viteza parcurgerii orbitei de revolutie de catre o planeta este mai lenta cand distanta ei fata de Soare este mai mare ( de exemplu Mercur: 47.9 km(s, Pluton:4.74 km(s). cu alte cuvinte, Mercur este de circa 10 ori mai “ grabit” decat Pluton. Dca n-ar exista aceasta discrepanta de viteza nici diferenta dintre duratele de revolutie a planetelor nu ar fii asa de mare( anul mercuian=0.24 ani terestri; anul plutonian=248.4 ani terestri).
In ce priveste rotatia planetelor, aceasta este mai greu de determinat decat revolutia, datorita atmosferelor dense care invaluie unele dintre aceste corpuri cerestri. Sunt cazuri, ca ecelea ale lui Jupiter si Saturn, in care se cunoaste numai durata de rotatie a atmosferei. In ce il priveste pe Pluton, imposibilitatea de ase repera telescopic cu certitudine anumite detalii ale suprafetei a impiedicat stabilirea vitezei de rotatie, explorarea astronautica fiind probabil singura in stare sa rezolve aceasta enigma. In ce priveste planeta Venus, abia explorarea astronautica a permis stabilitrea unei durate de rotatie de 243 de zile, intr-un sens retrograd. Din datele cunoscute rezulta ca, spre deosebire de viteza de revolutie, viteza rotatiei planetelor nu este in raport cu departarea de Soare. In orice caz, la trei dntre planetele gigante ( Jupiter, Saturn si Uranus), durata roatiei este exceptional de scurta.
Observatorilor atenti ai boltii le sunt cunoscute “ buclele” pe acre planetele le descriu pe bolta, fara o legatura cu forma rela a miscarii acestora in spatiul cosmic. Acestia au observat ca prin miscarea relativa a Pamantului fat de miscarea lui Marte pe orbita, Marte pare sa descrie pe cerul terestru o curba sinuoasa, caracterizata prin inaintari, statiuni si retrogradari. Daca cele doua planete ar avea perioade egale de revolutie, fireste ca acest lucru nu s-ar mai intampla, dar anul terestru este de 365 zile, iar cel martian de 687 zile.

Planete inferioare se interpun uneori intre Soare si Pamant, aratandu-ne atunci o fata intunecata, ca si Luna; ele prezinta, ca si aceasta, faze, descoperite inca de Galileo Galilei.
Dupa cum am aratat, fenomenul, descoperit de Leverrier, al variatiei seculare a orbitei planetei Mercur in ce priveste deplasarea periheliului acesteia in sensul miscarii sale de revolutie, ramanea inexplicabil in lumina mecanicii clasice newtoniene. Teoria relativitatii a stabilit insa ca orbitele planetare nu sunt elipse fixe in planul lor, ci elipse care se rotesc lent in acest plan, ceea ce duce la deplasarea periheului. Cu alte cuvinte, elipsa are, ea insasi, o miscare secundara lenta, de rotatie, in sensul miscarii de revolutie. Efectul respectiv se manifesta la toate planetele, dar mai intens la Mercur, cel mai apropiat de Soare, unde campul gravific e mai puternc. In acest caz, deplasarea e de 43 secunde de arc in fiecare secol- orbita lui Mercur efectuand o rotatie completa in 3 milioane de ani. Hailaire Cuny considera de aceea orbitele planetare drept “pseudoelipse, curbe deschise care se rotesc in jurul Soarelui”.
Au produs unele ingrijorari “proorocirile unor certetatori dupa care o pretinsa “aliniere” a planetelor va duce la cresterea activitaii solare si implicit la turburai metereologice si seismice pe Pamant. Aceasta asertiune nu are nimic in comun cu stiinta, dealtfel nici macar o asemenea aliniere nu poate duce la efectele catastrofice prezise. Preziceri apocaliptice si absurde au bantuit si in trecut astronomia, de pilda in legatura cu ivirea cometelor, fiind insa intotdeauna infirmate.

Referat Pluto - Charon

2008-09-11T02:43:00.000-07:00

Pluto-Charon

Pluto este a noua planet` de la Soare ]i cel mai [ndep`rtat membru al
Sistemului Solar. A fost descoperit ca urmare a unor calcule din 1905,
f`cute de c`tre astronomul american Percival Lowell, care prezisese
existena unei planete [ndepartate, dup` Neptun, ca urmare a micilor
perturbaii [n mi]c`rile lui Uranus. Continuat` de c`tre membrii
observatorului Lowell, cercetarea s-a terminat cu succes [n 1930, c@nd
astronomul american Clyde William Tombaugh l-a g`sit pe Pluto acolo
unde calculase Lowell.

Pluto se rote]te [n jurul Soarelui [n 247,7 ani tere]tri la o distan`
medie de 5,9 miliarde kilometri de Soare. Orbita acestuia este a]a de
alungit` [nc@t uneori Pluto este mai aproape de Soare dec@t Neptun.
Totusi nu exist` posibilit`i de coliziune, pentru c` planul orbitei
lui Pluto este mai [nclinat dec@t al lui Neptun, iar orbitele lor nu
se intersecteaz`.

Vizibil doar prin telescoapele mari, Pluto pare s` aib` o culoare
galben`. Pentru muli ani s-a ]tiut doar foarte puin despre planet`,
dar [n 1978 astronomii i-au descoperit un satelit ce [l orbiteaz` la
doar 19.000 km, pe care l-au numit Charon. Orbitele celor dou` corpuri
le fac s` treac` foarte des unul prin faa celuilalt, fapt ce le-a
permis astronomilor s` le determine m`rimea precis. Pluto are 2320 km
[n diametru iar Charon are 1270 km, fiind cel mai mare satelit din
Sistemul Solar [n comparaie cu m`rimea planetei [n jurul c`reia
graviteaz`. Lui Pluto i s-a g`sit ]i o atmosfer` de metan, care
exercit` o presiune de 100.000 ori mai mic` dec@t presiunea
atmosferic` normal` de pe P`m@nt.

{n 1994, telescopul Hubble a studiat 85% din suprafaa planetei,
dezv`luind zone luminoase ]i zone [ntunecoase (posibili muni ]i
canioane). Aceste imagini confirm` teoria c` exist` ghea` la polii
planetei, mai ales c@nd aceasta se afla departe de Soare.

Cu o densitate dubl` dec@t a apei, Pluto este f`cut din mai multe roci
dec@t celelalte planete [ndep`rtate. Muli astronomi consider` c`
Pluto a fost un satelit al lui Neptun care s-a separat de planet` [n
urma unei coliziuni cu un alt corp. Ali astronomi sunt de p`rere ca
Pluto ]i Charon sunt doar corpurile mai vizibile din zona numit`
Centura Kuiper (un inel de materie ce orbiteaz` Soarele mai departe ca
Neptun).

Pluto nu a fost [nca explorat de nici o sond` ]i r`m@ne prea puin
cunoscut. Timp de doua decenii NASA a propus expediii spre Pluto. {n
2012 sonda numit` Pluto-Kuipper Express va cartografia suprafaa lui
Pluto ]i a satelitului s`u, Charon. Aceast` sond` se va roti [n jurul
planetei la mai puin de 15.000 km, realiz@nd fotografii cu o
rezoluie de 1 km. Dup` spusele lui Robert Staehle, conduc`torul
proiectului, NASA pl`nuie]te s` lanseze aceast` prob` [n 2004, care
apoi va c`l`tori cu 18 km/s pentru aproximativ un deceniu pentru a
parcurge cele 5 miliarde de km p@n` la destinaie. Dup` aceast`
c`l`torie

Lung`, proba va avea numai c@teva ore pentru a aduna toate
informaiile necesare despre cea mai [ndepartat` planet`.

{n concordan` cu sloganul NASA ("mai rapid, mai bun, mai ieftin"),
Pluto-Kuiper Express va fi relativ u]oar`: 135 kg ]i va costa 250
milioane de dolari. Ocup@nd un volum de 1 metru cub, sonda va
transporta instrumente pentru 16 experimente diferite: camere video ]i
spectometre vor fotografia formele de relief de pe Pluto, vor analiza
compoziia chimic` a planetei ]i atmosferei, presiunea ]i atracia
gravitaional`. {n timp ce proba va orbita planeta, un spectometru va
determina compoziia atmosferei m`sur@nd absorbia luminii Soarelui.

Dup` ce va trece de Pluto, proba []i va continua traiectoria prin
Centura Kuiper, unde camerele ]i spectometrele vor studia corpurile pe
l@ng` care va trece. Dac` aceste corpuri vor avea aceea]i compozitie,
se va demonstra teoria c` Pluto s-a desprins din aceast` centur`.

Referat Astronomia - evolutie si descoperiri

2008-09-11T02:42:00.000-07:00

Astronomia este, în opinia generala, cea mai veche dintr stiintele
naturii, originile acesteia întrezarindu-se în paleolitic (epoca veche
a pietrei), cea dintâi etapa a istoriei omului. Etimologia denumirii
atribuite acestei stiinte este de origine greaca, fiind compusa din
substantivele "astron" (astru) si "nomos" (stiinta). Obiectul de
studiu al astronomiei este, în consecinta, materia (în toate formele
sale de organizare) din univers: galaxii, stele, materie interstelara,
planete, sateliti naturali si artificiali ai planetelor, etc.

Este bine-cunoscut faptul ca "motorul" dezvoltari astronomiei ca
stiinta in-dependenta l-a constituit, înca de la origini, necesitatea
orientarii spatio-temporale, a marcarii precise a unor evenimente cu
importanta practica.

Fara îndoiala, progresul hotarâtoras astronomiei antice a fost
determinat de civilizatia greaca. Din pacate, textele învatatilor
greci antici nu ne-au parvenit, însa informatii relevante privind
contributia decisiva a civilizatiei grecesti, începând cu secolul al
VI - lea î. Ch. în studiul astronomiei sunt consemnate cu
minutiozitate în texte târzii.

Pentru greci, toate domeniile cunoasterii obiective încep de la Homer.
Acesta îsi merita pe deplin atributul de parinte al geografiei, însa
tot el ajunge primul la notiunile de "orizont" si "cerc arctic".
Informatiile scrise privindaceste contributii sunt cuprinse în
magistrala "Geografie" a lui Strabon, scrisa de catre acesta în
secolul 1 d.Ch. Homer remarca stelele care nu apun niciodata si
numeste cercurile descrise de acestea pe sfera cereasca "cercuri
arctice". Între ele, Homer remarca Ursa, cea mai stralucitoare
constelatie din cercul de stele mereu vizibile pe bolta cereasca a
Greciei.

Thales din Milet, unul din cei 7 întelepti ai Greciei, a carui viata
se desfa-soara cel mai probabil între anii 624-548 î.Ch. a initiat la
Greci studiul sistematic al naturii si al matematicii. Întemeietor al
scolii Ioniene, Thales considera apa ca ele-ment fundamental în
Univers. Referitor la structura acestuia, Thales afirma (în opi-nia
lui Strabon) ca: "Pamântul, centrul Universului, are forma unei
farfurii întinse ce pluteste pe apa. Deasupra lui se gaseste bolta
cerului, fixa si solida, de care sunt prinse stelele. Apa, elementul
primordial, umple la nesfârsit spatiul de sub Pamânt si de deasupra
boltei ceresti".

Pythagoras (581-500 î.Ch.) întemeietorul celei mai importante scoli
filozo-fice a Greciei antice, s-a nascut în Samos. A fost matematician
celebru, creator al acusticii, dar si autor al unui numar important de
descoperiri astronomice. Acesta a depasit pe înaintasii sai
considerând, primul, ca "Pamântul are forma sferica, ca si ceilalti
astri". De asemenea, Pythagoras contrazice primul, în mod direct,
conceptia geocentrica. Pamântul nu mai sta în centrul Universului, ci
îsi ocupa locul sau lipsit de privilegii între ceilalti astri.
Împreuna cu discipolii sai cei mai importanti (Philolaos, Ecphantos,
Heracleides Ponticul si Aristarchos). Pythagoras a observat ca Soarele
parcurge drumul sau zilnic de la est catre vest si simultan se înalta
(înce-pând cu solstitiul de vara), relevând doua miscari aparent
distincte, diurna si anuala. În mod special trebuie remarcat faptul ca
Ecphantos, unul dintre cei mai tineri pythagoreici, a ajuns primul la
ideea miscarii Pamântului în jurul axei sale. Heracleides Ponticul a
remarcat o anumita dependenta a planetelor Mercur si Venus fata de
Soare, iar mai târziu, în secolul III, Aristarchosdin Samos a aratat
primul ca Soarele este incomparabil mai mare decât Pamântul. Un alt
fapt important precizat de Strabon este acela ca Pytheas Messaliotula
fost primulcare a identificat pe cer locul Polului si a definit cercul
polar.

Un alt mare erudit al antichitatii, Erathostenes, nascut în colonia
greaca Cyrene (aflata pe teritoriul de nord al Libiei) în jurul anului
284 î.Ch. este acela care a evluat pentru prima data în mod stiintific
circumferinta Pamântului. Un alt mare geometru, Apoloniu din Pergam
(250-180 î.Ch.) , introduce pentru prima data epiciclurile si
deferentii pentru a explica miscarea anuala aparenta a planetelor,
intens folosite în secolele urmatoare.

Cel mai mare astronom al antichitatii, Hipparchos s-a nascut în 190
î.Ch. în Niceea Bythiniei si a trait în insula Rodos. Desi s-a
mentinut în cadrul rigid al sistemului geometric, Hipparchos a
calculat (folosind epiciclurile si derentii) table destul de precise
ale miscarii Soarelui si Lunii, fiind în masura sa ofere predictii
precise ale eclipselor. El este, conform datelor cunoscute pâna acum,
descoperitorul fenomenului de precesie si autorul unui catalog stelar
cuprinzând 1080 de stele. Claudiu Ptolomeu (90-160 d.Ch.) încheie
seria marilor astronomi ai Greciei antice, autor al monumentalei
"Megale sintaxis" care preia si dezvolta cele mai importante rezultate
ale predecesorilor sai, în special ale lui Hipparch. Tot acesta,
studiaza pentru prima data refractia astronomica a luminii provenite
de la astrii.

Cinsprezece secole mai târziu, Nicolai Copernic (1473-1543) a publicat
în anul mortii sale monumentala: "De revolutionibus orbium
coelestium", precedata de o varianta în manuscris mult mai restrânsa
(intitulata "Comentariolus") în care a fundamentat
sistemulheliocentric al lumii, chiar daca unele inexactitati erau
mentinute (Soarele este centrul Universului, orbitele planetelor sunt
circulare iar vitezele acestora sunt constante). La 7 ianuarie 1610,
Galileo Galileidescopera cei patru sateliti giganti ai lui Jupiter
(care îi poarta si numele) si în aceasi perioada Johannes Kepler
descopera pe baza datelor observationale puse la dispozitie de Tycho
Brahe adevaratele legi de miscare ale planetelor, pe baza carora Isaac
Newton descopera cauza acestor miscari , formulând Legea atractiei
universale.

Secolele XVII si XVIII sunt marcate de o evolutie spectaculoasa a
instrumentelor astronomice si a tehnicilor de observare. Demne de
remarcat pentru evolutia navigatieiastronomice sunt constructia
sextantului (1730), al carui principiu fusese remarcat înca de Newton
si constructia primului cronometru în 1761, care mentinea timpul
mijlociu la Greenwich, cu o precizie de 0,1 secunde, permitând
navigatorilor determinareadeterminarea cu o precizie corelata a
longitudinii geografice (ca diferenta între timpul locului si timpul
la Greenwich). La începutul secolului al XIX - lea, Gauss elaboreaza
metoda analitica de determinare simultana a latitudinii si
longitudinii, pentru ca cu sase decenii mai târziu Marq de
Sant-Hillaire sa elaboreze (având ca predecesori straluciti pe Summer
si Achimov) teoria dreptei de înaltime baza astronomiei nautice
moderne. Toate aceste geniale desco-periri, si multe altele care nu au
fost amintite, pun astazi la dispozitia navigatorilor instrumente
precise de determinare continuua si precisa a pozitiei navei. Dintre
aces-tea, sistemul global de pozitionare prin satelit GPS ofera un
model perfect de aplicare a principiilor clasicee de pozitionare din
astronomia secolului al XVIII - lea la ultra - tehnologia secolului
XXI.

COSTACHE VLAD

Referat Universul si Sistemul Solar

2008-09-11T02:41:00.000-07:00

Universul reprezintă totalitatea de energie şi materie, inclusiv Pământul, galaxiile şi conţinutul intergalactic.
Steaua este un corp cosmic format din gaze inerte reţinute de atracţia gravitaţională proprie, care emite radiaţii elecromagnetice, mai ales lumină care este produsul direct al reacţiilor termonucleare interne. Aproximativ 8000 de stele sunt vizibile cu ochiul liber de pe Pământ. Astronomii au calculat că în Calea Lactee sunt sute de miliarde de stele. Calea Lactee, la rândul ei, este una din sutele de milioane de galaxii care pot fi văzute cu ajutorul telescoapelor.

Universul reprezinta totalitatea de energie si materie, inclusiv
Pamântul, galaxiile si continutul intergalactic.

Steaua este un corp cosmic format din gaze inerte retinute de atractia
gravitationala proprie, care emite radiatii elecromagnetice, mai ales
lumina care este produsul direct al reactiilor termonucleare interne.
Aproximativ 8000 de stele sunt vizibile cu ochiul liber de pe Pamânt.
Astronomii au calculat ca în Calea Lactee sunt sute de miliarde de
stele. Calea Lactee, la rândul ei, este una din sutele de milioane de
galaxii care pot fi vazute cu ajutorul telescoapelor.

Planetele sunt corpuri cosmice nonluminoase, mai mari decât un
asteroid sau o cometa. Ele sunt luminate de cele mai multe ori de
steaua în jurul careia orbiteaza. Cele noua planete în ordinea
distantelor fata de Soare sunt: Mercur, Venus, Pamânt, Marte, Jupiter,
Saturn, Uranus, Neptun si Pluto.

În imagine se observa cometa Shoemaker-Levy 9 prabusindu-se pe
Jupiter. Daca oricare din acele fragmente s-ar fi prabusit pe Pamânt,
ar fi dus la disparitia vietii.

Stiinta care se ocupa de toate planetele si satelitii lor, comete si
meteoriti, materia interstelara, sisteme solare cunoscute, galaxii si
portiuni de galaxii se numeste astronomie.

Origini antice. Egiptenii sunt, probabil primii care au descoperit
pozitia relativa a stelelor.

Astronomia babiloniana. Babilonienii au realizat în 400 î.Ch. ca
miscarea aparenta a Soarelui si a Lunii în jurul zodiilor nu au o
viteza constanta. Ei cunosteau pozitia Lunii si a Soarelui pentru
fiecare zi a lunii si puteau prezice Luna noua. De asemenea, ei au
calculat pozitiile planetelor.

0x08 graphic
Astronomia greaca. Aristarh din Samos credea ca Pamântul se roteste în
jurul axei sale o data la 24 de ore, împreuna cu alte planete în jurul
Soarelui. Explicatia sa a fost respinsa de cei mai multi filozofi
greci, care priveau Pamântul ca o planeta fara miscare în jurul careia
se roteau celelate planete. Teoria lui Aristarh din Samos, cunoscând
sistemul geocentric ramâne neschimbata de peste 2000 de ani. În
secolul al doilea d.Ch. astronomii greci Hiparh si Ptolomeu au folosit
o serie de cercuri concentrice, cu Pamântul aproape de centru pentru a
reprezenta miscarea generala a Soarelui, Lunii si a planetelor în
jurul zodiilor. Pentru a explica variatiile de viteza ale Soarelui si
Lunii si regresia planetelor, ei au presupus ca fiecare din aceste
obiecte se roteste în jurul unui al doilea cerc numit epiciclu centrat
pe circumferinta celui dintâi.

Teoria lui Copernic. În seculul 16 contributia astronomului polonez
Nicolaus Copernic a schimbat dramatic astronomia. El a aratat ca
miscarea planetara poate fi explicata prin ocuparea unei pozitii
centrale a Soarelui si nu a Pamântului. În 1609 Galileo Galilei a
construit un mic telescop de refractie si a descoperit ca Venus, la
fel ca Luna are faze, ceea ce indica ca se roteste în jurul Soa-relui.
De asemenea el a descoperit pa-tru sateliti naturali ai lui Jupiter si
inelele lui Saturn. El s-a nascut în 1564 si a fost unul dintre cei
mai mari fizicieni si 0x08 graphic
astro-nomi din epoca Renasterii. El a descoperit legea inertiei, legea
caderii corpurilor, legea compunerii miscarilor. Ca astronom a
descoperit natura stelara a Caii Lactee, petele de pe Soare si rotatia
acestuia în jurul axei sale, confirmând prin acestea conceptia
heliocentrică a lui Copernic. Cu ajutorul astronomului german Johannes
Kepler au început revolutia stiintifica. Lui Galilei i se atribuie
celebra replica rostita în fata Inchizitiei: "Eppur si muove". El a
fost somat de Inchizitie sa-si retraga ideile eretice, dar pentru ca
nu a renuntat la ele, a fost pus sub arest la domiciliu.

Astronomia moderna. Îmbunatatirea radiotelescoapelor a permis
examinarea suprafetei planetelor, descoperirea a numeroase stele mai
putin stralucitoare si masurarea distantelor interstelare. În secolul
al 19-lea spectroscopia a dat informatii despre compozitia chimica si
miscarea obiectelor astronomice. De-a lungul lungul secolului 20
constrirea unor telescoape din ce în ce mai mari a permis cunoasterea
structurii galaxiilor si a unor parti din galaxii. Au fost construite
clase noi de echipament astronomic sensibil la variatia radiatiilor
electromagnetice.

0x08 graphic
Sistemul Solar. Prin folosirea telescoapelor, tot mai multi noi membri
ai Sistemului Solar au fost descoperiti, incluzând Uranus în 1781,
Neptun în 1846 si Pluto în 1930. Numarul satelitilor cunoscuti a
crescut la peste 60. Cercetarile spatiale au descoperit inele în jurul
lui Jupiter si noi sateliti ai lui Saturn si Uranus.

Cea mai apropiata stea, Alpha Centauri, este de 260.000 de ori mai
departe fata de Pamânt decât de Soare. Prima distanta interstelara
masurata a fost în 1838. Masele stelare nu pot fi determinate pentru
Soare si pentru câteva stele. Dintre stelele cele mai apropiate 10%
sunt mai stralucitoare, mai mari si mai masive decât Soarele. În 1960
astronomii britanici Jocelyn Bell si Antony Hewish au descoperit
pulsarii, care sunt aparent ultimul stagiu al "mortii" stelei într-o
gaura neagra. Oamenii de stiinta estimeaza ca gaura neagra are o masa
între 2,5 si 3,5 miliarde de ori mai mare decât o stea.

Galaxia. La sfârsitul secolului al 18-lea, Sir William Herschel a
observat ca Soarele face parte dintr-un nor de stele, numit Calea
Lactee. Un fascicul luminos, la o viteza de 300.000 km/s ar necesita
400.000 ani sa traverseze Calea Lactee. Aceasta este o galaxie în
spirala, continând aproximativ 1 milion de stele. Soarele se afla la
aproximativ 30.000 ani lumina fata de centrul Caii Lactee.

Cosmosul. Calea Lactee este una din numeroasele galaxii, unele chiar
la miliarde ani lumina. Cuasarul descoperit prin anii 1950 cu ajutorul
radiotelescoapelor este considerat de multi astronomi a fi nucleul
energetic al unei galaxii îndepartate. Un cuasar a fost descoperit la
12 miliarde ani lumina în 1991. Astronomul american Edwin Hubble a
aratat ca galaxiile se distanteaza de Calea Lactee, demonstrând ca
universul se dilata, si ca si-a avut originea într-un loc extrem de
cald, dens, cauzat de o explozie, numita Big Bang.

Cosmologia. Stiinta care se ocupa de studiul universului, inclusiv
teorii despre origine, evolutie, structura si viitor este cosmologia.

Legea lui Hubble. Mii de galaxii se afla în exteriorul Caii Lactee,
care contin sisteme solare. Fiecare galaxie contine sute de miliarde
de stele. Cele mai multe galaxii se îndeparteaza de Calea Lactee, la o
viteza de câteva sute de km/s. Astronomul american Edwin Hubble a
descoperit ca galaxiile izolate au viteze de îndepartare mai mari.
Universul se dilata, îndepartând galaxiile între ele. Datorita
atmosferei, telescoapele de 0x08 graphic
pe Pamânt nu au o imagine destul de clara pentru a studia stele,
galaxiile, etc. În 1995 NASA (agentia nationala de aeronautica si
spatiu din SUA) a lansat un telescop pe orbita Pamântului. Acest
proiect, în valoare de 1 miliard de dolari, a fost menit sa rezolve
problema cauzata de atmosfera. Telescopul se numeste Hubble si poate
"vedea" mai adânc în spatiu decât orice alt telescop. Cu ajutorul lui
s-au putut vedea imagini spectaculoase.

Vârsta Universului. Daca rata de expansiune a Universului este
cunoscuta se poate estima vârsta sa. În zilele noastre estimarile
referitoare la vârsta Universului se situeaza între 7 si 20 miliarde
de ani. Limita inferioara a estimarilor vârstei este în conflict cu
vârsta celei mai vechi stele, despre care se crede ca are în jur de 16
miliarde de ani.

0x08 graphic
Starea Universului. Fizicianul germano-american Albert Einstein a
propus o teorie despre Univers bazata pe relativitatea generala, în
care gravitatia este echivalenta cu o curba a spatiului în patru
dimensiuni. Solutia sa indica ca Universul nu este static dar trebuie
sa se extinda sau con-tracte. Din nume-roasele teorii ne-statice, cea
propusa de matematicianul rus Alexander Friedmann este cea acceptata.
Soarta Universului lui Friedmann depinde de media densitatii materiei
Universului. Daca este relativ putina materie în Univers, atractia
gravitationala între galaxii va fi slaba, iar Universul se va extinde
la nesfârsit. Daca densitatea materiei este aproape de valoarea
critica, expansiunea va înceta si se va putea transforma în
contractie, sfârsindu-se în colapsul total al întregului Univers.
Soarta acestui colaps nu este sigura. O alta teorie spune ca Universul
va exploda, producând un alt Univers care va colapsa la rândul sau.

Teoria stadiului stabil. Astronomii britanici Hermann Bondi, Thomas
Gold si Sir Fred Hoyle au prezentat o alta teorie despre Univers. Ei
cred ca scaderea densitatii medii în Cosmos este echilibrata de
formarea continua de materie, mentinând forma Universului. Teoria
stadiului stabil nu mai este acceptata de majoritatea cosmologilor.

Teoria Big Bang. Fizicianul ruso-american George Gamow a propus teoria
ca Universul a fost creat în urma unei explozii gigantice numite Big
Bang. Aceasta teorie a ajutat la explicarea primelor stagii ale
formarii si evoluarii Universului. Densitatea extrem de mare a cauzat
dilatarea rapida a Universului. Hidrogenul si heliul s-ar fi racit si
condensat formând stele si galaxii. Conform teoriei lui Gamow,
radiatiile s-ar fi racit pâna la -270°C. Aceasta radiatie a fost
detectata în 1965, astfel, dupa parerea cercetatorilor, fiind o
confirmare a teoriei Big Bang.

Evolutia Universului. Înca nu se stie daca Universul se va dilata la
nesfârsit sau se va contracta din nou. O metoda de a afla raspunsul
este de a afla densitatea medie a materie in Univers. Înmultind masa
fiecarei galaxii cu numarul galaxiilor este doar 5 -10 % din numarul
critic al lui Friedmann. Înmultind masa zonelor galactice cu numarul
zonelor galactice rezulta un numar aproape de valoarea critica.
Diferenta dintre aceste valori indica prezenta unei materii
invizibile, asa numita materie neagra, aflata în afara galaxiilor, dar
în interiorul zonelor intergalactice. Pâna când fenomenul este
înteles, aceasta metoda de a determina soarta Universului va ramâne
neconcludenta.

În Univers sunt aproximativ 50 de miliarde de galaxii, cea mai mare
fiind de 13 ori mai mare decât Calea Lactee. Pe lânga stele si
planete, galaxiile contin hidrogen, molecule complexe si radiatii
cosmice. Galaxiile emit lumina vizibila, unde radio, raze infrarosii,
ultraviolete si raze X.

Astronomii au estimat distantele comparând obiecte din alte galaxii cu
cele din galaxia noastra. Stele care îsi schimba periodic stralucirea
sunt valoroase, deoarece perioada de variatie este raportata la
stralucirea stelei, indicând distanta. Viteza stelelor care orbiteaza
în galaxie depinde de stralucirea galaxiei si indica distanta.

Galaxiile sunt grupate, formând zone largi. Galaxia noastra este una
din cele 20 din Grupul Local. Calea Lactee si Andromeda sunt doua
dintre cele mai mari. Grupul Local este membru în zona Virgo, care
contine mii de galaxii. Cele mai îndepartate galaxii cunoscute sunt
albastre deoarece sunt fierbinti datorita stelelor tinere pe care le
contin. Galaxiile la o distanta de 13 miliarde ani lumina s-au format
când Universul era doar la 10-20 % din vârsta. Aceste galaxii par a fi
sferice. Stelele orbiteaza în galaxii pe o traiectorie spiralata mai
repede spre exterior decât spre centru. La periferie au fost masurate
chiar si viteze de 3000 km/s. Cresterea vitezei însemna ca masa
galaxiilor nu este concentrata în centru. Corpurile la distante mari
de centru au o luminozitate atât de redusa încât au fost detectate
doar pe baza atractiei gravitationale. Natura lor exacta este
necunoscuta.

Referat Imperiul soarelui

2008-09-11T02:40:00.000-07:00

Imperiul soarelui

Regiunea universului în care se află Pământul depinde de Soare . Din acest motiv ea se numeşte sistemul solar. Acesta cuprinde Soarele , planete , comete , meteoriţi şi pulberi .

Soarele
Soarele este steaua cea mai apropiată de Pământ . Acesta este motivul pentru care astronomii au studiat-o mai mult decât pe celelalte . Astfel , ei îi pot cunoaşte compoziţia şi modul în care acţionează asupra planetei noastre .

Planetele şi asteroizii
Principalele corpuri ale sistemului solar sunt cele care , asemenea Pământului , se învârtesc în jurul Soarelui şi reflectă lumina acestuia ; ele se numesc planete. De la cea mai apropiată de soare până la cea mai îndepartată , cele noua planete sunt : Mercur , Venus , Pământ , Marte , Jupiter , Saturn , Uranus , Neptun , şi Pluto . Cinci dintre acestea pot fi urmărite pe cer cu ochiul liber , şi din acest motiv , au fost Observate încă din Antichitate , pe timpul verii : Mercur , Venus , Marte, Jupiter şi Saturn . Celor nouă planete principale li se adaugă o mulţime de planete mici numite asteroizi , majoritatea concentrate între Marte şi Jupiter. Diametrul celui mai mare asteroid Ceres este de aproximativ de 1000 km. Diametrul celui mai mic nu depăşeşte câteva sute de metri . Soarele exercită asupra planetelor o atracţie puternică pentru că este de aproape de 1000 de ori mai greu decât toate planetele la un loc .

Sateliţi , comete şi meteoriţi
Cele mai mari dintre planete sunt la rândul lor înconjurate de sateliţi : este cazul Pământului şi al satelitului său Luna . Din sistemul solar mai fac parte cometele , mici aştri formaţi din roci şi gheaţă care atunci când se apropie de Soare degajă mari cantităţi de gaz şi pulberi . Ciocnirea unor asteroizi şi divizarea lor în comete care se apropie prea mult de Soare sau de planetele mari dau naştere unor fragmente de dimensiuni diferite . Aceste fragmente circulă în spaţiul interplanetar şi sfârşesc prin a cădea pe suprafaţa planetelor sau a sateliţilor lor : ele sunt meteoriţii .

Dimensiunile sistemului solar
Planetele sunt repartizate în jurul Soarelui într-o zonă în formă de disc , cu o rază de aproximativ 6 miliarde de kilometri , pe care lumina Soarelui o strabate în sase ore . Chiar dacă ar parea întins , la scara Universului , adică a întregii lumi sistemul solar este cu adevarat minuscul . Situat la circa 150 de milioane km de planeta noastră Soarele ne apare pe cer ca un disc orbitor . Lumina lui ajunge la noi în 8 minute . Ea acoperă lumina tuturor celorlalţi aştri . Traversată de razele sale luminoase , atmosfera terestră dă cerului frumoasa culoare albastră . Să presupunem că am reduce Soarele la dimensiunea unei portocale : la această scara Pluto nu ar fi decât o gămălie de ac care s-ar învârti la o distanţă de 400 m de porocală , iar steaua cea mai apropiată s-ar situa la 3000 km de portocală ! Văzut de pe Pluto de la o distanţă de aproximativ 40 de ori mai mare decât cea care îl separă de Pământ , Soarele apare doar sub forma unei stele strălucitoare sub un cer veşnic negru .

Istoria sistemului solar
Timp de secole s-a crezut că Pământul stă nemişcat în centrul Universului , iar Soarele şi planetele se învârtesc în jurul lui . Acesta este sistemul lumii după cum îl descria savantul grec Ptolemeu în secolul al II-lea î. Cr. În secolul al XVI-lea astronomul polonez Copernic a afirmat ca Pământul şi celelalte planete se învârtesc în jurul Soarelui . După inventarea lunetei , în secolul următor s-a putut dovedi că el avea dreptate .
Prin studierea planetelor şi a stelelor astronomii au putut să reconstituie istoria sistemului solar şi să prevadă viitorul acestuia .

Formarea sistemului solar
Soarele s-a format într-un imens nor de gaz şi pulberi . Din motive încă puţin cunoscute , poate în urma unei perturbaţii create de explozia unei stele mai mari , situate destul de aproape acest nor a început să se prabuşească sub propria greutate şi să se învârtească pe loc . Puţin câte puţin a luat forma unui disc mai dens şi mai cald în centru decât spre exterior . Apoi , în centrul discului , materia a devenit suficient de densă şi de caldă ca Soarele să înceapă să strălucească : aceasta s-a petrecut în urmă cu 4.6 miliarde de ani . În imensul nor de gaz şi pulberi particulele solide s-au aglomerat în mod progresiv , pe parcursul a mai puţin de 100 milioane de ani , pentru a forma planetele . În apropierea Soarelui unde era mai cald planetele s-au născut din aglomerarea unor blocuri de rocă . Astfel s-au format Mercur , Venus , Pământ ţi Marte . În regiunile exterioare mai reci centrul planetelor mai mari s+a format din roci amestecate cu gheaţă . Acestea au atras apoi mari cantităţi de gaz din norul din care proveneau . Este cazul lui Jupiter , Saturn , Uranus şi Neptun .

Viitorul sistemului solar
Sistemul solar este menit să dispară . De fapt , de când Soarele a început să strălucească energia sa (lumina şi căldura) rezultă din reacţiile nucleare care transformă hidrogenul într-un gaz ceva mai greu , heliul . Dar în mai puţin de 5 miliarde de ani tot hidrogenul aflat în centrul său va dispărea . Noi fenomene se vor declanşa şi Soarele va creşte în dimensiuni : se va transforma într-o stea gigantică rosie . Pământul va deveni atunci un adevarat cuptor : temperatura de la suprafaţă va atinge în jur de 2000 grade Celsius şi din această cauză rocile se vor transforma în rocă fierbinte ! Cu mult înainte de acestea oceanele vor fi secat şi întreaga viaţă va fi dispărut . După ultimele tresăriri , Soarele va înceta să mai crească . Materia se va contracta pentru a da nastere unei stele mici , de dimensiune Pământului , dar cu o densitate deosebită ; o pitică albă care se va stinge treptat lăsând sistemul solar în frig şi întuneric .

Alte sisteme solare
În 1984 astronomii au descoperit un imens disc de pulberi în jurul stelei Beta Pictoris . Discul a fost detectat datorită observaţiilor în infraroşu . Acesta ar putea fi un sistem solar în curs de formare . Se crede că numeroasele stele sunt înconjurate de una sau mai multe planete . Dar , cu mijloacele de astăzi , este aproape imposibilă detectarea directă a altor planete . De fapt observarea de pe Pământ a unei planete de mărimea lui Jupiter , care se învârteşte în jurul uneia dintre cele mai apropiate stele , ar fi ca încercarea de a distinge de la Paris o lumânare situată la o distanţă de 10 m de un far puternic din New York ! Cu toate acestea astronomii au putut stabili prezenţa a două planete în jurul unei stele situate la 1600 ani-lumină .

Pământul şi mişcările sale
Prin distanţa sa faţă de Soare , Pământul este a treia planetă a sistemului solar , după Mercur şi Venus . Pământul nu este perfect rotund . El este o sferă uşor turtită la poli şi bombată la ecuator ; raza masoară 6378.136 km la ecuator , însă 6356.751 km la poli . Pământul este acoperit în proporţie de 71% de apă şi este înconjurat de un înveliş gazos numit atmosferă . Aceasta este formată din aer , un amestec dintre azot şi oxigen . În spaţiu atmosfera este cea care dă Pământului nuanţa sa albastră .

Mişcarea de revoluţie a Pământului
Asemenea tuturor planetelor din sistemul solar Pământul se învârteşte în jurul Soarelui . Pământul se învârteşte în jurul Soarelui o dată cu efectuarea unui tur complet , o revoluţie se scurge într-un an ceea ce reprezintă aproape 365.25 zile de zile . Distanţa medie de la Pământ la Soare este de aproximativ 149,6 milioane de kilometri . Astronomii numesc aceasta distanţă unitate astronomică (prescurtat u.a.) . Ei folosesc deseori această unitate de masură în locul kiometrilor pentru a exprima distanţele între aştri în interiorul sistemului solar . În realitate distanţa de la Pământ la Soare variază în cursul anului de la 147.1 milioane de kilometri minimum ( periheliul în jur de 3 ianuarie ) , până la afeliu în maximum de 152.1 milioane de kilometri ( jur de 6 iulie ) . În ceea ce priveşte viteza cu care se învârteşte Pământul în jurul Soarelui , aceasta este în medie de 29.8 km pe secundă , adică în jur de 108000 km/h şi creşte când planeta noastră se apropie de Soare iar când se îndepartează scade.

Mişcarea de rotaţie a Pământului
O dată cu deplasarea în jurul Soarelui , Pământul se roteşte şi în jurul propriei sale axe , de la vest spre est . Axa sa de rotaţie numită şi axa polilor este o axă imaginară care pătrunde în suprafaţa terestră chiar prin cei doi poli geografici , Polul Nord şi Polul Sud . Aceasta axă de rotaţie are o înclinaţie de 66 grade şi 34 de minute faţă de planul orbitei Pământului . Rotaţia Pământului în jurul propriei sale axe determină alternanţa zi / noapte , datorită faptului că prin această rotaţie cele două emisfere ale globului nu sunt expuse la Soare în acelaşi timp . Această mişcare de rotaţie explică de ce vedem Soarele răsărind , urcând pe cer , apoi coborând spre orizont şi apunând . Nu Soarele se deplasează ci Pământul este cel care se mişcă faţă de Soare . În raport cu stelele rotaţia Pământului în jurul proprie sale axe are loc în 23 h 56 min 4 sec ; aceasta este durata unei zile siderale . Masurată în raport cu miscarea aparentă a Soarelui pe cer ( ziua solară) , durata este mai mare cu aproape 4 min . Pentru necesitaţile vieţii curente este folosită ziua civilă care are o durată de 24 h .

Anotimpuri , echinocţii şi solstiţii
Dacă Pământul s-ar învârti în jurul propriei sale axe în mod perpendicular faţă de planul orbitei sale ar fi luminat de Soare în acelaşi fel pe tot parcursul anului şi nu ar mai exista anotimpurile . Dar înclinarea axei sale face ca Pământul să fie mai mult sau mai puţin expus razelor Soarelui, în funcţie de perioada anului . Astfel în timpul mişcării sale în jurul Soarelui, Pământul trece prin 4 poziţii deosebite , opuse două câte două , echinocţiile şi solstiţiile , care , în zonele temperate împart anul în 4 anotimpuri . La echinocţii ( pe 20 sau 21 martie şi 22 sau 23 septembrie ) , linia care separă emisfera terestră luminată de Soare de emisfera cufundată în noapte trece pe la poli . La toate latitudinile condiţiile de a primi lumina Soarelui sunt aceleaşi : ziua şi noaptea sunt peste tot egale . La solstiţii ( pe 21 sau 22 iunie şi 22 sau 23 decembrie ) linia care separă emisfera Pământului luminată de Soare de emisfera aflată în întunericul nopţii trece prin cercul polar ( 66 grade 34 minute latitudine nordică sau sudică ) şi are o înclinaţie mai mare faţă de poli : atunci , diferenşa de durată dintre zi şi noapte este maximă . Unul dnitre poli este luminat de Soare şi emisfera terestră corespunzătoare înregistrează zilele cele mai lungi ; în cealaltă este noapte şi emisfera inregistrează nopţile cele mai lungi . Echinocţiul din martie marchează începutul primăverii în emisfera nordică şi al toamnei în emisfera sudica ; echinocţiul din septembrie marcheaza inceputul toamnei în emisfera nordică şi al primăverii în cea sudică . Solstiţiul din iunie marchează începutul verii în emisfera nordică şi al iernii în emisfera sudica ; solstiţiul din decembrie marchează inceputul iernii în emisfera nordică şi al verii în cea sudică .

Precesia şi miscarea spre apex
Axa polilor se ănvârteşte ca axa unui titirez , în aproape 26000 de ani . În urma acestei mişcări numită precesie steaua polară nu este mereu aceaşi . Soarele se îndreaptă cu o viteză de 72000 km/h spre apex , un punct situat în constelaţia Hercule . Planetele care se învârtesc în jurul lui descriu în spaţiu o elice .

Luna
Luna este astrul cel mai apropiat de Pământ ( distanţa care îl separă este de aproximativ 384000 km ) . Acesta este şi motivul pentru care ea ne apare ca fiind mare . Având un diametru de 3476 km ea este totuşi mai mică decât Statele Unite .

