Referat Directii si critici privind reforma in administratia publica

Administratia publica reprezinta o "mare afacere publica ", in care suntem cu totii implicati in calitatea noastra de cetateni si, ca urmare, este necesar sa nu ramanem pasivi la lucrurile care ne privesc si pe care le putem schimba sau imbunatati in mod direct sau indirect. Acest proiect "Administratia Viitorului " este o sansa pentru mine de a-mi exprima parerea si am convingerea ca cel putin una din propunerile mele va avea aplicabilitate in viitorul apropiat.

Conform Constitutiei Romaniei, art. 119 "administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii serviciilor publice ". Principiul autonomiei locale are in vedere organizarea si functionarea administratiei publice locale pornind de la "dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale, de a rezolva si gestiona in nume propriu si sub responsabilitatea lor, o parte importanta a treburilor publice, in folosul colectivitatilor locale pe care le reprezinta ", autoritatile administratiei centrale, potrivit principiului subsidiaritatii, intervenind daca si in masura in care obiectivele actiunii nu pot fi realizate de autoritatile locale.


Autonomia locala se manifesta pe mai multe planuri. Pe planul capacitatii juridice, colectivitatile teritoriale locale sunt subiecte de drept distincte, avand propriile interese publice, iar pe plan institutional, ele dispun de autoritati administrative proprii. Pe planul autonomiei decizionale, aceste autoritati au competente proprii si iau decizii in interesul colectivitatilor pe care le administreaza. De asemenea, autonomia nu poate fi reala, efectiva, fara prezenta autonomiei in planul mijloacelor umane, materiale, financiare, colectivitatile teritoriale locale avand proprii functionari publici, domeniu(public si privat) propriu, autonomie financiara(buget propriu). Autoritatile locale sunt autonome dar nu si suverane. Autonomia este exclusiv la nivel administrativ, iar nu si legislativ, de guvernare sau judiciar.

Autoritatile locale sunt supuse unui control de tutela administrativa exercitat de administratia de stat. Astfel, autonomia locala nu se poate interpreta si aplica decat in cadrul caracterelor statului roman care este un stat unitar complex.

Administratia publica locala din tarile dezvoltate are la baza principiul autonomiei locale si consider ca si in Romania energia trebuie canalizata catre o reala, eficienta si functionala autonomie locala, administrativa si financiara. Acest lucru ofera avantajul aplicarii unor strategii si tactici adaptabile si pliate pe specificul realitatilor locale.

Realitatea demonstreaza ca de aproape 10 ani se incearca adaptarea la transformarile de natura administrativa, politica si juridica ce au loc in statele dezvoltate. O analiza a cadrului legislativ si institutional arata ca nu au fost gasite cele mai bune instrumente pentru realizarea reformei in administratie:

- nu s-a reusit optimizarea procesului decizional, autonomia locala nefiind asumata complet de autoritatile locale;
- neidentificarea, in mod cert, a responsabilitatilor si relatiilor dintre diferite institutii;
- descentralizarea este incompleta, nereusindu-se apropierea de interesul cetateanului, a unor atributii si decizii. Nu s-a reusit nici transferul complet de resurse materiale si financiare care asigura apropierea deciziei de realitatea economica si care confera o mai buna valorificarea a resurselor.
- bugetele colectivitatilor locale sunt dependente in mare masura de resursele bugetului de stat, veniturile proprii bugetelor locale nedepasind 25% din necesarul de resurse locale, reforma finantelor vizand, dupa model european, o cota de aproximativ 50%.
- o insuficienta comunicare intre autoritatea publica si cetatean;
- nu s-a reusit implementarea unui sistem informational in toate ramurile administratiei;
- exista o nemultumire a cetatenilor determinata de necorelarea dintre confortul urban oferit de autoritati si suma ridicata de bani pe care trebuie sa o verse anual la bugetul local;
- intrarea in vigoare a Legii finantelor publice locale a fost amanata datorita insuficientei pregatiri a acestui moment, consiliile locale si judetene neorganizandu-si propriile compartimente fiscale.

Este evident ca incepand cu recunoasterea constitutionala a autonomiei locale, multe legi adoptate in perioada postdecembrista au vizat crearea unui cadru legal necesar aplicarii acestui principiu(Legea privind statutul functionarilor publici; Legea privind raspunderea ministeriala; Legea finantelor publice locale; Legea administratiei publice locale; Legea privind dezvoltarea regionala) si, totodata, armonizarea cu legislatia europeana. Acest demers a culminat prin obtinerea de catre Romania a statului de parte la "Carta europeana a autonomiei locale” prin decretul nr.131/1997 si prin Legea nr.199/1997.

Cu toate aceste eforturi, sunt inca necesare o serie de masuri legislative si administrative care sa confere eficienta acestui scop. Pentru a putea vorbi de o reforma in administratia publica, asupra acestui proces trebuie sa existe amprenta marketingului si managementului public. Administratia este o afacere si trebuie condusa corespunzator pentru a avea randament.

Nu se poate face reforma fara a fi facuta o analiza SWOt prin care sa se identifice avantajele si dezavantajele, oportunitatile si pericolele. Reforma trebuie structurata in scopuri, obiective principale si secundare, strategii., toate stabilite prin raportare la rezultatele analizei mentionate mai sus. Dupa o elaborare riguroasa, aceste planuri trebuiesc implementate cu elementele de rigoare: activitati, responsabili, executanti, supervizori, timp, buget. toate elementele reformei trebuiesc monitorizate si controlate, iar cand este cazul actualizarea planului. Pasii reformei trebuiesc stabiliti in urma unei abordari manageriale care sa confere dinamica procesului de transformare a organizatiilor publice.

Elaborarea unei legi a descentralizarii reprezinta un punct de plecare pentru o reforma administrativa. Prin intermediul ei se vor clarifica problemele privind repartitia puterilor intre alesi si functionari, competentele colectivitatilor teritoriale si ale statului. transferul de competenta trebuie insotit de transferul resurselor necesare exercitarii competentelor. Sporirea capacitatii decizionale presupune si existenta raspunderii persoanelor decidente fara a exista posibilitatea imputarii raspunderii in sarcina altor persoane decat in anumite conditii riguros stabilite; asta pentru ca toate autoritatile doresc sa decida, dar toate "fug" de responsabilitati.

De asemenea, trebuiesc create conditiile democratiei participative prin asigurarea informarii si participarii cetatenilor la rezolvarea problemelor majore ale comunitatii, intarirea dreptului de expresie al alesilor locali, asigurarea transparentei actelor administrative. Procedurile de consultare a cetatenilor in problemele fundamentale, trebuiesc prevazute intr-o viitoare lege privind organizarea si desfasurarea referendumului prevazut in Constitutie.

Relatia fiscala dintre administratia centrala si autoritatile publice locale este, inca, una de dependenta, autoritatile locale nebeneficiind de un cadru de acces la piata de credit. Corespunzator legii si limitelor acesteia, autoritatilor locale le-ar fi necesara libertatea deplina de a fixa nivelul impozitelor si taxelor locale. Astfel fixarea se va face prin corelare directa la capacitatea de plata a contribuabililor, crescand totodata interesul asupra modului cum sunt utilizati banii.