Faţa vazută şi faţa nevazută
Luna nu produce lumină . Ea reflectă lumina primită de la Soare . Ea are o faţă luminată ( cea care se află spre Soare ) şi o faţă întunecată ( cea care se află în partea opusă Soarelui ) . Cum luna se învârteşte în jurul propriei sale axe în acelasi ritm cu care se învârteşte în jurul Pamntului ( în decurs de 4 săptămâni ) , ea ne arată mereu aceeaşi faţă : faţa vizibilă a Lunii . Cealaltă este numită faţa invizibilă .

Fazele Lunii
Fazele sunt rezultatul schimbării pozitiei Lunii faţă de Soare . Când Luna se află între Soare şi Pământ noi nu o vedem . Aceasta este luna nouă . Peste două sau trei zile ea apare la vest sub forma unui corn subţire , luminos . Acest corn se mareşte zi de zi ; la sfârşitul unei săptămâni Luna a parcurs un sfert din orbita sa în jurul Pământului şi ne arata jumătate din faţa sa luminată :primul patrar , vizibil seara . Ea apare apoi ovală : aceasta este luna cocosată . În sfârşit , după ce a parcurs jumătate din orbita ea se află intr-o pozitie opusă Soarelui în raport cu Pământul . Faţa sa rotundă straluceşte înreaga noapte . Aceasta este luna plină. Apoi observăm cum fazele se desfăşoara invers . Luna apare din nou cocoşată , apoi nu distingem decât jumătate din discul lunar : ultimul patrar vizibil dimineata . Câteva zile mai tarziu acesta capătă din nou forma unui corn , la est. În cele din urma dispare complet : este luna noua şi începutul unui nou ciclu al fazelor . Între două faze de luna se scurg aproape 29.5 zile . Acest interval se numeşte lunaţie .

Eclipsele de Luna
Uneori , când este lună plină o umbră invadează încetul cu încetul suprafaţa Lunii şi îi acoperă lumina timp de o ora sau chiar mai mult . Aceasta este eclipsa de lună . Umbra care acoperă Luna este cea a Pământului . Cand Luna este umbrită în intregime eclipsa este totală . Dacă doar o parte a Lunii este umbrită eclipsa este parţială . În timpul eclipsei de Lună putem observa că umbra Pământului are contur rotund . Cel mai adesea Luna trece puşin mai jos de umbra Pământului sau pe sub aceasta . Din acest motiv eclipsa de lună nu are loc la fiecare lună plină ; doar de două sau de trei ori pe an , câteodată chiar deloc .

Eclipsele de soare
Luna este de aproximativ 400 de ori mai mică decât Soarele , dar ea este tot de 400 de ori mai aproape de Pământ . Acesta este şi motivul pentru care cei doi aştri par a avea pe cer aceeasi mărime . Când Luna trece între Pământ şi Soare , ea acoperă Soarele pentru câteva momente : aceasta este o eclipsa de Soare . În timpul eclipsei totale de Soare , în plina zi se face noapte şi , în jurul discului negru al lunii se distinge un cerc luminos neregulat numit coroana solară . În timp ce eclipsele de lună sunt vizibile de pe intreaga jumatate a Pământului unde este noapte , cele de Soare nu pot fi văzute decât pe o fâşie îngustă a suprafeţei terestre . În plus , fiindcă Luna se învârteşte în jurul Pământului cu peste 3500 km/h , ele nu vor dura decât câteva minute . În fiecare an au loc între două şi cinci eclipse de Soare . Cu mici excepţii una singură este o eclipsă totală .

Relief şi explorare
Când privim luna printr-un binoclu descoperim la suprafaţa sa munţi , şesuri , şi cratere . Dar mai ales după ce sondele şi astronauţii au pornit sa cucerească Luna relieful acesteia a ajuns sa fie cunoscut mai bine .

Relieful Lunii
Şesurile formează pete întunecate care conturează ochii , nasul şi gura de pe chipul pe care îl vedem când privim luna plină cu ochiul liber . Odinioară se credea ca acestea sunt mari şi li s-au dat nume poetice : Marea Serenitatii , Marea Linstii , Lacul Viselor ... Aceste nume au fost păstrate chiar daca se ştie că pe Lună nu există apă . Cei mai inalţi munţi ating 8200 m – o altitudine cu puţin mai mică decât cea a Everestului , în timp ce Luna este cu mult mai mică decât Pământul . Luna este acoperită de cratere de mărimi diferite . Ele au fost formate de meteoriţi care au căzut pe Lună în urmă cu miliarde de ani . Cele mai mici au dimensiuni cu totul minuscule . Cele mai mari depăşesc 200 km . Unele dintre ele au striaţii albe dispuse ca spiţele unei roţi : acestea sunt urmele lăsate pe sol de impactul unor meteoriţi .

Explorarea Lunii
Începând cu anul 1959 , zeci de sonde automate au fost lansate spre Lună . Primele erau destinate simplei fotografieri a suprafeţei , în timp ce o survolau sau înainte de a se prabuşi pe întinderea ei . În ocombrie 1959 , sonda ruseasca Luna 3 a transmis primele imagini ale „feţei nevăzute” a Lunii . Ulterior sondele au aterizat pe Lună şi au furnizat informaţii mai precise despre suprafaţa acesteia . Mai târziu sateliţii plasaţi pe orbită în jurul Lunii au studiat-o şi fotografiat-o timp de mai multe luni . În cele din urmă omul insuşi a păşit pe Lună . Între anii 1969 şi 1972 şase zboruri efectuate de Apollo au permis ca 12 astronauţi americani sa păşească pe Lună . Primii doi care au ajuns pe Lună au fost Neil Armstrong şi Edwin Aldrin , pe 20 iulie 1969 , în timpul zborului efectuat de Apollo 11 . Astronauţii misiunilor Apollo au făcut mii de fotografii ale Lunii , au instalat pe suprafaţa acesteia instrumente ştiintifice , au efectuat deferite măsuratori şi au adus pe Pământ aproape 400 kg de roci selenare .

Suprafaţă Lunii
Cu toate că este aproape , Luna reprezintă o lume complet diferită de cea a noastră , fară apă şi fară urma de viaţă . Solul lunar este plin de fragmente de roci scufundate mai mult sau mai puţin într-un strat gros de pulberi cenuşii . Omul nu poate trăi pe Luna fără un echipament adecvat , fiindcă spre deosebire de Pământ Luna nu are atmosferă . Ponderabilitatea la suprafaţa Lunii (de 6 ori mai slabă decât cea a Pământului ) este prea redusă pentru a reţine un înveliş gazos . Fără atmosferă care să o protejeze Luna primeşte din plin ploaia de meteoriţi şi de radiaţii venite din spaţiu . Ea este supusă direct razelor Soarelui ; în plina zi temperatura la suprafaţa Lunii depaseste 100 de grade . Noaptea , dimpotrivă , aceasta poate scădea sub –170 de grade . Aceste enorme variaţii de temperatură sunt accentuate de faptul că ziua şi noaptea sunt mult mai lungi decât pe Pământ : fiecare dintre ele durează aproximativ 2 săptămâni ( Luna se învârteşte în jurul propriei sale axe în decurs de 4 saptamani ) . Cerul vazut de pe Lună este mereu negru chiar daca Soarele străluceşte . Şi pe Pământ ar fi la fel dacă nu ar exista atmosfera care difuzează lumina Soarelui .

Munţi selenari
Existenţa munţilor pe Lună a fost remarcată încă din secolul al XVII-lea , după inventarea lunetei . Majoritatea munţilor selenari au primit numele unor munti tereştri : Alpi , Apemini , Carpati , Caucaz … Altitudinea acestora a putut fi estimată după lungimea umbrei acestora pe solul lunar , având în vedere ca ei sunt luminaţi oblic de către Soare . Cele mai înalte culmi se află în apropierea polului sud al Lunii . Înainte ca vehiculele spaţiale să se apropie de Lună se credea ca munţii acesteia au culmi semeţe . Explorările spaţiale au demonstrat că se aseamenea vechilor munţi de pe Pământ , cu pantele line şi crestele tesite .

Calendarele
Observarea naturii a dezvăluit trei fenomene care au fost folosite pentru măsurarea timpului : alternanţa zi/noapte , succesiunea fazelor Lunii , şi ciclul anotimpurilor . Astfel s-au impus trei unităţi naturale de timp : ziua , legată de rotatia Pământului în jurul propriei sale axe ; luna , legată de mişcarea Lunii în jurul Pământului ; anul , legat de miscarea Pământului în jurul Soarelui . Au fost inventate sisteme de împarţire a timpului în zile , luni şi ani : acestea sunt calendarele . Ele pot fi impartite în trei mari categorii : calendarele soalre , calendarele lunare şi calendarele lunisolare .

Calendarele solare
Acestea se bazează pe timpul necesar ca Pământul sa realizeze o mişcare de revoluţie în jurul Soarelui . Astfel anul are 365 de zile grupate în 12 luni . În mod periodic este nevoie să se adauge încă o zi ţinându-se cont că Pământul se învârteşte în jurul Soarelui nu în 365 de zile exact ci în 365 de zile , 5 ore , 48 de minute , şi 45.975 de sedunde . În America înaintea sosirii lui Cristofor Columb , mayasii şi aztecii foloseau un calendar solar .

Calendarul gregorian
Calendarul folosit astăzi pe scara largă este un calendar solar. Supus în 1853 unei reforme de către Papa Grigore al XIII-lea , el se numeşte “calendar gregorian” . În general el este compus din 365 de zile grupate în 12 luni . Dar cum Pământul realizează mişcarea de revoluţie în jurul Soarelui în 365 de zile Ľ , este nevoie ca la fiecare 4 ani lunii februarie să i se adauge o zi în plus . Anul va avea astfel 366 de zile şi se va numi an bisect . Anii care se termină în 00 nu sunt bisecţi , când rezultatul împarţirii lor la 400 este un număr întreg : anul 2000 este bisect iar anul 1900 nu a fost bisect . Calendarul gregorian nu a fost adoptat simultan în toate ţările . În Italia , Spania şi Portugalia el a fost aplicat din octombrie 1852 : ziua următoare celei de joi 4 ocombrie a fost vineri , 15 ocombrie ceea ce corespunde unui decalaj de 10 zile . În Franta , reforma papei Grigore al XIII-lea a fost adoptată în decembrie 1852 . Statele catolice din Germania şi Elveţia s-au aliat la acest calendar în 1854 , Polonia în 1586 , iar Ungaria în 1587 . Provinciile protestante din Olanda , Germania şi Elvetia l-au adoptat abia prin 1790 . În Marea Britanie şi Suedia reforma nu a fost aplicată decât în 1852 , în Japonia în 1873 şi în China în 1911 . Ţările cu tradiţie ortodoxă au adoptat acest calendar chiar mai târziu , de exemplu URSS în 1918 , iar Grecia în 1923 .

Calendarele lunare
Ele au la bază ciclul fazelor lunii numit lunaţie . Anul cuprinde exact 12 lunaţii : el este împărţit în luni alcătuite alternativ din 29 şi 30 de zile pentru a corespunde duratei unei lunaţii . În cele din urmă acesta cuprinde un total de 354 sau 355 de zile . Astfel lunile se decalează în fiecare an cu 11 zile faţă de ritmul anotimpurilor . În trei ani decalajul este de o lună . Calendarul musulman este de tip lunar . Fata de calendarul gregorian el se decalează în fiecare an cu 10 până la 12 zile . Vechii egipteni foloseau un calendar care , în functie de creşterea apelor Nilului era imparţit în 3 anotimpuri : akhet (inundaţia) ,peret (iarna) şi shemou (seceta verii) .

Calendarele lunisolare
Acestea sunt calendare ce combină cele doua tipuri anterioare . Anul este format din 365 de zile , ca în calendarele solare , dar lunile sunt ajustate în funcţie de ciclul fazelor lunii . Astfel în calendarul evreiesc lunile sunt lunare (29 şi 30 de zile) iar anii sunt solari . Cum 12 luni lunare nu înseamnă decât 354 de zile , din când în când este necesară adăugarea unei a treisprezecea luni întregi pentru a recupera decalajul . Calendarele tradiţionale ale extremului Orient sunt tot lunisolare .

Data de început a calendarelor
Calendarele diferitelor civilizaţii încep de la date diferite . Majoritatea popoarelor încep numerotatrea anilor pornind de la un eveniment religios sau legendar pe care îl considera fundamental . În calendarul musulman anii sunt număraţi începând cu fuga profetului Mahomed la Medina pe 16 iulie 622 d.Chr. În calendarul evreiesc anii sunt număraţi începând cu data la care se consideră ca a fost creata lumea : 3761 î.Chr. Anii calendarului gregorian sunt număraşi începând cu anul naşterii lui Isus Cristos stabilit în secolul al VI-lea de calugărul scit Dionisie cel Mic . Aceasta este era creştină .

Soarele
Datorită faptuluii că este atât de aproape aceasta este steaua cea mai bine cunoscută . Astronomii disting chiar detalii de la suprafaţa sa ( cele mai mici au o întindere de 150 km ) . În comparaţie cu Pământul Soarele este gigantic . Volumul său ar putea cuprinde 1300000 de planete ca a noastră , iar de-alungul diametrului s-ar putea alinia 109 . Soarele este o imensă sferă de gaz , foarte cald , a cărui masă depaşeşte de 300000 de ori pe cea a Pământului . La suprafaţă ponderabilitatea este de aproximativ 28 de ori mai puternică decât cea de pe Pământ . Totuşi , Soarele nu este decât o stea foarte obisnuită . Pentru astronomi este o adevarată şansă să poată studia o stea atat de banală : tot ce aflăm din studierea Soarelui îi ajută sa ănţeleagă mai bine celelalte stele .

Fotosfera
Lumina Soarelui provine de la un învelşs de grosime mai mică de 300 km , fotosfera . Aceasta este cea care da impresia ca Soarele are o margine bine delimitată . Temperatura sa este de aproximativ 6000 de grade . Vazută prin telescop ea se prezinta ca o reţea de celule mici , strălucitoare , sau granule aflate într-o permanentă agitaţie . Fiecare granulă este o bulă de gaz de mărimea unei ţări ca Franţa . Ea apare , se transformă şi dispare în aproximativ 10 minute . Pe alocuri suprafaţa Soarelui prezintă nişte pete întunecate , numite pete solare , care au fost foarte studiate după inventarea lunetei şi a telescopului . Petele solare au aspect întunecat pentru ca ele sunt mai puţin calde decât regiunile din jur . Ele sunt adeseori asociate în perechi care se comport ca polii unui enorm magnet . Numarul petelor care pot fi observate pe Soare variază după un ciclu de aproximativ 11 ani . Odată cu inventarea lunetei a fost creat un mijloc simplu de urmărire a petelor solare . Acesta consta în proiectarea imaginii Soarelui pe un ecran alb , în focarul unei lunete sau al unui telescop . Petele apar pe ecran sub forma unor mici unor mici puncte întunecate .

Cromosfera şi coroana
În timpul unei eclipse totale , când discul orbitor al Soarelui dispare în spatele Lunii , remarcăm în jur o bordură subţire de un roşu aprins , cromosfera iar dincolo de aceasta un halo argintat , mai mult sau mai putin neregulat , coroana . Cromosfera si coroana sunt învelişurile exterioare ale Soarelui . Ele formează atmosfera solară . În mod obişnuit nu le vedem pentru că sunt mult mai puţin luminoase decât fotosfera . Cromosfera se ridică până la 5000 km de la suprafaţă Soarelui . Ea este acoperită de mici jeturi de gaz foarte cald , spiculii . Temperatura sa creste odată cu altitudinea : in vârf are 20000 grade . Coroana care îmbracă atmosfera se diluează treptat în spaţiu şi nu are o limită exterioară bine definită . Ea este foarte rarefiată dar extrem de caldă : temperatura sa depaşeţte 1 milion de grade . Cu ajutorul instrumentelor speciale se observă din timp in timp că anumite regiuni ale Soarelui devin deodată foarte strălucitoare : acestea sunt erupţiile solare . În urma acestora jeturi imense de gaz , protuberanţele se ridică în cromosferă şi coroană . Când apar proiectate pe Soare protuberanţele au aspectul unor filamente întunecate . În permanenţă un flux de particule foarte rapid părăseşte Soarele prin coroană . Acestea sunt vanturile solare .

Interiorul Soarelui
Desigur interiorul Soarelui nu poate fi văzut dar studierea suprafeţei şi a straturilor sale exterioare oferă astronomilor informaţii despre stuctura sa internă . Ea conţine toate elementele simple identificate pe Pământ , dar 98% din masa sa este formată din hidrogen si heliu . Spre centrul Soarelui este din ce in ce mai cald , iar materia este din ce in ce mai comprimată . Chiar in centru temperatura ajunge la 15 milioane de grade iar presiunea este de 100 de milioane de ori mai mare decât cea din centrul Pământului . În acest cuptor atomii de hidrogen se aglomerează câte patru şi se transforma ăn atomi de heliu . În urma acestei reacţii se degajă caldură si lumină . Acest lucru permite Soarelui sa stralucească . În fiecare minut 400 de milioane de tone de hidrogen se transformă în heliu in centrul Soarelui . Zona unde se produc aceste reacţii nu reprezintă decât un sfert din raza Soarelui , dar ea cuprinde jumătate din masa acestuia . Lumina emisă din această zonă nu ajunge la suprafaţă decât după 2 milioane de ani , pentru că ea se ciocneşte fără încetare de atomii de gaz din interiorul Soarelui .

Activitatea solară şi observarea Soarelui
Cu timpul , pe masură ce instrumentele astronomice s-au perfecţionat oamenii au putut observa perturbaţiile Soarelui : petele solare ale fotosferei , erupţiile solare protuberanţele si filamentele cromosferei ; jeturile de gaz ale coroanei . Astăzi se stie că aceste fenomene sunt in strânsa legatură . Ele constitiue activitatea solară . Frecvenţa şi intensitatea lor variază într-o perioadă de aproximativ 11 ani . În tipul acestei perioade numărul petelor solare înregistrează un minimum şi un maximum . Activitatea solara a rămas suficient de învăluită în mister dar se ştie că ea este legată de magnetism si de rotaţia Soarelui .
Relaţiile Soare-Pământ
Cand Soarele devine mai activ suprafaţa sa se acoperă de pete şi se observă mai multe erpţii . Acestea eliberează in spaţiu raze X , ultraviolete si unde radio . Ele sunt însoşite de producerea unui fkux imens de particule atomice incarcate electric : vântul solar . Cele care au mai multă energie ajung până la Pământ in câteva ore şi se strâng în jurul planetei noastre formând centuri de radiaţii . Celelalte au nevoie de o zi sau două pentru a ajunge la noi ; ele sunt deviate de scutul magnetic al Pământului , magnetosfera si sunt atrasi de polii magnetici . Căzând în atmosferă ele produc raze frumos colorate : aurorele polare . In emisfera nordică acestea sunt aurorele boreale iar in cea sudică aurorele australe . Ele au aspectul unor perdele mai rosiatice sau verzi care unduiesc pe cer .

Influenţa asupra climatului
Se pare că variaţiile activităţii solare infuenţează clima de pe Pământ . Astfel din 1645 până în 1715 nu s-a observat nici o pată pe cer şi această perioadă a corespuns cu anii cei mai friguroşi ai “micii ere glaciare” o perioadă in care temperaturile au fost anormal de scazute în Europa . Din contra , de la începutul secolului al XX-lea Soarele este mai activ si temperatura medie a Pământului a crescut uşor . Au fost descoperite multe legături asemănatoare între activitatea solară şi perioadele de frig sau de caniculă de pe Pământ . Dar nu se cunoaşte înca exact modul în care aceste variaţii actionează asupra climatului .

Observatoarele solare
Pe tot parcursul Pământului există observatoare pentru studierea Soarelui : în Statele Unite ( Kit Peak , Sacramento Peak , Big Bear ) , în Spania (Canare) , în Franta (Meudon) , în Cehia (Ondrejov) , în Ucraina (Crimeea) , în Japonia ( Mitaka , Norikura şi Toyokawa ) în Australia (Culgora) etc. Ele sunt echipate cu instrumente concepute pentru observarea şi analizarea luminii Soarelui . Telescoapele destinate studierii Soarelui au o distantă focală foarte mare , putând atinge chiar 100 m , pentru a furniza imagini ale Soarelui cu un diametru de zeci de centimetrii . Ele sunt instalate în interiorul unor tunuri solare ce permit captarea luminii Soarelui la zeci de metri deasupra solului . De fapt în apropierea solului căldura provoacă o agiţatie dezordonată a aerului care bruiază imaginile . Un sistem de oglinzi permite urmărirea Soarelui pe cer şi transmiterea în permanenţă a luminii acestuia spre telescop .

Planetele şi sateliţii lor
Cele 9 planete principale ale sistemului solar se învârtesc în jurul Soarelui în sensul acelor de ceasornic , la distanţe cuprinse între minimum 45.9 milioane de km în cazul planetei Mercur şi maximum 7.4 miliarde de km în cazul planetei Pluto . Planetele telurice sunt cele mai apropiate de Soare . Planetele gigant se afla mai departe iar şi mai departe , planetele îndepartate .
Mercur , Venus , Pământ şi Marte , cele patru planete situate cel mai aproape de Soare sunt planetele telurice : ele sunt alcatuite din roci destul de dense . Suprafaţa lor - numită crustă sau scoarţă – este solidă . Ele sunt de talie mijlocie : diametrul lor este până la 5000 km în cazul celei mai mici (Mercur) şi sub 13000 în cazul celei mai mari (Pământul) . Aceste planete au evoluat mult de când s-au format . Ele au pierdut învelisul iniţial de gaz usor , iar atmosfera lor actuală provine de la gazul din interiorul acestor planete . Relieful lor s-a modificat pe parcursul timpului .
Planetele gigant , situate dincolo de Marte , Jupiter şi Saturn sunt mai voluminoase decât planetele telurice . Ele reprezinta adevărte planete gigant . Diametrul lui Jupiter este de aproape 11 ori mai mare decât cel al Pământului ; cel al lui Saturn de 9 ori mai mare . Dar densitatea lor este mult mai mică : aceste planete sunt în esenţa sfere de gaz . Aceste planete nu au o suprafaţă solidă ci doar un nucleu de roci şi gheaţa . Ele au evoluat puţin de când s-au format şi şi-au păstrat învelisul iniţial : o atmosferă densă pe bază de hidrogen şi heliu ( doua gaze uşoare ) . Au o miscare rapidă de rotatie ( în 10 până la 16 h ) şi sunt înconjurate de inele de materie .
După Jupiter şi Saturn urmează cele trei planete care sunt cel mai departe de Soare : Uranus , Neptun , şi Pluto . Uranus şi neptun nu sunt atât de mari ca Jupiter . Ele sunt formate în principal din gaze uşoare şi sunt înconjurate de inele . Se crede că interiroul lor conţine o cantitate însemnată de gheaţa . Pluto , cea mai îndepartată este un caz aparte : ea se aseamana planetelor telurice prin dimensiunea ei mică (un diametru de 2300 km ) şi planetelor mari prin densitate scazută . Cu excepţia lui Mercur şi a lui Venus , principalele planete ale sistemului solar au unul sau mai mulţi sateliţi . Astăzi se cunosc în total 61 . Dintre aceştia 27 au fost descoperiţi datorită fotografiilor realizate de sondele spaţiale . În funcţie de dimensiune sateliţii pot fi clasificaţi în trei categorii . Cei mai mari sunt Luna , cei patru sateliti ai lui Jupiter ( Io , Europa , Ganimede şi Calisto ) , satelitul cel mai mare al lui Saturn (Titan) şi principalul satelit al lui Neptun (Triton) . Ei au un diametru de peste 3000 de km . Unii ca Luna şi Calisto sunt formati din roci ; altii dintr-un amestec de gheaţă şi roci . Sateliţii de dimensiuni mijlocii au un diametru între 200 şi 1600 km . Ei se află în jurul planetelor Saturn , Uranus , Neptun şi Pluto . Majoritatea sunt formaţi dintr-un amestec de gheaţă şi roci . În sfârşit minisateliţii , cu formă neregulată şi o mărime mai mică de 200 km ( cei mai mici chiar de cativa km ) , constituie a treia categorie . Cei mai cunoscuţi sunt cei doi sateliţi ai planetei Marte : Phobos şi Deimos .

Planetele telurice
Chiar dacă la prima vedere cele 4 planete telurice ( Mercur , Venus , Pământul şi Marte ) sunt diferite , ele se aseamană prin dimensiuni şi structură . Încă de la inceputul anilor ’60 , sondele spaţiale au fost trimise spre Venus şi Marte pentru a le studia .

Mercur
Mercur se afla la 58 milioane de km de Soare şi face înconjurul acestuia în 88 de zile . Cum această planeta este situata aproape de Soare şi se învârteşte lent în jurul propriei sale axe ziua este foarte cald (până la 400 de grade) , iar noaptea foarte frig . Aceasta este cea mai mică dintre planetele telurice ( 4880 km în diametru ) . Mercur este practic lipsit de atmosferă pentru că la fel ca Luna nu este suficient de greu pentru a reţine un înveliş de gaz . Absenţa atmosferei a facut ca , pe parcursul a miliarde de ani , să fie lovit de mici corpuri care circulau în spatiu . Mercur nu are nici un satelit cunoscut .

Venus
Situată la 108 milioane km de Soare , Venus îşi parcurge orbita în 225 de zile . Rotaţia în jurul propriei sale axe este foarte lentă , dureaza 243 de zile şi are loc de la est la vest , în sens invers faţă de rotaţia celorlalte planete . Cu un diametru de 12100 km Venus este cu foarte puţin mai mică decât Pământul , dar atmosfera sa este foarte diferită : în principal aceasta este compusa din 96% gaz carbonic şi 3.5% azot . Este înconjurată de un val gros de nori repartizaţi în 3 straturi situate la o altitudine între 50 şi 70 km . Unii dintre aceştia provoacă ploi de acid sulfuric , o substantă chimica foarte periculoasă . Pe Venus temperatura este foarte ridicată . De fapt , gazul carbonic acumulat în atmosferă actionează sub efectul razelor Soarelui ca geamurile unei sere : temperatura la sol ajunge până la 460 grade . Suprafaţa lui Venus este plină de platouri vulcanice . Se pare ca mulţi vulcani sunt înca activi . La fel ca Mercur , Venus nu are sateliţi .

Pământul
Pământul se află la aproximativ 150 de milioane de km de Soare . El efectuează miscarea de revoluţie în aproape 365.25 zile , iar cea de rotaţie în jurul propriei sale axe în 23h 56min 4sec . Aceasta este cea mai voluminoasă dintre cele patru planete telurice : ea are un diametru puţin mai mare de 12700 km . În jurul Pământului se află aer , un amestec de gaz conţinând 78% azot şi 21% oxigen . Specificul Pământului constă în faptul că este singura planetă pe care apa poate ramâne lichidă , favorizând astfel aparitia şi dezvoltarea vieţii . Această apa , care erodează treptat rocile contribuie şi la modificarea reliefului pe suprafaţa terestră. Temperatura cea mai ridicată pe Pământ este de +58 grade în Libia , iar cea mai scăzută de –89.9 grade în Antarctica . Pământul are un singur satelit : Luna .

Marte
Planeta Marte este situată la aproximativ 228 milioane km de Soare . Ea înconjoară Soarele în 687 de zile şi se învârteste în jurul propriei sale axe în 24 h 37 min . Diametrul său (6800 km) reprezintă puţin mai mult decât jumătate din diametrul Pământului . Din cauza slabei ponderabilităţi ( o treime din cea a Pământului ) ea nu a mai putut reţine decât un înveliş atmosferic neînsemnat . Acesta conţine 95.6% gaz carbonic , 2.7% azot , 1.6% argon şi urme de oxigen . Fiind mai departe de Soare decât Pământul , Marte este o planetă mai rece : temperatura la sol scade în mod curent la –50 grade şi nu depăşeşte niciodată 20 de grade . La fel ca Venus Marte păstrează urmele unei intense activitati vulcanice : aici pot fi observaţi cei mai mari vulcani ai sistemului solar , cu o înălţime de peste 20 km . Suprafaţa deşertică şi stâncoasă prezintă o frumoasă culoare rosiatică . De fapt rocile contin un oxid de fier care le dă o culoare oarecum asemănătoare cu cea a ruginei . Uneori au loc furtuni violente care ridică nori de praf . În jurul lui Marte se învârtesc doi sateliţi de dimensiuni mici : Phobos şi Deimos .

Planetele gigant
Dincolo de Marte se află două panete gigant : Jupiter şi Saturn . Uşor vizibile şi cu ochiul liber , ele au fost urmărite înca din antichitate . Cele mai concrete informaţii în privinţa lor au fost furnizate de sondele americane Voyager care le-au survolat între 1979-1981 . Spre deosebire de Pământ , Jupiter şi Saturn nu au o suprafaţă solidă : aceste două planete sunt două imense sfere de gaz .

Jupiter
Jupiter este cea mai mare dinte toate planetele sistemului solar : are un diametru de 11 ori mai mare decât cel al Pământului , o masa de 318 ori mai mare şi un volum de 1300 de ori mai mare . Jupiter se află la 778 milioane km de Soare . Acest gigant este înconjurat de o atmosferă densă pe bază de hidrogen şi heliu , în care circulă nori formaţi tot din gaze solidificate sau lichefiate : în special metan şi amoniac . Cum el se învârteşte foarte repede în jurul propriei sale axe ( mai putin de 10 h ) aceşti nori se întind la ecuator şi îl acoperă ca nişte brâuri . Norii aflaţi la exteior au aspect strălucitor , ceilalţi , în schimb , sunt intunecaţi . Aceste formaţiuni noroase sunt foarte turbulente : s-au observat turbioane enorme , care se modifică mai mult sau mai putin rapid . Unele dintre ele formează o imensa pată rosie , care i-a intrigat mult timp pe astronomi : este un uragan permanent , de patru ori mai mare decât Pământul . Nivelul superior al norilor este foarte rece ( -148 grade ) , dar cu cât se coboară spre interiorul planetei , temperatura şi presiunea cresc . În centrul lui Jupiter , temperatura atinge 30000 grade iar presiunea de 100 de milioane de ori mai mare decât la suprafaţa Pământului . Jupiter are 16 sateliti cunoscuţi . Patru dintre aceştia sunt sateliţi mari , cu o talie comparabilă cu cea a lunii : Io , Europa , Ganimede şi Callisto . Ceilalti sunt sateliţi , cu un diametru de câteva zeci de kilometri . Sondele americane Voyager au produs o adevarată surpriza dezvăluind faptul ca pe Io , unul din cei patru sateliti principali ai lui Jupiter , exista numerosi vulcani activi , chiar dacă suprafaţa sa este îngheţată . Atrasă , pe de-o parte de planeta gigant Jupiter şi , pe de alta de trei sateliţi mari ai acestei planete materia situată în interiorul satelitului Io este în permanentă deformată şi încalzită . Ea ţâşneşte periodic la suprafaţă prin nişte vulcani mari , cum este vulcanul Pele . Uneori lava de sulf este aruncată cu peste 3000 km/h la o inalţime mai mare de 200 km.

Saturn
Alt gigant , Saturn , are un diametru de 9,5 ori mai mare decât cel al Pământului , de 95 de ori masa acestuia şi de 750 de ori volumul lui . Saturn este situat la 1,4 miliarde de kilometri de Soare . La fel ca Jupiter , acesta este o sferă gazoasă care se învîrteşte foarte repede în jurul propriei sale axe ( în puţin mai mult de 10 ore ) . Dar Saturn este mai puţin des deoarece conţine mai mult hidrogen : Saturn ar putea să plutească pe apă ! Norii care îl inconjoară sunt animaţi de miscări foarte violente : adevarate cicloane . La fel ca Jupiter , Saturn are o sursă de caldură internă : el emite aproape de trei ori mai multă enrgie decât cea primită de la Soare . În jurul lui Saturn s-au descoperit 18 sateliti , printre care unul gigantic numit Titan , mai mare decât planeta Mercur .

Inelele lui Saturn
Marea particularitate a lui Saturn constă în sistemul de inele care îl înconjoară ; acesta este atât de amplu încât poate fi perceput chiar şi cu o lunetă de amatori . Galileo Galilei îl întrezăreşte încă din 1612 , dar abia olandezul Huygens va fi cel care va înţelege pentru prima oară fenomenul , în 1659 . De pe Pământ nu s-u descoperit decât sase inele , dar fotografiile realizate de sonda Voyajer au demonstrat ca ele sunt de ordinul miilor . Ele formeaza în jurul lui Saturn , în planul ecuatorului sau , un fel de disc imens , cu diametrul de 300000 km , dar cu o grosime de numai un kilometru . După pozitia lui Saturn în functie de pamint şi de soare , noi vedem aceste inele mai mult sau mai putin inclinate . Atunci când ele apar pe muchie sunt atat de subtiri incit nu le mai vedem . Aceste inele sunt alcatuite din blocuri de gheata şi pulberi care seinvirt în jurul planetei ca niste sateliti mici .

Inelele lui Jupiter
Sunt mai putin spectaculoase decât cele ale lui Saturn . Inelul principal are marginea exterioara la aproximativ 57000 kmde cei mai inalti nori ai atmosferei . Cu o inaltime de aproximativ 6000 km , el se prelungeste spre planeta intr-un halo difuz şi , în partea opusa printr-un inel exterior mare

Planetele indepartate
Dincolo de planetele gigant au fost descoperite alte planete de mari dimensiuni : Uranus şi Neptun . Foarte indepartate , aceste planete sunt greu de studiat de pe Pământ . Ele sunt cunoscute mai bine de când au fost survolate de sonda americana Voyajer 2 : Uranus în 1986 , Neptun în 1989 . În privinta lui Pluto , de acesta nu s-a apropiat nici o sonda spaţiala , raminind astfel destul de misterioasa.

Uranus
În 1781 , Uranus a fost observat prin telescop din intamplare de catre astronomul englez William Herschel , care a crezot la inceput ca este o cometa . El are de 4 ori masa pamintului şi de 15 ori masa acestuia . Se afla la 2,8 miliarde de km de soare . Mai mic şi mai dens decât Jupiter şi Saturn , Uranus este inconjurat la fel ca acestia de o atmosfera densa , pe baza de hidrogen şi heliu . Insa atmosfera lui contine şi un gaz care ii da o frumoasa culoare albastra : metan . Uranus este un adevarat ghetar : temperatura lui coboara sub –200 grade . Se crede ca nu contine hidrogen lichid metalic ci un nucleu de roci acoperit de un invelis dens de gheata . El este inconjurat de 10 inele de pulberi intunecate , care se desfasoara la o distanta intre 42000 şi 51000 km de centrul planetei . În jurul lui Uranus au fost reperati 15 sateiti : cei mai mari , în numar de 5 au fost observati de pe Pământ , ceilalti au fost descoperiti de catre sonda Voyajer 2 .
Neptun
Neptun a fost descoperit în anul 1846 , chiar în locul în care astronomul francez Urbain Le Verrier a calculat ca ar trebui sa se afle , fiindca numai prezenta sa putea explica anumite anomalii ale miscarilorlui Uranus . Neptun se afla la o distanta medie de 4,5 miliarde de km de Soare . Prin aspectul talia şi masa sa , Neptun este o adevarata sosie a lui Uranus , dar atmosfera lui estemai agitata . La diferite altitudini s-au observat nori deplasati de vanturi de peste 1000 km/h . Formatiunea cea mai spectaculoasa este o pata mare , intunecata , de marimea Pământului . Ea aminteste de marea pata rosie a lui Jupiter . Aceasta este un uragan enorm , al carui turbion are peste 600 km/h . La altitudine mai mare circula nori luminosi , foarte rapizi , formati fara indoiala din cristale de gheata di metan . Din cauza indepartarii mari faţă de Soare , Neptun primeste de 900 de ori mai putina enrgie solara decât Pământul . În acelasi timp , s-a constatat ca el emite de 2,7 ori mai multa energie decât primeste . Nu se cunoaste sursa acestei calduri interne , dar ea explica vilentele miscari ale atmosferei . Datorita lui Voyajer 2 , au fost identificate în jurul lui Neptun 3 inele cufundate intr-un disc de pulberi ; particularitatea celui din exterior este aceea ca reprezinta 3 arcuri mai conturate , de-a lungul carora exista mai multa materie . Neptun are 8 sateliti cunoscuti . Cel mai mare , Triton , este corpul cel mai rece observat vreodata în sistemul solar . Temperatura la sol este de –228 grade .

Pluto
Cand a fost descoperi , în 1930 , Pluto era cea mai indepartata planeta din sistemul solar . Dar , cum orbita sa are forma unei elipse foarte alungite , distanta de soare variaza intre 4,4 şi 7,4 miliarde de km . Astfel , din 1979 , Pluto se afla mai aproape de Soare decât Neptun iar acest lucru a durat până în martie 1999 . Cu un diametru mai mic de 2500 km , el este de proportii mai reduse decât Luna . Vazut de pe Pământ , dimensiunile sale sunt echivalente cu cele ale unei monede vazute de la o distanta de zeci de km ! Nu a fost survolat de nici o sonda şi ramane prea putin cunoscut . Se crede ca este format dintr-un nucleu de roci , inconjurat de un invelis de gheata . Suprafaţă sa ar putea fi acoperite cu azot şi metan inghetate . Planeta ar avea o atmosfera rarefiata care contine metan . Unii cred ca aceasta planeta este un fost satelit al lui Neptun . Ea ar fi devenit libera I urma coliziunii cu un alt corp . În 1978 i s-a descoperit un satelit : Charon . Diametrul sau , de ordinul a 1200 km , reprezinta aproape jumatate din cel al lui Pluto . În sistemul solar , nu exista alte exemple de satelit proportional atat de mare în raport cu planeta sa .

Asteroizi şi comete
Spatiul care separa principalele planete nu este gol : prin el circula o multime de astri mai mici , de dimensiuni foarte diferite . Acestea sunt micile planete sau asteroizii ; cometele care devin uneori vizibile cu ochiul liber în apropierea Soarelui ; blocuri de roca şi pulberi . Astrul care ar fi obtinut prin adunarea laolalta a tuturor acestor corpuri ar fi mult mai mic decât Pământul .

Asteroizi
Asteroizii sunt corpuri mici de roca . Cel mai mare Ceres are un diametru sub 1000 km . Cei mai mici au forme neregulate . Astronomii cred ca asteroizii sunt urme ale nebuloasei din care a aparut sistemul solar , care nu s-au putut aglomera pentru a forma o singura planeta din cauza puternicei atractii exercitate de Jupiter . Au fost deja inventariati peste 5000 de asteroizi dar , în fiecare an sunt descoperiti altii noi . Cei mai multi se observa intre orbita lui Marte şi ce a lui Jupiter , la distante cuprinse intre 320 şi 495 milioane de km de la Soare . Unii circula intr-o zona mai indepartata , dincolo de Neptun şi Pluto . Altii au orbite foarte alungite şi se apropie foarte mult de Pământ : astfel în 1937 Hermes , o stanca de mai putin de 1 km , a trecut la 780000 km de planeta noastra , respective la o distanta de aproape de doua ori mai mare decât cea dintre Pământ şi Luna . Sonda spaţiala americana Galieo , lansata spre Jupiter este prima care a fotografiat de aproape asteroizi : Gaspa , care masura 19/12 km în 1991 şi Ida , care masura 52/30 km în 1993 . Ambii au suprafete acoperite de cratere formate de impactul cu meteoriţi . În jurul asteroidului Ida a fost descoperita o mini-luna de numai 1.5 km .

Cometele
Ele au un nucleu de cativa km , format dintr-un amestec de gheata , blocuri de roca şi pulberi . Cand se apropie de Soare , acest nucleu se incalzeste şi emana gaze şi pulberi : atunci , se constituie în jur o aureola luminoasa , coama . Apoi aceasta se alungeste în directia opusa Soarelui şi formeaza o coada de gaz , albastruie , subtire şi rectilinie , şi o coada de pulberi , galbena , mai mare şi rectilinie . Aceste cozi au uneori o lungime de mai multe sute de milioane de km . În general , cometele isi pierd putin cate putin gazul , dar isi pastreaza nucleul de roca : astfel ele devin asteroizi . Alteori ele se dezintegreaza mai violent şi se prabusesc pe o planeta sau pe Soare . Anumite comete , numite periodice urmeaza orbite alungite care le poarta în mod sistematic în apropierea Soarelui : una dintre cele mei celbre este cometa Halley , care revine la aproximativ 76 de ani . La ultima sa revenire din 1986 ea a fost survolata de sondele spaţiale . Astronomii cred ca , intr-o regiune foarte indepartata de Soare , deci foarte rece , se misca miliarde de comete . De acolo ar veni cele pe care le observam noi . Conservate intact , ca intr-un congelator cometele permit astronomilor sa inteleaga mai bine cum s-a format sistemul solar .

Meteori şi meteoriţi
Pământul se intersecteaza în fiecare zi cu o multime de fragmente pe care le atrage . Cele mai mici ard complet în atmosfera şi cad pe sol sub forma unor pulberi foarte fine . Arzand , aceste fragmente fomeaza pe cer trene luminoase foarte frumoase : meteorii , numiti şi stele cazatoare . Fragmentele mai mari explodeaza uneori în atmosfera , dar nu ard în intregime . Ele se regasesc sub forma de meteoriţi . Unii savanti cred ca prabusirea unui meteorit enorm a fost fenomenul care a provocat în urma cu 65 milioane de ani disparitia unor specii de animale , inprincipal a dinozaurilor . În anumite perioade ale anului , de exemplu în jur de 12 august sau 9 ocombrie Pământul traverseaza orbitele unor comete de-a lungul carora au avut loc acumulari de fragmente . În timp ce traverseaza atmosfera terestra aceste fragmente formeaza stele cazatoare în numar mare , incat spunem ca are loc o ploaie de stele cazatoare . S-a calculat ca Pământul creste în fiecare an cu aproximativ 10000 tone , datorita materiei pe care acesta o matura din spaţiu .