Pentru o mai buna si rapida colectare a impozitelor, ar fi necesara utilizarea unor mijloace moderne: cardul, biletul la ordin. Utilizarea aceleasi baze de calcul pentru stabilirea mai multor impozite ar fi o masura ce ar diminua timpul necesar operatiunii de impunere si costurile aferente. Pentru valorificarea resurselor financiare locale disponibile temporar, ar fi oportuna infiintarea unei banci proprii colectivitatilor locale ce ar crea posibilitatea finantarii unor lucrari de investitii, obtinandu-se totodata, si o dobanda pentru sumele depozitate, lucru ce nu are loc prin trezoreria statului.

Orice decizie financiara locala trebuie sa se ia numai in baza unor proiecte, prin intermediul unor liste de prioritati a investitiilor. Ar fi oportuna si intocmirea unui plan financiar multianual de investitii. Veniturile bugetare se formeaza prin impovararea contribuabililor, care unii dintre ei au venituri sub salariul mediu pe economie, in timp ce multi "investitori si oameni sus pusi fac averi monstruoase' din activitati frauduloase; unde este acel control financiar riguros si de ce suntem aratati cu degetul ca avem o economie subterana care se ridica la cca. 50% din PIB-ul economiei oficiale?

Este bine-cunoscut faptul ca majoritatea oamenilor este nemultumita de calitatea serviciilor locale. Pentru o mai buna comunicare intre administratia locala si cetateni, este necesar ca periodic sa se efectueze cercetari(monitorizarea plangerilor, instituirea unor linii telefonice, chestionarea scrisa) din care sa se afle gradul de satisfacere a nevoilor consumatorilor si masura in care serviciile corespund necesitatilor beneficiarilor.

Referat Resursele financiare publice

1.Continutul resurselor financiare publice si alocarea acestora
Intr-o economie moderna, de regula, necesarul de resurse depaseste posibilitatile de procurare a acestora. De asemenea, in timp ce resursele au un caracter limitat, cererea de resurse inregistreaza o tendinta de crestere continua. Resursele, ca elemente ale bogatiei unei natiuni, include in structura lor, alaturi de resursele materiale, umane, informationale, valutare, si resursele financiare. Resursele financiare reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor economico-sociale intr-o anumita perioada de timp.

La nivel national, resursele financiare includ:
- resursele financiare ale autoritatilor si institutiilor publice;
- resursele financiare ale unitatilor publice si private;
- resursele financiare ale organizatiilor fara scop lucrativ;
- resursele financiare ale populatiei.

Intre resursele financiare ale societatii si resursele financiare publice exista un raport ca de la intreg la parte, deoarece resursele financiare ale societatii au o sfera de cuprindere mult mai larga.
Alaturi de resursele financiare publice, resursele financiare ale societatii include si resursele financiare private.

Figura 1 - Structura resurselor financiare ale societatii

Datorita caracterului limitat al resurselor financiare, o problema foarte importanta a societatii o constituie alocarea resurselor necesare producerii tuturor categoriilor de bunuri (publice, mixte si private).
Deciziile privind alocarea resurselor intre sectorul public si cel privat influenteaza decisiv, atat productia de bunuri publice cat si raportul dintre acestea si bunurile private.

In teoria finantelor publice, se apreciaza ca alocarea resurselor este optima atunci cand cerintele consumatorilor sunt satisfacute la un nivel maxim, prin intermediul sectorului privat si a celui public. La un moment dat, cetatenii unei tari pot manifesta, in functie de distributia averii si veniturilor, anumite preferinte fata de procurarea bunurilor publice si a celor private, iar comportamentul acestora este pus in evidenta de curbele de indiferenta.

O curba de indiferenta include, la un moment dat, punctele in care preferintele fata de sectorul public si cel privat sunt egale, respectiv indiferente. Curbele de indiferenta evidentiaza toate combinatiile unor cosuri de bunuri si servicii produse atat de sectorul public, cat si de cel privat, fata de care o persoana este indiferenta.
Grafic, curbele de indiferenta se reprezinta ca in figura 2

Figura 2 - Curbele sociale de indiferenta

Modificarea alocarilor dintre cele doua sectoare se evidentiaza prin miscarea unui punct de-a lungul curbei de indiferenta. Astfel, o diminuare considerabila a productiei sectorului public, evidentiata de miscarea unui punct pe curba U1 din A1 in A2, genereaza o crestere redusa a productiei sectorului privat de la X1 la X2. Deplasarea unui punct din B3 in B4 semnifica o crestere importanta a sectorului privat fata de o reducere mai mica a productiei sectorului public de la Q3 la Q4.

Preferintele consumatorilor nu se vor orienta niciodata catre o structura a productiei de bunuri publice si private care sa corespunda unor puncte situate la extremele curbei de indiferenta, pentru ca acestea ar reprezenta preponderenta unuia dintre cele doua sectoare.
Gradul de bunastare sociala, se diminueaza daca societatea consuma fie prea multe bunuri private, fie prea multe bunuri publice.

Daca preferintele consumatorilor se regasesc in partea superioara a curbei trebuie sa se renunte la o mare cantitate de bunuri publice pentru a asigura o crestere minima in sectorul privat. Cantitatea de bunuri publice la care trebuie sa se renunte pentru a obtine o cantitate determinata de bunuri private, fara a se lua in considerare daca sunt sau nu avantajati consumatorii, reprezinta rata marginala de substitutie sau profitul marginal al bunului.

In teoria financiara este explicata notiunea de restrictie sau constrangere bugetara, care deriva din caracterul limitat al resurselor.
La un nivel dat al resurselor se pune problema alocarii acestora pentru productia celor doua sectoare. Dreapta restrictiei bugetare se reprezinta grafic ca in figura 3.

Figura 3 - Dreapta restrictiei bugetare

Dreapta restrictiei bugetare evidentiaza efectele alocarii resurselor asupra ponderii bunurilor publice si private in productia nationala. Punctul A1 corespunde alocarii integrale a resurselor pentru producerea bunurilor publice. In acest punct bunuri private nu se produc. In punctul A2 situatia este inversa, adica se produc in exclusivitate bunuri private.

Restrictia bugetara este linia dreapta care uneste punctele A1 si A2. Toate celelalte puncte (A4*, A7*, A8*) situate dincolo de A1A2 nu pot fi atinse cu ajutorul resurselor disponibile existente la un moment dat.
Sa presupunem ca punctul A3 reprezinta alocarea resurselor care satisface preferintele consumatorilor la un moment dat, si prin urmare il consideram punctul optim al alocarii intersectoriale a resurselor. In acest caz, punctele A5 si A6 sunt puncte ale alocarii sub optimale, iar productia de bunuri private si publice corespunzatoare acestora nu asigura indiferenta in consum a populatiei.

2. Structura resurselor financiare publice

In toate tarile se manifesta o cerere sporita de resurse financiare generata de cresterea nevoilor sociale intr-un ritm mai rapid decat cel al evolutiei produsului intern brut.