Referat Rotatia galaxiei

2008-09-11T02:39:00.000-07:00

Miscarile din cadrul Galaxiei sunt tot atat de complexeca si structura ei.
Miscarea proprie a Soarelui antreneaza intreg sistemul nostru planetar si se desfasoara cu o viteza apreciata la 19,4 km/s, in directia pexului, situat in constelatia Hercule. Datorita acestei miscari, o serie de stele apropiate au o miscare aparenta spre punctul opus, denumit antiapex; aceste miscari aparente sunt, in mare, similare celor pe care le observam cand mergem cu masina pe o sosea; arborii de pe cele doua parti par sa fuga inapoi.
Bineinteles ca si alte stele au astfel de miscari proprii.

Mai important este insa faptul ca sistemul nostu solar, impreuna cu grupul local de stele, ia parte la o gigantica miscare de translatie in jurul nucleului galactic. Dealtfel, miscari de acest fel sunt caracteristice tuturor formatiilor Galaxiei.
Asemenea inelelor lui Saturn- daca este ingaduita aceasta comparatie intre un pitic si un gigant- Galaxia nu se roteste insa “dintr-o bucata”, ca un corp solid. Astrele si gruparile stelare aflate mai aproape de centru se rotesc mai repede, iar cele mai departate mai incet.
Soarele face un tur complet al Galaxiei intr-o periada ce a fost apreciata la 200-250 milioane de ani, cu o viteza de 220 km/s.
Giganticul tur descris de Soare se face pe o orbita eliptica de mica excentricitate, apropiata ca forma de un cerc. (Deci Soarele se roteste intr-adevar, asa cum credea Ptolomeu, in jurul unui centru, dar aceasta miscare nu are loc in cadrul sistemului planetar, ci in cadrul sistemului galactic si nu in jurul Pamantului, ci a nucleului Galaxiei.)
Un interes deosebit prezinta comportarea neobisnuita a unor stele la care s-au observat viteze extrem de mari, precum si orbite iesite din comun. Sunt stele cu o repartizare anumita pe bolta cereasca si care se deplaseaza in general paralel cu planul galactic. Se crede
in general ca este vorba de astri cu o orbita eliptica de o excentricitate foarte accentuata. Ar proveni fie, dupa o ipoteza, din zona centrala a Galaxiei, cand vitezele lor radiale sunt indreptate in sensul general al rotatiei galactice, fie, dimpotriva, ar proveni din regiunile marginase ale Galaxiei, cand vitezele lor radiale sunt indreptate in sensul invers rotatiei glactice.
La antipodul stelelor “rapide” exista si stele exceptional prin incetineala cu care se rotesc in jurul centrului Galaxiei, nedepasind- din motive inca nelamurite- 16-20 km/s.
Desigur ca determinarile vitezelor pe orbita si a perioadelor de translatie galactica sunt greu de stabilit si se prezinta inca nesigure, avnd in vedere departarile uriase la care se afla stelele. Dar chiar daca consideram pe deplin exacte datele apreciate pana acum, mai raman multe puncte neclare in ce priveste explicarea unor particularitati ale astrilor respectivi.
Miscarea de ansamblu a Galaxiei, alcatuita cum am vazut , din nenumarate miscari separate, o face sa se roteasca, dupa cate se pare, in jurul unei axe perpendiculare pe planul ei. O miscare care nu e nicidecum dezordonata, dar inegala, variata, dupa cum variate sunt vitezele si orbitele componentelor ei. Si, in afara miscarilor de revolutie din cadrul Galaxiei, obiectele care o compun au mai au si alte miscari, asa cum am vazut I exemplul

Soarelui. Dupa Menzel, Whipple si Vaucouleurs, o masa considerabila de hidrogen neutru se indeparteaza de nucleul galactic, apropiindu-se de sistemul nostru solar, cu o viteza de circa 50 km/s, o concluzie ce corespunde si tezei amintite anterioar, despre ejectarea de materie din nucleu.
Incheind aceste paragrafe consacrate catorva aspecte ale structurii si miscarilor Galaxiei, este necesar sa relevam un lucru important: studiul lor scoate in evidenta ca distributia astrilor si gruparilor astrale pe bolta cereasca se datoreaza atat distributiei lor reale in planul cosmic, cat si pzitiei punctului de observatie de unde privim ( care schimba in mare masura perspectiva). Cu toate acestea, atat dispunerea spatiala reala a stelelor, cat si pozitia Soarelui, au putut fi deduse, in ultima instanta, din distributia aparenta a astrilor pe bolta cereasca si in urma diferitelor tehnici de observatie pe baza carora au fost cercetati.

Referat Cometa Sfaramata

2008-09-11T02:38:00.001-07:00

Când astronomii de la Universitatea din Hawaii si-au îndreptat telescopul de 2,2 m,de la Mauna Kea , spre cometa 57P/Du Toit-Neujmin-Delport, înnoptile dintre 17 şi 19 iulie a.c, au avut surpriza să constate că, în locul acesteia, camera a căpătat imaginea unui grup de 19 fragmente.

Fărămiţarea cometei, datorată desigur unor şocuri termice a căror origine nu se cunoaşte deocamdată, nu este însă decât ultima surpriză oferită de acest bulgăre de gheaţă răcitor prin spaţiul cosmic.

Descoperită în 1941, cometa nu a mai fost zărita în următorii 30 de ani, dispariţia fiind pusă pe seama pertubării perioadei sale orbitale, după trecerea ei de două ori (în 1954 şi 1966) prin preajma lui Jupiter. Redescoperita în 1970, 57P a putut fi observata, la intervale de circa 6,6 ani, până în iulie 2002, când s-a produs fragmentarea.

Referat Radioastronomia

2008-09-11T02:37:00.001-07:00

Radioastronomia

Radioastronomia este o ramură a astronomiei . Ea studiază obiectele cereşti cu ajutorul radioundelor emise de acestea . Radioastronomia a luat fiinţă în 1931 când în urma cercetăriilor iniţale pentru originea diferitior paraziti radio a fost identificata radiaţia radio a Caii Lactee . În 1942 s-a descoperit radiaţia radio a Soarelui , iar în 1946 a fost descoperită prima radiosursă cerească .

Primii astronomi urmăreau cerul cu ochiul liber . În secolul al XVII-lea au fost inventate instrumentele optice : luneta şi telescopul . Primul care a folosit luneta pentru a observa cerul a fost italianul Galileo Galilei . Primul telescop a fost realizat în 1961 de Isaac Newton . Astăzi , cel mai frecvent aştrii nu sunt observaţi în mod direct .

Fotografierea stelelor este folosită de la sfarşitul secolului al XIX-lea . Faţă de ochi aceasta are un mare avantaj : o placă sau o peliculă fotografică acumulează puţin câte puţin lumină primită . După mai multe ore de expunere se pot fotografia aştrii mai putin luminoşi . Dar placa sau pelicula degajată nu înregistrează decât o foarte mică parte din lumină degajată . Acesta este motivul pentru care astăzi sunt preferate aparate electronice mult mai sensibile . Imaginea apare pe un ecran în apropierea unui telescop sau la mii de km de acesta .

Ochiul şi instrumentele optice sunt sensibile la lumină . Însă aştrii emit şi radiaţii invizibile : unde radio , infraroşii , ultraviolete , raze x , raze gama . Aştrii cei mai reci emit îndeosebi radiaţii infraroşii ; cei mai calzi sunt surse puternice de raze x şi ultraviolete . Undele radio sunt captate de la sol cu ajutorul radiotelescoapelor . Celelalte radiaţii sunt mai mult sau mai putin oprite de atmosferă .

În medie , 77% din energia radiaţiei electromagnetice solare interceptate de sisemul Pământ-atmosfera reprezinta energia radiaţiei reflectate la niveleul superior al atmosferei iar restul receptionată la suprafaţa Pământului . La Pământ ajung numai radiaţiile care nu sunt absorbite sau reflectate de atmosfera Pământului . Radiatiile care ajung pe Pământ se situează în domeniile de frecvenţă care constitiue “ferestrele atmosferei” .

Radiatiile electromagnetice cu lungimile de undă cuprinse între 300 şi 750 mm ( radiaţiile vizibile sau optice ) nu sunt absorbite în atmosferă şi ajung la suprafaţa Pământlui . Tot în acest domeniu pentru 2 , 3 , 5 , 10 şi 22 mm există încă 5 ferestre foarte înguste . Radiaţiile hertziene cu lungimea de undă cuprinsă între 1 cm şi 30 m constituie fereastra hertziană sau fereastra radio . Radiaţiile hertziene cu lungimea de undă mai mare de 30 m suferă reflexia pe ionosferă .

Cu excepia câtorva planete care au fost vizitate de sonde spaţiale , tot ceea ce ştim despre aştrii se datorează luminii şi celorlalte radiaţii emise de aştrii care ajung până la noi . Pentru aceasta astronomii au pus la punct instrumente specializate de studiere a luminii . Spectroscopul , de exemplu a permis studierea luminii emise de stele şi reflectate de planete . Când lumina trece printr-un spectroscop , se obţine o bandă în culorile curcubeului , strabatută de dungi strălucitoare numită spectrul corpului .

De asemenea asronomii folosesc spectrografe pentru a fotografia direct spectrele aţtrilor pe care îi ţin sub observaţie . Fotometrul permite măsrarea intensităţii luminii primite de la aştrii şi deducerea temperaturilor .

Luneta şi telescopul au în componenşa lor un tub în care se află un sistem optic numit obiectiv , care este orientat spre cer . Obiectivul este diferit pentru fiecare obiect în parte : cel al lunetei este format dintr-o lentilă de sticlă iar cel al telescopului este o oglindă în care se reflectă razele luminoase . Punând ochiul în spatele unui fel de lupă , ocularul , observăm direct imaginea obţinută . În plus o putem fotografia sau chiar înregistra şi analiza cu ajutorul aparatelor electronice .

Performanţele unui instrument astronomic depind de dimensiunile obiectivului : cu cât acesta este mai mare cu atat capteaza razele unor obiecte mai puţin luminoase ; în plus un obiectiv cu diametru mare înlesneşte separea unor puncte luminoase apropiate şi observarea mai multor detalii . Pentru aceasta astronomii folsesc telescoape dotate cu oglinzi imense . Acestea sunt instalate în locuri înalte cum este varful Mauna Kea , din Hawaii , aflat la o înalţime de peste 4000 m .

Undele radio sunt captate la sol cu ajutorul telescoapelor speciale nimite radiotelescoape . Oglinda acestora nu mai este o piesă optică ci o suprafaşă metalică de dimensiuni mult mai mari (în general cu un diametru intre 10 şi 25 m) . Intensitatea undelor radio este atât de slabă , încât este necesară amplificarea lor inainte de a fireceptate şi studiate . La fel ca în optică , instrumentele cele mai performante sunt cele care au cea mai mare suprfaţă de captare .

Desigur este imposibilă construirea unor radiotelescoape gigantice , cu dimensiuni de km pătraţi . Dar se pot obţine rezultate la fel de bune punând în funcţiune o serie de instrumente situate la distanţă . Este cazul telescoapelor VLA ( Very Large Array ) din Statele Unite , New Mexico . De asemenea se pot cupla mai multe antene cuplate la sute sau mii de km ; ele nu funcţionează toate în acelesi timp , dar înregistrează pe bandă semnalele pe care le-au captat şi le combină imediat . Aceasta este tehnica interferometriei cu bază foarte extinsă.

Cel mai important grup de radiaţii electromagnetice de origine extraterestră este acela al radiaţiilor termice provenite de la Soare provenite de la Soare .

Soarele emite radiaţii electromagnetice cel mai intens în domeniul vizibil . Aceasta radiaţie este emisă de fotosferă , strat cu o grosime de câteva sute de km ce delimitează globul solar . Temperatura ei este de 6000 grade Kelvin . În cromosfera solară au loc erupţii solare care eliberează o enormă cantitate de energie . Materia este proiectată în coroană şi particule de atomi accelerate până la viteze foarte mari sunt expulzate în spaţiul interplanetar . Aceste fenomene sunt însoţite de o emisie de raze x , de unde radio , şi , în cazul erupţiilor mai puternice de lumină vizibilă . Când ajung în apropierea Pământului şi cad în atmosfera în special deasupra regiunilor polare creează aurorele polare .

Deasemenea ele peturbă propagarea undelor radio în jurul globului . Uneori ele produc chiar defectarea reţelelor de distribuire a electricităţii . Undele radio emise de Soare au lungimi de undă care cresc cu înaltimea stratului emisiv . Astfel fotosfera emite lungimi milimetrice , cromosfera pe lungimi centimetrice iar coroana pe lungimi decametrice şi metrice . Coroana care are o temperatura de 1.000.000 grade Kelvin emite şi radiaţii X .

Alt grup de radiaţii electromagnetice de origne extraterestră este cel constituit din radiaţiile de sincrotron . Radiatia sincrotronă este emisă de electroni cu viteză apropiată de cea a luminii care descriu mişcări spirale în lungul liniilor de câmp ale unor câmpuri magnetice foarte intense , existente în unele formaţii stelare . Radiaţia sincrotronă a fost identificată prima oară în radiaţia optică şi radio a obiectului ceresc de strălucire slaba , numit nebuloasa Crab .

Electronii cu energii mari şi foarte mari care apar în formaţiile stelare şi care sunt frânaţi în câmpul nucleelor întâlnite în substanţa care compune galaxiile produc un alt tip de radiaţii numite radiaţii de frânare .

Progresul spectaculos al radioastronomiei se datorează radiotelescoapelor din ce în ce mai perfecţionate . Radiotelescopul receptează radiaţii cu lungimi de undă de la 1 mm până la 20 m . Are o antena cu sistem reflector care o almentează , un sistem radioreceptor şi un echipament de înregistrare . Unele dintre cele mai importante descoperiri astronomice din ulimul timp ( quasarii , pulsarii , moleculele interstelare ) se datorează radiotelescoapelor .

Quasarii

Din 1963 astronomii au identificat nişte obiecte care păreau a fi nucleul foarte luminos al unor galaxii active îndepărtate . Cum ele semănau cu nişte stele , iar primele care au fost descoperite emiteau numeroase unde radio , ele au fost numite quasari . Acest nume este o abreviere a expresiei englezesti “ quasi stellar astronomical radio sources ” ceea ce semnifică radiosurse astronomice cvasistelare . Astronomii au căutat motivul pentru care quasarii emit atâta energie . Se crede ca aceştia au în centrul lor o gaură neagră cu o masă de ordinul a milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui .

Înainte de a fi înghiţit de gaura neagră , gazul din jur formează un turbion şi devine foarte cald . În consecinţă el emite o radiaţie foarte intensă care corespunde energiei fantastice degajate de quasari . Astronomii cred ca quasarii sunt cei mai îndepărtaţi aştrii care sunt cunoscuţi astăzi . Întradevăr razele spectrului lor sunt mereu puternic decalate spre rosu. Acest lucru ne face să credem ca ei sunt situaţi extrem de departe .

Ţinând cont de strălucirea lor aparentă deducem ca sunt de la 100 până la 1000 de ori mai strălucitori decat galaxiile , avand totodată un diametru de 100 de ori mai mic ! Datorită distanţei la care se presupune ca se află quasarii oferă informaţii despre trecutul Universului . Lumina lor a călătorit miliarde de ani în spaţiu înainte de a ajunge la noi ; ea ne vorbeste deci despre univers asa cum arata el acum miliarde de ani .

Pulsarii

O supragigantă roşie ( adică o stea cu diametru de 1000 de ori mai mare decat Soarele ) explodează dar nu este distrusă complet de explozie . Aceasta îi dezveleşte doar miezul care este format din fier . El suferă o compresie fantastică şi se reduce la început la dimensiunea unei mici sfere cu un diametru de numai 20 km care cântareşte însă până la 500 milioane de tone pe centimetru cub .

Pentru a transforma Pământul intr-un astru cu o densitate asemănătoare , ar trebui , fără a-i modifica masa să îl reducem la un diametru de 30 m . În ceea ce a mai rămas din stea materia devine atât de comprimată încât , atomii sunt striviţi . Ea se reduce la un amestec de particule atomice numite neutroni . Stelele de neutroni sunt atât de mici şi de puţtin luminoase încât pot trece neobservate .

Cu toate acestea astronomii au identificat câteva , pulsarii fiindcă acestia emit radiaţii care ajung la noi sub forma unor impulusuri periodice . Pulsarii sunt deci stele de neutroni care se învârtesc foarte repede în jurul propriilor axe emiţând un fascicul de unde radio sau alte radiaţii intr-o anumită direcţie . Acest fascicul baleiază în spatiu ca un girofar . Cand Pământul îl traversează poate fi observat . Apoi dispare şi poate fi observat di nou când steaua a făcut un tur complet , peste o fracţiune de secundă sau câteva secunde mai tarziu . Sute de stele neutronice au fost reperate în acest fel . Acestea se numesc pulsari ( din engleza pulsating stars ) fiindca radiaţiile lor ne parvin la intervale foarte regulate , ca şi cum aceste stele ar pulsa . Primii pulsari au fost descoperiţi în 1967 , la observatorul radioastronomic de la Cambridge

Referat Miscarile Pamantului

2008-09-11T02:36:00.001-07:00

Pământul, satelitul său natural Luna împreună cu toate planetele din Sistemul Solar se învârt în jurul celui mai mare astru din sistem – Soarele. Mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui se numeşte mişcare de revoluţie. Ea are loc pe o linie imaginară din spaţiu, de formă apropiată unui cerc, uşor turtit. Această drum prin spaţiu al Pământului se numeşte orbită.

Mişcările Pământului

Pământul, satelitul său natural Luna împreună cu toate planetele din Sistemul Solar se învârt în jurul celui mai mare astru din sistem – Soarele.

Mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui se numeşte mişcare de revoluţie. Ea are loc pe o linie imaginară din spaţiu, de formă apropiată unui cerc, uşor turtit.

Această drum prin spaţiu al Pământului se numeşte orbită. Orbita Pământului se numeşte elipsă şi semănă cu un ou.

Anul calendaristic este perioada de timp necesară Pământului pentru a parcurge drumul său complet în jurul Soarelui. Luna, care se învârte în jurul Pământului parcurge un drum complet în jurul acestuia in 27 de zile şi jumătate.

Pământul se roteşte în tot acest timp în jurul axei proprii, care uneşte polii săi. Mişcarea Pământului în jurul axei proprii se numeşte mişcare de rotaţie. O rotaţie completă a Pământului durează o zi, adică 24 de ore.

Luna se roteşte şi ea în jurul axei proprii, însă în 27 de zile şi jumătate. Astfel Luna arată mereu aceeaşi parte spre Pământ.
Oamenii s-au orientat din timpuri străvechi după Soare şi după Luna, pentru a măsura durate de timp. Dacă ceasurile zile le-au măsurat după mişcarea Soarelui, cu un băţ înfipt în pământ, zilele le-au numărat după fazele Lunii.

Astfel şi-au făcut primul calendar. În ţara noastră primul calendar descoperit a fost făcut de preoţii daci la Sarmizegetusa, unde mai dăinuie şi astăzi.

Modul în care măsurau timpul oamenii în antichitate.

Referat Nove si supernove

2008-09-11T02:34:00.002-07:00

Stelele variabile, novele şi supernovele, constituie un capitol important al astrofizicii. Observarea lor a pus în evidenţă corelaţii importante între anumiţi parametri caracteristici ai acestor obiecte cosmice şi structura internă a Galaxiei, fapt care a condus la obţinerea unor rezultate preţioase cu privire la studiul sistemelor stelare – roiuri şi galaxii. De asemenea, analiza şi interpretarea variaţiilor anumitor parametri fizici conduc la dezlegarea unora dintre cele mai captivante probleme ale astrofizicii contemporane. Prezentarea celor mai imporatnte probleme privind stelele variabile, novele şi supernovele, presupune cunoaşterea principalelor noţiuni de astrofizică şi astronomie stelară.

Strălucirea stelelor este parametrul cel mai accesibil observaţiilor noastre, iar modul spectacular în care aceasta poate să varieze a condus pe astronomi la introducerea noţiunii de stea variabilă.

Novele reprezintă o categorie de stele variabile care se caracterizează printr-o creştere bruscă a luminozităţii şi, prin urmare, o creştere considerabilă a strălucirii corespunzătoare. În astfel de cazuri, luminozitatea creşte cu un factor de ordinul de mărime al sutelor de mii faţă de luminozitatea avută mai înainte, care era puţin variabilă sau chiar constantă.

Observaţiile arată că în timpul apariţiei fenomenului de novă, strălucirea stelei respective creşte cu aproximativ 12 sau 13 magnitudini stelare. Această creştere se produce în mod brusc, circa 2 zile, rămâne aproape constantă în faza de maxim (câteva zile) pentru a reveni apoi la strălucirea avută înainte de erupţie. Descreşterea strălucirii se produce mult mai lent decât creşterea ei; revenirea de la maxim spre minim se realizează în decursul câtorva săptămâni, luni sau chiar ani.

Fără a se cunoaşte cauzele care stau la baza fenomenului de novă pe baza datelor observaţionale ale acestora, ele au fost asemănate cu nişte explozii.

Astăzi se ştie că nu este vorba de o explozie a întregii stele, ci de o erupţie care se produce în straturile ei superficiale. În decursul unei erupţii o novă eliberează o energie de aproximativ 10 la puterea 36 – 10 la puterea 37 J.

Înainte şi după erupţie, novele sunt stele subpitice fierbinţi (pitice ultraviolete) care, în general sunt membre ale unor stele duble strânse. La maximul de strălucire nova are magnitudinea absolută cuprinsă între –6 şi –9, iar în timpul descreşterii strălucirii, în curba de lumină se pot observa diferite oscilaţii.

În general, fiecare novă are caracteristicile sale proprii, care marchează individualitatea stelei respective, totuşi în linii mari novele au trăsături specifice întregului grup de astfel de obiecte.

În timpul declinului, atât curba de lumină, cât şi spectrul corespunzător prezintă o complexitate considerabilă. Datele fotometrice, prin modificările indicilor de culoare, iar datele spectroscopice prin modificarea vitezelor radiale scot în evidenţă faptul că în momentul erupţiei unei nove se produce e ejecţie de masă din straturile superficiale şi nicidecum o exapnsiune a întregii stele. Stratul de materie ejectată se extinde repede şi se manifestă ca o fotosferă întinsă.

Urmărirea observaţională a novelor, pe un interval mai mare de timp, pune în evidenţă faptul că unele dintre aceste erupţii se repetă, adică există nove cu repetiţie. De altfel, se pare că dacă s-ar urmări activitatea unor astfel de obiecte pe un timp mai îndelungat, la toate sau aproape toate, fenomenul de erupţie se repetă.

Scurt istoric privind observarea novelor

Stelele nove erau considerate ca stele noi care “apar” brusc pe bolta cerească acolo unde înainte nu se vedea nici-o stea cu ochiul liber. În acest sens pot fi amintite mai multe obiecte de acest tip care au fost observate de-a lungul secolelor.

La 4 iulie 1054 a fost observată cu ochiul liber apariţia unei nove, adică a fost înregistrată explozia unei stele care pe bolta cerească era situată în apropierea stelei Tauri. Strălucirea acesteia a devenit mai mare decât aceea a planetei Venus şi a fost chiar mai mare decât strălucirea tuturor stelelor vizibile luate la un loc. Ea a fost înregistrată în cronicile chineze şi japoneze şi a fost numită “Steaua musafir”. Apoi, pe măsură ce treceau lunile, această stea a devenit din ce în ce mai slabă până când n-a mai fost vizibilă cu ochiul liber. În locul în care a avut loc explozia respectivă, astăzi se găseşte Nebuloasa Crab. Acest obiect face parte din clasa supernovelor.

Este foarte probabil că începutul studiului novelor coincide cu data de 11 noiembrie 1572, când Tycho Brahe a observat explozia unei stele în Constelaţia Cassiopeea. Această supernovă, a cărei strălucire în timpul exploziei a fost asemănătoare cu aceea a planetei Venus, a putut fi văzută în timpul zilei. După aproape trei luni ea a ajuns la magnitudinea 1, pentru ca în martie 1574 să devină invizibilă pentru ochiul liber.

Fenomenul observat de Tycho Brahe a produs un efect extraordinar asupra modului de gândire al oamenilor constituind unul din cele mai puternice argumente prin care se combătea ideea imuabilităţii sferei cereşti.

În constelaţia Lebăda (Cygnus) a fost observată o stea de magnitudine 3 care a explodat în anul 1600. Această “novă” a devenit de magnitudinea 5 în anul 1715 şi a rămas astfel, fiind cunoscută sub denumirea P Cygni, care este reprezentanta unei categorii de stele variabile cu înveliş în expansiune.

O altă supernovă a fost observată de Kepler (Steaua lui Kepler). Ea a explodat în anul 1604 în Constelaţia Ophiuchus şi a avut la maxim o strălucire asemănătoare cu aceea a lui Jupiter, pentru ca mai târziu, să devină invizibilă.

La început novele şi supernovele formau o singură categorie de obiecte cunoscute sub numele de stele noi. Mai târziu, datorită diferenţei de luminozitate în timpul maximei de strălucire, astronomii le-au clasificat în două grupe distincte: nove şi supernove.

O novă de magnitudine 3 a fost descoperită în anul 1669 în Constelaţia Vulpecula. Aceasta a avut un maxim secundar în anul 1671, iar în 1672 a devenit invizibilă.

Pe la începutul anului 1848, observaţiile de nove erau efectuate izolat şi cu totul întâmplător ; abia după acest an se întreprinde un plan în vederea cercetării sistematice a unor astfel de obiecte.
În anul 1860 au fost observate novele V 841 Ophiuchi şi T Scorpii, iar în 1876 este descoperită nova T Coronae Borealis, primul obiect de acest fel observat vizual şi spectroscopic.

În 1876 este observată nova Q Cygni. În 1885 se observă prima supernovă extragalactică S Andromedae, iar în 1891 se efectuează primele observaţii fotografice ale novei T Aurigae. În prima jumătate a secolului al XX-lea au fost observate cinci stele ale căror străluciri au crescut până la magnitudinea 1 sau mai mult.

O stea novă poate fi notată prin cuvântul “novă”, urmat de numele la cazul genitiv al constelaţiei în care a avut loc apariţia respectivă, după care se scrie anul în care s-a efectuat observaţia.

Printre novele descoperite în secolul nostru, un loc deosebit îl ocupă Nova Aquilae 1918, a cărei strălucire a crescut cu 13 magnitudini.
Nova Herculis 1934 care aparţine unei stele duble strânse în care componentele respective se eclipsează reciproc cu o perioadă de 4h şi 39 minute.

CLASIFICAREA NOVELOR

După modul de variaţie a strălucirii se pot deosebi următoarele tipuri de nove:

Nove ordinare, a căror strălucire creşte cu 12-13 magnitudini într-un interval de timp cu câteva ore sau chiar zile. Caracteristicile acestei clase de nove sunt asemănătoare cu cele ale novei tipice Nova Aquilae 1918. Această stea era cunoscută ca o stea ordinară de clasă spectrală A până în anul 1918, când strălucirea ei a crescut cu aproximativ 13 magnitudini. De pe o serie de fotografii efectuate timp de aproape zece ani, s-a pus în evidenţă existenţa unui strat care se îndepărta în toate direcţiile în raport cu steaua centrală.

Din măsurătorile efectuate pe aceste plăci s-a dedus că stratul respectiv se deplasează cu o secundă de arc pe an, iar luminozitatea stelei în timpul erupţiei a crescut de la +5 la –8 magnitudini. După ce a atins strălucirea maximă, luminozitatea novei a scăzut brusc de-a lungul unei curbe aproape exponenţiale.

Din datele înregistrate se constată că strălucirea unei nove ordinare descreşte destul de rapid în primele zile care urmează după faza maximă, pe urmă declinul este mult mai lent, iar după câţiva ani nova revine la strălucirea avută înainte de erupţie. În primele opt zile după maxim strălucirea stelei Nova Aquilae 1918 scade cu 3 magnitudini.

Faptul că în timpul erupţiei unei nove se produce o ejecţie “radială” de materie gazoasă se deduce nu numai din masurătorile efectuate pe placa fotografică, ci şi din variaţiile observate în spectrul corespunzător. Astfel, de exemplu, la Nova Aquilae 1918 s-a observat un înveliş verzui care înconjura steaua. În anul 1940 învelişul respectiv avea o expansiune radiala de două secunde de arc pe an.
Nove rapide si nove lente. Deşi curbele de lumină ale novelor sunt foarte asemănătoare in privinţa caracteristicilor generale, totuşi aceste obiecte se pot impărţi in două categorii : nove rapide şi nove lente, după cum este mai scurt sau mai lung intervalul de timp în care o novă trece printre prin toate fazele, de la prenovă până la postnovă. Novele rapide îşi modifică strălucirea într-un interval de timp de câteva luni sau cel mult câţiva ani.

Creşterea spre maxim are loc în câteva ore sau zile. După maxim, strălucirea scade lin şi abia după câteva zile ajunge la 3 magnitudini sub maxim, iar pe urmă descreşterea strălucirii poate fi însoţită şi de anumite fluctuaţii. Exemple de astfel de stele sunt: Nova Aquilae 1918 şi Nova Herculis 1934.

Novele lente îşi pot desfăşura faza de creştere a strălucirii mult mai încet, această fază putând să dureze câteva luni. Întreg tabloul de variaţie a strălucirii poate dura ani sau chiar secole. În general aceste nove sunt cu circa 1 sau 2 magnitudini mai puţin strălucitoare la maxim decât novele rapide. Curbele de lumină ale novelor lente prezintă o scădere a strălucirii care poate fi însoţită de mai multe fluctuaţii cu amplitudini de ordinul a 1 sau 2 magnitudini. Printre aceste stele amintim Nova Aquilae 1936 şi Nova RS Ophiuchi ale căror curbe de lumină au o serie de neregularităţi.

Referat Paradoxul lui Olbers

2008-09-11T02:34:00.001-07:00

Anumite fenomene studiate in profunzime dezvaluie peste tot in Univers prezenta unei materii imprastiate, greu de detectat, aparent neobservabila, ce poarta in general numele de „materie difuza”. Aspecte diferite, incepand cu absorbtia interstelara a luminii, demonstreaza pe deplin diferitele forme sub care se prezinta aceasta materie.

Faptul ca materia difuza exista in realitate, ca spatiile interplanetare, interstelare si cele intergalactice nu sunt vide, a trecut in multe randuri neobservat.

William Herschel, in cercetarile sale, a presupus ca lumina stelelor se atenueaza exact invers proportional cu patratul distantei. Cu alte cuvinte, el considera ca spatiul interstelar este perfect transparent, neexistand fenomenul de absorbtie luminoasa, sub nici o forma. In aceeasi perioada, in 1774, un cercetator cu mult mai putin cunoscut a ajuns pe cale teoretica sa banuiasca existenta fenomenului de absorbtie a luminii.

El considera ca spatiul este umplut cu un „fluid” capabil sa atenueze slab lumina. In lipsa unui mediu absorbant in spatiile interstelare, un rationament simplu il conducea pe Chaizot in cercetarile sale teoretice la o contradictie. Acest rationament a fost dezvoltat mai tarziu de catre W. Mathias Olbers (1758 – 1840) in celebrul sau paradox. Prin 1823, Olbers considera inevitabila existenta absorbtiei luminii, in baza rationamentului ce constituie paradoxul sau.

El a aratat ca daca in Universul infinit ar exista o infinitate de stele, uniform raspandite in el, atunci cerul ar trebui sa straluceasca orbitor, intocmai ca suprafata Soarelui. Presupunand – pentru simplificare – ca toate stelele au dimensiuni egale, Olbers a ajuns la concluzia ca suprafata tuturor stelelor vazute de pe Pamant este infinit mai mare decat suprafata sferei ceresti. Discurile stelelor se acopera unele pe altele si deci, ocupand intreaga sfera cereasca, acestea ar avea – in lipsa unui mediu absorbant – un aspect orbitor.

Acest paradox fotometric al lui Olbers, impreuna cu un alt paradox, cel gravitational, al lui H. Seeliger, ne obliga sa alegem in asa fel modelul universului, incat aceste doua contradictii sa nu se produca. Astfel a fost necesar sa se admita o considerabila absorbtie a luminii in spatiile interstelare.

Referat Pamantul si Luna

2008-09-11T02:32:00.000-07:00

Luna este cel mai apropiat corp ceresc fata de Pamant, situandu-se in medie la 385.000 km de acesta. Intr-o luna calendaristica Luna pare a-si modifica forma, de la cea de secera pana la cea de cerc plin si inapoi. Luna nu emite lumina si modificarile aparente de forma se datoreaza faptului ca in timpul rotirii in jurul Pamantului se poate observa doar partea iluminata de Soare. Modificarile succesive de forma ale Lunii se numesc faze, si ele se repeta la fiecare 29,5 zile. Avem cele mai multe informatii despre Luna in comparatie cu orice alt corp ceresc deoarece oamenii au pasit pe ea si au explorat-o. Acestia au fost astronautii de pe Apollo care au vizitat de sase ori Luna, intre iulie 1969 si decembrie 1972, in cea mai mare aventura realizata vreodata de umanitate.

O planeta dubla

In comparatie cu planeta-mama, Luna este un satelit mare. Diametrul acesteia, de 3.476 km, este mai mult de un sfert din diametrul Pamantului (12.756 km). Majoritatea satelitilor sistemului nostru solar sunt mici in comparatie cu planeta-mama. De exemplu, Ganymede, cel mai mare satelit al planetei Jupiter, este mai mic decat a 25-a parte a planetei.

Din aceasta cauza multi astronomi considera ca Pamantul si Luna ar trebui privite ca un sistem planetar dublu. Intr-adevar, Luna este la fel de mare cat jumatate din Pluto, cea mai indepartata planeta, si nu cu mult mai mica decat Mercur. Masa Lunii este ceva mai mica de 1:80 din masa Pamantului. Forta ei gravitationala este si ea mai mica, doar o sesime din cea a Pamantului. Cu toate acestea, forta gravitationala a Lunii afecteaza Pamantul. Aceasta atrage apele din mari si oceane, dand nastere fenomenului de maree. Fluxul apare atunci cand Luna este in ascensiune, fluxurile aparand pe ambele parti ale Pamantului.

Interiorul

Pamantul si Luna sunt asemanatoare ca structura. Ca si celelalte planete invecinate, Mercur, Venus sau Marte, sunt alcatuite din roca. Au o structura stratificata: un miez bogat in fier in interior, acoperit cu o manta semilichida de roca. La suprafata este o scoarta de roca solida mai usoara.

Scoarta selenara este mai densa decat cea a Pamantului, care sub suprafata oceanelor are o grosime de doar 10 km: mantaua Lunii pare sa fie rigida si compacta pe toata grosimea ei in vreme ce partea superioara a mantalei terestre este usor elastica, ceea ce inseamna ca poate curge. Curgand, duce cu ea crusta solida, proces numit deplasare a placilor tectonice.

Scoarta Pamantului nu se deplaseaza ca un tot, ea se divide in aproximativ 15 fragmente, sau placi, care se deplaseaza in directii diferite. Studierea tectonicii placilor este astazi unul dintre cele mai importante domenii ale geologiei.

Miscarile tectonice ale placilor dau nastere si altor fenomene. Cand o placa se loveste de cealalta, relieful se increteste si se inalta, formandu-se muntii. Acesti munti pot contine vulcani formati din roci topite izbucnite din zonele de slaba rezistenta ale scoartei. Acolo unde doua placi tectonice aluneca una pe langa alta, ele se intepenesc uneori pentru ca apoi sa se elibereze brusc. Aceasta transmite unde de soc care se propaga prin scoarta, detectate sub forma unor cutremure de pamant.

Modelarea reliefului

Daca suprafata Terrei a fost modelata in principal de miscarile placilor tectonice, acest lucru nu este valabil si in cazul Lunii. Principala forta care pare sa fi modelat suprafata Lunii este forta de impact cu care a fost asaltata de rocile cosmice. Aceste bombardamente au lasat suprafata selenara plina de cratere mai mici sau mai mari. Unele impacturi au topit scoarta originala, dand nastere la campii intinse de lava. Aceste campii mai tinere au mai putine cratere decat scoarta veche.

De pe Pamant se pot vedea cu ochiul liber campiile de lava si parti din vechea scoarta selenara. Campiile sunt zonele mai intunecate, in timp ce scoarta veche pare mai luminoasa. Campiile selenare sunt denumite mari, deoarece primii astronauti au crezut ca aceste intinderi ar putea fi oceane; de fapt, pe Luna nu exista apa.
Modelul de umbre si lumini vizibil pe suprafata Lunii ramane intotdeauna neschimbat deoarece putem vedea doar o singura parte a acesteia.

Aceasta deoarece Luna executa o asa-numita rotatie siderala: durata rotatiei in jurul propriei axe este aceeasi cu durata rotatiei in jurul Pamantului – 27 zile si o treime. Noaptea, Luna poate fi observata deplasandu-se pe cer nu din cauza propriei sale orbite in jurul Pamantului, ci din cauza ca Pamantul insusi de roteste.

Apa si aer

Pe Luna nu exista nici apa, nici aer, deoarece gravitatia Lunii nu este suficient de mare pentru a mentine o atmosfera gazoasa. Aceasta inseamna ca Luna nu este protejata de caldura dogoritoare a Soarelui din timpul „zilelor”, care dureaza doua saptamani, cand temperaturile la suprafata ating 120¬0 C. La fel, Luna nu este protejata nici de frigul din spatiul cosmic din timpul „noptilor” de doua saptamani, cand temperatura coboara pana la –1800 C.

Spre deosebire de Luna, care este extrem de uscata, Pamantul este foarte umed. Peste sapte zecimi din suprafata Pamantului este acoperita de apele oceanelor. Pamantul, fiind mult mai masiv, are o forta gravitationala suficienta pentru a mentine o atmosfera gazoasa. Atmosfera se comporta ca un invelis care distribuie caldura soarelui in timpul zilei si care impiedica disiparea acesteia in spatiu in timpul noptii. Astfel, temperatura de pe Pamant este mult mai uniforma decat pe Luna, cu variatii relativ mici intre zi si noapte.

Aerul din atmosfera Pamantului este un amestec de gaze, in cea mai mare parte azot (aproximativ 78%) si oxigen (21%). Prezenta oxigenului din atmosfera, impreuna cu apa abundenta de pe suprafata, face posibila existenta vietii pe Pamant, sub diverse forme. Pe Luna, lipsa aerului si a apei face imposibila dezvoltarea oricarei forme de viata.
Apa si aerul joaca un rol foarte important si in modelarea suprafetei terestre.

Acestea sunt principalele cauze ale eroziunii, indepartarea straturilor de roca de la suprafata, modificand permanent relieful. Curgerea apelor, miscarea neintrerupta a apelor oceanelor si marilor, efectul distructiv al ghetii, efectul devastator al vantului: acestia sunt agenti de eroziune puternici, care in timp pot transforma roca cea mai dura in praf.

Referat Telescoape astronomice

2008-09-11T02:31:00.000-07:00

Corpurile cosmice emit diferite forme de radiatii , dar cel mai adesea undele luminoase si radio ating suprafata Pamantului . De aceea se folosesc telescoape optice si radio pentru a studia Universul .

Telescoapele optice aduna mai multa lumina decat ochiul uman . Irisul Ochiului normal nu se poate deschide mai mult de 8mm . Un telescop cu apertura de diametrul de 80mm are o suprafata colectoare de 100 de ori mai mare . Astfel se va aduna de 100 de ori mai multa lumina si va arata stele care nu pot fi vazute cu ochiul liber .

Telesoapele folosite de astronomi au aperturile mult mai mari . Telescopul din Mount Palomar , California USA , are o apertura de 5m . Cu cat diametrul telescopului este mai mare , cu atat steaua va aparea mai luminoasa si astronomul va putea sa vada mai departe in spatiu . De asemenea , deoarece telescoapele maresc obiectele , ele arata detalii mici care nu pot fi vazute cu ochiul liber .

Mijlocul prin care telescopul aduna lumina pentru a forma imaginea se numeste obiectiv . Acesta poate fi o lentila sau oglinda curbata . Un telescop cu o lentila-obiectiv se numeste refractor , sau telescop refractor , pentru ca lentila functioneaza refractand (indoind) lumina . Daca obiectivul este o oglinda , telescopul este numit reflector , sau telescop reflector . In ambele cazuri , se foloseste o lentila oculara pentru a mari imaginea formata de obiectiv .

- TELESCOAPE REFRACTOARE -

Primele refractoare erau pline de defecte optice . Cea mai grava dintre acestea a fost aberatia cromatica - formarea de imagini colorate in jurul imaginii . Folosind lentile subtiri cu distanta focala mare se micsora aberatia cromatica , dar astfel telescoapele puternice deveneau extrem de masive , unele cu o lungime de peste 45 de metri . Totusi , folosind asemenea telescoape , suspendate de un aranjament complex de stalpi si scripeti , s-au facut multe descoperiri despre sistemul Solar .

Telescoapele refractare moderne folosesc lentile facute din doua tipuri de sticla . Aberatia cromatica a unui element o anuleaza pe cea a urmatorului , astfel incat se produce o imagine practic lipsita de culoare . O asemenea lentila este acromatica , adica "fara culoare" . Inventia lentilei acromatice a dus la dezvoltarea refractorului de 0,47m folosit pentru descoperirea micutei stele albe pitice de mica luminozitate ce o insoteste pe Sirius . Cele mai mari refractoare construite vreodata sunt telescopul de 0.91m din Observatorul Lick si cel de 1.01m din Observatorul Yerkes , ambele fiind americane si ambele folosite si in prezent .

Marimea refractorului are o limita superioara , iar telescopul de la Yerkes se apropie de aceasta limita . Motivul este acela ca lentilele mari tind sa se surpe , pentru ca sunt sustinute doar in jurul marginii si de aceea distorsioneaza imaginea . Din fericire , daca obiectivul este o oglinda , aceasta poate fi sustinuta pe intreaga suprafata posterioara . Din acest motiv , cele mai mari telescoape optice sunt telescoapele reflectoare . Acestea nu au aberatie cromatica si sunt mult mai compacte decat refractoarele .

- TELESCOAPE REFLECTOARE -

Lumina adunata de oglinda principala (primara) a unui telescop reflector este reflectata pe o oglinda plana mai mica , iar de acolo intr-un ocular . Acesta poate fi plasat langa sau in spatele tubului telescopului . Spre deosebire de oglinzile obisnuite , oglinzile de telescop au invelisul pe suprafata superioara . Imperfectiunile din sticla nu au efect asupra imaginii pentru ca lumina nu trece prin aceasta si numai o singura suprafata trebuie modelata si lustruita .

Primul telescop mare cu oglinda de sticla a fost reflectorul de 1.5m instalat de George Ellery Hale in 1908 la Mount Wilson , California . Hale a proiectat si un reflector urias de 5m , care a intrat in functiune pe Muntele Palomar in 1948 , la zece ani dupa moartea sa . A fost nevoie de multe incercari pentru turnarea placii de sticla pentru oglinda si luni intregi de racire lenta pentru a-i preveni sfaramarea . Timp de multi ani , reflectorul de 5m al lui Hale a fost cel mai mare telescop optic din lume . In prezent cel mai mare este reflectorul de 6m de la Zelenchukskaya , Rusia , din Muntii Caucaz , intre Marea Neagra si Marea Caspica .

REFLEXII MULTIPLE

Oglinzile reflectoare mari trebuie sa aiba o suprafata extrem de neteda si aceasta le face extrem de costisitoare . O abordare alternativa este de a asambla oglinzi mai mici , care sunt mai ieftin de fabricat . Cel mai mare telescop de acest gen este Telescopul cu Oglinzi Multiple (TOM) de la Universitatea din Arizona , Sua . El are sase oglinzi de 1.8m cu o suprafata colectoare combinata egala cu cea a unui telescop cu diametrul de 4.5m .

TELESCOAPE FOTOGRAFICE

Un dezavantaj al telescoapelor conventionale este acela ca prin ele se poate vedea doar o parte mica a cerului . In 1930 opticianul estonian Bernhard Schmidt a inventat un nou tip de telescop fotografic care largea unghiul de vedere combinand lentile cu oglinzi . Astazi telescoapele Schmidt sunt o parte esentiala a observatoarelor . Astronomii inspecteaza cerul cu un telescop Schmidt dupa care se apropie de obiectele selectate cu reflectoare mari .

Contrar credintelor , astronomii profesionisti petrec relativ putin timp uitandu-sse prin telescoape. Mult mai adesea , telescoapele optice sunt folosite ca teleobiective uriase pentru realizarea unor fotografii cu timp de expunere lung care pot fi vazute prin observare directa . Expunerile pot dura o ora sau mai mult si in acest timp telescopul trebuie miscat constanta pentru a se compensa miscarea de rotatie a Pamantului si a-l mentine pe tinta .

Uneori se folosesc amplificatoare electronice de imagine pentru detectarea si imbunatatirea luminii slabe receptionate de la cele mai indepartate obiecte . In plus , computerele imbunatatesc imaginile , escopera detalii care altfel ar fi imperceptibile . Un alt instrument atasat uneori este spectroscopul , care e folosit pentru a se analiza lumina care intra .

Cea mai buna vizibilitate a cerului este obtinuta deasupra paturii incetosate si filtratoare pe care o formeaza atmosfera Pamantului . In aprilie 1990 oamenii de stiinta americani au folosit o naveta spatiala pentru a pune in orbita in jurul Pamantului Telescopul Spatial Hubble . In ciuda unei greseli de fabricatie in oglinda principala de 2,4m a telescopului si a unor probleme cu sistemele de telecomanda a aparaturii , oamenii de stiinta de pe Pamant au obtinut multe imagini de detaliu cu planete si galaxii folosind un calculator pentru corectarea distorsiunilor produse de oglinda . Alte telescoape pe orbita in jurul Pamantului au fost folosite pentru studierea universului folosind alte forme de radiatie , ca undele radio .

RADIOASTRONOMIA

Undele radio din spatiu au fost descoperite accidental in 1932 , in timp ce americanul Karl Jansky studia radiatia produsa de furtunile cu trasnete . El a descoperit ca exista o sursa de unde radio in apropiere de constelatia Sagittarius , unde este centrul Galaxiei noastre . Americanul Grote Reber a aratat ca intreaga Galaxie emite unde radio . Aceste descoperiri au dus la dezvoltarea radioastronomiei , iar aparatura folosita pentru detectarea acestor semnale se numeste radiotelescop .

Radiotelescopul are trei parti principale . Sistemul antenei receptioneaza undele radio si le transforma in semnale electrice . Apoi un amplificator intareste semnalele provenite de la antena si un dispozitiv de iesire le afiseaza sau le stocheaza pentru a fi analizate ulterior .

ANTENE

Antena unui radiotelecop poate lua multe forme , cea mai simpla constand din numerosi dipoli (perechi de poli) , imprastiate la sol si legate prin cabluri . Dar tipul cel mai familiar este antena parabolica - un bol metalic concav care concentreaza undele radio pe un dipol simplu. Cea mai mare antena parabolica complet dirijabila din lume este in Effelsberg , Germania , cu diametrul de 100 de metri . O antena parabolica fixa de 300m este construita intr-o depresiune din pamant la Arecibo , Puerto Rico . Aceasta detecteaza doar surse aflate deasupra .

Antenele parabolice de receptie sunt foarte mari pentru a obtine un semnal relativ puternic . Cel mai mic detaliu care poate fi detectat de un telescop depinde de lungimea de unda a radiatiei impartita la diametrul telescopului . Deoarece undele radio au lungimea de unda mai mare decat cele luminoase , un radiotelescop conventional este capabil sa ofere aceleasi detalii ca un telescop optic mai mare ar trebui sa aiba un diametru de mai multi kilometri .

Referat Rachete spatiale

2008-09-11T02:30:00.000-07:00

Crearea Navetei Spatiale a reprezentat inceputul unei noi ere a explorarii spatiului.In trecut, navele spatiale erau folosite doar o singura data, insa Naveta, care decoleaza ca o racheta si se intoarce pe Pamant ca un planor, poate fi folosita de maximum 100 ori.Naveta a lansat si a reparat multi sateliti, cum ar fi Telescopul Spatial al Hubble, si a pus pe orbita laboratorul de la bord numit Spacelab.

NAVETA SPATIALA

Crearea Navetei Spatiale a reprezentat inceputul unei noi ere a explorarii spatiului.In trecut, navele spatiale erau folosite doar o singura data, insa Naveta, care decoleaza ca o racheta si se intoarce pe Pamant ca un planor, poate fi folosita de maximum 100 ori.Naveta a lansat si a reparat multi sateliti, cum ar fi Telescopul Spatial al Hubble, si a pus pe orbita laboratorul de la bord numit Spacelab.

Principala piesa a Navetei Spatiala este o astronava numita Orbiter care are cam doua treimi din dimensiunea unui avion Boeing 747.Pentru a putea decola si calatori in spatiu, Orbiter este fixat pe rezervoare esterne uriase care sunt sursa de combustibil lichid pentru cele trei motoare principale.In plus, mai exista doua motoare auxiliare(SRB)care ard combustibil solid.

Orbiter contine si combustibil lichid pentry propriile motoare de manevrare.In total au fost construite sase Orbiter: Enterprise (prototip), Columbia, Challenger, Discovery, Atlantis si Endeavor.
Zborul inaugural al Columbiei din 12 aprilie 1981 a confirmat ca Naveta se poate intoarce in siguranta pe Pamant.

La 28 ianuarie 1986, la 73 secunde dupa lansare, Challenger a explodat.Endeavor a inlocuit naveta Challenger; zborurile au fost reluate la sfarsitul anului 1988.Navetele sunt in prezent folosite la asamblarea Statiei Orbitale Internationale.

STATIILE ORBITALE

Statiile orbitale sunt baze de cercetare pe orbite la aproximativ 320 km deasupra Pamantului.Sunt folosite la astronomie, observarea Pamantului si efectuarea unor experimente care necesita gravitatie zero sau expunere la vidul spatial.Astronautii pot petrece astfel multe luni in spatiu , acumuland experienta zborurilor spatiale de lunga durata care ar putea fi utile in viitor pentru explorarea Cosmosului.

Primele statii orbitale au fost construite de Uniunea Sovietica la sfarsitul anilor 1960, cand rusii si-au dat seama ca nu vor castiga cursa pentru cucerirea Lunii.Salyut (Salut) 1 , lansata in 1971, avea module de cercetare si de petrecere a timpului, panouri solare care generau electricitate si puncte de cuplare pentru capsula spatiala Soyuz (Uniune).In 1973, NASA a lansat o statie mai mica numita Skylab, insa constructia unei statii orbitale mari a fost amanata in mod repetat.
Uniunea Sovietica a lansat Mirul (Pace) in 1985.

Mir are module separate de cercetare astronomica, biologica si de fabricare a materialelor.Statia a avut un succes deosebit, insa la sfarsitul anilor 1990 au aparut o serie de probleme.Rusia si SUA sunt in prezent parteneri ai constructiei noii Statii spatiale internaionale (ISS).

SONDE INTERPLANETARE

Incepand cu anii 1950, aeronavele-robot au parasit Pamantul pentru a explora alte lumi din Sistemul nostru Solar, precum si spatiul dintre acestea.Primele misiuni aveau ca scop simpla fotografiere a planetelor invecinate, Venus si Marte, insa cele ulterioare, mai ambitioase, plasau sonde pe orbita sau le trimiteau pe suprafata planetelor pentru a colecta date folosind diverse instrumente.

Primele sonde spatiale au fost lansate spre Luna in 1985 si 1959.Pe masura ce rachetele deveneau mai puternice , sondele erau din ce in ce mai capabile sa iasa din campul gravitational al Pamantului si sa zboare spre alte planete.NASA a ajuns in 1962 cu sonda Mariner2 langa Venus, in 1965 cu Mariner4 langa Marte.

Mai tarziu , au aparut sonde concepute special pentru a raspunde unor intrebari specifice.Sonda Magellan, care explora planeta Venus(1990-1992), avea un radar de inalta rezolutie prin care putea „vedea” prin nori densi ai planetei, iar misiunea Express(planificata pt 2003) va cauta pe Marte urme de apa.

Referat Stelele

2008-09-11T02:29:00.000-07:00

Stelele pot fi de mai multe tipuri . Aparitia si stingerea lor se masoara in milioane de ani . Soarele nostru are circa 5 miliarde de ani , si dupa parerea astronomilor , mai are de trait inca pana sa inceapa sa moara . Soarele este o stea singulara , dar exista stele duble , formate din doua stele ce se invart una in jurul celeilalte . Exista si stele triple sau multiple .

Cele mai mari stele se numesc super - uriase . De exemplu , diametrul Antares - ului este de 330 de ori mai mare decat diametrul Sorelui . Super - uriasele au densitati foarte reduse .Urmeaza , ca ordine de marime , stelele uriase , care au diametrul de 10 sau 100 de ori mai mare decat cel a Soarelui . Si acestea au densitati reduse , dar nu ca super - uriasele . Majoritatea stelelor vizibile sunt de categorie mijlocie , cum este si Soarele . aestea se mai numesc stele de serie principala . Marimea lor poate fi de zece ori mai mare sau mai mica decat cea a Soarelui.

Cele mai mici stele din seria principala sunt piticii rosii . Piticii albi , care reprezinta a doua categorie a stelelor mici , nu mai fac parte din seria principala . Acestia sunt de marimea Pamantului si au lumini foarte palide . Densitatea lor extrem de mare - de la 100000 la 20 milioane de ori mai dese dacat apa . Astronoimii sunt de parere ca numarul lor poate atinge 5 milioane numai in Calea Lactee . S-au identificat pana in prezent doar cateva sute dintre acestia .

Viata unei stele

Fiecare stea isi incepe viata ca un nor de praf si hidrogen . Exista un numar foarte mare de astfel de nori in Univers . Formarea unei stele incepe , cand , dintr-o oare cauza ( nu se stie exact care ) , acest nor incepe sa se contracte datorita gravitatiei . In timp ce norul se contracta , incepe sa se invarta in centrul lui si se incalzeste . Cand temperatura nucleului central se incalzeste suficient - vorbim de ordinul milioanelor e grade - , iau nastere reactii nucleare .

Noua stea este inconjurata cu ramasitile de gaze si praf . In cazul Soarelui , din aceste ramasite s - au format planetele . Este aproape sigur ca si in jurul altor stele s - au format planete pe care s-ar putea sa existe o oarecare forma de viata . Aceasta in sine reprezinta o posibilitate extraordinara .

Supernove

Supernovele stralucesc o vreme de miliarde de ori mai puternic decat Soarele . In februarie 1987 , pe Pamant a fost vizibila si fara telescop o supernova dintr-o galaxie vecina . De 383 de ani nu se mai vazuse un fenomen asemanator . Dupa starea de supernova , in functie de masa initiala , ramane un corp ceresc de dimensiuni reduse , numit " stea de neutron " . Diametru sau este de ordinul zecilor de kilometri , si se compune dintr-o masa compacta de neutroni .

Referat Eclipsa

2008-09-11T02:28:00.000-07:00

Eclipsa este intunecarea unui corp ceresc. Apare cand umbra unui obiect din spatiu cade pe un altul sau cand un obiect trece prin fata altuia, blocand lumina.
Eclipsa solara are loc cand luna trece printre Soare si Pamant.
Eclipsa lunara are loc cand luna trece prin umbra Pamantului.Si alte corpuri ceresti, in afara de Pamant si Luna pot avea eclipse. Planeta Jupiter cateodata blocheaza lumina solara a lunilor sale. De asemenea, lunile planetei Jupiter pot umbri cateodata planeta.

Eclipsa solara apare cand umbra lunii trece prin fata Pamantului. Umbra se misca de la vest la est in jurul Pamantului, cu o viteza de 2000 mile (3200 km) pe ora. Oamenii care se afla in calea umbrei pot vedea trei tipuri de eclipsa. Eclipsa totala apare cand luna este in totalitate in fata Soarelui. Daca luna se afla in cel mai indepartat punct fata de Pamant cand are loc eclipsa totala, eclipsa poate fi eclipsa inelara. In astfel de eclipsa, intunecimea lunii este doar in mijlocul Soarelui, lasand un inel de lumina in jurul ei. O eclipsa partiala apare cand Luna acopera doar o parte din Soare.

O eclipsa solara totala este este una dintre cele mai impresionanate vederi. Luna intunecata apare la marginea de vest a Soarelui si se misca incet in jurul lui. In momentul eclipsei totale, un nimb de lumini inconjoara Soarele intunecat. Acest nimb este corona Soarelui. Cerul ramane albastru, dar intunecat. Cateva stele si planete pot deveni vizibile de pe Pamant. Dupa cateva minute, Soarele reapare, iar Luna isi continua miscare inspre est. Perioada in care Soarele este total intunecat poate fi intre 2 minute si jumatate si 7 minute 40secunde.

O eclipsa solara nu trebuie privita direct, deoarece radiatiile solare pot afecta ochii.

Eclipsele lunare au loc cand luna trece prin umbra Pamantului. Eclipsa totala apare cand Luna trece in intregime prin umbra Pamantului. Eclipsa partiala apare cand doar o parte din Luna trece prin umbra Pamantului. O eclipsa lunara totala poate dura 1 ora si 40 minute. Eclipsa lunara poate fi vazuta pe timpul noptii, nu exista nici un pericol in a o privi.

Luna nu devine total intunecata in timpul eclipselor lunare. In multe cazuri, ea devine rosiatica. Lumina devine astfel, din cauza atmosferei si a a altor culori prezente in lumina Soarelui.

O eclipsa are loc atunci cand un obiect se interpune in fata altuia. O eclipsa poate fi totala sau partiala. Umbra unei eclipse are doua parti: umbra propriu-zisa (eclipsa totala) si penumbra (eclipsa partiala).

Eclipsa de Luna are loc atunci cand Pamantul se interpune intre Luna si Soare. Astfel, Pamantul blocheaza lumina solara si aceasta nu mai ajunge pe Luna. Acest tip de eclipsa poate avea loc doar cand e luna plina.

Eclipsa de Soare are loc atunci cand Luna blocheaza lumina solara si aceasta nu mai ajunge pe Pamant. O eclipsa de Soare nu poate avea loc decat atunci cand e luna noua. Eclipsa (totala) de soare se manifesta sub forma unei fasii inguste pe suprafata Pamantului, in rest eclipsa fiind partiala.
Soarele este mult mai mare si mai departe decat Luna dar marimea aparenta a lor este uneori egala (depinzand de orbita eliptica a Pamantului). In acest caz Soarele este acoperit in totalitate de Luna.

Eclipsele in astrologie

Eclipsele. De luna, de soare. Ele aduc schimbari foarte importante оn vietile noastre : nimic din ceea ce se оntвmpla оn timpul unei eclipse ori оn zilele premergatoare si, mai ales, de dupa eclipse nu este simplu.

Eclipsele sunt ca un fel de jokeri оn horoscop – ele schimba situatiile, оntotdeauna оn mod dramatic. Tot ceea ce urmeaza unei eclipse are mai multa "greutate", ne maturizeaza si ne оnvata. Eclipsele sunt mвna destinului оn viata noastra. Si nici macar nu trebuie ca o eclipsa sa aiba loc оn semnul tau ca sa te influenteze, dar daca, оntвmplator, cade оn ziua ta de nastere, anul ce urmeaza va fi un punct de rascruce оn viata ta.

Eclipsele duc la finalizarea – оn bine sau оn rau – a unor situatii care treneaza. Ele sunt... deznodaminte. Sunt felul оn care destinul оsi spune cuvвntul оntr-o lume оn care oamenii sunt convinsi ca viata ti-o faci tu si numai tu (ceea ce este foarte adevarat, numai ca eclipsa, ca si zodia, оl modeleaza pe "tu" din aceasta propozitie!).

Poate o slujba noua, poate o casatorie, poate o casa – oricum, ceva important se petrece sigur, si cel mai adesea fara vreun semn prevestitor, ci asa, deodata, ca si cum ceva s-ar amesteca оn viata noastra. Eclipsele te pot rasplati sau pedepsi. Ele, оnsa, оi fac оntotdeauna pe oameni sa fie mai "ei оnsisi", accentuвnd calitatile si defectele elementare ale zodiilor carora le apartinem. De exemplu, un Berbec va fi "mai Berbec decвt de obicei" оntr-o asemenea perioada.

De cele mai multe ori, ele "corecteaza" o traiectorie, ne fac sa оntelegem mai bine anumite lucruri, sa vedem adevaruri pe care nu le-am observat. Imaginati-va ca faceti un puzzle – viata voastra –, tot оncercвnd sa gasiti si sa potriviti piesele ca sa se оmbine... si la un moment dat, iata, cade din cer una dintre piesele puzzle-ului. E buna? E rea? E ceva оn plus si te poate face sa spui : "Da, acum inteleg! Оn sfвrsit, acum оnteleg!".

Eclipsele maturizeaza, prin evenimente bune sau rele. Prin оnceputuri si sfвrsituri. Astrologic, simbolic, moartea nu este decвt un alt оnceput. La fel si sfвrsitul unei relatii, оn care partenerul poate s-a schimbat de nu-l mai recunosti оn zilele eclipsei...

Desigur, ESTE posibil ca o eclipsa sa nu te afecteze direct. Dar ea afecteaza оntreaga societate. Оn trecut, oamenii erau mai atenti la ritmurile lumii si ale naturii, se temeau de eclipse si le respectau. Pe buna dreptate : viata capata un ritm mai alert оn preajma lor, e mai accelerata, toata lumea e mai altfel.
Si acum ajungem la sfatul cel mai important : nu actionati оn timpul sau sub influenta unei eclipse. Reactionati la evenimente, dar nu initiati proiecte sub mantia оntunericului.

Оn vechime se spunea ca nici un plan care este оnceput оn timpul unei eclipse, sau оn zilele de dinainte si dupa aceasta, nu va avea rezultatele dorite. Cвntariti ideile, dar nu luati hotarвri. Daca eclipsa este de luna, poate ca emotiile or s-o ia razna (o iau ele si cвnd e luna plina, daramite la eclipsa!). Asteptati un timp, macar o saptamвna, оnainte de a actiona sau de a lua o hotarвre.

Referat Eclipsele de luna

2008-09-11T02:27:00.000-07:00

Se înţelege prin eclipsă fenomenul prin care un astru fără lumină, intrînd în conul de umbră al unei planete , este lipsit de lumina Soarelui . De exemplu , Luna sau sateliţii unei planete pot fi eclipsaţi. Aici avem o lipsire reală de lumină , vizibilă din orice punct al globului terestru unde aceste astre sînt deasupra orizontului.
Eclipsele de lună au prezentat , în trecut , un imens ştiinţific major. Ele au permis evaluarea dimensiunilor satelitului nostru natural , ca şi a distanţei Pămînt-Lună .

Eclipsa poate fi:
Totală , dacă Luna intră complet în conul de umbră al Pămîntului ;
Parţială , dacă numai o porţiune a suprafeţei lunare pătrunde în umbra Pămîntului ;
Prin penumbră , dacă Luna traversează numai penumbra Pămîntului.
Umbra Pămîntului fiind opusă Soarelui, o eclipsă de Lună nu se poate produce decît atunci cînd Luna traversează această regiune, cu alte cuvinte , la Lună Plină .

Luna avansează, acoperind totalitatea discului lunar, care se colorează într-o nuanţă .Durata totalităţii , în funcţie de drumul de traversare a conului de umbră şi poate dura între cîteva secunde şi cel mult 1h 45 min. Culoarea sa, diferă de la o eclipsă la alta, variază în gama roşiatică datorată refracţiei razelor solare prin atmosfera terestră după absorbţia lungimilor din domeniu albastru şi transmiterea celor din domeniu roşu. Coloraţia depinde de gradul de transparenţă a atmosferei terestre (prezenţa aerosolilor de origine vulcanică),de activitatea solară şi de distanţa Pămîntului în momentul eclipsei.

Daca Luna se află la apogeu,poziţia sa este atunci la mai mare apropiere de vîrful conului de umbră, iar suprafaţa sa prezintă,prin comparaţie cu
Situaţia unei eclipse care se derulează în momentul perigeului, cînd Luna pătrunde mai aproape se baza conului se umbră. Refracţia solară este considerată neglijabilă la altitudini de peste 75 km. Pentru razele care trec foarte aproape de solul terestru, deviaţia este maximă. Aflîndu-se mereu dincolo de această distanţă,la cel puţin 356400km,ea nu va fi,deci, niciodată total eclipsată.

Suprafaţa lunară va fi întodeauna luminată de razele reflectate de atmosfera terestră.
Pentru a identifica aceste variaţii de culoare,astronomul francez Andre Danjon a stabilit o scară de măsurare a luminozităţii eclipselor totale de Lună. Această măsurare trebuie făcută la mijlocul perioadei de totalitate, cînd Luna se află cel mai aproape de centrul unghiului de umbră,cu ochiul liber sau cu ajutorul unui instrument cu grosisment mic.La scara de 0 are loc eclipsă foarte întunecată,Luna este greu de observat.La scara de 1 eclipsă întunecată, cenuşie sau brună, detaliile lunare sunt greu perceptibile.La scara 2 eclipsă întunecată sau ruginiecentrul umbrei este foarte întunecat, cu o zonă periferică puţin mai luminoasă.La scara 3 eclipsă roşu-cîrîmizie,mărimea umbrei capătă o tentă gri-gălbuie.

În timpul eclipsei din 19 martie 1848,Luna a rămas atît de luminoasă încît observatorii se întrebau dacă eclipsa avea loc. Dimpotrivă, pe 18 mai 1761 şi pe 10 iunie 1816,Luna a fost invizibilă cu ochiul liber în momentul totalităţii.
Datorită acestei scări şi după analiza acestor măsurători, Andre Danjon a demonstrat o relaţie între luminozitatea umbrei şi ciclul activităţii solare, de 11 ani: suprafaţa lunară prezintă nuanţe mai strălucitoare în timpul maximelor de activitate solară.
Datorită eclipselor de Lună, mai exact urmărind forma umbrei proiectate de Pămînt pe suprafaţa lunară, se poate deduce că Pămîntul este sferic.

Referat Planetele

2008-09-11T02:26:00.000-07:00

Sunt cele mai mari obiecte exceptand Soarele. Spre deosebire de Soare, planetele nu produc energia lor proprie, in schimb planetele reflecta caldura si lumina vizibila produsa de Soare. Cele patru planete de langa Soare: Mercur, Venus, Pamant si Marte se numesc planete terestriale, ele par sa contina fier si roci. Distantele dintre planete se masoara in unitati astronomice. Cele mai mari planete, Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun sunt numite planete gigant. In comparatie cu planetele terestriale ele contin fier usor si roci.

Planeta cea mai apropiata de Soare, Mercur, este si cea mai mica dintre planete (raza: 2439km, masa: 0,056 masa terestra), fiind putin mai mare decat Luna
Perioada de revolutie siderala a planetei este de 88 de zile. Dimensiunile mici ale planetei si apropierea de Soare fac foarte dificila observarea ei

Planeta nu are atmosfera, ci numai un invelis foarte fin de heliu.
Temperatura (masurata prin fotometrie in infrarosu)din punctul subsolar, la distanta medie de la Soare este de circa 340oC
Masuratorile radiometrice arata ca temperatura solului, la circa 1m adancime este destul de stabila cu timpul, in jur de circa 80oC.

Luna

Este satelitul natural al Pamantului. Ea graviteaza in jurul Pamantului la o distanta medie de 384400Km. Are diametrul de 3473Km, masa de 1/81,3 din masa Pamantului si o densitate medie de 3,34gr/cm3. Perioada de revolutie in jurul Pamantului este de 27 de zile 7 ore 43 minute si 11,47 secunde

Acest interval de timp se numeste perioada siderala si este egal cu perioada de rotatie axiala fapt pentru care Luna arata mereu aceeasi fata Pamantului. Temperatura pe suprafata Lunii variaza de la 130oC in timpul zilei la -200oC in timpul noptii.

Este cea mai masiva dintre planetele sistemului solar avand masa egala cu 318,36 mase terestre. Departarea medie de la Soare este de 5,2 unitati astronomice, adica de 778 milioane kilometri. Aceasta planeta isi parcurge orbita in 11,86 ani terestri

Temperatura planetei Jupiter este mult mai scazuta decat a celorlalte planete amintite pana acum; ea este de ordinul de marime a -130oC. Atmosfera lui Jupiter este compusa din molecule de hidrogen (H2) si heliu, metan si amoniac. Jupiter are 16 sateliti cunoscuti dintre care primii 4 au fost descoperiti de catre Galileo Galilei in anul 1610.

Are orbita aproape circulara si o distanta medie de la Soare de 108 milioane Km. Suprafata planetei Venus nu se poate observa direct prin instrumete optice, de aceea problema rotatiei axiale a fost multa vreme in discutie. Ea a fost lamurita abia in urma cercetarilor efectuate cu observatiile radio din care s-a determinat ca planeta Venus are o perioada de rotatie de 243 zile in sens retrograd.

Planeta Venus are perioada de revolutie (durata anului venusian) de 225 de zile, cu ceva mai scurta decat perioada de rotatie axiliala. Avand in vedere faptul ca densitatea atmosferei planetei Venus este de circa 50 de ori mai mare decat densitatea atmosferei terestre, presiunea vanturilor este de 10-15 ori mai mare decat a vanturilor de la suprafata Pamantului

Referat Cresterea bovinelor

2008-09-03T01:22:00.000-07:00

In ceea ce priveste bovinele, acestea reprezinta, fara indoiala, una din cele mai importante specii, in cadrul animalelor de ferma. Acestea sunt principalele furnizoare de lapte, un produs alimentar de prima necesitate. Laptele si produsele rezultate prin prelucrarea lui : lapte fermentat, branzeturi, unt etc., provin in proportie de 90 - 95 % din cresterea bovinelor. Pe langa lapte, carnea de bovine are o pondere destul de ridicata (cca. 35 - 40 la suta) din consumul total de carne al populatiei in tara noastra.

Laptele si produsele rezultate prin prelucrarea lui: lapte fermentat, branzeturi, unt etc., provin in proportie de 90 - 95 % din cresterea bovinelor. Pe langa lapte, carnea de bovine are o pondere destul de ridicata (cca. 35 - 40 la suta) din consumul total de carne al populatiei in tara noastra.

Dintre rasele de bovine amintim:
-RASA FRIZA (este o rasa originara din Olanda, care s-a raspandit in multe alte tari: Germania, Danemarca, Anglia, Suedia, Belgia, Norvegia, Polonia, Romania, Italia etc.)
-RASA HOLSTEIN FRIZA
-RASA SIMMENTAL (este originara din Elvetia si s-a raspandit in numeroase tari europene)
-RASA BALTATA CU NEGRU ROMANEASCA (la formarea acestei rase, au participat rasele Friza si Holstein, care s-au transportat din Canada, Anglia, Polonia si Danemarca, Olanda)
-RASA BALTATA ROMANEASCA
-RASA BRUNA DE MARAMURES

La bovinale crescute in mod traditional in ferme familiare (cu 1 - 5 capete), adapostul se poate face din: caramida, paianta cu pardoseala din asfalt, caramida sau lemn, usor inclinat spre partea posterioara a animalului, pentru a aigura scurgerea dejectiilor si a apei uzate.

Inaltimea adapostului poate fi intre 2,40 - 2,80 m. Latimea usilor este, in general, intre 2,00 - 2,30 m, cu deschidere in afara. Ieslea pentru furajare se face din caramida sau lemn: aceasta trebuie sa fie neteda, bine etanseizata, rezistenta si usor de curatat. Pentru exploatatii zootehnice mai mari, cu un numar de 12 pana la 200 de capete, toate lucrarile din adaposturi se fac prin sisteme menanizate.

Nutreturile folosite in hrana animalelor producatoare de lapte se grupeaza in: nutreturi suculente (nutreturile verzi, suculentele de iarna, silozul din porumb, semisilozul de lucerna, semisilozul di ierburi de pajiste, sfecla furajera, guliile furajere, cartofii furajeri, taieteii de sfecla, melasa)nutreturi fibrose si grosiere
cutreturi concentrate (boabele de porumb, boabele de orz, boabelede ovaz, boabele de secata, boabele de grau, boabele de sorg, boabele de mazare, floarea soarelui, boabele se soia, boabele de soia, tarata de grau, srotul de floarea soarelui, srotul de soia, srotul de in, faina de carne, faina de peste)substantele de sinteza.

INGRIJIREA consta in:
-scoaterea zilnica pentru miscare;
-adaparea de trei ori pe zi;
-protejarea de arsita si ploaie, in soproane;
-spalarea si stergerea ugerului inainte de muls;
-mulsul la grajd sau in locuri special amenajate numite padocuri;
-asigurarea cu asternut curat si uscat;
-tesalatul de doua ori pe zi, dimineata si seara;
-evacuarea gunoiului si a asternutului murdar de trei ori pe zi;
-aerisirea adapostului.

Referat Cultura porumbului

2008-09-03T01:21:00.000-07:00

Porumbul crestat este cel ami important din punct de vedere comercial si este folosit mai ales ca nutret pentru vite, porci sau alte animale. Din porumbul destinat macinarii se obtine faina de malai.Porumbul este o sursa importanta de ulei vegetal si are numeroase aplicatii in industrie. El este utilizat si in fabricarea diverselor articole : cosmetice, explozivi.

Porumbul, numit si cucuruz, este cea de-a treia
cultura cerealiera ca importanta s este cea de-a doua,
dupa grau, in topul comertului international. Probabil
ca porumbul a evoluat dintr-o specie de iarba salbatica
numita teosinte, care mai creste si astazi pe dialurile din
apropiere de Mexico City. Cam de acum 7000 de ani,
nativii din America au inceput sa cultive porumbul.
Pana in anul 200 d.Hr. cultura se raspandise si in alte parti ale Americii. Porumbul nu a devenit cea mai importanta hrana din Mexic si America Centrala decat intre anii 800 si 1100. Arheologii au descoperit ca oamenii cand au aflat ca prin cultivarea porumbului se poate produce pe aceeasi suprafata de teren mai multe decat prin cultivarea orcarui alt produs, productia de porumb a crescut rapid. In secolul XVI-lea porumbul s-a raspandit in intreaga lume.Porumbul reprezinta hrana principala intr-o mare parte a Africii.
Porumbul este alcatuit din mai multe parti:flori barbatesti, nod, intrenod, flori femeiesti, frunza, cocean si radacina firoasa. Tulpina este inalta,dreapta, cu noduri si
Taciune de porumb intrenoduri.Ea este groasa, plina cu maduva si se numeste cocean. Frunzele sunt mai mari si mai late decat cele
ale graului. Florile au un singur sex si sunt situate pe aceeasi planta. Polenizarea se face cu ajutorul vantului, cu polenul adus de pe alta planta, deoarece florile nu ajung in acelasi timp la maturitate. Fructele sunt galbene si ele raman prinse pe stiuleti.
II Tehnologii de cultura

1 Rotatia culturii

Cultivarea porumbului mai multi ani la rand pe aeeasi suprafata de teren se numeste monocultura.
Prin succesiunea culturilor se intelege cultivarea a doua culturi cu perioada mai scurta de vegetatie pe acelasi teren in acelasi an. Practicand monocultura solul saraceste in aceleasi elemente nutritive si apar aceleasi buruieni si aceiasi daunatori.Treptat se creaza conditii nefavorabile pentru acea cultura iar productia scade motiv pentru care nu se recomanda practicarea monoculturii.
Rolul rotatiei culturilor este combaterea monoculturii. Se realizeaza prin schimbarea culturii.
O rotatie de trei ani cu culturi de porumb, soia si grau va pute arata ca in tabelul de mai jos :

Parcela
Anul
1
2
3

1998

1999

2000

Rotatia culturilor de grau, soia si porumb pe o perioada de trei ani

2. Pregatirea terenului

Pentru cultura de porumb se executa inainte lucrari de pregatire a terenului (arat, grapat, nivelat etc.) pentru a crea coditii bune de crestere si dezvoltare a acestuia (maruntire, nivelare, distrugerea buruienilor ).
Lucrarea de baza este aratul care se executa cu plugul tras de tractor sau de cal si are scopul de a afana si amenaja solul, distrugerea buruienilor si a unor daunatori.
Maruntirea solului se realizeaza cu ajutorul grapei trasa de tractor.
Nivelarea solului se face primavara inainte de semanatul porumbului.
Ea se realizeaza cu netezitorul tras de tractor sau de animale.
Cand terenul se pregateste trebuie respectate anumite reguli :
- trebuie verificata starea utilajelor folosite
-nu se repara defectiunile utilajelor in timpul mersului
Utilajele agricole folosite sunt din punct de vedere tehnic mecanizate.

3 Semanatul

Semanatul este operatia prin care samanta se introduce in sol pentru a incoltii, a creste si a fructifica.
Semanatul poate fi manual sau mecanic.
Semanatul se poate face in mai multe feluri :
-prin imprastiere
-in randuri
-in cuiburi
Pentru a obtine productii mari de porumb, samanta trebuie sa fie sanatoasa, curata si tratata improtiva atacurilor de boli si daunatori.

4 Lucrari de ingrijire a culturilor

Lucrarile de ingrijire a plantelor cuprind toate lucrarile care se fac de la semanat pana la recoltat, cu scopul de a crea conditii bune de viata porumbului.

Lucrarile de ingrijire se pot grupa in doua categorii :

lucrari comune
lucrari speciale

La porumb se practica lucrarile comune care cuprind :
-lucrarile solului
-combaterea bolilor si daunatorilor
-distrugerea buruienilor prin prasit,plivit sau erbicidat
-irigarea
-administrarea ingrasamintelor

5 Recoltarea si conditionarea produselor agricole

Productia porumbului este reprezentata de o productie principala si una secundara. Recoltarea reprezinta strangerea si depozitarea intregii productii.

Procesul de recoltare cuprinde mai multe etape :
-verificarea si repararea masinilor de recoltat
-alegerea momentului potrivit pentru recoltare
-recoltarea propriu-zisa
-transportul productiei principale si secundare
-depozitarea recoltei

Recoltarea se face mecanizat cu masini

Combina

Recoltarea mecanizata se face mult mai repede decat cea manuala. Recolta dupa recoltare poate fi prea umeda, murdara, cu exemplare deteriorate, rupte.
Conditionarea reprezinta uscarea, curatarea, sortarea si tratarea recoltelor pentru a putea fi depozitate, pastrate si comercializate.

III Importanta culturii

Porumbul crestat este cel ami important din punct de vedere comercial si este folosit mai ales ca nutret pentru vite,porci sau alte animale. Din porumbul destinat macinarii se obtine faina de malai.Porumbul este o
sursa importanta de ulei vegetal si are numeroase aplicatii in industrie.
El este utilizat si in fabricarea diverselor articole :cosmetice,explozivi.

Referat Agricultura si cresterea animalelor

2008-09-03T01:18:00.000-07:00

Inca de la inceputul anilor 1500, aventurierii portughezi si spanioli, urmati de britanici, olandezi, francezi si germani, au inceput colonizarea suprafetelor vaste situate la tropice. In Europa a crescut mult cererea pentru produsele care proveneau doar din regiunile tropicale sau sub-tropicale, printre care condimentele si bauturile. Se cereau si materiale pentru industrie, cum ar fi bumbacul sau cauciucul. Prelucrarea ulterioara si exportul unor marfuri atat de valoroase au stimulat mult dezvoltarea comertului mondial, atat in domeniul alimentar, cat si al materiilor prime.