Insa satisfacerea cererii de resurse financiare publice este influentata de un ansamblu de factori, cum sunt:
- factori economici, care imprima o anumita evolutie produsului intern brut, ceea ce poate determina cresterea veniturilor impozabile;
- factori sociali, care presupun redistribuirea resurselor in scopul asigurarii nevoilor de educatie, sanatate, protectie si asigurari sociale etc.;
- factori demografici, care pot influenta, in anumite conditii, atat numarul populatiei active, cat si cresterea numarului contribuabililor;
- factori monetari (masa monetara, creditul, dobanda), care isi transmit influenta prin pret, respectiv cresterea preturilor accentueaza fenomenele inflationiste, care la randul lor genereaza sporirea resurselor din impozite si taxe;
- factori politici si militari, care prin masurile de politica economica, sociala si financiara pe care le implica, pot avea ca efect cresterea productiei si a veniturilor, a contributiilor pentru asigurarile sociale, a fiscalitatii, presiuni asupra bugetului general consolidat, influentand, in acelasi timp, nivelul resurselor financiare publice;
- factori de natura financiara, care sintetizeaza influenta factorilor prezentati anterior, prin dimensiunea cheltuielilor publice.

Structura resurselor financiare publice difera de la o tara la alta, iar in evolutia istorica a acestora s-au inregistrat numeroase modificari.
In continuare vom prezenta aceasta structura pe baza urmatoarelor criterii:
1. din punct de vedere al continutului economic;
2. din punct de vedere al structurii organizatorice a statelor;
3. prin prisma bugetului general consolidat;
4. in functie de ritmicitatea incasarilor la buget;
5. in functie de provenienta.

Resursele financiare publice, din punct de vedere al continutului lor economic, se concretizeaza in:
1. prelevarile cu caracter obligatoriu (impozite, taxe, contributii);
2. resursele de trezorerie;
3. resursele provenind din imprumuturi publice;
4. resursele provenind din emisiune monetara fara acoperire.

1) Prelevarile cu caracter obligatoriu se prezinta sub forma veniturilor fiscale si nefiscale. Veniturile fiscale se instituie de catre stat, in virtutea suveranitatii sale financiare, in calitatea sa de subiect de drept public.

Veniturile cu caracter fiscal reprezinta prelevari legale din veniturile create de unitatile economice si populatie, inclusiv in legatura cu detinerea de catre acestia a unor averi sau proprietati impozabile si se concretizeaza in:
- impozite, taxe si contributii directe, in cazul carora suportatorul real este considerat a fi insusi subiectul lor;
- impozite si taxe indirecte, in cazul carora suportatorul real nu coincide cu subiectul platitor, datorita fenomenului financiar de repercursiune.

Veniturile nefiscale sunt acele venituri care revin statului:
- in calitatea sa de proprietar de capitaluri avansate in procesul reproductiei economice (de pilda, dividendele);
- de la regiile publice sau societatile nationale autonome (apar sub forma intregului profit net al acestora sau a varsamintelor unei fractiuni din profitul net ramas dupa alimentarea fondurilor proprii);
- de la institutiile publice (apar sub forma taxelor de metrologie, pentru eliberarea autorizatiilor de transport cu autovehicule in traficul international de marfuri, pentru analizele efectuate de laboratoarele organizate in sistemul protectiei consumatorilor si de altele asemanatoare, taxele consulare, taxe si alte venituri din protectia mediului s.a., a veniturilor incasate de diverse unitati sau pentru diverse activitati, care se varsa la buget, cum sunt veniturile unitatilor publice veterinare, ale unitatilor de reproductie si selectie a animalelor, din chiriile aferente imobilelor proprietate de stat si administrate de institutii publice, sumele incasate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare s.a., din varsamintele efectuate din veniturile unor institutii publice si ale unor activitati autofinantate);
- din diverse alte surse (sunt denumite venituri nefiscale diverse) cum sunt de pilda cele provenite din:
- amenzile si penalitatile aplicate;
- valorificarea bunurilor confiscate;
- concesiunile realizate de institutiile publice;
- expertizele in domeniul navigatiei etc.

2. Resursele de trezorerie intervin pentru acoperirea temporara a deficientelor curente ale bugetului national public. Ele prezinta urmatoarele caracteristici principale:
- sunt imprumuturi pe termen scurt, contractate pe piata de capital, prin emisiunea si plasarea unor titluri de stat sub forma bunurilor de tezaur, a certificatelor de depozit;
- au caracter temporar si rambursabil;
- presupun un cost determinat de dobanda aferenta titlurilor de stat, precum si de cheltuielile ocazionate de punerea si retragerea din circulatie a titlurilor respective.

3. Resursele financiare provenind din imprumuturi publice se gestioneaza, de asemenea, prin sistemul trezoreriei publice, si constituie un mijloc frecvent de procurare a resurselor financiare si de acoperire a deficitului bugetar.

4. Emisiunea monetara fara acoperire, desi constituie o modalitate de finantare a deficitului bugetar, produce si efecte negative, pe plan economic si social, generate de inflatii. Un alt criteriu de grupare a resurselor publice il constituie structura organizatorica a statelor si distingem:

1. in statele de tip unitar:
- resurse publice ale bugetului central;
- resurse publice ale bugetelor locale;
- resurse mobilizate pe linia asigurarilor sociale, reprezentate in bugetul central consolidat.

2. in statele de tip federal:
- resurse publice ale bugetului federal;
- resurse publice ale bugetelor statelor, regiunilor sau provinciilor membre ale federatiei;
- resurse publice ale bugetelor locale.

Referat Introducere in Administratie Publica

Max Weber a fost fondatorul administratiei moderne care s-a dezvoltat mai intai in Europa Occidentala. Dezvoltarea functionarilor de cariera si a structurii administratiei a fost posibila datorita existentei unei autoritati centrale suficient de puternica. Monarhii aveau nevoie de acesti functionari pentru a-si administra domeniul, iar prin intermediul autoritatii inlocuiesc astfel puterea nobililor locali. Astfel de evolutii au avut loc cu precadere in monarhiile absolutiste din Europa Occidentala, monarhii ce erau caracterizate de dezvoltare continua, de structuri militare si administrative centrale, dezvoltare care pana la urma a insemnat o acumulare de putere la nivel central. Aceasta acumulare de putere s-a produs in detrimentul vechilor centre de putere din Evul Mediu.

In Franta o administratie centrala efectiva a fost introdusa la inceputul secolului al XVII-lea de catre cardinalii Richelieu si Mazarin. Acestia au introdus o serie de reprezentanti permanenti numiti intendenti si care pe masura cresterii prerogativelor cu care au fost inzestrati au devenit adevarati administratori. Astfel la mijlocul secolului al XVII-lea acesti administratori vizau, supuneau si colectau taxele, organele politiei locale, pastrarea ordinii si conducerea sistemului judiciar.

Fronda=revolta nobililor

Ludovic al XIV-lea si ministrul sau Colberte au intuit faptul ca acesti administratori pot sa acumuleze o putere care sa-I faca greu controlabili si a incercat sa le limiteze contributiile. Colberte a introdus o cerinta de rapoarte privind activitatea lor ducand astfel la crearea unei intregi retele de functionari subordonati la aparitia unor birouri administrative teritoriale si la nivel central.