1)Tropicala
Cand europenii au descoperit tinuturile indepartate, ei au gasit multe culturi exotice. Grabiti sa le exploateze, ei au pus rapid la punct un sistem comercial care a dezechilibrat drastic balanta ecologica si economica a multor tari cu economie agrara.
Inca de la inceputul anilor 1500, aventurierii portughezi si spanioli, urmati de britanici, olandezi, francezi si germani, au inceput colonizarea suprafetelor vaste situate la tropice. In Europa a crescut mult cererea pentru produsele care proveneau doar din regiunile tropicale sau sub-tropicale, printre care condimentele si bauturile. Se cereau si materiale pentru industrie, cum ar fi bumbacul sau cauciucul. Prelucrarea ulterioara si exportul unor marfuri atat de valoroase au stimulat mult dezvoltarea comertului mondial, atat in domeniul alimentar, cat si al materiilor prime. Cererea pentru produse ca bumbacul sau cauciucul a dus la schimbarea caracterului agriculturii in tarile tropicale, mai ales atunci cand terenurile destinate agriculturii de subsistenta erau inlocuite cu cele comerciale. In 1519, de exemplu, conchistadorul spaniol Hernan Cortes a gustat o bautura numita xocolatl ( ciocolata) la curtea lui Montezuma, regele aztec al Mexicului. Cortes a importat bautura in Europa unde a devenit foarte populara. Arborele de cacao creste in stare salbatica in regiunile tropicale ale Americii de Sud. Conchistadorii au sutinut cultivarea acesteia in toata America Centrala si de Sud si in Sud-estul Asiei. In urma cu aproximativ 100 de ani, cacaoa a ajuns pana in Africa de Vest, care astazi produce cam jumatate din recolta mondiala. In Africa de Vest principalii producatori de cacao sunt micii plantatori. In anumite regiuni micii actionari tarani au jucat un rol foarte important in agricultura tropicala. Un alt eveniment de mare insemnatate a fost evolutia noilor sisteme de administrare introduse la tropice de europeni. Printre cele mai importante dintre aceste scheme au fost plantatiile, realizate pentru a produce recolte vandabile, pentru comercializare sau pentru barter, si nu doar pentru alimentarea familiei fermierului. Pe plantatii lucrau fie muncitori din zona, platiti cu salarii, fie sclavi. Aceste ferme erau organizatii destul de independente. Pe ele se planta hrana necesara pentru muncitori, si importau personal, echipament si specialisti din tarile de bastina. Plantatiile sunt de obicei intinse, intre 100 si 20.000 de hectare. Dupa incetarea colonizarii noile guverne au impartit vechile plantatii in unitati mai mici si au distribuit pamantul printre tarani care adesea au continuat sa cultive recolte comerciale alaturi de cele destinate hranei de subzistenta. In unele regiuni, proprietarii plantatiilor si-au vandut plantatiile unor investitori straini sau unor companii multinationale care adesea angajau administratori sau muncitori locali. Unele plantatii au fost practic inchiriate de arendasi.
Altele ca cele din Cuba, au devenit ferme de stat cu muncitori platiti de guvern.
Recoltele pentru comercializare includ recoltele anuale- bumbacul, iuta, orezul si tutunul, dar si recoltele perene- bananele, trestia de zahar care cresc vreme de mai multi ani. Arbustii pereni sunt cei de cafea sau de ceai, iar arborii pereni sunt cei de cacao si doua tipuri de arbori care produc uleiuri alimentare, cocotierul si palmierul. La scara mondiala orezul este cultura predominant tropicala, desi aproape intreaga productie de orez este destinata consumului domestic. Cea mai mare parte a celorlalte culturi comerciale, cum ar fi cafeaua si trestia de zahar, este destinata exportului. Trestia de zahar este o cultura perena care se cultiva in regiunile tropicale si cele sub-tropicale nesupuse inghetului. Ea se maturizeaza in 12-15 luni si este productiva, de obicei, vreme de 4-6 ani. Zaharul a reprezentat unul dintre cele mai importate produse de export. In secolele 16-18 a facut parte din comertul triunghiular prin care vasele transportau sclavi din Africa in America, zahar din Americi catre Europa si bunuri manufacturate din Europa catre Africa. Cafeaua provine din doua specii principale Coffee Arabica si Coffee robusta. Cafeaua de cea mai buna calitate arabica-usoara, se cultiva in tinuturile inalte din America Centrala, de asemenea in Columbia, Kenya si Tanzania. Traiul producatorilor de cafea depinde de comertul mondial. Din totalul productiei mondiale de cafea, aproximativ 75% sunt destinate exportului. Administrarea unei plantatii necesita investitii mari dar si forta de munca. Multe plantatii sunt de monocultura, adica produc o singura cultura. Monocultura unor recolte cum ar fi cele de cafea, zahar si ceai duc la o scadere rapida a fertilitatii solului. Ca urmare, productia de acest gen necesita mari cantitati de fertilizatori
Recoltele de monoculturi trebuie tratate si cu fungicide, ierbicide si pesticide, dar aceste substante pot cauza mari probleme ecologice si pot provoca mari dezechilibre ale mediului natural. Multe guverne ale noilor tari independente s-au opus agriculturii pe plantatii pe care au asociat-o cu dominatia coloniala, cu opresiunea exploatarii pamantului si oamenilor.
Pe de alta parte, expertii subliniaza avantajele economice ale plantatiilor, in general foarte eficiente. Administratorii plantatiilor pot controla calitatea si cantitatea mult mai bine decat grupurile de mici proprietari. Ei detin controlul asupra transporturilor, procesarii si comercializarii marfurilor. Pe de alta parte, multe recolte de pe plantatii necesita un timp inainte de a deveni productive. De exemplu, ceaiul necesita peste trei ani inainde de a ajunge la maturitate iar cacaoa peste opt ani inainte de a aduce un profit. De obicei micii actionari nu-si pot permite asemenea investitii pe termen lung. Nu toate marile plantatii sunt cultivate cu monoculturi. Unele plantatii de zahar din Guyana produc cel mai adesea si alte recolte, cum ar fi orezul sau nucile de cocos. Alte plantatii produc doua culturi principale, cum ar fi uleiul de palmier si cauciucul. Agricultura comerciala a adus bunastare multor regiuni, inaite sarace. Dar trecerea de la agricultura de subzistenta la cea comerciala a cauzat si probleme. Scaderea productiei de hrana a facut ca anumite tari exportatoare de produse agricole din Africa, America si Asia sa importe alimente, cum ar fi graul din Europa sau orezul din SUA.
Multi economisti sunt ingrijorati de problemele economice aparute din cauza schimbarilor in cererea mondiala a anumitor culturi. Plantatiile de monoculturi, indeosebi cele care produc culturi cu un ciclu de maturizare relativ lung, sunt vulnerabile la fluctuatiile pretului mondial si la restrictiile comerciale ale acestor culturi. Din aceasta cauza numeroase tari in curs de dezvoltare, s-au indatorat creand probleme pe termen lung.
PRINCIPALII PRODUCATORI DE
PRODUSE TROPICALE
Banane : Brazilia, India, China
Cacao : Ghana, Brazilia, Coasta de Fildes
Cafea : Brazilia, Columbia, Indonezia
Ulei de palmier : Indonezia, Malaezia, Nigeria
Orez : China, India, Indonezia
Cauciuc: Malaezia, Indonezia, Thailanda
Ceai : India, China, Sri Lanka
Trestie de zahar : Brazilia, India, Cuba
Agricultura de subzistenta

Cea mai mare parte a populatiei sarace a lumii este constituita din fermieri care cultiva doar atat cat sa-si satisfaca necesitatile. Este adevarat, aceasta forma de agricultura este mai putin daunatoare pentru natura decat agricultura moderna, comerciala
Cele patru mari forme de agricultura de subzistenta sunt: vanatoarea si culesul plantelor, pastoritul nomad, cultivarea diferitelor loturi si agricultura stabila. Fiecare dintre aceste forme reflecta un anumit stadiu de dezvoltare din istoria societatii umane.
In urma cu aproximativ 12.000 de ani, cea mai mare parte a oamenilor, traia din vanatoare, pescuit si cules. Aceasta implica uciderea animalelor salbatice pentru carne si culesul plantelor si radacinilor comestibile printre care fragi, fructe si seminte salbatice. Ca mod de viata, vanatoarea si culesul au avut un declin rapid dupa dezvoltarea agriculturii in urma cu aproximativ 12.000-10.000 de ani. O data cu descoperirea modului in care pot fi cultivate plantele si domesticit animalele, majoritatea oamenilor au devenit agricultori. In regiunile cu ploi abundente si regulate, ei cultivau diverse recolte. In regiunile mai uscate ei cresteau animale. Grupurile tot mai mici de culegatori si vanatori au fost impinse catre zone care nu erau propice nici unei forme de agicultura. Astazi societatile de culegatori si vanatori sunt pe cale de disparitie, cu toate ca aceste ocupatii inca mai reprezinta un mod de viata pentru cateva grupuri printre care cele de aborigeni din Australia, bosimani din Sudul Africii, pigmei din Centrul Africii si indieni sin padurile tropicale ale Americii se Sud. Vanatoarea si culesulnecesita o buna cunoastere a modului de supravietuire in armonie cu natura. Aceste cunostiinte le permit culegatorilor si vanatorilor sa supravietuiasca chiar si in zonele extrem de inospitaliere. Uniioameni de stiinta considera ca n-ar trebui pierdute cunostiintele despre natura a vanatorilor si culegatorilor.
Pastoritul nomad reprezinta un stadiu mai evoluat al vanatorii si unele forme de pastorit sunt chiar foarte asemanatoare cu aceasta. De exemplu hoardele de caribu urmarite de eschimosii din nordul Canadei, sau cele de reni vanate de laponii din nordul Scandinaviei, sunt doar partial domesticite. In realitate aceste animale sunt salbatice si migreaza an de an, fiind sau nu insotite de oameni. Cele mai multe triburi nomade reusesc chiar sa domesticiasca animalele printre care si vite, oi, capre alaturi de camile in Africa de Nord si Sud-vestul Asiei.
Pastorii nomazi isi duc de obicei animalele pe terenuri improprii cultivarii plantelor. Ei au insa nevoie de hrana si de alte bunuri produse de agricultorii stabili, pe care le obtin prin troc. Drept urmare, in mod normal, comertul joaca un rol important in modul de viata nomad.
Agricultura stabila, chiar la nivel de subzistenta, necesita un grad mai mare de tehnologie decat agricultura extensiva. Agricultorii trebuie sa-si pastreze terenurile curate
fara buruieni, si sa le mentina fertilitatea prin adaugarea de balegar, sau prin practicarea culturilor alternative, adica alternarea culturilor de pe un camp pe altul, in fiecare an. Adesea este necesara irigarea acestor terenuri, pentru a preveni pierderea recoltei din cauza secetei.
Probabil ca cea mai mare diferenta dintre cultivarea extensiva si cea alternativa este utilizarea plugurilor. Deoarece plugul poate ara suprafete mult mai intinse de teren decat uneltele manuale, nu este necesar ca tot terenul sa fie cultivat. Unele zone pot fi lasate deoparte pentru a se odihni. Suprafetele intelenite sunt uneori plantate cu iarba care mai tarziu va fi arata inapoi in sol, o tehnica ce fretilizeaza solul. Cea mai mare parte a gondilor, un grup de oameni din centrul Indiei, sunt agricultori de subzistenta. Ei ara toate campurile pe care le detin, primavara devreme, inaite de sosirea ploilor musonice. Imediat ce terenurile devin umede, agricultorii insamanteaza culturile de cereale, printre care porumb, mei si sorg. Ei lasa insa zone extinse necultivate. Aceste terenuri vor fi utlizate pentru culturile de iarna care vor cuprinde bumbac, mei, pastaioase si grau. Populatia foloseste aproape intrega cantitate de cereale pentru hrana zilnica. Omica parte a culturilor de bumbac sau de plante oleaginoase este insa deseori vanduta pentru achizitionarea hainelor sau pentru alte bunuri industriale. Aceste gen de agricultura este practicat in multe parti ale lumii, incluzand platourile din America Centrala si de Sud, o buna parte din Africa tropicala, India si regiunile calde si umede din estul si sud-estul Asiei.
In multe parti dens popolate din Asia tropicala, cum ar fi Bangladeshul, campii intinse sunt acoperite de culturi de orez umed, care ofera doua recolte pe an. Aceasta forma de agricultura intensiva, este posibila din cauza a trei factori importanti:solul fertil din cauza depozitelor de aluviuni care se aglomereaza intre doua inundatii, reteaua de canalizare si irigare si utilizarea balegarului. Agricultura intensiva de subzistenta este posibila si in regiunile deluroase, insa doar cu mare efort. Pentru a cultiva terenurile in panta, fara a cauza eroziunea solului, trebuie construita o serie de terase plane, sub forma de scari. In tarile cu populatii mari, cum ar fi China, Filipine, Japonia, metoda de terasare este esentiala. Nu se poate risipi nici un teren cu potential cultivabil. Principalele produse ale agriculturii de subzistenta, sunt recoltele destinate hranei, insa un regim format numai din cereale este sarac. De aceea, multi agricultori, detin si cateva animale printre bovine, porcine si pasari. Ei cultiva uneori si legume sau zarzavaturi.
Impactul economic al agiculturii de subzistenta pe piata mondiala este mic. Recoltele sunt produse pentru familia agricultorului, sau pentru oamenii din acea comunitate si cei mai multi dintre acesti agricultori sunt saraci.
Cea mai mare parte a muncii este executata de femei, capul gospodariilor, sotii fiind in cautare de munca platita, in orase. In perioadele de munca intensa, toti membrii familiei participa la muncile agricole. In Africa intre 60-80% din muncile agricole sunt efectuate de femei. Aceste procente includ femeile care practica agricultura de subzistenta dar si pe cele angajate in plantatii. Agricultura de subzistenta se bazeaza pe munca umana si este extenuanta. Satele de agricultori sunt deseori lipsite de serviciile elementare cum ar fi apa, curentul electric, educatia si sistemul de canalizare. In ciuda acestora, agricultura de subzistenta ramane importanta deoarece reprezinta ocupatia a aproape jumatate din populatia Globului. Agricultura de subzistenta este adesea criticata ca ar fi ineficienta din punct de vedere al productivitatii. Dar, pe de alta parte, productia realizata pe o suprafata este adesea foarte buna. Ea este o forma de agricultura adaptata mediului local decat alte forme de agricultura, cum ar fi cele tehnologizate care utilizeaza masini si produse chimice. Pentru multi agricultori este mare lucru daca isi pot hrani familiile si isi pot plati impozitele. Multora le lipsesc banii pentru seminte pentru insamantarea loturilor, deoarece acestea necesita tratarea cu fertilizatori si cu pesticide foarte scumpe. Trecerea la agicultura pentru comercializare este si un risc pentru obiectivul principal acela de hranire a propriei familii.
In unele foste colonii, terenul detinut odinioara de europeni a fost realocat agricultorilor locali. Cei mai multi dintre ei utilizeaza o parte a terenurilor pentru recoltele de subzistenta dar o parte pentru recoltele destinate vanzarii, cum ar fi cafeaua sau ceaiul. Adesea agricultorii, isi vand produsele unei cooperativa locale care se ocupa cu comercializarea acestor bunuri. Aceasta combinatie intre agricultura de subzistenta si cea comerciala, devenita obisnuita in Africa, este o speranta pentru dezvoltare si cresterea nivelului de trai.

Un referat marca: n-referate.blogspot.com

Relansarea agriculturii in Romania

2008-09-03T01:17:00.000-07:00

RELANSAREA AGRICULTURII IN ROMANIA

Criza agriculturii romanesti

Tara noastra nu face parte dintre tarile nevoite sa importe cantitati
substantiale de hrana, dimpotriva, configuratia geografica si clima
sunt favorabile noua, pentru ca in conditii normale, Romania sa
satisfaca necesitatile alimentare ale unei populatii de doua ori si
jumatate mai mari decat numara in prezent. Scaderea productiei ne-a
dus insa in situatia paradoxala de a importa, cand de fapt ar trebui
sa exportam. In loc sa valorificam la maximum potentialul agricol, noi
il neglijam, iar consecintele duc la scaderea nivelului de trai.

Legea nr. 18/1991 si legea 1/2000 reprezinta acte de justete in ceea
ce priveste restituirea terenurilor agricole fostilor proprietari.
Retrocedarea terenurilor a avut mai multe efecte negative decat
pozitive, desi aceasta reprezentau un inceput bun al reformei.; este
nevoie si de o politica ferma si coerenta. Datorita faptului ca
proprietatea funciara este in prezent foarte faramitata, legea 1/2000
vine sa mareasca aria terenurilor agricole retrocedabile de la 10 la
50 ha.

Pentru a fi eficienta, legea 18 ar fi trebuit sa fie urmata de masuri
de stimulare financiara si de sprijinire a asociatiilor de
proprietari. Este nevoie de o companie de informare bine condusa care
sa convinga taranii de efectele benefice ale asocierii si de asemenea
sa-i convinga de necesitatea schimburilor de terenuri intre ei, astfel
inat o persoana sa detina toate locurile sale la un loc.

Prin folosirea de catre regimul comunist a termenului de "cooperativa"
acesruia i se atribuie defecte pe care nu le are. Este bine stiut ca
prin cooperativizarea incheiata in 1962 ce a fost un proces dureros,
statul comunist devenea proprietarul terenurilor agricole si al
mijloacelor de productie ale taranilor. Datorita rezonantei negative a
cuvantului in sine si a lipsei de cunostinte tehnice de organizare si
management in agricultura, in Romania post comunista s-a impiedicat
dezvoltarea acestei forme de activitate economica. Este foarte necesar
un astfel de sistem de organizare cooperatista moderna, de aceea
legiuitorul a incercat sa diminueze rezonanta negativa numid-o
"asociatie agricola" sau "asociatie cooperatista".

Printre principiile de baza ale asociatiei cooperatiste se numara:

* obiectivul asocierii: de a satisface nevoi comune ale membrilor,
nu de a obtine profit
* este o asociere deschisa si voluntara
* are un sistem de control democratic - un membru - un vot
* are o delimitare teritoriala si profesionala
* managementul se desfasoara pe baza de voluntariat
* repartizarea profiturilor are loc proportional cu participarea la
capitalul social
* impozitarea activitatii cooperativelor reprezinta o parghie de
stimulare a dezvoltarii locale
* educarea membrilor cooperativei

Ministerul Agriculturii si Alimentatiei propune organizarea a maxim 10
societati cu specific de imbunatatiri funciare, organizate pe centre
de productie la nivel judetean. Astfel "Sistemul National de
Imbunatatiri Funciare" propune: lucrari de imbunatatiri funciare noi,
dezvoltare si intretinere; activitati de productie si executie pentru
terti (interne si externe); activitati de irigatii si de desecare.

Costurile productiei agrare nu au o importanta mai mica. Lipsa
mecanizarii si modernizarii, preturile ridicate ale ingrasamintelor,
semintelor si substantelor chimice necesare conduc producatorul in
situatia de a acoperii costuri de productie pe care nu si le permite.
Din acest motiv multi dintre producatori au renuntat sa produca pentru
piata, preferand sa produca pentru autoconsum.

Agricultura Romaniei in perioada 1990-2000

Efectele pe care le-au avut si le au deciziile gresite din perioada
1990-2000 asupra agriculturii sunt multiple, in conditiile in care
agricultura ocupa aproximativ 20% din PIB. Astfel pierderile suportate
de agricultura romaneasca in ultimii 10 ani au drept cauze:

* Distrugerea patrimoniului Cap-urilor (3776 unitati) - 90 miliarde
lei
* Atomizarea proprietatii agricole: 40 milioane parcele, 5 milioane
proprietari - pierderi anuale de circa 7000 miliarde lei, datorita
autoconsumului care se incadreaza intre 80-100%
* Dotarea necorespunzatoare cu utilaje, necultivarea intregii
suprafete agricole si intarzierea lucrarilor - au dus la pierderi
anuale de 4800 mil.lei
* Deficit de tractoare (exista un tractor la 56 ha) - pierderi 6750
mld lei/an
* Aplicarea incorecta a legii 18/1990 si inperfectiunile legii - au
dus la circa un milion de procese in justitie (taxe de 2000 mld.
lei)
* Nefolosirea sistemului de irigatii, deteliorarea instalatiilor de
pe 2 mil. ha. (se folosesc 113 mii ha - 4,2 % din suprafata
amenajata pentru irigat), neaplicarea ierbicidelor si pesticidelor
- pierderi de 3 mld. dolari anual
* Abandonarea folosirii tehnologiilor moderne, lucrarilor de
eroziune a solului - pierderi de 5250 mld. lei annual
* Consum redus de ingrasaminte chimice (1989-2,7 mil. tone fata de
200-300 mii tone in ultimii ani) - pierderi de 17500 mld. lei
* Defrisari in pomicultura si viticultura de 76 mii ha - pierderi la
export de 30 mil. dolari/an
* Sacrificarea de animale (aproximativ 40% fata de anul 1989) - s-a
ajuns la importul de carne si excedent de porumb

Au fost scosi din sectorul agricol 15 mii de specialisti cu pregatire
superioara, iar rata saraciei in mediul rural a ajuns la 40,5%.

Cauzele prezentate anterior nu sunt nici pe departe singurele probleme
ale agriculturii. Lor li se adauga efectele prostului management din
cele mai multe IAS-uri sau politica preturilor produselor agricole.
Exista de asemenea si efecte deviate ale situatiei dezastruase din
agricultura, precum: cresterea analfabetismului (intre 1 si 3,5 mil.
persoane, cifrele reale nefiind cunoscute), inmultirea bolilor sociale
sau cresterea criminalitatii.

Importul de cereale a crescut in perioada 1990-1993 la un nivel mediu
anual de 1,8 mil. tone (comparativ cu media anuala de 0,08 mil. tone
in perioada 1987-1989). La acea data era nevoie de importuri pentru a
asigura cererea interna marcata de exportul cerealelor din anii '80
care a contribuit la plata datoriei externe a Ronaniei.

Exportul de cereale a fost nesemnificativ in perioada 1991-1994, dar
din anul 1995 a dat semne de revigorare.

Consumul mediu anual pe locuitor la produsele din cereale a crescut,
conforn datelor statistice, de la 157,3 kg/locuitor in 1989 la 166,7
kg/locuitor in 1999. Acest consum ridicat se datoreaza in parte
interventiei statului asupra preturilor, subventia la paine fiind cea
care se remarca dintre toate.

Ajustarea structurilor agricole romanesti

Nivelul de dotare tehnica este precar, la noi este de peste 60 ha la
tractor, fata de 12,7 ha/tractor cat este media europeana. Acesta si
alte cauze au dus la randamente medii la hectar scazute, reprezentand
mai putin de 50% fata de principalele tari membre ale UE.

Agricultutra noastra, cu peste 4 mil. de gospodarii si peste 3 mil. de
persoane active, nu asigura hrana necesara pentru 23 mil. locuitori,
fata de U.E. unde 7,8 mil. de agricultori produc hrana pentru 350 mil.
locuitori si un important surplus pentru export. Aceasta stare de fapt
este un puternic obstacol in calea integrarii. Romania este in prezent
o tara europeana cu cei mai multi agricultori, cca 37% din totalul
populatiei active. Acestia reprezinta aproape 40% din numarul
agricultorilor existenti in prezent in U.E., unde ponderea populatiei
active in agricultura in totalul activilor este de numai 5,3%.

Reforma politicii agricole in Romania este un proces care nu va
depinde numai de situatia interna si de evolutia Politicii Agricole
Comunitare, ci si de evolutia situatiei internationale, de raportul de
forte intre cei doi mari competitori: Statele Unite si Uniunea
Europeana.

Asezarea agriculturii si a intregului sistem agroalimentar pe
principii concurentiale, consolidarea mediului de afaceri care sa
conduca la cresterea ofertei interne de produse agroalimentare in
vederea functionarii filierelor si asigurarea unei cresteri economice
neinflationiste se pot baza numai pe o agricultura viabila.
Agricultura de subzistenta produce inflatie, generata de dezechilibre
cerere-oferta si cresterea pretului la produse de baza in alimentatia
populatiei, decaderea pietei interne si cresterea dependentei de
import .

Procesul de negociere in vederea integrarii Romaniei in UE presupune o
peroada de timp in care sa se accelereze ajustarea structurala la
exigentele modelului european de agricultura. Decalajele existente
intre agricultura noastra si cea a tarilor dezvoltate sunt mari si tin
de nivelul general de dezvoltare economica. Romania intampina mari
obstacole din cauza lungii perioade de timp in care a dominat economia
de comanda, a intarzierii reformelor si a greselilor facute in
politica agricola, care vor prelungi perioada de organizare a
exploatatiilor comerciale si ne va costa mult.

Solutia cresterii performantei societatii comerciale agricole este
privatizarea moderna, prin mentinerea fermei mari ca unitate de baza
si modernizarea tehnica.

Ajustarea structurilor agricole trebuie sa urmareasca modernizarea
exploatatiilor astfel incat sa devenim competitivi pe piata interna si
internationala. Rezultatul acestor transformari este pozitiv daca se
asigura un grad normal de autosuficienta alimentara si daca se obtin
avantaje de pe urma integrarii in UE. Rezultatele financiare oferite
de aceasta si de organismele financiare internationale constituie un
mare avantaj si trebuie gestionate cu pricepere si folosite pentru
modernizarea structurilor agricole.

Toata lumea stie ca la asocierea Romaniei la Uniunea Europeana,
negocierile dosarului agricol au fost cele mai dificile. La ultimele
tratative de integrarea a tarii noastre s-a negociat problema
pamantului arabil al Romaniei. Astfel, la inceput mai voalat, apoi mai
direct ni se spune ca Romania va trebui sa renunte la 2 mil. ha teren
arabil, pentru a putea adera la

UE. Din acest motiv s-au nascut o serie de intrebari, cum ar fi: este
posibil ca tara noastra sa renunte la 21,41% din suprafata arabila in
conditia in care si asa securitatea alimentara este grav afectata?; In
ce zone ale tarii se va putea produce aceasta trecere?

Suntem indreptatiti sa ne punem astfel de intrebari, deoarece
statisticile arata ca doi ani la rand nefavorabili pentru agricultura
ar avea consecinte dintre cele mai nefaste, nu numai asupra economiei
nationale, care si asa se clatina, ci si asupra populatiei tarii, care
a inceput sa detina toate recordurile negative ale Europei in materie
de sanatate.

RAPORTUL COMISIEI EUROPENE IN ANUL 2001

In anul 2000 agricultura a adus aproximativ 12,6% din beneficiul total
al Romaniei, fata de 14,8% in 1999. La sfarsitul anului 2000 si
inceputul anului 2001 situatia din agricultura era dificitara datorita
secetei care a afectat intreaga tara. Scaderea productiei a fost
serioasa (aproximativ 20%) in ciuda extinderii suprafetelor cultivate.
Exporturie de produse agricole au scazut cu 30% in 2000 fata de 1999.
Exportul se ridica la 337 mil euro, iar importul la 1010 mil euro.
Deficitul in agricultura a fost estimat la 22% din deficitul total al
Romaniei.

In anul 2000, importul in Comunitatea Europeana a produselor agricole
romanesti a scazut la 224 mil euro, iar imoprturile tarii noastre a
produselor provenite din Uniunea Europeana au crescut cu 24% (cu 332
mil euro). Balanta schimburilor se inclina deci catre Comunitatea
Europeana cu 107 mil euro, fata de 39 mil Euro in 1999.

In anul 2001, alocarea de la bugetul de stat pentru agricultura si
silvicultura a fost de 403 mil euro. Seceta anului trecut a condus
Guvernul la necesitatea de a investi in irigatii inca 14% din
alocatiile acordate agriculturii.

In domeniul alimentatiei publice, Romania a elaborat inca de la
inceputul lui 2001 o strategie care a actionat pe linia modernizarii,
prelucrarii si producerii alimentelor, insa mai trebuie facute
eforturi considerabile in aceasta ramura. In ceea ce priveste
calitatii alimentelor, lipsa resurselor care ar trebui alocate
Agentiilor Sanitar-Veterinare continua sa fie un obstacol important.

In ciuda incercarii de privatizare a firmelor din agricultura, multe
continua sa fie de stat si sa acumuleze pierderi. In timp ce
restructurarea industriei agro-alimentare este ingrijoratoare, au fost
facute progrese in modul de prelucrare a alimentelor.

In ceea ce priveste reforma pamantului, aceasta este inca foarte
lenta. Fragmentarea terenurilor agricole determina o mai mare
ineficienta a fermelor.

Acreditarea Agentiei SAPARD s-a realizat, totusi pregatirea
structurilor necesare functionarii Organizatiei Pietelor Comune
(Common Market Organization) nu s-a terminat. Se observa progresul
facut in domeniul legislativ, dar in general, dezvoltarea din spatiul
rural ramane limitata.

Ministerul Agriculturii si institutiile subordonate lui trebuie sa ia
masuri urgente pentru cresterea calitatii administrative pentru a
putea deveni competent, de a putea implementa mecanismele manageriale
ale Politicii Agricole Europene (Common Agricultural Policy), iar in
particular de a imbunatati sistemul intern de Administratie si
Control.

PROGRAMUL DE GUVERNARE

Obiectivul principal al Programului de guvernare in domeniul agricol
il constituie stoparea declinului, redresarea treptata si asigurarea
conditiilor pentru relansarea agriculturii, in concordanta cu
potentialul natural, economic si uman al Romaniei, in scopul
asigurarii securitatii alimentatiei populatiei si crearea de fonduri
pentru schimburile economice internationale.

Se are in vedere :

* Accelerarea reformei funciare
* Continuarea procesului de privatizare a societatilor cu capital
majoritar de stat ( fostele IAS-uri) din agricultura
* Cresterea cantitativa si calitativa a productiei agricole vegetale
si animale, si promovarea unor sisteme de agricultura ecologica
* Atingerea parametrilor minimi de performanta in domeniul
agroalimentar pentru a atinge nivelul exigentelor Uniunii Europene
* Asigurarea unor programe de investitii avantajoase pentru
producatorii agricoli
* Sprijinirea producatorilor in vederea imbunatatirii dotarii
tehnice, in special tractoare, masini agricole, utilaje
echipamente, instalatii, ingrasaminte chimice, pesticide si
produse petroliere
* Dezvoltarea unei piete concurentiale, reale si stabile care sa
asigure venituri corespunzatoare producatorilor agricoli
* Promovarea unui program de dezvoltare rurala
* Crearea si modernizarea structurilor agrare, mai ales a factorilor
de productie, instittiilor publice si organizatiilor parteneriale
si a pietii comerciale
* Asigurarea unui mediu favorabil pentru atragerea capitalului
strain pentru sustinerea programelor de investitii si dezvoltare a
productiei agricole in Romania. Sunt mentionate Programul SAPARD
si alte programe cu finantare externa.

Se urmareste redefinirea rolului si atributiilor Ministerului
Agriculturii Alimentatiei si Silviculturii, si a institutiilor
publice, centrale si teritoriale pe care le coordoneaza. Se doreste
crearea unor structuri comprtitive cu cele din UE, in masura sa
implementeze programe agrare, sustinute si din bugetul public, cum
sunt: Programele SAPARD, PHARE, SPP.

Se lucreaza si asupra unor sectoare strans legate de agricultura:

- Modernizarea industriei alimentare -

Obietivul este realizarea de produse alimentare competitive, aliniate
la standardele de calitate ale UE, iar pentru atingerea acestui scop
trebuie accelerat procesul de privatizare sustinuta, retehnologizarea
si modernizarea, atragerea de investitori straini, intensificarea
controlului calitatii si salubritatii produselor alimentare - pentru
protectia sanatatii populatiei, stimularii produselor alimentare
diversificate, mai ales a produselelor de panificatie, a celor
lactate, a preparatelor din carne si din peste, a conservelor din
legume si fructe, etc.

* Dezvoltarea silviculrurii -

In tara noastra, suprafata fondului forestier reprezinta 26,7% din
suprafata teritoriului natiunal, cu mult sub nivelul mediu european,
de aceea se doreste continuarea reformei fondului funciar prin
cresterea ritmului retrocedarii padurilor catre fostii proprietari si
stoparea taierilor abuzive a arborilor.

STRATEGIA DE DEZVOLTARE A ROMANIEI PE TERMEN MEDIU 2002 - 2004

In sectorul agricol, pe viitor, reforma trebuie sa vizeze securitatea
alimentatiei populatiei si necesitatea modernizarii satului romanesc -
se mentioneaza in strategia de aderare a Romaniei la Comunitatea
Europena.

Astfel se au in vedere:

1) Cresterea suprafetelor agricole prin asociere, schimb si cumparare,
descurajandu-se diviziunea proprietatii sub o anumita limita. Pentru a
atinge acest obiectiv trebuie sa se promoveze formele asociative de
parteneriat pe baza competitivitatii si a intereselor producatorilor
agricoli in scopul promovarii progresului tehnic (este utila practica
arendarii si concesionarii pe durata indelungata).

2) Continuarea reformei structurale punand accent pe exploatatiile
agricole, pe privatizarea societatilor comerciale din mediul rural la
care statul este majoritar. Guvernului ii revine datoria de a
perfectiona cadrul legal si institutional pentru buna functionare a
pietelor agricole esentiale (piata produselor, a materiilor prime si
serviciilor pentru agricultura, piata creditului si cea funciara).

3) Promovarea politicilor de produs si sprijnirea cresterii eficientei
economice a produselor.

4) Realizarea dezvoltarii rurale - este posibila cu ajutorul
Programului SAPARD al Uniunii Europene.

PROIECTE FINANTATE DE BANCA MONDIALA

Banca Mondiala a finalizat o serie de proiecte care vizeaza o mai buna
desfasurare a activitatii agricole in Romania. Exista de asemenea
unele proiecte in curs de derulare, iar altele in faza de pregatire.

I. Proiecte finalizate:

1) Proiectul de sprijinire a Fermierilor si a Intreprinderilor
Agricole Private

Coordonat de Ministerul Finantelor, proiectul a fost aprobat la data
de 11 iulie 1992, si s-a incheiat la data de 30 noiembrie 1998. Costul
proiectului a fost de 164,7 milioane dolari SUA cre au constat intr-un
imprumut de la Banca Mondiala in valoare de 100 milioane dolari SUA si
alte finantari acordate de Banca Agricola si Banca Romana de
Dezvoltare (64,7 milioane dolari SUA).

Proiectul urmarea sprijinirea dezvoltarii zonelor rurale, incurajarea
cresterii productivitatii si eficientei in agricultura, generarea de
locuri de munca si imbunatatirea nivelului de trai. Aceste obiective
urmau a fi realizate prin:

a) infiintarea si extinderea intreprinderilor din zonele rurale in
scopul imbunatatirii ofertei de servicii si cresterii diversitatii lor

b) efectuarea de investitii in fermele agricole pentru a creste
productia

Beneficiarii acestui proiect erau taranii si intreprinderile
prelucratoare de produse agricole. Au fost excluse din acest proiect
investitia in societatile proprietate de stat, in productia de tutun,
noi livezi, noi vii si ferme de animale.

2) ASAL - Imprumutul destinat Redresarii Sectorului Agricol

Aflat sub coordonarea Ministerului Agriculturii si Alimentatiei,
proiectul a fost aprobat la 3 iulie1997 si s-a incheiat la 31
decembrie 2000. Costul poiectului s-a ridicat la 350 milioane dolari
SUA, care s-au acordat sub forma unui imprumut de la Banca Mondiala.

Principalul obiectiv al proiectului il reprezinta sustinerea reformei
in agricultura, deoarece agricultura este un sector important al
economiei romanesti. Reformele din cadrul ASAL sprijina efortul de
stabilizare prin diminuarea rolului economic al utilajelor agricole
care lucreaza in pierdere.

Proiectul avea in vedere :

a) sprijinirea tranzitiei la economia de piata; privatizarea unei mari
parti a capacitatilor de productie in Romania; liberalizarea pietei si
crearea posibilitatilor de investitii, productie si comert in sectorul
privat care sa conduca la cresterea nivelului competitiv al tarii
noastre.

b) Cresterea competitivitatii prin desfiintarea si privatizarea
intreprinderilor de stat; folosirea eficienta a resurselor;
dezvoltarea comertului cu cereale si cu seminte; imbunatatirea
serviciilor de mecanizare a agriculturii; dezvoltarea instalatiilor de
prelucrare a cerealelor.

c) Liberalizarea pietei si dezvoltarea institutionala pentru a crea o
piata libera , a incuraja investitiile si a dezvolta comertul.

d) Eliminarea subventiilor si a controlului asupra preturilor;
imbunatatirea sistemului de credite pentru agricultura; crearea
cooperativelor prestatoare de servicii agricole.

II. Proiecte in derulare

Proiectul de Dezvoltare a Finantarii Rurale

Coordonat de Ministerul Finantelor Publice, proiectul a fost aprobat
la data de 29 martie 2001 si se va inchide la data de 31 ianuarie
2006. Costul sau este de 93 milioane dolari SUA si va fi suportat
printr-un imprumut de la Banca Mondiala (50 milioane dolari SUA) si de
alti finantatori precum: Guvernul Romaniei (3 milioane dolari SUA) si
beneficiarii proiectului (40 milioane dolari SUA).

Proiectul are drept obiective:

a) accelerarea transformarii economiei rurale prin marirea fluxului de
capital investit in acest sector.

b) cresterea rolului sectorului privat in economia rurala prin
sporirea accesului intreprinderilor private la serviciile financiare

c) facilizarea integrarii in Uniunea Europeana prin creterea
capacitatii economiei rurale de a investi sumele alocate de UE in
cadrul "Programului Special de Dezvoltare Agricola si Rurala in
Vederea Aderarii" (SAPARD)

d) reducerea saraciei rurale prin finantarea investitiilor agricole
pentru segmentele de populatie saraca care nu au acces la credite.

III. Proiecte in pregatire

1) Proiectul referitor la Dezvoltarea Serviciilor Destinate
Agriculturii

A fost aprobat in ianuarie 2000 si urmeaza a se finaliza in decembrie
2004. Este coordonat de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si
Padirilor si totalizeaza fonduri in valoare de 17,4 milioane dolari
SUA, dintre care 11 sunt finantate de banca mondiala, iar 6,4 de
Guvernul romaniei.

Proiectul urmeaza sa sprijine cercetarea agricola si activitatile
prioritare in acest sector, avand ca scop satisfacerea nevoilor
inediate de tehnologie ale fermierilor particulari. Se va formula in
acelasi timp un plan strategic de actiune in directia consolidarii
cunostintelor din domeniul agricol si a sistemului de informatii
referitoare la acest domeniu. Se vor pune la dispozitie fonduri pentru
cercetarea aplicativa in domeniul agriculturii si se va sprijini
Agentia Nationala de Consultanta Agricola pentru a oferi servicii de
consiliere a fermierilor privati.

2) Proiect de Dezvoltare Rurala (PDR)

Este coordonat de Ministerul Agriculturii si a fost aprobat in
decembrie 2000. Costurile se vor ridica la 150 milioane dolari SUA,
dintre care 100 milioane reprezinta un imprumut la Banca Mondiala, iar
50 milioane vor fi suportate de Guvern.

Principalul obiectiv al Proiectului Pentru Dezvoltare Rurala (PDR)
este cresterea nivelului de trai si a veniturilor in zonele rurale
concomitent cu cresterea participarii zonelor si gospodariilor sarace
la procesul de dezvoltare rurala. Sunt urmarite obiective importante
privind dezvoltarea rurala, precum:

a) dezvoltarea resurselor rurale - cresterea capitalului social,
material si uman in zonele rurale si cresterea productivitatii
resurselor.

b) dezvoltarea activitatilor si pietelor din sectorul privat rural -
accesul mai usor al gospodariilor rurale le pietele de marfuri
agricole si de factori de productie.

c) descentralizarea zonelor rurale - dezvoltarea capacitatii
administrative si financiare a administratiilor publice locale.

3) Proiectul Referitor la Reducerea Poluarii in Agricultura

Este un proiect in valoare de 8,4 milioane dolari SUA finantat de
Guvern cu 2,9 milioane dolari SUA si de Programul Global de Protectie
a Mediului (GEF) cu un credit nerambursabil de 5,5 milioane dolari
SUA.

Peoiectul isi propune reducerea poluarii provenite din surse agricole
din Romania, a apelor Dunarii si Marii Negre. In acest scop proiectul
va ajuta Gunernul Romaniei in vederea:

a) incurajarii si promovarii de catre agricultori a unor practici
agricole ecologice

b) intaririi capacitatii de elaborare a politicii si de reglementare
la nivel national si si local

c) elaborarii unui program de constientizare a opiniei publice asupra
acestei probleme.

Pe termen lung, Proiectul are drept obiectiv reducerea continutului de
ingrasaminte si altor substante folosite in agricultura in apele
Dunarii si Marii Negre.

4) Proiectul de Reabilitare a Sistemului de Irigatii

Este coordonat de Ministerul Agriculturii si este estimat la 100
milioane dolari SUA, din care 75 de milioane reprezinta un imprumut de
la Banca Mondiala. Urmeaza sa se stabileasca suma cu care va finanta
Guvernul acest proiect.

Obiectivul principal este obtinerea unui sistem echitabil de folosire
a apei pentru irigatii. Fermierii privati vor beneficia in urma
acestui proiect de obtinerea unei productii agricole sporite. Urmeaza
a se reabilita sistemele vechi de irigatii. Peroiectul vine in
sprijinul Regiei Autonome de Imbunatatiri Funciare (RAIF).

5) Proiectul de Dezvoltare a Sectorului Silvic

Este un proiect in valoare de 24,34 milioane dolari SUA care se va
putea finaliza printr-un imprumut de la Banca Mondiala si prin
finantare de la Guvern (urmeaza a fi stabilit in ce procent).

Proiectul urmareste cresterea contributiei resurselor silvice la
economia nationala printr-o administrare durabila a acestora. Se
doreste si crearea unui serviciu de dezvoltare si consultanta pentru
agentii economici din domeniul silvic, si de asemenea dezvoltarea unei
constiinte publice care sa vizeze administratea durabila a resurselor
silvice.

ASISTENTA FINANCIARA IN DOMENIUL AGRICULTURII

Sunt multe programe de finantare a agriculturii romanesti, dar cele
mai cunoscute si mai discutate sunt ASAL si SAPARD.

ASAL:

Programul incearca sa rezolve unele probleme precum:

- implementarea unui sistem de credite diversificat, in care sa existe
mai multe forme de creditare pentru diferite tipuri de exploatatii
agricole (fermieri, asociatii familiale, asociatii juridice, societati
comerciale sau fostele IAS-uri).

- formarea unui sistem de credite concurential in care pietele
financiare nu au beneficiari privilegiati, in care expertiza bancara
sa fie focalizata pe evaluarea riscului proiectelor de imprumut, si nu
pe verificarea eligibilitatii clientilor (bazata pe preferinte)

- sa fie un sistem in care riscul creditului sa ii apartina bancii
comerciale sau creditorului, in general; statul nu trebuie sa
intervina prin acordarea de garantii guvernamentale.

- faptul ca micii fermieri nu au beneficiat de credite subventionate
in trecut; au existat multe credite dar care nu vizau micii fermieri.

- in pietele insuficient dezvoltate, interventia statului poate fi
justificata.

Programul ASAL elaborat de Bnanca Mondiala are in vedere
subventionarea cheltuielilor initiale de instalare a bancilor in
mediul rural. De asemenea, Banca Mondiala doreste sa sprijine Guvernul
in definirea unui sistem de bonuri de valoare pentru fermierii mici si
mijlocii, pentru a stimula cererea de input-uri.

SAPARD / PDR

Programul urmaereste:

* Modernizarea sectoarelor de productie si comercializare in
conformitate cu standardele de calitate si normele Uniunii
Europene
* Consolidarea exploatatiilor agricole pe dimensiuni optimale
* Acordarea de consultanta si instruirea producatorilor agricoli

Este principalul instrument prin care Uniunea Europeana sprijina
procesul de preaderare a Romaniei, in domeniul agriculturii. Astfel
153,2 milioane euro vor fi alocte annual Romaniei de UE in perioada
2000-2006, pentru a facilita adoptarea legislatiei comunitare in
domeniu si a imbunatatii competitivitatea sectorului agricol. Conform
volumului acestei alocatii din partea UE, Romania ocupa locul secund
(dupa Polonia). Bugetul de stat finanteaza acest proiect cu 50
nilioane euro anual.

Acordul multianual de finantare cu Comisia Europeana a fost semnat in
februarie 2001. Dupa acreditarea Agentiei SAPARD de catre Comisia
Europeana, urmeaza sa se intervina in domenii precum: investitii,
dezvoltare si diversificare, silvicultura, pregatirea profesionala,
asistenta tehnica, managementul resurselor de apa, grupurile de
producatori, imbunatatirea structurilor si metode de productie.

BIBLIOGRAFIE

J. KLENK, R. REINEKE - "Privatizarea in tarile de tranzitie in curs de

dezvoltare"

E SCARLAT, N. CHIRITA - "Politici macroeconomice" Editura Economica,

Bucuresti 2000

MIHAI BERECEA, GH. TANASE - "Politici agrare" Editura APR 1999

- PROGRAMUL GUVERNAMENTAL

- RAPORTUL COMISIEI EUROPENE PRIVIND ROMANIA (1999-2000)

- STRATEGIA NATIONALA DE DEZVOLTARE A ROMANIEI PE

TERMEN MEDIU

ZIARUL ADEVARUL ECONOMIC - 46 / 2001

ZIARUL FINANCIAR - 30 august 2001

25 septembrie 2001

17 octobbrie 2001

18 octombrie 2001

24 octombrie 2001

30 octombrie 2001

REVISTA ECONOMISTUL - 22 / aprilie 2000

* 605 / 18 mai 2000

TRIBUNA ECONOMICA

- Anul 1999 - nr. 10

- Anul 2000 - nr. 1, 17, 23, 24, 25, 26, 29, 35, 37, 41, 42, 43, 44,
46, 48

- Anul 2001 - nr. 3, 5, 11, 14, 18, 21, 24, 25, 26, 27, 30, 39

www. World bank.ro

www. Mdp.ro

www. Mimmc.ro

Referat Agricultura de subzistenta

2008-09-03T01:16:00.000-07:00

Cele patru mari forme ale agriculturii de subzistenta sunt vanatoarea si culesul plantelor, pastoritul nomad, cultivarea diferitelor loturi si agricultura stabila. Fiecare din aceste forme reflecta un anumit stadiu din istoria societatii umane.In urma cu aproximativ 12000 de ani, cea mai mare parte a oamenilor traia din vanatoare, pescuit si cules.

Aceasta implica uciderea animalelor salbatice pentru carne si culesul plantelor si radacinilor comestibile, printre care fragi, fructe si seminte salbatice. Ca mod de viata, vanatoarea si culesul au avut un declin rapid dupa dezvoltarea agriculturii, in urma cu 12000-10000 de ani. O data cu descoperirea modului in care pot fi cultivate plantele si domesticite animalele, majoritatea au devenit agricultori.

In regiunile cu ploi abundente si regulate, ei cultivau diverse recolte. In regiunile mai uscate, ei cresteau animale. Grupurile tot mai mici de vanatori si culegatori au fost impinse catre zone care nu erau propice nici unei forme de agricultura.

Vanatoarea si culesul necesita o buna cunoastere a modului de supravietuire in armonie cu natura. Aceste cunostinte le permit vanatorilor si culegatorilor sa supravietuiasca chiar si in zonele extrem de inospitaliere. Unii oameni de stiinta considera ca n-ar trebui pierdute cunostiintele despre natura a vanatorilor si culegatorilor.

Pastoritul nomad
Pastoritul nomad reprezinta un stadiu mai evoluat al vanatorii si unele forme de pastorit sunt chiar foarte asemanatoare cu aceasta. De exemplu, hoardele de caribu urmarite de eschimosii din nordul Canadei, sau cele de reni vanate de laponii din nordul Scandinaviei, sunt doar partial domesticite. In realitate, aceste animale sunt salbatice si migreaza an de an, fiind sau nu insotite de oameni.

Cele mai multe triburi nomade reusesc insa sa domesticeasca animalele, printre care vite, capre si oi, alaturi de camile, in Africa de Nord si sud-vestul Asiei, lame in Muntii Anzi din America de Sud si iaci in muntii si podisurile inalte din centru Asiei.

Pastorii nomazi isi duc de obicei animalele la pasunat pe terenuri improprii cultivarii plantelor. Ei au insa nevoie de hrana si de alte bunuri produse de agricultorii stabili, pe care le obtin prin troc. Drept urmare, in in mod normal, comertul joaca un rol important in modul de viata nomad.

Pastori nomazi binecunoscuti sunt si tuaregii din Sahara si fulanii din regiunea Sahel, la sud de Sahara, beduinii vorbitori de araba din sud-vestul Asiei si bakhtiarii din Iran. Acesti nomazi nu se deplaseaza niciodata fara vreun motiv precis si isi ridica tabara, de obicei, din cauza ca vechiul loc nu mai corespundea pasunatului sau nu mai avea suficiente rezerve da apa. Deplasarile lor se fac in functie de anotimp.

De exemplu, in timpul sezonului secetos din Sahel, din noiembrie pana in mai, tuaregii din nordul Africii isi instaleaza taberele langa fantani, permitand pasunatul animalelor pe o raza de treizeci de kilometri. In iunie, o data cu aparitia primelor ploi, tuaregii se deplaseaza din zona fantanilor, permitand vegetatiei sa-si revina. Animalele lor pot pasuna pe arii mult mai intinse, pana la reinstalarea sezonului secetos care ii obliga sa se reintoarca in preajma fantanilor.

Moduri de viata pe cale de disparitie.
Multe grupuri minoritare, de pe intreg mapamondul, duc o lupta dificila pentru supravietuire. Printre grupurile amenintate sunt si pastorii nomazi. Partial, acest lucru se datoreaza faptuluica majoritatea guvernelor contemporane ar prefera ca nomazii sa se stabileasca in orase si sa renunte le vechiul lor mod de viata. Persoanelecu un domiciliu stabil sunt mai usor de controlat si isi platesc la timp taxele si impozitele.

Unele guverne, cum ar fi cele din China, Mongolia si fosta Uniune Sovietica, au utilizat pana si forta pentru a obliga grupurile nomade sa se stabileasca. Aceste guverne sustin ca, astfel, copii fostilor nomazi vor avea acces mai usor la educatie, sanatate si alte servicii.

O alta amenintare se datoreaza schimbarilor climatice adesea legate de alti factori ecologici, ca supra-pasunatul sau defrisarea padurilor. De exemplu, secetele prelungite din Sahel, din anii '70 si '80, impreuna cu distrugerea vegetatiei, au transformat terenul de pasunat in desert. Milioane de animale domestice au murit. Ca urmare, multi tuaregi au fost obligati sa se stabileasca in zonele periferice ale oraselor, unde sunt asistati de agentii de ajutorare. Multi copii de tuaregi au fost obligati sa cerseasca.

Referat Agricultura

2008-09-03T01:15:00.000-07:00

Agricultura, cultivarea pamantului pentru a creste plante a
constituit ramura principala de la inceputurile civilizatiei. Ea asigura cea mai mare parte a alimentelor; materiale necesare pentru imbracaminte si alte materii prime pentru industrii.
Agricultura, cultivarea pamantului pentru a creste plante a
constituit ramura principala de la inceputurile civilizatiei. Ea asigura cea mai mare parte a alimentelor; materiale necesare pentru imbracaminte si alte materii prime pentru industrii.
Cand europenii au descoperit tinuturile indepartate, ei au gasit multe culturi exotice. Grabiti sa le exploateze, ei au pus rapid la punct un sistem comercial care a dezechilibrat drastic balanta ecologica si economica a multor tari cu economie agrara.
Inca de la inceputul anilor 1500, aventurierii portughezi si spanioli, urmati de britanici, olandezi, francezi si germani, au inceput colonizarea suprafetelor vaste situate la tropice. In Europa a crescut mult cererea pentru produsele care proveneau doar din regiunile tropicale sau sub-tropicale, printre care condimentele si bauturile. Se cereau si materiale pentru industrie, cum ar fi bumbacul sau cauciucul. Prelucrarea ulterioara si exportul unor marfuri atat de valoroase au stimulat mult dezvoltarea comertului mondial, atat in domeniul alimentar, cat si al materiilor prime. Cererea pentru produse ca bumbacul sau cauciucul a dus la schimbarea caracterului agriculturii in tarile tropicale, mai ales atunci cand terenurile destinate agriculturii de subsistenta erau inlocuite cu cele comerciale. In 1519, de exemplu, conchistadorul spaniol Hernan Cortes a gustat o bautura numita xocolatl ( ciocolata) la curtea lui Montezuma, regele aztec al Mexicului. Cortes a importat bautura in Europa unde a devenit foarte populara. Arborele de cacao creste in stare salbatica in regiunile tropicale ale Americii de Sud. Conchistadorii au sutinut cultivarea acesteia in toata America Centrala si de Sud si in Sud-estul Asiei. In urma cu aproximativ 100 de ani, cacaoa a ajuns pana in Africa de Vest, care astazi produce cam jumatate din recolta mondiala. In Africa de Vest principalii producatori de cacao sunt micii plantatori. In anumite regiuni micii actionari tarani au jucat un rol foarte important in agricultura tropicala. Un alt eveniment de mare insemnatate a fost evolutia noilor sisteme de administrare introduse la tropice de europeni. Printre cele mai importante dintre aceste scheme au fost plantatiile, realizate pentru a produce recolte vandabile, pentru comercializare sau pentru barter, si nu doar pentru alimentarea familiei fermierului. Pe plantatii lucrau fie muncitori din zona, platiti cu salarii, fie sclavi. Aceste ferme erau organizatii destul de independente. Pe ele se planta hrana necesara pentru muncitori, si importau personal, echipament si specialisti din tarile de bastina. Plantatiile sunt de obicei intinse, intre 100 si 20.000 de hectare. Dupa incetarea colonizarii noile guverne au impartit vechile plantatii in unitati mai mici si au distribuit pamantul printre tarani care adesea au continuat sa cultive recolte comerciale alaturi de cele destinate hranei de subzistenta. In unele regiuni, proprietarii plantatiilor si-au vandut plantatiile unor investitori straini sau unor companii multinationale care adesea angajau administratori sau muncitori locali. Unele plantatii au fost practic inchiriate de arendasi.
Altele ca cele din Cuba, au devenit ferme de stat cu muncitori platiti de guvern.
Recoltele pentru comercializare includ recoltele anuale- bumbacul, iuta, orezul si tutunul, dar si recoltele perene- bananele, trestia de zahar care cresc vreme de mai multi ani. Arbustii pereni sunt cei de cafea sau de ceai, iar arborii pereni sunt cei de cacao si doua tipuri de arbori care produc uleiuri alimentare, cocotierul si palmierul. La scara mondiala orezul este cultura predominant tropicala, desi aproape intreaga productie de orez este destinata consumului domestic. Cea mai mare parte a celorlalte culturi comerciale, cum ar fi cafeaua si trestia de zahar, este destinata exportului. Trestia de zahar este o cultura perena care se cultiva in regiunile tropicale si cele sub-tropicale nesupuse inghetului. Ea se maturizeaza in 12-15 luni si este productiva, de obicei, vreme de 4-6 ani. Zaharul a reprezentat unul dintre cele mai importate produse de export. In secolele 16-18 a facut parte din comertul triunghiular prin care vasele transportau sclavi din Africa in America, zahar din America catre Europa si bunuri manufacturate din Europa catre Africa. Cafeaua provine din doua specii principale Coffee Arabica si Coffee robusta. Cafeaua de cea mai buna calitate arabica-usoara, se cultiva in tinuturile inalte din America Centrala, de asemenea in Columbia, Kenya si Tanzania. Traiul producatorilor de cafea depinde de comertul mondial. Din totalul productiei mondiale de cafea, aproximativ 75% sunt destinate exportului. Administrarea unei plantatii necesita investitii mari dar si forta de munca. Multe plantatii sunt de monocultura, adica produc o singura cultura. Monocultura unor recolte cum ar fi cele de cafea, zahar si ceai duc la o scadere rapida a fertilitatii solului. Ca urmare, productia de acest gen necesita mari cantitati de fertilizatori
Recoltele de monoculturi trebuie tratate si cu fungicide, ierbicide si pesticide, dar aceste substante pot cauza mari probleme ecologice si pot provoca mari dezechilibre ale mediului natural. Multe guverne ale noilor tari independente s-au opus agriculturii pe plantatii pe care au asociat-o cu dominatia coloniala, cu opresiunea exploatarii pamantului si oamenilor.
Pe de alta parte, expertii subliniaza avantajele economice ale plantatiilor, in general foarte eficiente. Administratorii plantatiilor pot controla calitatea si cantitatea mult mai bine decat grupurile de mici proprietari. Ei detin controlul asupra transporturilor, procesarii si comercializarii marfurilor. Pe de alta parte, multe recolte de pe plantatii necesita un timp inainte de a deveni productive. De exemplu, ceaiul necesita peste trei ani inainte de a ajunge la maturitate iar cacaoa peste opt ani inainte de a aduce un profit. De obicei micii actionari nu-si pot permite asemenea investitii pe termen lung. Nu toate marile plantatii sunt cultivate cu monoculturi. Unele plantatii de zahar din Guyana produc cel mai adesea si alte recolte, cum ar fi orezul sau nucile de cocos. Alte plantatii produc doua culturi principale, cum ar fi uleiul de palmier si cauciucul. Agricultura comerciala a adus bunastare multor regiuni, inainte sarace. Dar trecerea de la agricultura de subzistenta la cea comerciala a cauzat si probleme. Scaderea productiei de hrana a facut ca anumite tari exportatoare de produse agricole din Africa, America si Asia sa importe alimente, cum ar fi graul din Europa sau orezul din SUA.
Multi economisti sunt ingrijorati de problemele economice aparute din cauza schimbarilor in cererea mondiala a anumitor culturi. Plantatiile de monoculturi, indeosebi cele care produc culturi cu un ciclu de maturizare relativ lung, sunt vulnerabile la fluctuatiile pretului mondial si la restrictiile comerciale ale acestor culturi. Din aceasta cauza numeroase tari in curs de dezvoltare, s-au indatorat creand probleme pe termen lung.
Cea mai mare parte a populatiei sarace a lumii este constituita din fermieri care cultiva doar atat cat sa-si satisfaca necesitatile. Este adevarat, aceasta forma de agricultura este mai putin daunatoare pentru natura decat agricultura moderna, comerciala
Cele patru mari forme de agricultura de subzistenta sunt: vanatoarea si culesul plantelor, pastoritul nomad, cultivarea diferitelor loturi si agricultura stabila. Fiecare dintre aceste forme reflecta un anumit stadiu de dezvoltare din istoria societatii umane.
In urma cu aproximativ 12.000 de ani, cea mai mare parte a oamenilor, traia din vanatoare, pescuit si cules. Aceasta implica uciderea animalelor salbatice pentru carne si culesul plantelor si radacinilor comestibile printre care fragi, fructe si seminte salbatice. Ca mod de viata, vanatoarea si culesul au avut un declin rapid dupa dezvoltarea agriculturii in urma cu aproximativ 12.000-10.000 de ani. O data cu descoperirea modului in care pot fi cultivate plantele si domesticit animalele, majoritatea oamenilor au devenit agricultori. In regiunile cu ploi abundente si regulate, ei cultivau diverse recolte. In regiunile mai uscate ei cresteau animale. Grupurile tot mai mici de culegatori si vanatori au fost impinse catre zone care nu erau propice nici unei forme de agricultura. Astazi societatile de culegatori si vanatori sunt pe cale de disparitie, cu toate ca aceste ocupatii inca mai reprezinta un mod de viata pentru cateva grupuri printre care cele de aborigeni din Australia, bosimani din Sudul Africii, pigmei din Centrul Africii si indieni sin padurile tropicale ale Americii se Sud. Vanatoarea si culesul necesita o buna cunoastere a modului de supravietuire in armonie cu natura. Aceste cunostiinte le permit culegatorilor si vanatorilor sa supravietuiasca chiar si in zonele extrem de inospitaliere. Unii oameni de stiinta considera ca n-ar trebui pierdute cunostintele despre natura a vanatorilor si culegatorilor.
Pastoritul nomad reprezinta un stadiu mai evoluat al vanatorii si unele forme de pastorit sunt chiar foarte asemanatoare cu aceasta. De exemplu hoardele de caribu urmarite de eschimosii din nordul Canadei, sau cele de reni vanate de laponii din nordul Scandinaviei, sunt doar partial domesticite. In realitate aceste animale sunt salbatice si migreaza an de an, fiind sau nu insotite de oameni. Cele mai multe triburi nomade reusesc chiar sa domesticeasca animalele printre care si vite, oi, capre alaturi de camile in Africa de Nord si Sud-vestul Asiei.
Pastorii nomazi isi duc de obicei animalele pe terenuri improprii cultivarii plantelor. Ei au insa nevoie de hrana si de alte bunuri produse de agricultorii stabili, pe care le obtin prin troc. Drept urmare, in mod normal, comertul joaca un rol important in modul de viata nomad.
Agricultura stabila, chiar la nivel de subzistenta, necesita un grad mai mare de tehnologie decat agricultura extensiva. Agricultorii trebuie sa-si pastreze terenurile curate
fara buruieni, si sa le mentina fertilitatea prin adaugarea de balegar, sau prin practicarea culturilor alternative, adica alternarea culturilor de pe un camp pe altul, in fiecare an. Adesea este necesara irigarea acestor terenuri, pentru a preveni pierderea recoltei din cauza secetei.
Probabil ca cea mai mare diferenta dintre cultivarea extensiva si cea alternativa este utilizarea plugurilor. Deoarece plugul poate ara suprafete mult mai intinse de teren decat uneltele manuale, nu este necesar ca tot terenul sa fie cultivat. Unele zone pot fi lasate deoparte pentru a se odihni. Suprafetele intelenite sunt uneori plantate cu iarba care mai tarziu va fi arata inapoi in sol, o tehnica ce fertilizeaza solul. Cea mai mare parte a gondilor, un grup de oameni din centrul Indiei, sunt agricultori de subzistenta. Ei ara toate campurile pe care le detin, primavara devreme, inainte de sosirea ploilor musonice. Imediat ce terenurile devin umede, agricultorii insamanteaza culturile de cereale, printre care porumb, mei si sorg. Ei lasa insa zone extinse necultivate. Aceste terenuri vor fi utilizate pentru culturile de iarna care vor cuprinde bumbac, mei, pastaioase si grau. Populatia foloseste aproape intreaga cantitate de cereale pentru hrana zilnica. O mica parte a culturilor de bumbac sau de plante oleaginoase este insa deseori vanduta pentru achizitionarea hainelor sau pentru alte bunuri industriale. Aceste gen de agricultura este practicat in multe parti ale lumii, incluzand platourile din America Centrala si de Sud, o buna parte din Africa tropicala, India si regiunile calde si umede din estul si sud-estul Asiei.
In multe parti dens populate din Asia tropicala, cum ar fi Bangladeshul, campii intinse sunt acoperite de culturi de orez umed, care ofera doua recolte pe an. Aceasta forma de agricultura intensiva, este posibila din cauza a trei factori importanti : solul fertil din cauza depozitelor de aluviuni care se aglomereaza intre doua inundatii, reteaua de canalizare si irigare si utilizarea balegarului. Agricultura intensiva de subzistenta este posibila si in regiunile deluroase, insa doar cu mare efort. Pentru a cultiva terenurile in panta, fara a cauza eroziunea solului, trebuie construita o serie de terase plane, sub forma de scari. In tarile cu populatii mari, cum ar fi China, Filipine, Japonia, metoda de terasare este esentiala. Nu se poate risipi nici un teren cu potential cultivabil. Principalele produse ale agriculturii de subzistenta, sunt recoltele destinate hranei, insa un regim format numai din cereale este sarac. De aceea, multi agricultori, detin si cateva animale printre bovine, porcine si pasari. Ei cultiva uneori si legume sau zarzavaturi.
Impactul economic al agriculturii de subzistenta pe piata mondiala este mic. Recoltele sunt produse pentru familia agricultorului, sau pentru oamenii din acea comunitate si cei mai multi dintre acesti agricultori sunt saraci.
Cea mai mare parte a muncii este executata de femei, capul gospodariilor, sotii fiind in cautare de munca platita, in orase. In perioadele de munca intensa, toti membrii familiei participa la muncile agricole. In Africa intre 60-80% din muncile agricole sunt efectuate de femei. Aceste procente includ femeile care practica agricultura de subzistenta dar si pe cele angajate in plantatii. Agricultura de subzistenta se bazeaza pe munca umana si este extenuanta. Satele de agricultori sunt deseori lipsite de serviciile elementare cum ar fi apa, curentul electric, educatia si sistemul de canalizare. In ciuda acestora, agricultura de subzistenta ramane importanta deoarece reprezinta ocupatia a aproape jumatate din populatia Globului. Agricultura de subzistenta este adesea criticata ca ar fi ineficienta din punct de vedere al productivitatii. Dar, pe de alta parte, productia realizata pe o suprafata este adesea foarte buna. Ea este o forma de agricultura adaptata mediului local decat alte forme de agricultura, cum ar fi cele tehnologizate care utilizeaza masini si produse chimice. Pentru multi agricultori este mare lucru daca isi pot hrani familiile si isi pot plati impozitele. Multora le lipsesc banii pentru seminte pentru insamantarea loturilor, deoarece acestea necesita tratarea cu fertilizatori si cu pesticide foarte scumpe. Trecerea la agicultura pentru comercializare este si un risc pentru obiectivul principal acela de hranire a propriei familii.
In unele foste colonii, terenul detinut odinioara de europeni a fost realocat agricultorilor locali. Cei mai multi dintre ei utilizeaza o parte a terenurilor pentru recoltele de subzistenta dar o parte pentru recoltele destinate vanzarii, cum ar fi cafeaua sau ceaiul. Adesea agricultorii, isi vand produsele unei cooperativa locale care se ocupa cu comercializarea acestor bunuri. Aceasta combinatie intre agricultura de subzistenta si cea comerciala, devenita obisnuita in Africa, este o speranta pentru dezvoltare si cresterea nivelului de trai.

AGRICULTURA ZILELOR NOASTRE.

Jumatate din populatia globului lucreaza in agricultura. Exista insa mari diferente intre rolul jucat de agricultura in diferite zone ale planetei.
In tarile aflate in curs de dezvoltare, ca de exemplu Nepalul, aproximativ 90% din populatie lucreaza pamantul. Spre deosebire de acestea, doar aproximativ 2% din populatia activa se ocupa cu agricultura, in tarile industrializate ale Marii Britanii si Statelor Unite. Cu toate acestea, datorita inaltei eficiente si tehnicilor stiintifice utilizate, Statele Unite reprezinta cel mai mare exportator de produse agricole.
In tarile in curs de dezvoltare un mare numar de oameni lucreaza in ferme ei produc doar necesarul de hrana al familiilor lor, cu un surplus foarte mic pentru vanzare. In tarile dezvoltate majoritatea fermelor sunt de tip comercial, unde productia este vanduta pe bani.
Unii oameni din tarile in curs de dezvoltare cum sunt pigmeii din Africa Centrala si bosimasii din desertul Kalahari mai traiesc si astazi strangand plante si vanzand animale salbatice, cam la fel cum traiau stramosii nostri inainte de aparitia agriculturii.
Unii practica forme simple de agricultura, pastorala, ca de exemplu transhumanta nomada a animalelor, cum ar fi caprine, bovine si ovine. Altii practica destelenirile numite si taie si arde. Acest model de practicare a agriculturii implica curatarea unei zone de paduri sau pasuni si plantarea culturilor vreme de cativa ani. Dupa obosirea solurilor, cultivatorii trec la o noua curatire prin ardere.
Toate aceste metode simple de agricultura implica deplasari ale populatiei. Dar multi fermieri in tarile in curs de dezvoltare care practica agricultura doar pentru subzistenta, duc o viata ce implica doar deplasarea pe suprafete mici. In vreme ce agricultura de subzistenta reprezinta o activitate importanta in tarile tropicale, agricultura pe plantatii joaca un rol vital in economie in mod deosebit in comertul international. Agricultura pe plantatii este o forma intensiva de agricultura comerciala, insemnand cultivarea unei singure culturi pe suprafete intinse. Bananele, cafeaua si ceaiurile sunt culturi tipice pentru plantatii.

PRODUSE PROFITABILE.

Natura culturii ce urmeaza a se planta pe o anumita locatie depinde de un numar de factori printre care clima, mediul inconjurator, si de gradul de asigurare cu apa al terenului. Factorii economici sunt si ei importanti deoarece este important pentru fermieri sa-si utilizeze pamantul intr-un mod cat mai profitabil.
Deciziile fermierilor privind alegerea culturii pe care o vor produce sunt influentate si de preturile pietei si de costurile de productie. Fermierii sunt influentati si de politicile guvernamentale, incluzand subventiile pentru producerea sau abandonarea anumitor culturi.
Terenul cultivabil teren care este lucrat si utilizat pentru obtinerea recoltelor- acopera aproximativ 1/10 din uscatul planetei. Mai mult de 66% din acest teren este destinat cerealelor. In ordinea importantei, acestea sunt : graul-22%, orezul-13%, porumbul-11% si sorgul (cereale tropicale)-10%. Alte cereale includ : orz, mei, ovaz si secara.

PLANTE IMPORTANTE.

Plantele oleaginoase cum ar fi boabele de soia si cele de rapita, din care se produc uleiuri vegetale, reprezinta ca importanta urmatoarea grupa de plante. Ele se cultiva pe o suprafata de 7% din terenul mondial cultivabil. Pentru recoltele ce nu sunt destinate hranei sunt alocate 5%. Aceste culturi sunt cele de bumbac, tutun si cauciuc. O suprafata intinsa de teren este folosita pentru pasunat. In mod obisnuit pasunile sunt plasate pe terenuri neadecvate pentru culturile agricole. In total, acestea ocupa o suprafata de 20% din suprafata uscatului.
Produsele agricole joaca un rol important in comertul mondial. Comertul pe scara larga al hranei si al altor produse agricole dateaza din secolul al XIX-lea, odata cu dezvoltarea cailor ferate si a vapoarelor capabile sa transporte incarcaturi voluminoase si totodata cu inventarea procesului de refrigerare. Aceste progrese au facut posibil ca oamenii din regiunile industriale cu dezvoltare rapida, cum ar fi orasele din vestul Europei sa poata primi stocuri regulate de alimente relativ ieftine cum ar fi carnea, fructele, cafeaua si ceaiul.

COMERTUL MONDIAL.

Agricultura reprezinta ramura principala de activitate, si care absoarbe forta de munca in tarile in curs de dezvoltare. Insa, in ultimii 30 de ani, multe din aceste tari au fost obligate sa-si limiteze exportul de alimente. Acest lucru s-a datorat, partial, faptului ca populatia tarilor in curs de dezvoltare a crescut rapid, ceea ce a condus la o crestere anuala mai mare a necesarului de alimentatie.
Comertul mondial al produselor agricole este dominat de tarile dezvoltate. Ele realizeaza peste 70% din importurile agricole mondiale si aproape 60% din exporturi. Exportatorii cei mai mari sunt Statele Unite ale Americii, Comunitatea Europeana, Astralia si Canada.
Importatorii cei mai mari sunt Comunitatea Europeana, Statele Unite si Japonia. Principalul produs comercializat sunt cerealele.

REVOLUTIA VERDE.

In anii 60 printr-un efort colectiv international, cunoscut ca Revolutia Verde, s-a lansat campania pentru cresterea productiei de alimente. In centrul campaniei a stat ideea de producere a noi varietati de culturi care sa fie adaptabile conditiilor tarilor in curs de dezvoltare.
Crearea noilor soiuri de culturi a ridicat insa anumite probleme. Noile plante necesitau mai multe fertilizari decat cele vechi. Ele erau mai vulnerabile la boli si la daunatori. Drept urmare ele trebuiau tratate cu cantitati mai mari de pesticide, daunatoare mediului.
Introducerea acestor noi soiuri de plante a creat, in anumite zone, probleme sociale. Fermierii bogati care detineau suprafete intinse de teren au fost cei care au beneficiat in principal de Revolutia verde, in timp ce fermierii mai saraci, cu terenuri mici, nu-si puteau permite fertilizarile si pesticidele necesare unei recolte bogate.

PROBLEME DE MEDIU.

O alta dificultate careia trebuie sa-i faca fata agricultura este aceea ca cea mai mare parte a terenurilor partial agricole era deja folosita.
Transformarea altor terenuri prin defrisari sau prin cultivarea pantelor dealurilor, prezinta pericol pentru mediu, incluzand eroziunea solurilor. De fapt o mare parte a terenurilor arabile cultivate sau a pasunilor este in pericol.
La inceputul anilor 90 FAO (Food and Agricultural Organization) a estimat ca eroziunea solurilor, salinitatea mare cauzata de o proasta gestionare a apei pe terenurile irigate si lipsa umiditatii ar putea afecta in urmatorii 35 de ani pana la 2.450.000 Km pastrati de terenuri cultivabile.
O gestionare corecta a terenurilor care sa includa conservarea acestora si aplicarea stiintei si a tehnologiilor moderne in agricultura este absolut necesara pentru a face fata provocarilor secolului XXI.

BIBLIOGRAFIE :

Revista de cultura generala Arborele Lumii Planeta Pamant 63, nr. 75

Terra Magazin noiembrie 2001, nr. III

Internet : www.google.com

Referat Animalele salbatice

2008-09-03T01:14:00.001-07:00

Animalele sunt fiinte vii, pluricelulare, care se pot deplasa si hrani, au simt de orientare si se reproduc de obicei prin imperecherea cu un partener. Ai mult de un milion de feluri de animale traiesc pe pamant si multe altele sunt descoperite an de an.

Animalele sunt fiinte vii, pluricelulare, care se pot deplasa si
hrani, au simt de orientare si se reproduc de obicei prin imperecherea
cu un partener.

Ai mult de un milion de feluri de animale traiesc pe pamant si multe
altele sunt descoperite an de an. Fiecare animal este unic in felul
sau, dar trasaturile comune fac ca ele sa fie separate de alte fiinte
ca plantele, ciupercile si organismele unicelulare.

Jocul imperecherii

Ca si alte fiinte, animalele sereproduc. Majoritatea se imperecheaza
cu un partener. De obicei, femela alege partenerul, iar masc ulii sunt
puternic colorati sau elaboreaza ritualuri de curtare atragand
atentia.

Miliarde de celule mici

Toate animalele adulte sunt multicelulare, ceea ce inseamna ca sunt
formate din mai multe celule. Unele animale, ca rotiferele si hidrele,
au doar putine celule, dar animalele mari, ca si oamenii, pot avea
pana la 50 de milioane de celule.

Hrana pentru a trai

Spre deosebire de plante, animalele nu-si produc singure mancarea-ele
trebuie sa manance plante sau hrana animala. Majoritatea au un fel de
gura, dar modul in care le intra hrana in stomac este diferit.
Pasarile nu au dinti, asa ca hrana este macinata de pietrisul din
stomacul lor.Serpii isi inghit hrana vie, intreaga, digerand-o incet,
cu ajutorul sucurilor gastrice.

Nervi si simturi

Toate animalele iau contact cu mediul inconjurator printr-o serie de
organe de simt, adaptate potrivit stilului de viata. Spre exemplu,
multi pradatori nocturni au mustati pentru a se ghida in intuneric,iar
unii serpi au senzori infrarosii pentru a detecta caldura corpului
prazii.

0x08 graphic
Rechinii pot simti mirosul de sange le multi kilometri distanta, in
timp ce animalele migratoare au un excelent simt care le permite sa
parcurga distante lungi fara sa se ratasceasca.

In miscare

0x08 graphic
Toate animalele, de la cel mai lent la cea mai rapida gazela, se misca
cu ajutorul unor muschi. Felul in care ele se misca difera: unele se
tarasc, altele sar sau fug. Aceasta abilitate a dat posibilitatea
speciilor de a se raspandi in lumea intreaga.

Intruniri de familie

Zoologi clasifica sau grupeaza animalele dupa trasaturile lor comune.
De exemplu, toate insectele au sase picioare, toate pasarile au pene
si toate mamiferele isi hranesc puii cu lapte produs de corpul mamei.
Gruparea animalelor in acest fel se numeste taxonomie. Aceasta a
ajutat zoologii sa le identifice cum s-au dezvoltat in timp si care
animale se inrudesc.

Cine cu cine se inrudeste

Oamenii de stiinta au studiat constitutia genetica a diferitelor
animale, pentru a afla ce animale se inrudesc. De multi ani zoologii
au discutat despre panda rosie, daca este inrudita cu ursii, cu
ratonii, sau cu mangustele. Studiile genetice au dovedit in final ca
panda rosie apartine familiei ratonilor. Intr-un alt studiu, la
pasarile kiwi, se credea ca exista o singura specie, dar s-a dovedit
ca exista doua specii- ele seamana foarte mult, dar nu se pot
reproduce intre ele.

Specii amenintate

0x08 graphic
Multe animale sunt acum rare sau aproape disparute. Odata ce o specie
a disparut, ea este pierduta pentru totdeauna, din aceasta cauza,
gradinile zoologice au programe de procreare pentru speciile
amenintate. Exista poate mai mult de 5 milioane de specii de animale
care inca asteapta sa fie descoperite. Dar si acestea sunt amenintate,
mai ales ca padurile tropicale si coralii sunt distruse sau poluate.

Cangurul si alte marsupiale

Marsupialele sunt mamifere care isi poarta puii in marsupii. Exista
aproape 250 vde specii, din care multe traiesc in Australia, Noua
Guinee si America. Cangurii sunt cele mai mari marsupiale, unele
specii ajungand la aproape 2 metri inaltime. Ei sunt echivalentul
australian al turmelor de antilope ce traiesc pe campiile Africii.
Cangurii nu au copite, iar ei se deplaseaza sarind, nu fugind , ei
pasc si se hranesc ca si antilopele si au falci si cap asemanator.
Fermierilor nu le plac cangurii pentru ca ei mananca iarba oilor.

Toate felurile de canguri

Exista aproape 60 de specii de canguri. Cel mai mic este de talia unui
iepure si se numeste cangur sobolan. Cei de marime medie se numesc
Wallabii. Cangurul rosu si cel gri sunt cele mai mari specii. Ei de
obicei traiesc in grupuri mici numite familii. Cu toate ca sunt la fel
de mari cat un om cand stau in picioare, puii lor au doar 2,5
centimetri lungime cand se nasc.

O mare varietate

Nu toate marsupialele sunt erbivore. Ca si mamiferele din alte parti
ale lumii, marsupialele Australiei au adaptat o serie de obisnuinte
ciudate. Opossumul si cainii zburatori traiesc in copaci, ca maimutele
si veveritele, in timp ce koala seamana cu un urs mic si traieste in
copaci. Exista si o cartita marsupiala. Sunt si multe marsupiale
carnivore, sau mancatoare de carne, incluzand diavolul tazmanian, ce
seamana cu un caine.

Specii disparute

Lupul tasmanian sau thylacine este un alt marsupial asemanator cu
cainele, dar nu a fost vazut viu din 1936 si probabil ca a disparut.
Fermierii l-au vanat pentru ca erau convinsi ca le mananca oile. Multe
alte marsupiale australiene au murit pentru ca erau omorate de pisici
sau caini si alte mamifere introduse de om.

Balena si delfin

Balanele, delfinii si marsuinii in mod colectiv sunt denumite cetacee
care in seamna `animal marin urias". Ele se clasifica in doua grupe:
balene cu dinti si balene cu fanoane.

Exista cca. 37 de specii de delfini, 23 de balene mari cu dinti, 10 de
balene cu fanoane si 6 tipuri de marsuini. Ele pot arata ca pestii,
insa balenele si delfinii sunt mamifere cu sange cald, care respira
aer.

De la pamant in apa

Balenele au aparut pe pamant acum 50 de milioane de ani. Stramosii lor
candva au trait pe pamant, dupa care au intrat in apa gradual,
pierzandu-si picioarele din spate, iar picioarele din fata au devenit
inotatoare. Acestea sunt pentru orientare si echilibru, insa puterea
sta in marea coada cu inotatoare orizontale, care este miscata in sus
si in jos, pentru deplasarea in fata a balenei. Pestii au inotatoare
codale verticale, care se misca dintr-o parte in alta.

Acolo respira

Balenele trebuie sa inoate la suprafata ca sa respire. Cand expira un
suvoi inalt (pana la 10 metri) de aer umed cald trece prin narile
asezate in partea superioara a capului-numite "gaura de respiratie"
.La suprafata, ele inspira de cateva ori prin aceasta gaura, apoi se
scufunda cateva minute. Balenele cu dinti au o gaura de respiratie,
iar cealalta specie are 2 gauri.

Uriasul prietenos

0x08 graphic
Balena albastra este cel mai mare animal care a trait vreodata pe
pamant. Poate ajunge la o lungime de 30 de metri si la o greutate de
150 de tone-greutate echivalenta cu cca. A 20 de elefanti maturi. Ca
si alte balene uriase, nici balena albastra nu are dinti. Se hraneste
cu plancton. Alte balene si delfini au numerosi dinti si se hranesc cu
pesti, calmari, foci si pinguini.

Delfini Zambitori

Delfinii sunt mici balene care au botul ascutit si par sa zambeasca
tot timpul. Sunt jucausi si inteligenti.Delfinii traiesc in carduri,
comunicand intre ei prin numeroase tipuri de sunete tacaitoare si
fluieratoare. In navigare si cautarea hranei ei folosesc un sistem de
localizare prin sunete.

De obicei, un delfin ranit va fi ajutat de catre ceilalti membri ai
cardului. Unii delfini chiar au salvat oameni cazuti in apa. Ca toate
balenele, nici delfinii nu ies la mal. Ei se imperecheaza si isi nasc
puii in apa. Un delfin mama isi hranaste puiul cu lapte timp de un an.

Maimuta si alte primate

Maimutele cu si fara coada apartin unui grup de mamifere numite
primate, care include si maimutele loris, lemurienii, galago, precum
si fiintele umane. Maimutele difera de antropoide prin existenta
cozii, cu toate ca aceasta este uneori foarte scurta. Ambele au ochii
in partea din fata a capului, conferind fetelor lor un aspect foarte
asemanator cu cea umana. Ele sunt fiinte foarte inteligente, cu
creiere mari, capabile sa invete usor. Traiesc in grupuri familiale
sau cete mai mari si petrec timpul puricandu-se si ingrijindu-si puii.
Antropoidele sunt cele mai apropiate rude vii ale omului.

Viata in copaci

Maimutele si antropoidele sunt fiinte foarte active si sprintene, cu o
vedere excelenta. Cu exceptia maimutei de noapte sud-americane, numita
"douroucouli", ele se hranesc in timpul zilei si dorm noaptea. Cele
mai multe traiesc in copaci, unde pot alerga pe crengi si se pot
legana de la o creanga la alta cu usurinta. Ele inhata crengile cu
mainile si picioarele, iar unele maimute sud-americane chiar pot
prinde crengile cu coada. Babuinii, fiind cei mai mari dintre maimute
traiesc in general pe pamant, desi noaptea ei dorm adesea in copaci.
Cu boturile ascutite si dintii uriasi arata mai degraba ca 0x08
graphic
niste caini domestici, decat ca maimute.

Doua grupe de maimute

Se cunosc aproximativ 130 de feluri sau specii de maimute, dintre care
majoritatea traiesc in zonele tropicale si sub tropicale ale lumii.
Ele se pot imparti in doua grupe:maimutele din Lumea Noua din America
centrala si de Sud, respectiv maimutele din lumea veche din Africa si
Asia. Cele doua grupe se pot deosebi cel mai bine dupa nasurile lor.
Maimutele din Lumea Noua, care include micii tamarini si savguinii, au
nasuri pronuntate cu narile indreptate spre laturi. Maimutele din
Lumea Veche au nasuri mai inguste, cu narile orientate in jos.

Cea mai mare antopoida

In padurile din Lumea Veche traiesc 13 specii de antropoide, iar in
Americi nu se gaseste nici una. Gorila, cimpanzeul si maimuta bonobo
sau cimpanzeul pitic traiesc in Africa. Cantarind uneori peste 200 de
kilograme, gorila este cea mai mare si mai puternica dintre primate.
Ea se deplaseaza pe toate cele patru labe, cu articulatiile degetelor
pe pamant. Gorilele nu sunt agresive, asa cum au crezut oamenii. Ele
traiesc pasnic, in paduri, in grupuri familiale mici.

Creaturi inteligente

Cimpanzeii arata ca mici gorile, dar au fate mai palide. Traiesc in
comunitati mari, cu peste 100 de indivizi. Probabil sunt cei mai
inteligenti dintre antropoide, folosind unelte simple pentru a se
hrani.

Antropoide orientale

Urangutanul si noua specii de gibon traiesc in Asia de S-E.
Urangutanii pot ajunge la 1,3 metri in picioare, iar corpul lor este
acoperit cu par rar, maroniu -roscat. Gibonii sunt antropoide mici, de
6 sau 7 kilograme si sunt acrobati nemaipomeniti. Cu bratele foarte
lungi se leagana si sar pe crengi cu viteza mare. Spre deosebire de
cimpanzei, gibonii si urangutanii rareori coboara pe pamant.

Dieta vegetariana

Maimutele si antropoidele sunt in general vegetariene, adesea mananca
insecte si alte animale marunte. Cimpanzeii prind maimute si mici
antilope. In zonele tropicale, fructele din belsug sunt 0x08 graphic
principala sursa de hrana a majoritatii maimutelor si antropoidelor.
Gorila si alte specii se hranesc in general cu frunze si muguri.

Alte primate

Galago, lorisii si lemurienii au creiere mai mici decat maimutele si
antropoidele si adesea sunt denumite primate "inferioare". Botul lor
este mai ascutit decat al altor primate. In general, eletraiesc in
copaci si se hranesc cu fructe, frunze sau insecte. Galago traiesc in
Africa tropicala, iar lorisii in Asia de Sud. Ambele sunt active in
timpul noptii si au ochi deosebit de mari. Lemurienii se pot gasi doar
pe insula Madagascar, situata in partea de est a Africii.

Tigru si feline mari

Tigrii, leii si leoparzii apartin unui grup al familiei felinelor,
denumit "feline mari". Familia felinelor cuprinde multe pisici
salbatice mai mici si pisicui domestice.

Tigrii apartin familiei felinelor (Felidae) alaturi de alte sase
feline mari-leii, gheparzii, jaguarii, leoparzii, leoparzii zapezilor
si leoparzii norosi si 28 de tipuri de pisici salbatice mici:puma,
linx, micile margay (pisica tigru americana) kodkod si sandcat (pisica
de nisip). Pisica cu picioare negre din sudul Africii este chiar mai
mica decat pisica domestica.

Caracteristicile felinelor

0x08 graphic
Toate felinele sunt carnivore. Ele traiesc din vanatoare, desi unele
consuma si mortaciuni. Au simturi ascutite, cu o vedere excelenta,
chiar si noaptea si un uimitor echilibru la catarat. Mustatile lungi
simt drumul pe intuneric. Corpul este suplu si agil cu miscari rapide.
Blana este dungata, patata sau impodobita cu diverse modele ce asigura
un bun camuflaj., astfel ca felinele se pot furisa fara a fi
observate. Gheare lungi apuca, sfasie si taie si pot fi retrase in
teaca, pastrandu-se astfel ascutite. Dinti lungi, ascutiti musca si
sfasie hrana.

Cele mai mari feline

Tigrii traiesc in India, pe unele insule din Indonezia, in Sudul
Chinei si in Manciuria. Tigrii siberieni din Manciuria sunt pradatori
uriasi si puternici, de pana la 4 metri lungime de la nas pana la
coada si peste 300 de kilograme. Ca toate felinele, ei sunt
singuratici, traind impreuna doar pentru imperechere sau cand o femela
are pui.