Ludovic al XIV-lea a creat o serie de ministere pe care le-a conectat la reteaua administrativa teritoriala. Procesul de centralizare a statului nu a reusit sa elimine toate vechile centre de putere feudale. Mai mult, monarhia din nevoia continua de bani a trecut la vanzarea unor functii si privilegii. Au fost create o serie de categorii favorizate care in timp au acumulat putere si influenta.

Sistemul administrativ a scapat de sub control in timpul lui Ludovic al XV-lea si al XVI-lea. Doar o data cu revolutia franceza s-a schimbat perceptia generala privind administratia. Guvernele revolutionare franceze au incercat sa descentralizeze administratia prin instituirea guvernamintelor locale.

Dupa preluarea puterii, Napoleon a restructurat din temelii sistemul administrativ fractionalizandu-le. Departamentele create de regimul revolutionar le-a pus sub administrarea unor prefecti care se aflau sub un strict control centralizat la care detineau si o considerabila putere. Sistemul a functionat atat de bine incat dupa restauratie monarhia l-a pastrat.

Prusia intre secolele XVII-XVIII:

Trei conducatori foarte importanti : marele elector Frederick Wilhem I si Frederick al II-lea cel Mare a organizat un aparat administrativ remarcabil. La mijlocul secolului al XVII-lea marele electoe a unit toate provinciile prusace intr-un stat centralizat. In 1722 Frederick Wilhem I a creat un organism administrativ specializat care era numit Directoratul General si o serie de comisii provinciale pe diferitele domenii administrative. Frederick al II-lea a creat o serie de reforme menite sa imbunatateasca activitatea administratiei prusace.

A instituit un sistem de recrutare a functionarilor foarte apropiat de ceea ce numim astazi MERIT SYSTEM (selectarea functionarilor dupa competenta). El a mai creat o retea nationala de pregatire a acestor functionari. Ulterior a incercat sa centralizeze sistemul de recrutare al functionarilor. Un alt domeniu in care a adus modificari a fost cel al organizarii. Cea mai importanta schimbare care s-a produs a avut loc in raportul dintre rege si administratia sa.

Administratia profesionista poate acumula datorita expertizei pe care o detine o putere foarte mare. Prin urmare, aparitia administratiei profesioniste a avut in sine ca efect diminuarea puterii monarhului. Codul Legal General emis in 1794: prin el monarhul trebuia sa respecte legile statului, puterea sa fiind substantial diminuata. Functionarii regelui s-au transformat in functionari ai statului, functiile lor fiindastfel garantate.

Evolutia sistemului englez a avut un caracter traditionalist. In S.U.A. administratia americana a fost dominata pe parcursul secolului al XIX-lea de conceptiile lui James Madison si Andrew Jackson. J.Madison a fost adeptul unei totae descentralizari a administratiei si a unei minime implicari a statului in procesul administrativ. Alta caracteristica a serviciilor publice americane pe parcursul secolului al XIX-lea a fost lipsa de profesionalism si de stabilitate in functie. Razboiul de secesiune a insemnat inceputul schimbarii societatii americane.

Efortul de razboi a avut ca si rezultat intarirea aparatului administrativ. Orasele s-au dezvoltat foarte mult ca urmare a industrializarii, raportul numeric intre populatia rurala si populatia urbana modificandu-se foarte mult. Administratia americana nu mai corespundea noilor realitati sociale, prin urmare opiniile care sustineau necesitatea crearii unei administratii profesioniste, neutre din punct de vedere politic si impartiala fata de cetatean s-au impus in societatea americana.

In literatura americana de specialitate punctul de cotitura l-a creat Woodrow Wilson. Reforma administratiei americane s-a realizat prin legea numita Pendleton Act care a fost adoptata in anul 1889. Reforma administratiei a insemnat trecerea de la SPOIL SYSTEM la MERIT SYSTEM. Ulterior s-a incercat implementarea acestui sistem si la nivel local si la nivel statal prin oferirea de granturi conditionate de implementare a acestui sistem. Conceptul de functionar public s-a impus la inceputul secolului al XIX-lea.

II. STIINTA ADMINISTRATIEI

Evolutia sistemelor administrative a fost conditionata de doua perspective majore:
1) –care vizualizeaza administratia in postura de instrument de actiune a statului si aici vorbim de evolutiile din Europa continentala, evolutii care trebuie intelese in contextul eforturilor de formare a statului natiune (Franta, Prusia);
2) –care vizualizeaza administratia din punctul de vedere al organizarii ei pe criterii de eficienta si eficacitate. Aici vorbim despre curentul american care trebuie inteles in contextul dezvoltarii societatii industriale si a unei traditii administrative mai putin stricte.

Rolul administratiei publice trebuie inteles pe baza unor abordari distincte: juridica, politica, manageriala si o abordare sociologica.

1. Abordarea juridica accentueaza rolul administratiei in aplicarea si impunerea legii si in promovarea functiilor juridice. Pe plan intern, dreptul organizeaza viata administrativa dand coerenta si unitate structurilor administrative. Dreptul consolideaza structurile administrative prin definirea unor reguli comune, prin stabilirea functiilor, prin repartizarea competentelor si prin stabilirea ierarhiilor.

2. Abordarea politica pune in aplicare prevederile politice.

III. MODELUL BIROCRATIC DIN ADMINISTRATIA PUBLICA

Birocratia = mod de organizare destinat administrarii pe scara larga a unor resurse prin intermediul unor persoane specializate, de regula plasate intr-o structura ierarhica si dispunand de atributii, responsabilitati si proceduri strict definite.

Max Weber =parintele sciologiei
In dezvoltarea modelului democratic, reprezinta un punct esential in dezvoltarea sistemelor administrative moderne.

Referat Morala si etica in afaceri

Coruptia sociala, politica si economico-financiara. Bertram Spector (Management Systems International) a prezentat in luna Ianuarie a acestui an rezultatele unei cercetari efectuate anul trecut de United States Information Service Romania, pentru a afla perceptia subiectilor despre gradul de coruptie existent in diverse institutii. Rezultatele acestei cercetari arata ca, potrivit perceptiei celor chestionati, nivelul cel mai mare de coruptie il inregistreaza Parlamentul si Executivul, urmat de mediul de afaceri, Agentia de Privatizare, administratia locala, Politie, spitale, etc. in cadrul aceleiasi cercetari se arata ca peste 60 la suta dintre subiecti considera ca cea mai mare parte dintre functionari accepta mita. Dealtfel este recunoscut chiar si de parlamentari faptul ca "situatia grea economica, financiara si sociala este generata de legatura foarte stransa dintre politica si coruptie (privita ca opusul moralei)" ( Paula Ivanescu, deputat PD-L de Prahova).

O cercetare facuta de Banca Mondiala arata faptul ca 51 % dintre firmele romanesti ofera mita pentru a-si inlesni afacerile, acesta fiind un procent foarte ridicat in comparatie cu firmele din celelalte state central si est-europene unde acest procent se situeaza la nivelul de 20 %, in aceste conditii aproape 4% din venitul anual al firmelor reprezinta bani destinati oferirii de mita.

Transparency International, o organizatie internationala a carui obiectiv il reprezinta lupta impotriva coruptiei, efectueaza anual un amplu studiu de evidentiere a acestui fenomen in 99 de tari, pozitioneaza Romania, in 1998 pe locul 61, cu "nota" 3,0, iar in 1999 pe locul 67 in ceea ce priveste lipsa coruptiei cu "nota" 3,3 , pe baza unui complex de 6 sondaje independente.

in ceea ce priveste societatea romaneasca se poate observa ca ea este condusa mai mult de interese individualiste -sau cel mult interese ale unul grup restrans-, decat de principii care sa serveasca interesului national. Iar saracia, subdezvoltarea economica, violenta nu ar putea fi inlaturate decat prin cresterea gradului de cultura, educatie si desavarsire morala. intrucat starea sociala a unei societati se determina prin starea ei economica, intelectuala si morala -asa cu aprecia si Spiru Haret, in lucrarea sa "Mecanica Sociala"-.

Ori din punctul de vedere al Indicatorului Dezvoltarii Umane, elaborat de Natiunile Unite in cadrul Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, situeaza Romania (in anul 1995) pe locul 74, din 174 de tari cuprinse in acest program, cu IDU egal cu 0,767. Unde IDU reprezinta un complex de indicatori referitori la speranta de viata, gradul de cuprindere in invatamant si PIB.

Astazi, se poate observa ca, aprecierile facute de Spiru Haret cu mult timp in urma, referitoare la politica sunt inca de foarte mare actualitate: "Ceea ce se cheama politica, nu este de multe ori decat o textura de expediente, de meschine subtilitati, de mici intrigi, de josnicii marunte -care, de altfel nu sunt intodeauna atat de marunt-, in loc sa fie ceea ce ar trebui sa fie, o stiinta foarte dificila, cladita spre baze sigure si solide".

1.2. Efectele prezentei coruptiei

intr-un alt studiu realizat de Banca Mondiala asupra managerilor, acestia au declarat ca principalul obstacol in realizarea afacerilor il constituie coruptia, evidentiata de catre subiecti in procent de 18%, in tarile dezvoltate, in tarile in curs de dezvoltare in proportie de 54% -din care face parte si Romania-, iar in tarile din cadrul CSI in proportie de 84%. Din aceasta cauza multe companii straine, importante surse de finantare, si-au retras activitatea.

"Romania este in afara zonei de interes al investitorilor", este titlul unui articol publicat in cotidianul Curierul National, dar care reflecta practic o realitate, cauzata de un climat instabil din punct de vedere juridic si financiar, dar si ca efect al prezentei pe scara larga a birocratiei si coruptiei in tara noastra.

Primul ministru, Mugur Isarescu recunostea in cadrul unei intalniri cu presedintii Camerelor de Comert din 36 de judete, ca: "Datorita actualei situatii economice a aparut o fractura periculoasa. Omul de afaceri constata ca, in conditiile unui climat macroeconomic instabil, pierde bani.[...] Recastigarea credibilitatii pentru atragerea investitiilor straine si a investitorilor nu se poate realiza fara eradicarea birocratiei haine si duplicitare si a legislatiei incalcite".

1.3. Cauzele coruptiei

Cauza principala a coruptiei o reprezinta lipsa unui sistem de valori bine determinat si indoctrinarea societatii romanesti, timp de aproape 50 de ani, in mod barbar, cu ateismului materialist. Odata cu prabusirea sistemului social comunist, neexistand o limitare morala si etica, alta decat cea comunista, nu a mai existat nimic care sa impiedice oamenii aflati in posesia parghiilor politice, economice, juridice si sociale sa le foloseasca in interesul personal sau al cercului de prieteni apropiati. Acest lucru fiind posibil si datorita faptului ca morala nu poate fi impusa prin lege, pentru ca un om care nu accepta morala si etica nu va accepta nici legile care ar impune-o, si le-ar eluda oricum .

Profesorul Universitar Dimitrie Gusti apreciaza in lucrarea sa "Idealul etic si personalitatea" ca: "Multi dintre noi, nu au virtutea necesara din punct de vedere moral, de-a astepta in mod onest si demn, ceea ce li se cuvine, potrivit pregatirii si muncii lor. Dispozitiile legale sau sociale, care de fapt au rolul sa dirijeze organic mersul lucrurilor, li se par piedici sau forme inutile. [...] in viata profesionala, multi oameni se lasa amagiti de compromisuri usoare, pentru a-si cuceri, cu un ceas mai devreme, treptele ierarhice ce pot sa le satisfaca orgoliul. in negot, multi vor sa se imbogateasca in primul an, in loc de a se preocupa, mai intai, de perfectionarea intreprinderi si de aducerea ei in situatia de a implini cu cat mai mult folos un serviciu social. [...] in exercitarea profesiunilor libere, multi abdica de la linia doctrinara a profesiei lor, pentru a nazui numai la posibilitatile ei lucrative; astfel, medicul isi sacrifica vocatia stiintifica (si deontologica profesionala) pentru a da toata ziua consultatii platite, avocatul se departeaza de sensurile etico-filosofice ale stiintei juridice, pentru a pleda, indiferent de convingerile lui, in procesele pentru care este platit mai mult. in toate aceste atitudini, se procedeaza printr-o deformare a simtului etic. Manifestarile de acest soi nu mai rasar din dintr-o libertate interioara autonoma, ci sunt adevarate soiuri de sclavie: fata de orgoliul personal, fata de vanitatea lor sociala, fata de bani, fata de prejudecatile societatii, etc.

Prin fiecare dintre aceste manifestari, se ocoleste drumul spre formarea adevaratei personalitati si se falsifica sensul evolutiei catre progresul moral. Subjugandu-ne lor, ordinea intima a creatiei este franta. Oamenii devin infeudati unor moravuri lipsite de tinuta morala, care inchid putinta spiritului critic si a autonomiei lor interioare."

1.4. Solutii pentru eradicarea coruptiei

In viata societatii se manifesta o stransa interdependenta intre subsistemele ce o alcatuiesc – politic, economic, social, moral. Ca urmare, in procesul de tranzitie pe care il parcurgem, criza din economia romaneasca se intrepatrunde cu o puternica criza morala.

De aceea, solutia iesirii din criza economica si politica a societatii romanesti o reprezinta: intoarcerea la valorile morale sanatoase si promovarea lor in toate mediile sociale si prin toate mijloacele disponibile. in Romania prima reforma ce trebuia sa fi fost facuta este, nu reforma politica si economica, ci reforma morala prin promovarea unui sistem de valori sanatos cu un standard moral si etic inalt. Iar, in prezent, strategia promovata de fortele politice pentru depasirea crizei economice ar trebui sa tina seama de aceasta interdependenta intre morala si mediul economic.