Leopardul

Leopardul este cea mai raspandita felina mare, de-a lungul Africii si
Asiei de Sud pana in China si Indonezia. Este adaptabil, traind pe
dealuri inalte, deserturi, terenuri acoperite de arbusti, paduri
tropicale si chiar in apropierea satelor si oraselor. Leoparzii
mananca animale variate si vor tara o parte din prada in copac pentru
a o depozita de mancatorii de mortaciuni. Speciile rare de leoparzi ai
zapezii traiesc in Himalaya, si in apropierea muntilor. Au o blana
lunga, groasa, de culoare deschisa pentru a-l incalzi si a-l camifla
in zapada. Leopardul noros este cel mai mic dinte felinele mari,
cantarind doar 20-30 de kilograme. Traieste in India si in S-E Asiei.

Ghepardul

Aceasta felina slaba cu picioare lungi este cel mai rapid animal de pe
pamant. El alearga cu cca. 100Km/ora dupa prazi rapide: antilope,
iepuri, sau struti tineri. Are blana patata si coada lunga pentru a-si
pastra echilibrul si a se intoarce cu viteza. Ghepardul este singura
felina care nu-si poate retrage ghearele. De aceea este clasat intr-o
categorie aparte.

Leul

Leii erau candva obisnuiti in Europa, Africa si Asia, dar acum ei pot
fi intalniti doar in zone protejate din sudul desertului Sahara din
Africa si in padurea Gir, din India. Ei traiesc in campii deschise cu
iarba, unde au apa la dispozitie si isi protejeaza ariile de
vanatoare. Vaneaza, stand la panda, zebre, gnuuri si antilope.

Jaguarul

0x08 graphic
Singura felina mare americana, este intalnit in S SUA si in America
centrala si de S. Cu blana sa patata seamana cu leopardul, dar
cantareste cca.100 kilograme. Jaguarii sunt buni inotatori in
mlastini, lacuri, si rauri.

Referat Principalele activitati agricole in America de Sud

2008-09-03T01:12:00.000-07:00

Principalele activitati agricole cuprind doua mari domenii - cultura plantelor si cresterea animalelor - si numeroase subdiviziuni ale acestora. Cultura plantelor se remarca prin plantatiile de porumb (Brazilia), bananieri, trestie-de-zahar, bumbac, cafea si cartofi. In statele Andine agricultura prezinta un anumit specific, fiind axata pe cultura plantelor tropicale - foarte apreciate de catre europeni care ocupa suprafete intinse in Bolivia, Peru, Columbia.

Agricultura din Peru cosntituie principala ramura a economiei statului. Se cultiva porumb, grau, orez, arahide si citrice. De asemenea, in zonele de coasta se cultiva cafea.

Cafeaua este o planta de cultura importanta in America de Sud. In Columbia se cultiva mai ales in solul fertil de la poalele Anzilor. Chile prezinta o suprafata folosita pentru agricultura relativ restransa, datorita reliefului muntos si a climei secetoase. Cea mai importanta regiune agricola este Marea Vale, campie centrala fertila si calduroasa, unde se cultiva cereale, lamaiul, portocalul, vita de vie si maslinul.

Brazilia este tara cafelei, a nucilor de cocos, a bananelor si a productiei de cacao. Agricultura este specializata in culturi ale caror produse sunt in mare parte exportate, precum arborele de cafea, de cacao si citricele. Cultura porumbului, clasata pe locul 3 mondial, cuprinde spatiile aflate la sud si la est de platourile inalte din centrul Braziliei, acolo unde se afla cele mai multe terenuri cultivabile ale Americii de Sud.

In Campia Amazonului, ocupata de padurea ecuatoriala, o parte a populatiei se ocupa cu extragerea laptelui de cauciuc din arborii de cauciuc. In zona pasunilor fertile centrale din Argentina, numite pampas, se cultiva cereale, in special grau. In Venezuela se practica culturi ale caror produse sunt destinate exclusiv exportului.

Cresterea animalelor constituie, de asemenea, o ramura importanta a economiei din aceste state. Principalele efective de animale sunt reprezentate de bovine, porcine si ovine.
In sudul Boliviei, pe platourile inalte ale Anzilor, cresc turmele de lama si alpaca, fermierii folosind atat carnea cat si lana lor.

Brazilia dispune de un numar mare de animale, care furnizeaza materia prima pentru industria laptelui, a conservelor de carne si a pielariei. Astfel, bovinele (locul 2 pe glob) sau porcinele (locul 3 in lume) se remarca dintre animale.

Cirezile de vite din pampasul argentinian - manate de gauchos - reprezinta una din principalele ale indeletniciri ale locuitorilor.

Peisaje agricole

Peisajele agricolese suprapun in linii mari cu ceea ce am putea numi peisaje rurale deoarece, tipul predominant de peisaj este in stransa legatura cu modul rural de locuire a teritoriului.

Principalele categorii de peisaje:
- Peisajele naturale, foarte putin marcate de om, sunt reprezentate in America de Sud in special prin jungla amazoniana, cel mai mare peisaj forestier din lume.
De-a lungul fasiei de coasta din Vest se intinde Desertul Atacama, cel mai secetos tinut de pe pamant, unde nu ploua aproape niciodata.
- Peisajele agricole cuprind regiuni cultivate intensiv in apropierea oceanului in N-E si S-E Braziliei, N Venezuelei si Columbiei si E Argentinei.

Referat Agricultura in Asia

2008-09-03T01:11:00.000-07:00

Asia

* Principalele activitati agricole
* Peisaje agricole
* Tipuri de culturi

Catana Danut

Dumitrache Dan

Tacu Bogdan

Cu o suprafata totala de 44 milioane km2, Asia este cel mai intins si
populat continent al Terrei, reunind o mare varietate de conditii
naturale, culturi si civilizatii stravechi, resurse bogate si tari
situate la niveluri diferite de dezvoltare economica.

Principalele activitati agricole

Principalele activitati agricole cuprind doua mari domenii - cultura
plantelor si cresterea animalelor - si numeroase subdiviziuni ale
acestora.

Majoritatea culturilor de cereale provin din Asia (grau, orez,
porumb), precum si primele animale domestice (ovine, porcine, bovine).

Asia de vest si sud-vest. Agricultura, desi dispune de terenuri
agricole reduse, are un inalt randament datorita mecanizarii si
irigatiilor. Ca tari reprezentative avem Israelul unde intalnim
citricele, maslinele, vita de vie si cerealele; Turcia ocupa locul 3
in lume pentru productia de tomate si locul 4 pentru cea de struguri.
Tot aici intalnim productii insemnate de grau dar si citrice, ceai,
curmale. In aceasta zona a Asiei se cresc intensiv ovine si bovine.

Asia de sud si Oceanul Indian. Cultura orezului si a graului, in
crestere cantitativa in ultimii ani, reprezinta baza alimentara a unei
populatii numeroase, aflate de asemenea intr-o crestere numerica
accentuata. India, desi are un nivel de dezvoltare economica relativ
redus, are o pozitie ridicata la unele produse agricole: locul 2
pentru productia de grau, orez si zahar, locul 3 mondial pentru bumbac
si 5 pentru soia. In privinta productiei de ceai ocupa primul pe
mapamond. Are, totodata, cel mai mare efectiv de bovine.

Asia de est si sud-est. Japonia are ca principala cultura orezul in
micile campii litorale. Dintre celelalte culturi, mai importante sun t
bumbacul, citricele, trestia de zahar, tutunul, ceaiul (in sud),
graul, orezul, cartoful, sfecla de zahar si soia (toate in nord).
Japonia este una dintre putinele tari din lume in care se practica
intensiv cultura algelor marine. Alaturi de R.P.Chineza este
principala producatoare de matase naturala. Pescuitul este favorizat
de existenta bancurilor cu pesti, la intalnirea curentilor Uuro-Shivo
si Oya-Shivo.

O particularitate a agriculturii din Peninsula Coreea o constituie
cresterea viermilor de matase si pescuitul.

China ocupa primul rang mondial pentru orez, grau si bumbac. In sud se
dezvolta pomicultura, cultura trestiei de zahar si a ceaiului (locul 2
mondial). Dintre animale se cresc porci (locul 1 pe lume) cu deosebire
in Campia Chinei de Est, oi, capre, bovine si camile. Pe podisurile
inalte se cresc cai si iaci. In privinta pescuitului, China ocupa
primul loc in lume.

In Indonezia cultura bananelor ocupa un loc important in economie.
Malaysia este cunoscuta prin cele mai intinse plantatii de arbori de
cauciuc.

Peisaje agricole

Peisajele agricole se suprapun in linii mari cu ceea ce am putea numi
"peisaje rurale" deoarece tipul predominant de peisaj este in stransa
legatura cu modul de prezentare rural.

Principalele categorii de peisaje sunt:

a. peisaje naturale
b. peisaje agricole

In Asia peisajele naturale apar in Indonezia, Vietnam, Malaysia,
Thailanda, Laos, Nordul Japoniei, Filippine ca peisaje predominant
forestiere.

In centrul Arabiei Saudite, Afganistan, China predomina peisajele
deserturilor foarte aride.

Peisajele agricole cuprind:

- regiuni cultivate intens: Ondia, Sri Lanka, Sudul Japoniei, Taiwan,
S-E Chinei.

- peisaje mediteraneene: Turcia

- peisaje de pasuni: China, Arabia Saudita (partea periferica), Irak,
Iran, Kazakstan.

Tipuri de culturi

Principalele tipuri actuale de agricultura sunt diferentiate in
functie de nivelul de dezvoltare generala a tarilor si de regiunile
naturale in care se afla situate.

In acest sens, exista doua mari categorii (tipuri majore):

~ agricultura de subzistenta

~ agricultura comerciala

Pe intregul teritoriu al Asiei cunoastem o agricultura predominant de
subzistenta, datorita reliefului ce ofera o larga varietate de soluri
si terenuri arabile de calitati diferite, cu randamente reduse si
foarte reduse, agricultura de tip extensiv avand in principal rolul de
a satisface necesitatile populatiei in crestere.

In zonele in care solul este mai fertil se practica o exploatare
intensiva a acestuia - ca de exemplu productia de orez are ca
principali producatori Japonia, Vietnam, Thailanda, Myanmar, Estul
Indiei, Filippine.

Asia este cunoscuta prin productiile mari de orez, asigurand din
totalul cantitatilor de orez recoltate pe intregul GLOB aproximativ 3
sferturi. Culturile de orez se suprapun cu cele mai populate zone ale
lumii: Asia de Sud, Est si de Sud-Est.

In Asia nu numai productia de orez este pe primele locuri in plan
mondial.

Cunoastem tari prime-producatoare de grau: China (locul 1 pe Glob) si
India care deasemenea detin clasamentul in productia de porumb - China
E si India V.

Pentru a compensa zonele cu soluri mai putin fertile, asiaticii s-au
indeletnicit cu cresterea animalelor, devenind astfel nomazi. Detine
mari efective de bovine in India, China la porcine si ovine.

Intalnim turme de iaci pe culmile mai inalte ale Mongoliei sau
Afganistanului.

Datorita climei potrivnice, Arabia Saudita si China practica o
agricultura extensiva, cu terenuri arabile foarte mari, insa datorita
solurilor mai putin fertile randamentul este moderat.

In Indonezia intalnim o agricultura sezoniera si culturi de citrice.

Agricultura comerciala

Intalnim acest fel de agricultura mai ales in Kazakstan, unde
productiile de cereale sunt mai semnificative datorita procentului
ridicat de fertilitate al solului. Observam ponderea ridicata a
cerealiculcturii pe platoul Asiei-Centrale.

Maslinii, citricele, plantele specifice climatului mediteranean se
intalnesc si in Asia pe coastele vestice ale Siriei, Turcia sau
Israel.

Agricultura mixta este predominanta in zona temperat continentala a
Asiei.

Referat Animale domestice - cultura melcilor

2008-09-03T01:10:00.000-07:00

Istoria civilizatiei este asociata indeaproape cu animalele domestice. La aparitia comunitatilor umane, acum aproximativ 10-12.000 de ani, cateva specii de mamifere mari si pasari au fost domesticite, dand astfel posibilitatea umanitatii sa treaca de la conditiile primitive de viata la o calitate mai buna a vietii. Animalele domestice mari au facut posibila trecerea de la vanat, cules si practicarea unei agriculturi schimbatoare, la un stil de viata mai stabil

Animale domestice:

Istoria civilizatiei este asociata indeaproape cu animalele domestice.
La aparitia comunitatilor umane, acum aproximativ 10-12.000 de ani,
cateva specii de mamifere mari si pasari au fost domesticite, dand
astfel posibilitatea umanitatii sa treaca de la conditiile primitive
de viata la o calitate mai buna a vietii. Animalele domestice mari au
facut posibila trecerea de la vanat, cules si practicarea unei
agriculturi schimbatoare, la un stil de viata mai stabil.

* animalele au eliberat omul de munca de camp foarte grea ;
* animalele au facut posibil transportul resurselor naturale si al
produselor obtinute din agricultura catre - alte comunitati pentru
schimb sau vanzare;
* animalele asigura grasime si proteine pentru a imbunatati hrana;
* laptele asigura supravietuirea si cresterea copiilor atunci cand
laptele uman nu este suficient;
* animalele asigura piele, lana si coarne pentru imbracaminte si
adaposturi;
* grasimea animala este folosita pentru iluminat;
* balegarul uscat de la animalele mari este combustibil pentru gatit
si incalzit;
* puterea animalelor este folosita pentru extragerea apei din pamant
si din rauri, pentru uz domestic si irigatii;
* animalele contribuie la formarea unor sisteme integrate si
imbunatatite pentru fermieri;
* in istoria umana, animalele pentru calarit au fost modalitatea cea
mai rapida de a calatori, pana la inventia trenului in 1829 - acum
170 de ani.

Domesticirea animalelor a fost primul pas catre imbunatatirea
calitatii vietii prin stiinta si tehnologie.

Zootehnia este intr-o crestere dinamica, mai mult decat orice alt
sector din agricultura. Acest sector va fi pana in 2020 cel mai
important sector agricol in termeni de valoare adaugata. Ca urmare a
cresterii populatiei si veniturilor, a urbanizarii rapide si a
schimbarii obiceiurilor de hrana, se observa o expansiune fara
precedent a industriei zootehnice in tarile dezvoltate , unde
productia de carne pe cap de locuitor se asteapta sa creasca cu
aproape 50 % intre anii 2002 si 2020. Cererea mondiala de oua se
asteapta sa creasca cu 35% iar cererea de lapte cu 25%, pe aceeasi
perioada.

Populatia saraca de la sate depinde foarte mult de cresterea
animalelor si se crede ca ameliorarea acestui sector le va imbunatati
veniturile si le va spori alternativele economice. Cresterea
animalelor asigura mijloacele de trai pentru 70 % din populatia saraca
din lume. Cu o cerere pentru proteinele animale in crestere, tarile cu
venit scazut sau mediu vor beneficia de "Revolutia Zootehniei" ce se
desfasoara in jurul lor. In acelasi timp, populatia saraca de la sate
va beneficia de preturi reduse pe masura ce oferta de produse
animaliere se extinde.

Animalele monogastrice (porci si pasari domestice) vor fi cea mai
importanta sursa de crestere ; in 1993 reprezentau deja 63% din
consumul de carne global. Aceste animale au o mai buna conversie a
concentratelor de hrana fata de rumegatoare, si tehnologia lor de
productie este universala si prin asta mai accesibila operatiilor
comerciale pe scara larga.

Principalul capital biologic pentru dezvoltarea zootehniei, a
securitatii alimentare si a evolutiei rurale de durata, sunt rasele
catorva specii de animale domesticite, importante pentru productia de
alimente si agricultura. Valoarea resurselor genetice pentru
majoritatea acestor animale este prost inteleasa. Folosirea si
dezvoltarea de catre fermierii din toata lumea a raselor si
conservarea unor rase rare, de slab interest pentru fermieri , trebuie
imbunatatite substantial in cazul in care tarile vor sa raspunda cu
succes securitatii alimentare si dezvoltarii rurale de durata.

Productia sustinuta de animale ar fi imposibila daca nu s-ar lua
masuri eficiente pentru a garanta sanatatea animalelor prin excluderea
si/sau tinerea in frau a bolilor animaliere transmisibile intre
diferite specii.

Unele boli pot cauza probleme de sanatate si pot fi transmise si
oamenilor; de asemenea pot avea consecinte nefavorabile asupra
mediului. Bolile cauzeaza inutile dureri si suferinte pentru animale.

Productia de animale aflata in crestere exercita presiune crescuta
asupra resurselor naturale. Sunt necesare tehnologizari si sisteme de
productie de incredere pentru a creste eficienta conversiei hranei,
reducand astfel input-urile si pierderile de substante nutritive.
Scopul este de a avea impact pozitiv, privind intensificarea
productiei animaliere, asupra crescatorilor de animale mai saraci din
regiunile rurale, si de a construi un cadru pentru protejarea
sigurantei alimentelor si protectia sanatatii umane.

Aceasta lume in schimbare trebuie sa faca fata unei schimbari fara
precedent privind utilizarea in dietele oamenilor a mai multor
proteine animale. Primele decenii ale secolului 21 vor fi martorele
urmatoarei revolutii in hrana oamenilor.

Genetica animalelor:

De la inceputul civilizatiei, oamenii au fost dependenti de animalele
domestice , pasarile domestice si produsele lor. Dintre toate speciile
de animale, putine au fost domesticite, dar acestea au mai multe rase
acum. De-a lungul secolelor, combinarea intre rase in cadrul speciilor
domestice a produs noi combinatii de gene, lucru ce permite alegerea
celor mai potrivite imperecheri intre rase pentru reproducerea in
anumite conditii. In ultimii ani, totusi, acest proces de selectie a
fost accelerat si a rezultat intr-o tendinta de pierdere a raselor
indigene mai vechi, inlocuite sau incrucisate cu rase mai noi. In
consecinta, pierderea unor rase din tarile in curs de dezvoltare au
determinat si pierderea unor caracteristici speciale ale rasei. Pentru
a nu pierde resursele genetice ale animalelor, Organizatia pentru
Agricultura si Mancare din SUA, impreuna cu diferite guverne, a
stabilit banci genetice in Africa, Asia si America Latina si o Banca
Mondiala de Genetica pentru Animale.

Animalele domestice si pasarile domestice din lume au trait aproape de
oameni inca de la inceputul civilizatiei si constituie o mostenire
genetica unica. Contributia lor la bunastarea umana consta in
asigurarea de carne, lapte, oua, fibre si putere de tractiune.
Populatiile cu stil de viata mai simplu pot fi total dependente de
animale pentru mai multe tipuri de munci si pentru hrana, in timp ce
in comunitatile mai complexe, dietele de proteine animaliere sunt
foarte apreciate. In mai multe societati, valoarea animalelor
domestice este reflectata in ceremoniile traditionale. Se spune ca
vaca este mama adoptiva a umanitatii.

Rezultatul acestei asocieri de-a lungul sutelor de ani a fost
adaptarea progresiva a animalelor la variatele climate din lume.
Vitele, de exemplu, se gasesc oriunde s-a stabilit si omul. Oile,
caprele, porcii si pasarile domestice sunt foarte dispersate , in timp
ce anumite specii minoritare , sunt mai putin imprastiate geografic,
desi sunt asociate cu vietile localnicilor in anumite medii. Foarte
putine specii de animale au fost alese de oameni pentru domesticire,
dar sunt numeroase rase in cadrul fiecarei specii selectate. Mai multe
dintre aceste specii s-au adaptat conditiilor aspre de mediu si au
devenit rezistente la bolile endemice si sunt capabile sa
supravietuiasca unor provizii sezoniere sau de slaba calitate.
Posibilitatea combinarii raselor de animale din lume a dat
posibilitatea oamenilor sa produca noi combinatii de gene. Acesta are
efecte pozitive si negative. Partea pozitiva este sansa de a alege
rasa sau incrucisarea de rase cea mai potrivita sa reziste bine in
anumite conditii. Partea negativa este tendinta de pierdere a raselor
indigene mai vechi pe masura inlocuirii sau incrucisarii lor cu altele
mai noi. Deci societatea este rezultat al procesului de pierdere a
unei mosteniri genetice unice. Unele rase au murit deja. Tragedia este
ca in anumite cazuri nici nu stim ce calitati specifice aveau acele
rase pierdute. Diversitatea biologica de plante, copaci, animale
salbatice sau domestice, microbi, peste proaspat sau de adancime este
amenintata de eforturile intensificate ale societatii umane de
imbunatatire a standardului de viata. Desi genetica este esentiala in
stiinta secolului 20, imperecherea raselor de animale se practica de
mii de ani. Deciziile genetice in privinta raselor de animale alese
pentru reproducere a fost si continua sa fie critica pentru variate
rase de animale si pasari domestice. Primul capitol al cartii lui
Darwin "Originea Speciilor" descrie selectia in care incrucisarea
raselor a fost controlata pentru a influenta anumite trasaturi din
generatiile urmatoare. Genetica animalelor continua sa aiba un rol
important in incrucisarea raselor de animale si in procesul de
domesticire. Progresele din procedeurile statistice si biologice au
permis metode mai sofisticate pentru geneticieni si pentru cei ce se
ocupa de incrucisarea raselor de animale.

Folosirea in mai multe scopuri a animalelor

Folosirea animalelor pentru munca a inceput cu mult inainte ca
omenirea sa inceapa agricultura si a contribuit foarte mult la
expansiunea geografica a culturilor antice. Tractiunea animala este
considerata azi de multi oameni ca fiind arhaica si ineficienta ; azi,
dezvoltarea din agricultura este posibila datorita folosirii
masinilor. In ciuda celor 50 de ani de promovare a tehnologiei pentru
agricultura in tarile in curs de dezvoltare , diferenta de dezvoltare
dintre tarile industrializate, bogate si cele cu economii slabe si
dependente, a crescut.

Criza de petrol din anii 70 a reinnoit interesul pentru folosirea
animalelor pentru munca din agricultura. Dar pentru tarile
industrializate , aceasta optiune a ramas de slab interes iar pentru
tarile in curs de dezvoltare a ramas o "tehnologie" folosita ca ultima
optiune.

Folosirea modelelor de productie bazate pe multe input-uri sau multe
output-uri, modele ce sunt mai dependente de combustibilul fosil, nu
pot fi considerate fezabile la nivel global. Nu sunt doar inaccesibile
din punct de vedere economic fermierilor mici , dar rezervele globale
de petrol nu pot sustine orice propunere de mecanizare intensiva
pentru producatorii agricoli din toata lumea. Sursele alternative de
energie , precum folosirea eficienta a fortei de tractiune a
animalelor, trebuie sa fie reconsiderate.

Animalele, ca furnizori de forta de tractiune si de alte numeroase
produse, constituie un element esential pentru subzistenta milioanelor
de fermieri, ciobani si pastori in tarile in curs de dezvoltare si
sunt cruciale pentru vaste regiuni cu potential agricol scazut sau
conditii de mediu mai aspre. Numarul de animale folosite in intreaga
lume ca forta de munca este estimat la nu mai putin de 250 mil .
Exploatarea lor nu este limitata doar la fermierii mici; proprietati
agro-industriale mai complexe au recunoscut ca, in anumite situatii,
folosirea animalelor in scop economic este justificata. De exemplu, in
Caraibe, pe una dintre cele mai mari plantatii de zahar, animalele si
masinile au fost folosite impreuna foarte eficient de mai bine de 75
de ani. In 1994, mai mult de 8 000 bivoli au fost folositi timp de
sase -sapte luni pentru transportul unei treimi din recolta de sfecla
de zahar. Cazuri similare pot fi gasite in Africa de Vest si in Asia
de Sud-Est.

Desi nu exista nici o data statistica disponibila, se estimeaza ca
populatia globala de animale folosite pentru munca are o mare
contributie la munca din agricultura.

Animalele nu asigura doar mijloace de trai pentru milioane de familii
dar si contribuie la sisteme de productie acceptate din punct de
vedere social si ecologic. Mai mult decat atat, eficienta energiei
animaliere (ca input pentru agricultura) este mai mare decat a
masinilor.

Este ilustrat astfel enormul potential al animalelor folosite pentru
munca , nu doar de a accelera dezvoltarea durabila din agricultura ci
si de a contribui la stabilitatea ecologica necesara pentru a atinge
aceste scopuri. Pentru a optimiza acest potential, animalele trebuie
utilizate in cadrul fermelor si pentru activitati conexe pe tot
parcursul anului. Animalele domestice asigura o multitudine de
output-uri precum forta de tractiune, laptele,carnea, fibrele,
balegarul, piele, ce sunt toate derivate din folosirea ca sursa de
hrana pentru animale a resurselor locale: pasuni, resturi din recolte,
furaje de la copaci si de la arbusti. Aceasta reciclare reduce
pierderile in cadrul fermelor dar si contribuie la imbunatatirea
texturii si fertilitatii solului.

Cea mai mare provocare pentru comunitatile rurale este producerea de
inovatii tehnologice, bazate pe experienta lor practica in lucrul cu
animalele, tehnologii potrivite pentru conditiile locale. Cu asistenta
din partea institutiilor guvernamentale, neguvernamentale si din
partea altor organizatii voluntare, implementarea strategiilor
integrate de promovare a folosirii mai eficiente a fortei de tractiune
a animalelor ar putea fi dezvoltata si adoptata. Acest lucru ar intari
coesiunea tehnica a fermelor si ar ajuta sa se dezvolte productia si
comertul din economia rurala.

Productia animaliera sustinuta

Intretinerea si dezvoltarea unei ferme este un proces complex si
interactiv ce depinde de pamant, animale si resursele de apa ca si de
capitatalul investit. In cadrul acestei lumi in schimbare, agricultura
este practicata diferit in diverse medii si cu mai multe grade de
intensitate si eficienta biologica.

Animalele joaca un rol important in cadrul acestor ferme. In
comparatie cu sistemele zootehnice dezvoltate din lumea moderna,
cresterea animalelor in tarile in curs de dezvoltare foloseste
intreaga gama de produse obtinute de pe urma animalelor, multe din ele
fiind returnate, sub forma de input-uri, sistemului de productie din
cadrul fermei. Balegarul, de exemplu, este un important- si de multe
ori singurul- nutrient pentru plante; spre deosebire de ingrasamintele
chimice, asigura materia organica necesara pentru a mentine structura
solului, un factor important pentru controlul eroziunii solului.

Tractiunea animala este foarte importanta , mai ales in fermele din
Asia , estimandu-se ca in lume exista aproximativ 300 milioane de
astfel de animale, de diverse specii, pentru tractiune. Cresterea
animalelor asigura o sursa de venit constanta, precum vanzarea
laptelui, si serveste ca o resursa strategica de bani, deoarece
detinerea de animale este o metoda de mentinere si acumulare de
bogatie. Aceasta functie a animalelor are importante implicatii
deoarece finanteaza alte input-uri esentiale pentru ferma , cum ar fi
semintele si agrochimicalele, asigurand bani pentru perioadele critice
ale anului si astfel ridicand nivelul de trai al fermierilor.

Productia de hrana este, in multe tari aflate in dezvoltare,
insuficienta pentru necesitatile curente si situatia va fi in
continuare exacerbata de extinderea rapida a populatiei. Tarile in
aceasta situatie nu pot permite stagnarea productiei alimentare. Nici
nu-si pot permite, pe termen lung, sa produca mancare cu efecte
negative asupra mediului sau asupra bazei de resurse naturale. Este
clara necesitatea largirii gamei de produsele animaliere pentru a
balansa efectele adverse ale productiei intensive si ale exploatarii
bazei de resurse si, in acelasi timp, optimizarea productiei de
alimente. Cresterea animalelor serveste si ca mod de reciclare a
substantelor nutritive si ca sursa de energie si de valoare adaugata
productiei. Acest rol complementar al animalelor este unic si trebuie
sa fie exploatat la maxim.

Totusi, se observa printre politicieni, oameni de stiinta si
statisticieni, un consens privind tarile in dezvoltare, a caror
zootehnie se dezvolta intr-un ritm insuficient pentru a face fata
nevoilor unei populatii mondiale in crestere. Largirea gamei de
produse animaliere in aceste tari a fost in mare masura rezultatul
cresterii populatiei de animale , si mai putin rezultat al cresterii
productivitatii. In timp ce mai multe output-uri sunt binevenite, ele
nu inseamna in mod sigur o crestere sustinuta a productivitatii. Din
contra, in multe cazuri pot conduce la scaderea productivitatii si la
degradarea bazei de resurse naturale.

In ciuda multor proiecte de dezvoltare implementate de-a lungul anilor
de agentiile nationale, bilaterale si multilaterale - de multe ori cu
capital de investitie substantial - realitatea este ca nu au fost
inregistrate schimbari semnificative in eficienta zootehniei in tarile
in curs de dezvoltare.

Tehnologiile trebuie construite tinand cont de rolul important al
zootehniei in agricultura. Pentru ca aceste tehnologii sa fie
acceptate de producator, ele trebuie sa-i raspunda necesitatilor, sa
aiba un cost acceptabil si sa aiba beneficii tangibile.

Doua produse animaliere, balegarul si forta de tractiune a animalelor,
sunt utilizate sub capaciatea lor maxima, fiind necesare programe
speciale pentru a le maximiza efectele benefice.

Sanatatea animalelor :

Protejarea sanatatii animalelor este o chestiune complexa ce a devenit
si mai dificila o data cu schimbarea economiei globale si cu
acordurile internationale. Pentru a face fata noilor provocari legate
de sanatatea animalelor, trebuie ca sistemul de ingrijire a sanatatii
animalelor sa fie modernizat; neajunsurile infrastructurii, mai ales
in termeni de personal si facilitati, trebuie cunoscute si indreptate.
Acest sistem nu mai poate raspunde corespunzator la crizele provocate
de diverse boli animaliere. Atentia trebuie indreptata catre
informarea mai buna a oamenilor implicati.

Animalele sunt mutate intr-un ritm mai rapid in regiuni geografice mai
indepartate - determinand si raspandirea bolilor animaliere. Industria
si fermele de animale pot fi afectate si chiar distruse in cateva zile
de astfel de boli - si oamenii ce vin in contact cu aceste animale pot
contracta rapid boli si chiar muri. Acest potential de dezastru
economic si biologic inseamna ca lumea trebuie sa aiba foarte mare
grija pentru a preveni raspandirea bolilor animaliere.

Influenta climatului asupra imperecherii animalelor. Mediul
inconjurator afecteaza comportamentul, psihologia, sanatatea si
performanta animalelor domestice. Cei mai accesibili parametri de
studiu sunt lumina si temperatura. Oile si caprele sunt stimulate de o
zi mai scurta , de exemplu , in timp ce iepele rapund la zile mai
lungi. Imbunatatirile genetice prin incrucisarea raselor trebuie sa
fie compatibile cu conditiile locale, (incluzand resursele de hrana),
altfel performantele reale vor fi departe de posibilitatile
potentiale.

Mancare mai buna pentru animale: mai multa mancare pentru oameni

In ciuda progresului urias obtinut in intreaga lume in productia de
alimente, aproximativ 800 milioane de oameni sufera de malnutritie.
Mai mult decat atat, populatia mondiala va creste de la 5.4 bilioane
pana la 10 bilioane in cateva decenii, mai ales in tarile in curs de
dezvoltare. Pentru a hrani aceasta populatie aditionala , mai mult
teren agricol va fi necesar, reducand astfel terenul disponibil pentru
pasuni si furaje. Pe de alta parte, mai multe reziduuri din recolte si
produse biologice agro-industriale vor fi disponibile pentru a hrani
animalele. Aceste tendinte vor influenta semnificativ resursele de
hrana disponibile si vor determina sistemul de hranire adoptat.
Fermierii cu resurse limitate sunt tinta programului Grupului de
Resurse pentru Hrana FAO. Situatia lor curenta este caracterizata de:

* lipsa de pamant; pamantul pe care-l detin este de obicei de
calitate scazuta si nerezistent la conditiile mai grele de mediu;
* capital limitat, foarte putine institutii sunt pregatite sa le
acorde imprumuturi;
* pregatire tehnica insuficienta, desi exista cunostinte
traditionale.

Rolul animalelor in acest context implica mai mult decat productia de
hrana, furnizand putere de tractiune, piele, fibre, ingrasaminte si
combustibil, dar si acumulare de capital. Sumele de bani aditionale
furnizate de fiecare din aceste produse , fac animalele foarte
productive.

Prioritati si Obiective ale programului :

* Dezvoltarea sistemelor de hranire integrate. Cultivarea de catre
fermierii de diverse soiuri de plante si cresterea de diferite
specii de animale : rumegatoare mari si/sau mici, ierbivore mici
(iepuri, porcusori de guinea, rozatoare), animale monogastrice(
porci sau pasari domestice) si peste.
* Adaptarea sistemelor de productie animaliere cu resursele locale
potentiale de hrana. Transferul direct de tehnologie din tarile
dezvoltate a esuat in domeniul zootehnic ca si in alte sectoare.
Se observa nevoia dezvoltarii unei tehnologii potrivite care sa
utilizeze la maxim resursele locale disponibile sau potentiale.
Exista multe resurse ce nu sunt la maxim exploatate si merita sa
fie investigate in vederea includerii in dieta animalelor.
* Cresterea veniturilor si imbunatatirea calitatii vietii micilor
fermieri-- Cresterea productivitatii animalelor nu are importanta
foarte mare daca eforturile facute de fermieri nu sunt rasplatite
printr-o crestere a veniturilor lor si o imbunatatire a calitatii
vietii. Abordarea integrata, ce presupune producerea mai multor
produse animaliere (output-uri), este esentiala pentru
imbunatatirea folosirii economice a resurselor la nivelul fermelor
mici si este de obicei mai indicata decat abordarea specializata.
* Protejarea mediului inconjurator-- Presiunea crescuta pe pamant,
rezultata din cresterea populatiei face imperativ ca mediul sa fie
protejat. Masuri practice ce au efect pozitiv :

1. evitarea pascutului excesiv si a degradarii ulterioare a
pamantului ;
2. reducerea poluarii atmosferice prin hranirea rumegatoarelor cu
paie de cereale, in loc de arderea acestor paie
3. folosirea ca hrana a diverselor bio-produse si reziduuri
agro-industriale , care altfel ar polua mediul
4. folosirea excesiva a copacilor ca furaj, copaci ce joaca un rol
important in problema eroziunii solului si sunt o sursa continua
de energie.

Hrana animalelor:

In intreaga lume, productia anuala de hrana de animale depaseste 4
bilioane de tone, din care 550 milioane tone sunt nutreturi. Proportia
cea mai mare de din cele 4 bilioane de tone de hrana pentru animale
este folosita de micii fermierice se dezvolta. Este o crestere
continua in cererea de produse animaliere, mai ales pentru cele din
pasari domestice si porc. Productia globala de produse animaliere va
creste impresionant in urmatorii 20 de ani. Cresterea cererii de
produse animaliere sugereaza o crestere ulterioara in cererea de hrana
pentru animale , nu doar de cereale ci si de alte surse de hrana si
mai ales de proteine. Intr-adevar, chiar si in tarile dezvoltate,
tendinta din ultimii 50 de ani a fost de diversificare a surselor de
hrana folosite. In acelasi timp, se observa o crestere a interesului
public in privinta contaminarii si a sanatatii, a cererii pentru
siguranta, reguli si identificare.

Hranirea animalelor in tarile in curs de dezvoltare: Folosirea la
maxim a masei biologice in dieta animalelor. Mai multe tari in curs de
dezvoltare , mai ales cele situate la tropice, au avantajul ca produc
multe bio-mase . Animalele rumegatoare pot folosi materiale fibroase,
care altfel ar fi pierdute (resturi din recolte, frunze de copac). In
acest fel nu concureaza cu oamenii sau animalele monogastrice. Acesta
bio-masa este destul de ieftina si reprezinta cea mai economica sursa
de hrana pentru rumegatoare, si este si o sursa de hrana la care micii
fermieri pot avea acces usor.

Suplimentul potrivit pentru optimizarea dietei. Cele mai multe resurse
de hrana pentru animale, disponibile de obicei la tropice, nu sunt
echilibrate. Necesita suplimenti potriviti pentru a asigura suficient
nitrogen( gasit in uree) si proteina reala (in turtele de oleaginoase
dar si in variate frunze de arbusti furajeri).

Cazul animalelor monogastrice(porci si pasari). Multe tari in curs de
dezvoltare isi asigura din productia proprie carnea de animale
monogastrice, in prezent, dar foarte putine dintre ele isi pot asigura
singure si input-urile necesare; de ce mai multe ori acestea sunt
importate. In tarile in curs de dezvoltare au fost facute foarte
putine eforturi pentru cercetare in vederea gasirii de surse de hrana
alternative pentru animale, in afara de soia si porumb. Importurile
anuale de hrana pentru animale, in cadrul acestor tari, reprezinta
cateva bilioane de dolari. Este deci evidenta nevoia de a dezvolta
sisteme alternatice de hrana bazate pe sfecla de zahar, radacini si
tuberculi etc., si suplimente cu soia, plante acvatice si frunze de
arbusti.

Produse animaliere :

Produsele animaliere au fost pentru mult timp o sursa valoroasa si
concentrata de hrana pentru oameni. Laptele si produsele din carne
contin niveluri ridicate de proteine, vitamine, minerale si
micronutrienti ce sunt esentiale pentru o crestere si o dezvoltare
armonioasa a organismului uman. Dintre provocarile esentiale in cadrul
tarilor in curs de dezvoltare amintim : imbunatatirea productiei
animaliere, asigurarea calitatii produselor pentru consumatori.
Procesarea produselor animaliere ofera oportunitatea de a adauga
valoare, de a imbunatati siguranta si calitatea si de a extinde durata
de viata a laptelui, iaurtului si produselor din carne. Printre
beneficiile procesarii produselor animaliere se includ : cresterea
beneficiului pe familie , cresterea nivelului de trai pe gospodarie si
comunitate, imbunatatirea substantelor nutritive, un venit constant si
o varietate de produse imbunatatite calitativ (lapte, iaurt,produse
din carne) pentru o mai mare arie de consumatori.

Hrana din reziduuri animale: Sunt stabilite mai multe standarde
nutritionale pentru hranirea diverselor specii si clase de animale:
animale de lapte (vaci de lapte si bivolite), vaci gestante ce nu dau
lapte, vite pentru carne, juncani si vitei, oi ce dau lapte si oi
gestante si miei, porci si pasari domestice. Pe baza acestor
standarde, ratiile contin diferite nivele de reziduuri animale .

In formularea ratiilor, doar un numar limitat de alte ingrediente sunt
folosite , in afara de reziduurile animale; rezultatul : o serie de
formule tipice simple ce pot fi ajustate altor conditii. Fanul ce nu
provine din legume ( furajul verde ) este folosit ca sursa de furaj
si/sau furaj grosier. Melasa este incorporata in majoritatea
produselor pentru hrana animalelor, mai putin in ratiile bazate pe
fructe si reziduuri; nefiind necesare imbunatatirea gustului sau
adaugarea de suplimenti de carbohidrati solubili. Cerealele, hrana din
proteine , si taratele de grau sunt celelalte surse de nutrienti
conventionali. In plus, calcarul, dicalciu, tricalciu sau fosfatul de
sodiu si sarea sunt folosite pentru a acoperi necesitatile de minerale
din ratii. In cazul in care ingredientele critice din ratiile
obisnuite nu sunt disponibile, un numar de ingrediente nutritionale
similare sunt listate si disponibile, cu factorii aproximativi de
conversie, pentru a da posibilitatea fermierilor sa selecteze
substituentii potriviti si disponibili in fermele lor.

Sunt introduse mai multe sisteme simple de procesare a reziduurilor
animale , metode ce pot fi aplicate de fermieri : insilozarea
nutreturilor, formarea de capite, tratamentul chimic cu formalin, si
deshidratarea non-mecanica. O atentie speciala este focalizata asupra
insilozarii reziduurilor animale, asupra valorii nutritionale a
acestora; exemple de insilozare a asternuturilor de paie ale pasarilor
domestice impreuna cu furaj verde, insilozarea pe straturi a
balegarului de vite cu alte reziduuri din recolte, silozuri ce cuprind
radacini din recolte si resturile de fructe.

Ratiile tipice pentru vacile de lapte, bivolite dar si pentru vitele
crescute pentru carne , contin reziduuri de la pui. Alte ingrediente
inlocuitoare ce pot fi folosite in aceste ratii sunt fanul ce nu
provine din legume si furajul verde, radacinile din recolte, cojile de
migdale, tescovina de mere, resturi de banane, resturi de fructe de
sezon si citrice.

Siguranta alimentelor: Hrana animalelor si furajele pot fi sursa unui
numar de infectii pentru animalele crescute in ferme, ce pot duce in
unele cazuri si la maladii umane. Acestea includ Salmonella,
Toxoplasma gondii, Trichinella spiralis si chiar agentul pentru
Encelofapatia Spongiforma Bovina. Micotoxinele din hrana animalelor
pot rezulta in mancare de origine animala ce contine aceste comonente.
Pesticidele, chimicalele pentru agricultura si industrie, metalele
grele si nuclide radioactive pot polua hrana animalelor si furajele si
pot avea ca rezultat contaminarea alimentelor de origine animala.
Exista mijloacele de a minimiza contaminarea hranei animaliere, prin
prelucrarea cu tehnologia si metodele potrivite.

MELCI DE ACVARIU

Introducere 0x01 graphic
Familia melcilor de acvariu sau Ampullariidae cuprinde melci obisnuiti
de apa dulce din multe zone tropicale ale lumii, dintre care unele
specii si-au facut loc in comertul acvariofil, devenind astfel animale
de casa foarte populare.
La succesul lor in aceasta privinta contribuie in mare masura aspectul
lor atractiv si dimensiunea relativ mare (5-10 cm / 2-6 inch, in
functie de specie). Totusi, in ciuda popularitatii lor, exista inca
multe conceptii gresite despre acesti asa-zisi melci misteriosi.
De exemplu, majoritatea cartilor populare de acvariu numesc acesti
melci Ampullaria Gigas sau Ampullaria Cuprina, dar in literatura de
specialitate aceste denumiri sunt de ani de zile gresite si invechite.
Din punct de vedere istoric, aceste probleme legate de denumiri sunt
usor de inteles deoarece multe lucrari ale autorilor din secolele 17
si 18 care au descris acesti melci sunt necunoscute in literatura
acvariofila.
Sub nomenclatura general acceptata familia melcilor de acvariu
(Ampullariidae) se imparte in cateva genuri. Asolene, Felipponea,
Marisa si Pomacea sunt genurile Lumii Noi (America de Sud, America
Centrala, Indiile de Vest si sudul Statelor Unite), in timp ce
genurile Afropomus, Lanistes si Saulea se gasesc in Africa. Genul Pila
este nativ atat in Africa cat si in Asia.
In privinta separarii sexelor la melcii de acvariu exista de asemenea
unele conceptii gresite. Contrar gandirii comune, nu toti melcii sunt
hermafroditi, melcii de acvariu fiind un exemplu in aceasta privinta,
printre multi altii. Aceasta informatie este importanta pentru cei
care vor sa inmulteasca acesti melci sau sa previna reproducerea lor.
Din pacate, determinarea sexului doar pe baza aspectului fizic este
dificila la majoritatea speciilor de melci, in afara cazului in care
se imperecheaza sau daca femela depune oua.