In SUA importanta eticii pentru manageri a fost reflectata atunci cand "Management Accounting", jurnalul ce apartine de Institute of Management Accountants, a scos un numar special despre etica, in iunie 1990. Doua concepte majore s-au desprins din acel numar:
-scolile de afaceri (universitatile) trebuie sa-i faca pe studentii sai constienti de dimensiunea etica a deciziilor cu care se vor confrunta in lumea afacerilor,
-firmele de afaceri trebuie sa admita ca stabilirea unor standarde de comportament etic pentru angajatii lor este importanta pentru succesul financiar.
Roger B. Smith, fost presedinte si director executiv la General Motors, a afirmat ca "practicarea eticii inseamna pur si simplu o afacere buna". [1]

2. MORALA SI ETICA

2.1. Ce este morala

"Dictionarul explicativ al limbii romane", prin editia sa din 1975 defineste morala ca fiind: "ansamblul normelor de convietuire, de comportare a oamenilor unii fata de altii si fata de colectivitate, si a caror incalcare nu este sanctionata de lege, ci de opinia publica". in Dictionarul limbii franceze "Petit Robert", prin editia sa din 1982 defineste morala ca fiind: "stiinta binelui si raului; teoria actiuni umane in calitatea ei de a fi supusa datoriei si au ca scop binele; ansamblul de reguli de conduita considerate de o maniera absoluta; ansamblu de reguli de conduita care decurg dintr-o anumita conceptie despre morala".

Thomas Maltus preciza in "Principles of Political Economy" (1820), ca "Economia politica are cu mai multe relatii cu morala si politica decat cu stiintele matematice". La baza moralei stau cateva principii: principiul demnitatii, principiul responsabilitatii, principiul libertatii, principiul solidaritatii, principiul dreptatii si principiul caritatii.

2.2. Ce este etica

"Dictionarul explicativ al limbii romane", prin editia sa din 1975 defineste etica ca fiind: "stiinta care se ocupa cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorica, cu continutul lor de clasa si cu rolul lor in viata sociala; totalitatea normelor de conduita morala corespunzatoare unei anumite clase sau societati"

O intelegere a eticii este critica pentru noi ca indivizi, pentru ca o etica sanatoasa reprezinta insasi esenta unei societati civilizate. Etica este fundatia pe care sunt cladite toate relatiile noastre. Ea inseamna ansamblul nostru de a ne relationa fata de patroni, fata de angajati, de colegi, de clienti, de subordonati, de furnizori, fata de comunitatea in care ne aflam si unii fato de altii. Etica nu se refera la legaturile pe care le avem cu alte persoane - toti avem legaturi unii fata de altii - ci la calitatea acestor legaturi.

Studierea eticii ca disciplina practica -numita si "etica aplicata"-, ca ultim curent in abordarea acestei stiinte, a avut o contributie foarte importanta atat in domeniul dreptului cat si al medicinii in care etica legala -sau jurisprudenta- si etica medicala sunt subiecte bine stabilite. Aceasta abordare a dreptului si medicinii au avut o importanta contributie la dezvoltarea Business Administration ca disciplina de studiu, in special in SUA.

De exemplu Universitatea Harvard, la lansarea Facultatii de Business a adoptat modelele pedagogice dezvoltate de facultatile sale de drept si medicina, in care abordarea etica a disciplinei are un rol important. Aceasta s-a datorat si faptului ca unii profesori si oameni de afaceri au considerat necesar impunerea in practica afacerilor a valorilor acceptate de catre comunitatea mai larga. Baza legala a acestei conceptii de incorporare a eticii in afaceri se presupune ca este continuta intr-o decizie a Curtii Supreme de Justitie a SUA, in 1906, care spune ca: "Corporatia (firma) este creatia statului, si ca are menirea sa existe pentru biele comunitatii".

2.3. Exemple si efecte ale aplicarii principiilor morale si etice

Din 1977, General Motors are o politica de integritate a personalului, in care regula de baza este aceea ca un angajat al sau "nu ar trebui sa faca un lucru de care sa se rusineze inaintea familiei lor sau sa se teama ca l-ar putea citi pe prima pagina a ziarului local". General Motors nu este singura firma care promoveaza comportamentul etic. Aproape 1/2 din companiile mari din SUA au un "Cod comun de comportament". Aceste coduri vin in sprijinul angajatilor care simt presiuni in directia unor decizii pe care le considera neetice. De asemenea, aceste coduri realizeaza un antrenament in tipurile de comportament care se asteapta de la angajati.[1]. Un model a unui cod de etica profesionala poate fi urmarit in capitolul 3.1. al acestei lucrari.

Referat Notiunea de executiv si administratie publica in principalele sisteme contemporane

Doctrina occidentala utilizeaza expresia de "executiv" pentru a evoca generic pe cei doi sefi ai "puterii executive", pe ministri si alti demnitari, rolul constitutional al acestor autoritati publice neputand fi redus la clasica functie a executivului, adica numai la aplicarea legilor, intrucat activitatea administratiei publice este o specie a activitatii publice. O departajare a atributiilor preponderent politice de cele preponderent administrative este imposibila fara un tablou constitutional al acestora, astfel ca atat seful statului, cat si guvernul, in calitate de "sefi" ai structurilor administratiei publice realizeaza legatura dintre politic si activitatea concreta de aplicare a legii, fie prin stabilirea unor norme subsecvente, fie prin prestarea serviciilor publice, in limitele legii.

In functie de regimul politic al unui stat, dar si de forma de guvernamant, dispozitiile constitutionale consacra diferite principii pe baza carora sunt delimitate notiunile de putere executiva si administratie publica de notiunile de autoritate publica si serviciu public.

Doctrina administrativa cu caracter juridic identifica doua mari tipuri sau sisteme de drept aplicabil administratiei: tipul anglo-saxon si tipul francez , sisteme ce prezinta particularitati specifice nationale,ca urmare a mutatiilor suferite dupa al doilea raboi mondial.

Sistemul de drept anglo-saxon se individualizeaza fata de cel francez prin doua trasaturi: normele care-l alcatuiesc sunt norme ale dreptului comun (common law), iar litigiile administrative sunt solutionate de catre instantele judiciare de drept comun si nu de catre instante speciale de contencios administrativ.

Aceste trasaturi s-au evidentiat atat in Anglia, cat si in S.U.A.,insa doar pana in a doua jumatate a sec.al XIX-lea, cand reformele administrative locale din ambele tari au marcat instituirea unor norme juridice speciale, derogatorii de la dreptul comun - normele de drept administrativ.

Trasatura caracteristica a sistemului constitutional britanic este absenta unei constitutii in sens formal si nu in sens material, intrucat la ansamblul coerent de cutume se adauga texte juridice adoptate de parlament, de o importanta deosebita pentru dezvolatarea institutiilor politice din aceasta tara, ca si pentru raporturile dintre guvernanti si guvernati, cum sunt: "Magna Charta Libertatum"(1215), "Petition of Rights"(1628), "Habeas Corpus Act"(1679), "Bill of Rights"(1689), "Act of Settlement"(1701), "Reform Act"(1832), "Parliament Act"(1911), "Statutory Instruments Act"(1946), "Parliament Act"(1959) s.a. Alaturi de aceste acte se aplica si un mare numar de traditii si cutume constitutionale cu un rol functional bine stabilit, de a caror existenta si obligativitate este constienta intreaga natiune engleza, aceste simboluri constitutionale traditionale fiind respectate cu rigurozitate, fara a se simti nevoia unei codificari.