Habitat si adaptare
Melcii de acvariu sunt prezenti intr-o gama larga de ecosisteme de la
mlastini, rigole si iazuri pana la lacuri si rauri. Majoritatea
speciilor prefera apele linistite celor repezi si doar cateva specii
s-au adaptat raurilor cu curent puternic.

0x01 graphic
Respiratia prin sifon cand melcul este scufundat (Pomacea
canaliculata).

Combinatia plamani/branhii la melcii de acvariu reflecta adaptarea lor
la habitate cu ape sarace in oxigen. Acesta este adesea cazul
mlastinilor si apelor superficiale. Fara plaman, melcii ar depinde
complet de branhii, ceea ce le-ar reduce abilitatea de a supravietui.
Un alt avantaj al respirarii aerului in combinatie cu un opercul este
capacitatea de a supravietui perioadelor de seceta care apar adesea in
aceste habitate in timpul sezonului uscat. In aceste cazuri melcii se
ingroapa singuri in substrat si hiberneaza cu cochilia bine inchisa.
Cand imprejurarile le permit, melcii sunt activi in timpul anilor fara
seceta si frig si nu hiberneaza.
Pe langa protectia impotriva secetei, operculul protejeaza melcii si
impotriva predatorilor.

Multe specii, mai ales cele din genul sud-american Pomacea, au o alta
particularitate anatomica remarcabila: un sifon respirator. Acest
organ, format de un pliu al cavitatii la stanga gatului nu prea este
vizibil daca nu este folosit. Din cand in cand melcul are nevoie sa-si
improspateze aerul din plaman, si atunci muschii acestui pliu se
contracta, iar pliul se transforma intr-o structura flexibila tubulara
(sifonul), care permite melcului sa respire aer cand este scufundat.
Daca stau scufundati, melcii de acvariu au un mare avantaj pentru ca
sunt foarte vulnerabili la pasarile mancatoare de oua.
O alta caracteristica, chiar mai remarcabila a melcilor de acvariu o
reprezinta oule aeriene. La timpul potrivit, femela paraseste apa
pentru a depozita oule pe un tufis de vegetatie care iese din apa, pe
un trunchi, o stanca sau orice alt obiect dur. Acest comportament, pe
cat se stie, exista numai la familia melcilor de acvariu. Totusi, nu
toti melcii de acvariu isi depun oule afara din apa, melcii din genul
Asolene, Felipponea, Lanistes, Marisa si posibil Afropomus si Saulea
depunandu-si-le in apa in mase gelatinoase de oua, pe vegetatia
acvatica, pietre sau alte obiecte.

Specii comune de acvariu
Identificarea melcilor de acvariu poate fi importanta pentru ca
hranirea difera usor de la specie la specie.
Pentru a simplifica chestiunea, se poate spune ca daca animalul este
cumparat din magazin, aveti probabil un Pomacea bridgesi (melci
misteriosi, melcul de acvariu cu tepi, melcul de fildes) sau un
Pomacea canaliculata iar daca melcul are cochilia plata si o marime de
peste 2,5 cm (1 inch), cu sau fara dungi intunecate la culoare, atunci
aveti un Marisa cornuarietis (melcul gigant cu coarne). Acest melc nu
este intotdeauna recunoscut ca melc de acvariu datorita infatisarii
sale diferite. Mai putin obisnuit, dar cateodata prezent in comert (in
principal in U.S.A.) este Pomacea paludosa (melcul de Florida).
Doar popularul Pomacea bridgesi este potrivit bazinelor cu plante
deoarece acesta se hraneste in principal cu materii moarte sau in
descompunere si deoarece dintii lui foarte moi nu pot devora frumoasa
dvs. vegetatie acvatica.

0x01 graphic
Pomacea bridgesi sau melcul misterios.
Multe variatii coloristice au fost cultivate de-a lungul anilor.

0x01 graphic
Pomacea canaliculata galben.
Varietatea naturala are cochilia maro cu benzii intunecate.

0x01 graphic
Marisa cornuarietis sau Melcul gigant.

Mai jos prezentam un ghid rapid de identificare a melcilor pe baza
formei cochiliei.
Important: ignorati culoarea melcilor cand incercati sa determinati
specia prin comparare cu imaginile prezentate. Exista multe variatii
de culoare (ale cochiliei si corpului) in cadrul aceleiasi specii
(vedeti fotografia cu Pomacea bridgesi mai sus).
Cateodata alte specii apar in comert, in mare parte importate. In
aceste cazuri, este dificila identificarea lor.

0x01 graphic
Pomacea bridgesi: portiunile rosii plate si imbinari la 90°.
Aceste portiuni devin totusi mai putin evidente in ultimele
circumvolutiuni ale cochiliei.
Marime: 45 pana la 65 mm.

0x01 graphic
Pomacea canaliculata: imbinari intricate, la un unghi mai mic de 90°.
Cochilia este mai globulara (mai rotunda) decat la cochilia speciei
Pomacea bridgesi.
Marime: 45 pana la 80 mm.

0x01 graphic
Pomacea paludosa: imbinari aproape plate la un unghi de peste 90°,
ceea ce confera varfului cochiliei un aspect de con.
Marime: 45 pana la 65 mm.

Ingrijire si reproducere

Locuinta
Melcii de acvariu pot fi tinuti intr-un bazin de pesti standard, dar
din cauza apetitului mare pentru plante al celor mai multe specii de
melci, acestia nu reprezinta o alegere buna pentru toti acvariofilii.
Totusi, asa cum s-a mai spus,Pomacea bridgesi este o exceptie si moare
de foame fara o cantitate adecvata de hrana, chiar daca este
inconjurata de vegetatie acvatica. Din nefericire, multi oameni, chiar
si personalul magazinelor de profil, nu sunt constienti de aceste
diferente si considera toti melcii daunatori vegetatiei (o alta idee
gresita).
Melcii de acvariu pot convietui cu majoritatea pestilor fara probleme,
dar speciile de melci mancatori de pesti ar trebui evitate.
De asemenea, multi pesti incearca sa le ciupeasca tentaculele, dar
aceasta nu este o problema pentru ca melcii se adapteaza rapid si isi
tin tentaculele sub cochilie.
In general se recomanda un volum de 10 litri de apa pentru fiecare
melc de marime medie. De asemenea, este necesara acoperirea bazinului
pentru a evita escapadele nocturne. Nu ati fi primii care-si gasesc
melcii pe covor!
Mai este necesara lasarea unui spatiu de cativa cm intre apa si capac
pentru a asigura melcilor aer proaspat. Chiar daca au branhii si
plaman, ei se vor ineca fara aer. In cazul in care se doreste
reproducerea melcilor, este necesar un spatiu de aproximativ 10 cm
pentru ca altfel melcii vor avea dificultati in depozitarea oualelor
deasupra apei.

0x01 graphic
Cand concentratia de calciu a apei este prea mica, cochilia se
deterioreaza si apar gauri in ea (Pomacea bridgesi).

Calitatea apei
Melcii de acvariu nu sunt pretentiosi in aceasta privinta: ei vor
supravietui unor conditii aspre mai bine decat majoritatea pestilor.
Luati aceleasi precautii ca si in cazul pestilor pentru a mentine
calitatea apei la un nivel acceptabil (filtrare, schimbarea regulata a
apei etc.). Totusi, deoarece melcii au nevoie de calciu pentru a-si
construi casutele, ei au nevoie de ape neutre spre dure (pH 7 sau
peste) si este important sa se tina cont de acest lucru. Daca apa este
moale (calciu scazut), concentratia de calciu poate fi crescuta
adaugand praf de marmura, piatra de var, cochilii sau preparate
vandute in magazinele de profil in acest scop.

Hrana
Melcii de acvariu nu sunt deloc pretentiosi in ceea ce priveste hrana,
ei mananca aproape orice pot rupe in bucati si care poate fi introdus
in gura. Legume precum castraveti, spanac, morcovi si salata, hrana pe
baza de peste, pesti morti, alti melci si oule lor, alge, creveti sunt
mancate fara nici un fel de probleme.
Asa cum s-a mai mentionat, Pomacea bridgesi nu mananca vegetatie decat
daca este foarte fina sau moarta si poate fi hranita mai bine cu hrana
de pesti sub forma de pelete sau cu legume gatite sau spanac din
conserva. Atentie cu aceste alimente, pentru a nu polua apa.
Cantitatea de hrana data melcilor ar trebui adaptata nevoilor lor. In
practica, aceasta inseamna sa nu se dea mai mult decat pot sa manance
inainte ca hrana sa se deprecieze in apa. Teama de supraalimentare nu
este necesara, dar ar fi o idee buna sa se restranga catitatea de
hrana in bazinele mai mici pentru a evita o productie excesiva de
reziduuri.
Deoarece melcii de acvariu au cantitati mari de microorganisme in
intestine care ii ajuta la digestia hranei, apa se poate incetosa pe
masura ce aceste microorganisme sunt eliberate in apa. Acesta lucru nu
este daunator in mod direct si poate fi chiar un lucru bun ca sursa de
hrana pentru pesti. O filtrare buna si limitarea cantitatii de hrana
pot reduce acest fenomen.

Temperatura
Melcii de acvriu sunt animale tropicale, deci temperatura apei ar
trebui sa ramana intre18 - 28°C .
Activitatea melcilor de acvariu creste odata cu temperatura si sunt
aproape inactivi la 18°C, in timp ce miscarile lor gratioase pot fi
observate incepand de la 24°C. Temperatura nu influenteaza numai
activitatea, dar este si un factor important care determina viteza
ciclului de viata. La temperaturi inalte, ciclul vital (de la nastere
la moarte) este redus de la 4 ani (la temperaturi joase) la mai putin
de un an, iar rata reproducerii creste odata cu temperatura.

0x08 graphic
0x01 graphic
Melci Pomacea bridgesi imperechindu-se.
Masculul (stanga) introduce organul reproducator in corpul femelei
(dreapta).

Reproducerea
Reproducerea cu succes a melcilor de acvariu depinde de multe lucruri.
In primul rand, este nevoie de un mascul si de o femela, si aceasta
este prima problema care apare: cum stim daca-i avem pe amandoi? Din
pacate, nu este usor sa vedem diferenta fara exercitiu. Pentru a fi
siguri, este cel mai bine sa tinem cativa melci impreuna pentru a
creste sansele de avea ambele sexe.
Apoi, melcii ar trebui sa inceapa imperecherea si producerea de oua.
Temperaturi inalte si un belsug de hrana ar trebui sa declanseze acest
proces. Tineti seama ca acesta poate dura ceva timp si deci este
nevoie de rabdare. Anotimpurile pot influenta si ele activitatea
reproducatoare a melcilor.
Odata ce oule sunt pregatite, femela paraseste apa pe timpul noptii in
cautarea unui loc adecvat depozitarii lor. In acvariu, acest loc va fi
pe pereti sau pe capac, in timp ce in iazuri poate fi orice obiect
aproape de suprafata apei.

Ouale
Ouale sunt depuse unul dupa altul si atasate intre ele intr-o reteea
stransa. Ele sunt moi si au o culoare laptoasa la depunere, dar se
intaresc in cateva ore. Culoarea lor definitiva (alba, verde, rozalie
spre portocaliu puternic, in functie de specie) apare dupa o zi sau
doua.
Ouale ar trebui sa ramana umede, dar nu ude si niciodata acoperite de
apa, pentru ca puii de melc s-ar ineca. In general, aceasta nu ar
trebui sa fie o problema intr-un bazin cu capac.
Tineti minte ca nu toate speciile de melci de acvariu depun oua
aeriene. Obisnuitul Gigant cu coarne (Marisa cornuarietis) , de
exemplu, depune oua acvatice in retea gelatinoasa.

0x01 graphic
Femela de Pomacea canaliculata depositandu-si ouale deasupra apei.

0x01 graphic
Oua galben stralucitor de Pomacea canaliculata.
Oule speciei Pomacea bridgesi au o culoare mai rozalie.

0x01 graphic
Masa gelatinoasa cu oua de Marisa cornuarietis sau Gigantul cu coarne.

0x01 graphic
Mici melci Pomacea canaliculata .
Arata ca o copie in miniatura a parintilor lor.

Puii de melc
Dupa 2 sau 4 saptamani (in functie de temperatura) micutii melci sunt
gata de eclozare. Reteaua gelatinoasa se inchide la culoare si in cele
din urma puii isi fac drum afara mancand materia si in cele din urma
cad in apa.
Pentru ca multi pesti mananca acesti melci micuti, este o idee buna
transferarea lor intr-un bazin separat. Este dificila prinderea
melcilor mititei fara a-i deteriora, in schimb este destul de usoara
transferarea retelei de oua inainte de eclozare: umeziti ouale si
suprafata de care sunt atasati si asteptati putin. Apoi incercati sa
miscati ouale pe suprafata pana cand se elibereaza si puneti-le pe un
obiect plutitor in noul bazin.
O alta metoda este sa asteptati pana cand melcii sunt gata de eclozare
si indepartati reteaua fara a mai conta daca se destrama sau nu si
puneti-o pe un obiect plutitor, sau chiar spalati melcutii de masa
gelatinoasa tinandu-i in apa si rostogolindu-i intre degete. Prin
aceasta metoda se obtine un numar mare de pui sanatosi, daca este
efectuata cu grija.
In timpul primelor zile dupa eclozare puii de melc se hranesc cu alge
moi, reziduuri sau ramasite de hrana. Acestea sunt intotdeauna
prezente intr-un bazin stabil, dar pot lipsi dintr-un bazin nou, deci
pregatiti bazinul pentru melci cu cel putin 2 saptamani inainte ca
melcii sa eclozeze, sau hraniti-i cu hrana de pesti fina
Dupa una sau doua saptamani, micii melci sunt capabili sa se hraneasca
la fel ca parintii lor.

Intrebari comune

Pot melcii de acvariu sa devina daunatori acvariului meu?
Nu, populatia de melci dintr-un acvariu sau iaz poate fi usor
controlata. Melcii adulti sunt usor de reperat si oule lor sunt usor
de vazut. Indepartati-le pur si simplu pentru a preveni
suprapopularea.
Cat de mult cresc ca varsta?
In functie de specie, de temperatura si de alti factori, se asteapta
ca perioada de viata a unui melc de acvariu sa varieze de la un an la
mai mult de 4 ani.
Melcul meu pluteste deja de o zi. Este mort(moarta)? Daca nu este, ce
are? Ce ar trebui/Ce pot sa fac?
Nu este iesit din comun ca un melc de acvariu sa pluteasca cand are
mult aer in plaman. De asemenea, nu este iesit din comun nici ca un
melc de acvariu sa fie inactiv zile sau chiar saptamani intregi; in
special melcii mai batrani pot fi foarte inactivi. Deci plutirea timp
de zile intregi nu inseamna neaparat ca melcul este bolnav sau mort.
Totusi, daca melcul incepe sa miroasa urat sau corpul este foarte
slabit, melcul ar putea fi intr-adevar mort si trebuie indepartat
imediat.
Pestii mei au o boala si vreau sa-i tratez. Imi pot afecta chimicalele
melcii?
Principiul de baza in combaterea bolilor la pesti este folosirea unor
compusi chimici pentru a indeparta boala, compusi care nu au efecte
secundare la pesti, datorita diferentelor neurologice/metabolice
dintre organisme.
Totusi, melcii au mai multe in comun cu parazitii decat cu pestii in
privinta reactiilor la substantele chimice. De aceea este recomandata
izolarea pestilor intr-un bazin separat pe perioada tratamentului, cu
exceptia cazului in care sunteti absolut siguri ca respectivul produs
nu contine substante toxice pentru melci. Si cum multe organisme
cauzatoare de boli nu rezista multe zile in afara corpului pestilor,
impreuna cu schimbarile repetate ale apei in bazinul de izolare,
riscul unei reinfectari prin introducerea melcilor poate fi
minimalizat. Exceptiile sunt parazitii care au un ciclu vital in care
melcii si pestii sunt gazde intermediare (acesta este in principal
cazul melcilor sau pestilor prinsi din mediul lor natural).
Iata o scurta lista cu chimicalele care sunt sau pot fi toxice pentru
melci in doze terapeutice:
- Verde de malachit (folosit pentru tratarea punctelor albe,
ciupercilor sau Ooodinium);
- Variate pesticide organofosforice precum formaldehide,
metrifonate,`triclorfon (= dilox, masoten, metrifonat, neguvon,
triclorofon), diclorvos si altele folosite pentru tratarea infectiilor
cu bacterii, viermi, crustacee si paduchi;
- Metaldehide folosite pentru a indeparta moluste;
- Variate medicamente continand cupru pentru tratamentul infectiilor
cu protozoare si ciuperci;
- Parricide D folosit pentru eliminarea helminthes, acanthocephala,
trematode, cestode si viermilor..
Sunt melcii capabili sa auda ceva?
Nu, melcii de acvariu nu au urechi si sunt complet surzi.
Cat de bine vad?
Melcii au ochi care ar trebui sa le permita sa vada prin mediul
inconjurator, dar nu asteptati prea mult de la ei. Campul lor vizual
le permite doar sa gaseasca locurile intunecate sau luminoase.

CRESTEREA MELCILOR

Introducere

Helicicultura este procesul de crestere a melcilor. Cresterea melcilor
pe o scara larga necesita o investitie considerabila de timp,
echipament si resurse. In perspectiva, crescatorii de melci ar trebui
sa ia in considerare acesti factori, in special daca scopul este sa
furnizeze cantitati mari pentru afacerile comerciale. Oricine vrea sa
creasca melci trebuie sa experimenteze mai multe metode pana va gasi
ce functioneza mai bine in situatia sa.
Cochiliile de melci au fost gasite in excavatiunile
arheologice, un indiciu cum ca melcii ar fi fost consumati inca din
timpurile preistorice. In Roma antica melcii erau ingrasati in gradini
formate din cochilii inainte de a fi mancati. Cartea "Virginia Farmer"
descrie tinerea melcilor intr-un mediu friguros si umed, aducandu-se
roua daca este necesar, fiind tinuti intr-o insula inconjurata de apa
prevenind scaparea lor, suplimentand vegetatia si ingrasandu-i cu
faina de grau. Pliny a descris gradina de melci a lui Fluvius
Hirpinius de acum 2000 de ani ca avand sectii separate pentru diferite
specii. Hirpinius isi hranea melcii cu vin si mancare (teorie
nefondata), dar trebuie notat faptul ca ei puteau fi omorati daca o
farfurie adanca era umpluta cu bere statuta. Romanii au selectat cele
mai bune specii pentru crestere. Pestele de zid nu era la fel de
consumat ca melcii, avand in vedere ca se consumau melci chiar in
timpul postului de Paste. Citind unele surse Franta importa melci maro
de gradina in California in anii 1850, fiind considerati drept
escargot, adica o delicatesa. Alte surse afirma ca imigrantii italieni
au fost primii ce au adus melcii in SUA. Importul SUA de melci a fost
de mai bine de 4,5 milioane USD in 1995 si a provenit din 24 de tari.
Acest import include melci vii, proaspeti, inghetati sau deja
preparati. Exportatorii majori sunt Franta, Indonezia, Grecia si
China. Exportul SUA a constat in melci vii, inghetati cu o valoare de
55000 USD catre 13 tari, in special Japonia, Olanda si UK. Aceasta
publicatie furnizeaza imaginea generala asupra cresterii melcilor
comestibili terestri.

Specii comestibile

Melcul comestibil are lungimea de la 1 mm pana la 312 mm, asa cum este
gigantul melc african. Escargot se refera de obicei la specia Helix
pomatia sau la Helix aspersa, chiar daca se mananca si alte specii.
Achatina fulica, gigantul melc african, este taiat, conservat si
servit catre consumatori drept escargot. Termeni precum "melci de
gradina" sau "melci maro" nu au semnificatie mare avand in vedere ca
se refera la multe tipuri de melci, uneori insemnand Helix aspersa.
Helix aspersa-Muller este deasemenea cunoscut sub numele de
"petit gris" in Franta ("micul melc gri") sau "escargot chagrine" sau
'La Zigrinata'. Cochilia unui melc adult are 4 sau 5 spirale si
masoara 30-45 mm. Se poate gasi de pe tarmurile Mediteranei pana pe
coasta Spaniei si a Frantei. Gasit si in multe insule britanice unde
romanii l-au adus in primul secol AD (Unele referinte sustin ca
provine din Epoca Bronzului). In anii 1800 francezii l-au adus in
California unde a devenit un adevarat daunator. A fost introdus chiar
inante de 1850 in alte tari ca Africa de Sud, Noua Zeelanda, Mexic si
Argentina. Helix aspersa are o durata de exploatare intre 2 si 5 ani.
Aceasta specie se adapteaza foarte repede la diferite climate si
conditii. Helix Pomatia este cunoscut sub numele de "melcul roman",
"melcul mar", "melcul selenar" sau in Franta "esgargot de Bourgogne".
Intalnit in mare parte in Europa, se gaseste in munti impaduriti si
vai pana la 2000 m altitudine si in gradini sau podgorii. E posibil ca
romanii sa il fi adus in Marea Britanie pe cand imigrantii italieni
l-au adus in USA in Michigan si in Wisconsin. Multi prefera Helix
Pomatia in locul melcului Helix aspersa datorita gustului si marimii
sale, cunoscut drept "escargot par excellence".
Otala lactea sau Helix Lactea este uneori numit "melcul podgoriilor"
sau "melcul de lapte" sau chiar "melcul spaniol". Cochilia este alba
cu benzi spiralate rosii-maronii si masoara aproape 26-35 mm in
diametru. Multi cred ca e mai gustos ca Helix aspersa.
Iberus alonensis - melcul spaniol "Cabretes" sau "xona-fina" masoara
30mm.
Cepae nemoralis - Helix nemoralis - melcul de padure masoara 25 mm.
Gasit in Europa Centrala si in multe state din SUA de la Massachusetts
pana in California si din Tennessee pana in Canada. Habitatul trece de
la padure la dune. Mananca tesuturi de plante moarte, dar ii plac si
urzicile si pintenii cocosului, dar si viermi sau chiar melci morti.
Cepae hortensis sau Helix hortensis - melcul de gradina masoara 20 mm
si are dungi inchise. Nativ din centrul si Nordul Europei. Introdus in
Maine, Massachusetts si New Hampshire, in timpurile coloniale
neputandu-se adapta. Habitatul lui variaza la fel ca si Cepae
nemoralis, dar Cepae hortensis este gasit in locuri mai reci si mai
umede ca nemoralisul. Marimea lor mica si opinia unora cum ca melcii
cu cochilii dungate nu sunt atat de buni ii fac sa nu fie foarte
populari.
Otala punctata numit si "vaqueta" in unele parti ale Spaniei, masoara
aproape 35mm.
Otala vermiculata sau Eubania masoara 25 mm. Se gaseste in tarile
mediteraneene, fiind introdus in Louisiana si Texas.
Helix uncomm numit "escargot turc" masora 45mm, fiind intalnit in
Italia, Iugoslavia si Crimeea, Turcia si in jurul Marii Negre.
Helix adanensis vine din Turcia.
Helix aperta masoara 25 mm, carnea sa gasindu-se la un pret foarte
ridicat. Se gaseste in Franta, Italia si tarile mediteraneene,
stabilindu-se chiar in California si Louisiana. Cunoscut sub denumirea
de "melcul vizuina", e gasit la suprafata doar in timpul ploilor. In
vreme calda el intra 7-15 cm sub pamant si devine inactiv pana la o
noua ploaie.
Theba pisana sau "cargol avellanene" masora 20 mm si traieste in zone
uscate, in locuri insorite, mai ales in apropierea marii. Gasit in
Sicilia, s-a raspandit in mai multe tari europene, inclusiv Anglia.
Acest melc este un daunator de gradina , "melcul alb" pe care
California l-a starpit cu aruncatoare de flacari arzand suprafete
intregi. In numar mare (3000 de melci) pot distruge o gradina in 24
ore si o recolta in cateva nopti.
Sphincterochila candidisima masoara 20 mm.
Achatina fulica - unul din melcii giganti din Africa, creste pana la
326 mm. Este originar din Sudul Saharei din Africa de Est. A fost in
mod constient introdus in India in 1847. A fost un esec stabilirea lui
in Japonia in 1925. A fost transportat din intamplare catre alte
locatii fiind eliberat din neatentie in California dupa al doilea
razboi mondial in Hawaii si mai apoi in Florida si in Miami, in anii
1970. In multe locuri este un serios daunator cauzand pagube recoltei.
Deasemenea, datorita marimii materiile sale fecale creaza mari
neplaceri. In majoritatea tarilor importul si cresterea acestui melc
sunt strict interzise prin lege si in functie de legislatia tarii se
pedepseste cu inchisoarea. Nu exista ceva comparabil cu gigantul melc
african. De exmplu, "melc gigant" in Ghana insemna Linne pe cand in
Nigeria se poate referi la Arachachatina Marginata (Swainson)si in
Africa de Est se refera la Achatina fulica Bodich. Cu alte cuvinte
sunt multe specii de melci uriasi de pamant nu doar una.

Imperecherea si depunerea de oua

Desi au atat organe de reproducere masculine cat si feminine, trebuie
sa se imperecheze cu melci din aceeasi specie inainte de depunerea
oualelor. Unii melci se pot comporta deopotriva ca masculi intr-un
sezon si ca femele in altul. Altii joaca rolul deopotriva fiind
fertili in mod simultan. Cand melcul este dezvoltat destul, ceea ce
poate dura ani de zile, imperecherea are loc primavara tarziu sau la
inceputul verii. Uneori are loc si o a doua imperechere. In climatul
tropical imperecherea poate avea loc de mai multe ori pe an. In alte
climate melcii se pot imperechea in jurul lunii Octombrie si a doua
oara la diferenta de 2 saptamani. Dupa imperechere melcii pot retine
sperma pentru o perioada de pana la 1 an, dar in mod normal depun oua
in cateva saptamani. Unii melci nu sunt interesati in imperecherea cu
aceeasi specie chiar daca sunt din zone diferite. De exemplu, Helix
aspersa din Sudul Frantei poate respinge un melc tot Helix aspersa dar
din Nordul Frantei.
Melcii au nevoie de cel putin 5 cm adancime pentru a-si
depune ouale. Pentru Helix pomatia solul ar trebui sa fie cel putin
7,5 cm adancime, tinand daunatorii precum furnicile si urechelnitele
la distanta. Solul uscat nu este bun pentru a-si crea un cuib la fel
cum nu este bun nici solul prea greu. In solul de lut, care va deveni
greu cu timpul, rata reproducerii poate scadea datorita faptului ca
melcii nu au posibilitatea de a-si ingropa ouale, clocirea lor fiind
aproape imposibila. Clocirea oualor depinde de temperatura solului, de
umiditatea si compozitia lui, un sol bun fiind acela care contine
20-40 % materie organica. Temperatura trebuie mentinuta la 18-26 °C,
cea mai potrivita fiind la 21 oC. Umiditatea solului trebuie sa fie de
80 %. Cercetatorul muta ouale imediat dupa ce au fost depuse, le
numara, apoi le pune intr-o tesatura din bumbac umed pana cand acestea
se crapa si ies puii. Melcii pierd in greutate substantial dupa
depunerea oualor, unii dintre ei nemairevenindu-si. Aproape o treime
din melci mor dupa sezonul de imperechere.
Ouale melcului Helix pomatia masoara 3 mm in diametru si au
o cochilie calcaroasa si un continut bogat de galbenus. Helix pomatia
depune ouale in iulie sau august la 2-8 saptamani de la imperechere,
in orificii facute in pamant. Melcul isi baga capul in gaura sau se
poate tari in ea ramanand afara doar cochilia, apoi prin orificiul
genital din partea posterioara a capului depune ouale. Are nevoie de
1-2 zile pentru a depune 30-50 de oua. Ocazional melcul poate depune
inca o serie de oua la cateva saptamani diferenta. Dupa depunerea
oualor, melcul va acoperi gaura cu un amestec de secretie si noroi.
Puii vor aparea la 3-4 saptamani dupa depunerea oualor.
Acest interval difera in functie de temperatura si umiditate.
Pasarile, insectele, soarecii, broastele si alti pradatori reprezinta
un pericol pentru melcii tineri. Puii mananca si cresc pana la racirea
vremii. Apoi sapa o gaura adanca, se baga in ea si se inchid in
cochilii, hibernand pe timpul iernii. Primavara cand pamantul se
incalzeste, apar si melcii dornici sa manance hrana proaspata.
Helix Aspersa are ouale albe, sferice si cu un diametru de
3mm. Acest melc isi depune ouale la un interval de la 5 zile la 3
saptamani de la imperechere, acest interval variaza in functie de
diferentele climaterice si de habitat. Helix aspersa depune in medie
85 de oua in cuibul adanc de 1-1,5 inch. Numarul oualor variaza de la
30 la 120 fiind influentat de faptul ca mai multi melci isi pot depune
ouale in acelasi cuib. In zonele cu o clima calda si umeda Helix
aspersa poate depune oua incepand din februarie si pana in octombrie,
o data pe luna, in functie de vreme si regiune. Imperecherea si
depunerea oualor incepe din momentul in care ziua are cel putin 8 ore
de lumina. Daca este caldura suficienta, ouale pot cloci in 2
saptamani, iar daca este inca frig in 4. Puiului ii va lua cateva zile
ca sa paraseasca cuibul si sa ajunga la suprafata. In Europa, Helix
aspersa cloceste si iese la suprafata de regula toamna. Daca sunt bine
hraniti si nu sunt ingramaditi acesti melci care au iesit la inceputul
sezonului vor ajunge la maturitate si vor forma buza de la marginea
cochiliei pana in luna iunie. Daca poti manipula mediul de clocire mai
devreme, marimea si numarul melcilor care se vor maturiza anul viitor
va creste.
Activitatea de reproducere a melcilor Helix aspersa incepe
in al doilea an de viata. In comparatie, un melc gigant african,
depune intre 100 si 400 de oua care masoara fiecare 5mm lungime.
Fiecare melc poate depune cateva serii de oua in fiecare an, in
special in sezonul umed. Acestia pot depune ouale la fel ca Helix
pomatia in cuiburi, sau la suprafata pe un sol stancos, intr-o materie
organica, ori la radacina plantelor. In 10-30 de zile ouale clocesc
dand nastere unor melci de 4 mm lungime. Acestia pot creste pana la 10
mm pe luna, dupa 6 luni avand aproximativ 35 mm, fiind maturi din
punct de vedere sexual. Maturitatea sexuala poate dura intre 6 si 16
luni in functie de vreme si de cantitatea de calciu asimilata. Acesti
melci traiesc 5-6 ani, unii putand ajunge chiar la 9 ani.

Cresterea

In aceeasi colonie de melci si in aceleasi conditii, unii melci vor
creste mai repede decat ceilalti, iar altora le va trebui de 2 ori
timpul pana sa ajunga la maturitate. Acest fapt ajuta speciile sa
supravietuiasca conditiilor vitrege din salbaticie. Un fermier va
trebui sa selecteze si sa opreasca doar melcii mari si cu o crestere
rapida. Melcii mici vor trebui vanduti. Selectand doar melcii mari,
marimea melcilor din colonia sa va creste semnificativ in cateva
generatii. Majoritatea diferentelor de crestere se datoreaza
factorilor de mediu, inclusiv densitatea lor. Oricum, chiar daca
aceste diferente pot fi genetice poti creste la fel de bine melci mari
si cu o crestere rapida decat unii mici. Mai multi factori pot
influenta cresterea melcilor si anume: densitatea populatiei de melci,
stresul (melcii sun foarte sensibili la zgomot, lumina, vibratii,
conditii mizere, hranire neregulata, atingerea lor), mancare,
temperatura si umezeala precum si tehnologia de crestere.
Helix aspersa are nevoie de cel putin 3-4 % calciu in sol
sau alte surse de calciu pentru o crestere buna, insa majoritatea
melcilor au nevoie de mai mult calciu decat Helix aspersa. Scaderea de
calciu va micsora rata cresterii si va cauza subtierea cochiliei.
Calciul poate fi pus intr-un vas pentru mancare sau poate fi
imprastiat pe jos astfel incat melcii sa poata manca cand vor. Hrana
este singura lor sursa de calciu. In lipsa ei melcii pot ataca
zidurile, pot manca zugraveala sau noroi in cautarea calciului. La
melcii tineri marimea cochiliei nou formata depinde de marimea oului
avand in vedere ca ea se dezvolta din membrana de la suprafata. Odata
cu cresterea melcului se dezvolta si cochilia. Cochilia va dezvolta o
buza de intarire la deschiderea ei, aparitia acesteia aratand ca
melcul este matur, iar cochilia nu va mai creste. Cresterea este
limitata de marimea cochiliei, atata timp cat greutatea corpului unui
melc variaza chiar si in conditii de umiditate 100%.
Rata cresterii variaza considerabil la fiecare populatie in
parte. Marimea adultului care e legata de rata cresterii, de asemenea
variaza si ea, desi cei care cresc repede sunt si cei mai mari. Ouale
de la melcii mari sunt mai sanatoase si tind sa creasca mai mult.
Mediul uscat duce la inhibarea sau chiar la oprirea cresterii. Cand
atmosfera devine prea calda si uscata melcii devin inactivi, se inchid
in cochilii si dormiteaza pana cand vremea devine din nou umeda si mai
racoroasa. Unii melci dormiteaza in grup in copaci, pe pereti etc., se
"sigileaza" la suprafata inchizandu-si si dezchizatura.

Cresterea melcilor in ferme

O crestere productiva de melci necesita un echipament adecvat cum ar
fi: spatii imprejmuite, aparate pentru masurarea umiditatii,
temperaturii, luminii, umiditatii solului, cantar si dispozitiv pentru
masurarea melcilor, lupa pentru a vedea ouale. De asemenea este nevoie
de echipament pentru asigurarea si controlul climatului (temperatura
si umiditate), pentru a asigura apa (un sistem de stropitori care sa
mentina melcii umezi si un sistem de drenaj), un sistem de iluminare
care sa asigure lumina si umbra si sa nu permita daunatorilor si
pradatorilor sa patrunda inauntru. De exemplu serele horticole pot fi
adaptate special. Rezultatele vor fi mult mai bune daca se folosesc
melci de acelasi fel si din aceeasi generatie. Unii crescatori
recomanda ca clocirea sa se faca in alt tarc.
Sisteme:
Fermele de melci pot fi in aer liber afara, in cladiri cu
climat supravegheat, sau in tuneluri de plastic sau sere. In plus
melcii pot creste si se pot dezvolta intr-un mediu controlat si dupa
6-8 saptamani pot fi pusi in tarcuri afara pentru a se maturiza.
Climatul:
Un climat bland (15-23 °C) cu umiditate ridicata (75-95 %)
este potrivit pentru cresterea melcilor, desi majoritatea suporta
variatii de temperatura. Temperatura optima este de 21 °C pentru mai
multe specii. Cand temperatura scade sub 7 °C melcii hiberneaza. Sub
12 °C melcii sunt inactivi si sub 10 °C cresterea inceteaza. Cand
temperatura creste mult peste 2

Referat Importanta cresterii animalelor

2008-09-03T01:08:00.000-07:00

Cresterea ovinelor este o activitate traditionala. Diversitatea productiilor pe care le realizeaza, consumul redus de energie si natura furajelor pe care le consuma, confera cresterii si exploatarii ovinelor caracterul unei activitati durabile si de perspectiva. Exista posibilitatea realizarii de export de carne de ovine care sa aduca venituri mari producatorilor

Stimularea organizarii de exploatatii, sau asociatii,in vederea cresterii tineretului ovin pentru ingrasare in vederea asigurarii cu carne a pietii interne si externe.

Cresterea consumului intern de carne de oaie pe cap de locuitor. Sporirea veniturilor crescatorilor prin comercializarea productiei marfa. Modificarea directiilor prioritare de exploatare pentru productia carne - lapte.

PROGRAM PENTRU SUSTINEREA PRODUSULUI
Ameliorarea efectivelor de ovine pentru productiile de carne si lapte prin folosirea insamantarilor artificiale si a berbecilor amelioratori pentru productia de carne si lapte. Imbunatatirea structurii dimensionale a exploatatilor cu profil de ingrasare a tineretului ovin.
Introducere a grilei de clasificare a carcaselor, conform standardelor UE.

OBIECTIVE DE REABILITARE SI REDRESARE PE TERMEN MEDIU SI LUNG

Relansarea sectorului in vederea s timularii consumului de carne la intern si a e xportului de carne de ovina. Alinierea la standardele Comunitatii Europene privind modul de acordare a subventiilor si clasificarea carcaselor.Recastigarea pietelor externe pentru carnea de ovine, pe relatia tarilor arabe si a comunitatii Europene.

Cresterea bovinelor este o activitate traditionala a tarii; Diversitatea productiilor pe care le realizeaza, consumul redus de energie si natura furajelor pe care le consuma, confera cresterii si exploatsrii bovinelor caracterul unei activitsti durabile si de perspectiva;

Exista posibilitatea realizarii de export de carne de bovine care sa aduca venituri mari producatorilor. Sursa pentru schimburile comerciale.
Asigura stabilitatea fortei de munca in zona rurala si montana.

OBIECTIVE URMARITE:
- Cresterea greutatii de sacrificare va determina randament ridicat de carne in carcasa.
- Integrarea activitatii de ameliorare a efectivelor de bovine la normele si standardele UE.
- Promovarea activitatii de ameliorare a efectivelor de bovine in directia maririi si imbunatatirii productiei de carne.
- Stimularea organizarii exploatatiilor in asociatii, in vederea reprezentarii intereselor in relatie cu furnizorii de imputuri si beneficiari ai produselor finite.
- Asigurarea unor venituri proprii prin valorificarea productiei marfa la export.
- Asigurarea conditiilor necesare exteriorizarii potentialului de productie al animalului.
-Stimularea cresterii efectivelor in zonele montane care prezinta oportunitati in cresterea taurinelor

PROGRAM PENTRU SUSTINEREA CARNII DE VITA SI VITEL
- Stimularea organizarii in exploatatiilor sau asociatii, in vederea reprezentarii intereselor in relatiile cu furnizorii de imputuri si beneficiarii produselor finite.
-Stimularea organizarii de exploatatii competitive si eficiente in zona rurala si montana.
-Sporirea veniturilor proprii si trecerea de la autoconsum la productia comerciala.
a¢ Cresterea efectivului matca si a natalitatii in vederea cresterii efectivului de tineret bovin destinat ingrasarii si sacrificarii la greutati optime.

Referat Animale daunatoare culturilor

2008-09-03T01:07:00.000-07:00

Coropisnita traieste in soluri afanate si nisipoase. Corpul ei catifelat,de culoare roscata,are prima pereche de picioare adaptata pentru spalat.Cand sapa galerii, coropisnita distruge radacinile si tulpinile subterane ale plantelor de cultura.Ea este un daunator periculos in sere si rasadnite.

Lacusta calatoare traieste pe pajisti,pe campii,in lanurile de cereale.Are daua perechi de aripi:prima pereche este scortoasa,iar a doua pereche este transparenta.Ultima pereche de picioare,groasa si lunga serveste la sarit.Se hraneste cu plante pe care le roade si le sfarama,producand mari pagube agriculturii.Se inmulteste prin oua.Femela depune toamna zeci de oua intr-un fel de saculet in pamant.

Primavara,din ele ies larve, care cresc repede adulti;metamorfoza este incompleta. Coropisnita traieste in soluri afanate si nisipoase.Corpul ei catifelat,de culoare roscata,are prima pereche de picioare adaptata pentru spalat.Cand sapa galerii, coropisnita distruge radacinile si tulpinile subterane ale plantelor de cultura.Ea este un daunator periculos in sere si rasadnite.

Gandacul de Colorado ataca culturile de cartof si de plante inrudite cu acesta.Pe ellitrele lui galbene se gasesc 10 dungi negre.Pentru ca se hraneste cu frunzele plantelor sis a inmulteste de mai multe ori pe an,este extrem de daunator.

Fluturele alb este cel mai raspandit fluture din livezi.Are aripile albe cu nervure negre.Toamna,femela depune oua,intr-o retea de fire,care sunt agatate de ramulrile pomilor.Primavara,din oua ies larve care ataca primele frunze si muguri florali,producand mari pagube livezilor.

Musca de casa este raspandita pe toata suprafata pamantului.Corpul ei alcatuit din cap,torace si abdomen,prezinta anumite caracteristici.Capul are are doua antere,doi ochi mari si o trompa scurta.Prima pereche de aripi este bine dezvoltata;a doua pereche, redusa,are rol in mentinerea echilibrului in timpul zborului.Fiecare picior se termina cu 2 gheare si 2 penite lipicioase,cu ajutorul carora musca poate merge pe suprafete netede si lucioase,fara sa alunece.Se hraneste cu lichide pe care le suge cu trompa iar hrana solida o dizolva cu saliva si apoi o suge.

Tantarul anofel traieste in lacuri si balti.Corpul lui fin are aripi lungi si subtiri.Masculul se hraneste cu seva si nectarul plantelor,iar femela inteapa pielea omului si a animalelor,sugand sange.Se inmulteste prin oua,pe care le le depune in apa.Larvele sunt paroase si negricioase;pulpele au o forma caracteristica.