In acest esns, Prof. C. Dissescu aprecia la inceputul secolului, ca amintirea si uzul zilnic al drepturilor si libertatilor individuale consfintite de cutuma britanica sunt sapate adanc in viata poporului, atat de adanc incat nici o constitutie din lume nu a fost atat de putin nesocotita cum a fost Constitutia engleza.

In Anglia, procesul de formare a institutiilor de guvernare, in special a Monarhiei si Parlamentului a parcurs etape distincte. Mai intai, s-a format Coroana ca simbol al autoritatii publice. Parlamentul a aparut mai tarziu, ca reactie a burgheziei impotriva absolutismului regalitatii, manifestat deseori in forme violente. Parlamentul britanic, una dintre institutiile cele mai vechi ale edificiului constitutional este compus din Regina, Camera Lorzilor si Camera Comunelor.

Originea Camerei Lorzilor, ca organism nobiliar, avand prerogativa de a-l consilia pe Rege, trebuie cautata inainte de cucerirea normanda din 1066. Initial, Camera Lorzilor a detinut o evidenta superioritate fata de Camera Comunelor datorita pozitiei privilegiate in raporturile cu Coroana, puterea politica a Camerei Lorzilor provenind din compozitia sa sociala: marea aristocratie engleza si inaltii prelati ai Regatului, legati prin interese comune de institutia regalitatii.

Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, Camera Lorzilor a reprezentat centrul real al puterii politice, dupa care rolul sau politic s-a diminuat, devenind simbolic, astfel ca , in prezent, puterea politica a parlamentului britanic este concentrata in sanul Camerei Comunelor, fiind exercitata de aceasta, in stransa legatura cu programul politic si interesele partidului de guvernamant.

Din punct de vedere al organizarii puterilor si al raporturilor dintre ele, vechile cutume constitutionale au fost inlocuite cu altele. Astfel, daca recrutarea prim-ministrilor se facea, conform vechilor cutume, din randul Camerei Lorzilor, iar ministrii raspundeau in fata acesteia, astazi raspunderea ministilor se angajeaza numai in fata Camerei Comunelor, iar premierii sunt recrutatidintre deputati.

Camera Lorzilor este condusa de Lordul Cancelar, membru al guvernului si presedinte al Curtii Supreme de Apel. Camera Lorzilor poate numi comisii speciale cu caracter temporar (selct committees) insarcinate cu solutionarea unor probleme concrete ale activitatii Camerei. De asemenea, Camera Lorzilor serveste monarhul sa-si faca cunoscuta pozitia fata de programul Guvernului prin mesajul Tronului. Camera Lorzilor, simbol al dezvoltarii constitutionale a Marii Britanii si factor decisiv al intaririi increderii natiunii engleze in institutiile sale politice,ramane o constanta a vietii politice, fiind pastrata nu numai in sistemul de guvernare, ca o institutie politica adanc inradacinata, ci si in constiinta publica.

Camera Comunelor este organismul care concentreaza intreaga putere legislativa a parlamentului.Membrii Camerei Comunelor sunt desemnati prin alegeri generale, prin vot universal.
Camera Comunelor este prezidata de "Speaker", el insusi parlamentar ales in aceasta functie de catre membrii Camerei. El are sarcina de a conduce dezbaterile din Camera si de a veghea la respectarea regulilor de procedura parlamentara ale Camerei.

In Camera se formeaza doua grupuri parlamentare, fiecare cuprinzand deputati apartinand unuia dintre cele doua partide principale. Fiecare grup parlamentar este condus de un lider. Partidele politice britanice sunt constituite pe principii stricte de disciplina, astfel ca deputatii sprijina activ programul politic al partidului care i-a propus la candidatura. In cadrul Camerei Comunelor, opozitiei i se asigura toate conditiile pentru a critica programul guvernamental, primul-ministru ca si pe ceilalti membri ai Cabinetului. Majoritatea parlamentara este o sustinatoare a cererilor Guvernului adresate Camerei.

Dreptul de dizolvare al Camerei il detine Monarhul dar de fapt, primul-ministru este cel ce solicita acestuia dizolvarea, iar Regele se conformeaza. Camera are atat o functie legislativa, cat si functii nelegislative, cum este controlul exercitat asupra Guvernului. Cat priveste functia legislativa a Camerei Comunelor, aceasta este dirijata din umbra de catre guvern, care utilizeaza parghiile parlamentare si normele stricte ale disciplinei de partid. Exista si situatii cand Parlamentul abiliteaza expres Guvernul sa adopte norme cu putere de lege, insa Parlamentul isi rezerva dreptul de a controla activitatea normativa a Guvernului, atat prin comisiile sale, cat si prin crearea cadrului legislativ in care orice persoana, fizica sau morala, se poate plange daca prin actele Guvernului i s-au produs in mod nejustificat pagube.

Ca functii nelegislative ale Camerei se poate retine responsabilitatea ministrilor in fata Parlamentuluidar si puterea bugetara a acestuia, cu toate ca in sistemul constitutional britanic activitatea bugetara poate fi redusa schematic la urmatoarea formula:Guvernul solicita fonduri, Camera Comunelor le acorda, iar Camera Lorzilor aproba aceasta atribuire.

Desi sistemul constitutional britanic se bazeaza pe principiul separatiei celor trei puteri: legislativa, executiva si puterea judecatoreasca, intre acestea exista mecanisme constitutionale de interferenta, de colaborare si cooperare in procesul de guvernare.
De pilda, parlamentul numeste primul-ministru si pe ministrii,guvernul exercita initiativa legislativa, comisiile parlamentare verifica activitatea guvernului, deputatii interpeleaza ministrii etc. O expresie a acestei colaborari intre puteri este si responsabilitatea ministeriala care consta in prerogativa parlamentului de a cere membrilor guvernului sa raporteze in fata acestuia in legatura cu modul in care isi indeplinesc atributiile.

Monarhul Angliei este un simbol al traditiei, doar aparent implicat in viata politica, statutul sau corespunzand maximei:"Regele domneste, dar nu guverneaza". El este considerat iresponsabil din punct de vedere politic si se bucura de o adevarata imunitate in materie penala si civila. Asa- numitul rol politic al monarhului este pur formal, intrucat acesta se conformeaza, fie dorintei guvernului, fie unor cutume in favoarea acestuia.

Astfel,Monarhul are urmatoarele atributii:
- desemnarea primului-ministru (in mod obligatoriu liderul partidului invingator in alegeri);
- sanctionarea legilor (cutuma ii recunoaste dreptul de veto, dar acest drept nu a mai fost utilizat da al inceputul sec.al XVIII-lea);
- prezinta "mesajul Tronului" la deschiderea fiecarei sesiuni parlamentare, de fapt, o pledoarie in favoarea programului guvernamental al partidului aflat la putere;
- inmanarea ordinelor si distinctiilor;
- dizolvarea Camerei Comunelor (initiativa apartine primului-ministru, Regina conformandu-se cererii acestuia);
- declararea starii de razboi si incheierea pacii;
- incheierea tratatelor;
- recunoasterea altor state si guverne.

Regele pastreaza rolul necontestat de sef al Bisericii anglicane, fiind de asemenea, sef al Commonwealth-ului britanic. Teza dupa care, in tarile anglo-saxone nu exista un drept administrativ, in sensul dreptului administrativ francez, este sustinuta si de autori nord-americani. Spiritul practic al americanilor a condus la indepartarea de regulile ancestrale britanice, formandu-se un drept administrativ nu numai pentru administratia activa, dar si pentru administratia contencioasa, in ultima instanta, litigiile dintre doua autoritati administrative sau dintre autoritatile administrative si persoanele private fiind solutionate dupa regulile dreptului comun.

In prezent continutul federalismului american poate fi caracterizat prin urmatoarele trasaturi:
- autonomia constitutionala a fiecarui stat;
- larga manifestare a initiativei populare;
- descentalizarea administrativa.

Caracterul federal al statului american rezulta chiar din cuprinsul Constitutiei si se exprima in cele doua principii generale ale organizarii federative:principiul participarii si principiul autonomiei. Principiul participarii, cuprins in primul articol al Constitutiei, paragraful 3, prevede ca fiecare stat al Uniunii este reprezentat in Senat de catre doi senatori.

Principiul autonomiei, consacrat in amendamentul X adoptat in 1791, prevede ca "puterile care nu sunt delegate Statelor Unite de catre Constitutie si nici nu sunt interzise de aceasta statelor, sunt rezervate statelor respective sau poporului". Beneficiind de autonomie, statele federale au putut avea propria Constitutie, precum si reglementari de interes local aplicabile circuitului civil, in domeniul bugetar , administativ, fiscal, judecatoresc etc.Principiul autonomiei este garantat, orice lege care ar incalca autonomia unui stat putand fi atacata in fata instantelor judecatoresti pentru neconstitutionalitate.

Congresul S.U.A., forul legislativ federal, este format din doua camere legislative: Senatul si Camera Reprezentantilor si are, in principal, doua functii:
- adoptarea legilor federale;
- controlul asupra activitatii Executivului.

Cat priveste functia de supraveghere a Administratiei, Congresul este interesat direct sa aiba o reprezentare exacta a modului in care legile pe care le voteaza sunt puse in aplicare de Administratie si respectate, inclusiv de aceasta.Aceasta functie a Congresului este asigurata in principal de comitetele permanenete ale celor doua camere, care exercita un control de specialitate asupra unor departamente sau servicii ale Administratiei.

Notiunea centrala a dreptului administrativ american este aceea de "agency", prin care se desemneaza un organ administrativ in general , organ ce poate fi denumit comisie, departament, autoritate, birou, functionar, administrator, organ sau chiar agentie.

Referat Notiunea de administratie publica

1.Sfera de cuprindere a notunii de administratie publica
Activitatea executiva (constand in organizarea executarii si executarea in concret a actelor normative) este realizata de un sistem de organe ce porta denumirea de organe executive. Totalitatea acestor organe ce exercita atributii executive formeaza puterea executiva, alaturi de celelalte doua puteri organizate in stat : legiuitoare si judecatoreasca. Dupa criteriul competentei materiale, organele executive se clasifica in organe cu competenta generala si organe de specialitate, iar dupa din punctul de vedere al competentei teritoriale distingem intre organele centrale si locale.

2.Distinctia dintre administratia publica centrala si administratia publica locala.

Distinctia dintre Administratia publica centrala si cea locala are la baza utilizarea mai multor criterii cumulative. Ele au in vedere competenta teritoriala si materiala a organelor ce compun administratia publica si natura interesului pe care il promoveaza. Astfel, administratia publica centrala isi exercita competenta teritoriala la nivelul intregului teritoriu national, iar cea locala doar la nivelul unitatilor administrativ teritoriale in care au fost alese autoritatile respective.

Pe de alta parte, organele ce compun administratia publica centrala dispun fie de competenta materiala generala a€“ Guvernul, pe cand autoritatiile locale au o competenta materiala ce se circumscrie in jurul realizarii interesului local. Nu in primul rand, in timp ce administratia centrala promoveaza interesul general a€“ national , cea locala promoveaza interesul localitatii respective.

3. Autoritatiile administratiei publice locale, natura lor juridica
si actele pe care le emit sau le adopta.

Autoritatile administratiei publice in comune si orase sunt consiliile locale, comunale si orasenesti, ca autoritati deliberative, si primarii, ca autoritati executive. Consiliile locale si primarii functioneaza ca autoritati ale administratiei publice locale si rezolva treburile publice din comune si orase, in conditiile legii.

3.1 Consiliile locale

Consiliile locale sunt compuse dintr-un numar de consilieri pe care legea ii determina in functie de numarul populatiei unitatii administrativ - teritoriale. Ei alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, in conditiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Consiliul local ca autoritate deliberativa, este un organ colectiv de conducere care isi exercita atributiile in principal prin adoptarea unor acte normative, denumite hotarari.

Atributiile principale ale consiliilor locale (comunale,orasenesti, municipale) se circumscriu in domeniul interesului local, constand din:

a) alege din randul consilierilor viceprimarul, respectiv viceprimarii, dupa caz; stabileste, in limitele normelor legale, numarul de personal din aparatul propriu;

b) aproba statutul comunei sau al orasului, precum si regulamentul de organizare si functionare a consiliului;

c) avizeaza sau aproba, dupa caz, studii, prognoze si programe de dezvoltare economico-sociala, de organizare si amenajare a teritoriului, documentatii de amenajare a teritoriului si urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare judeteana, regionala, zonala si de cooperare transfrontaliera, in conditiile legii;

d) aproba bugetul local, imprumuturile, virarile de credite si modul de utilizare a rezervei bugetare; aproba contul de incheiere a exercitiului bugetar; stabileste impozite si taxe locale, precum si taxe speciale, in conditiile legii;

e) aproba, la propunerea primarului, in conditiile legii, organigrama, statul de functii, numarul de personal si regulamentul de organizare si functionare a aparatului propriu de specialitate, ale institutiilor si serviciilor publice, precum si ale regiilor autonome de interes local;

f) administreaza domeniul public si domeniul privat al comunei sau
orasului;

g) hotaraste darea in administrare, concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate publica a comunei sau orasului, dupa caz, precum si a serviciilor publice de interes local, in conditiile legii;

h) hotaraste vanzarea, concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate privata a comunei sau orasului, dupa caz, in conditiile legii;

i) infiinteaza institutii publice, societati comerciale si servicii publice de interes local; urmareste, controleaza si analizeaza activitatea acestora; instituie, cu respectarea criteriilor generale stabilite prin lege, norme de organizare si functionare pentru institutiile si serviciile publice de interes local; numeste si elibereaza din functie, in conditiile legii, conducatorii serviciilor publice de interes local, precum si pe cei ai institutiilor publice din subordinea sa; aplica sanctiuni disciplinare, in conditiile legii, persoanelor pe care le-a numit;

j) hotaraste asupra infiintarii si reorganizarii regiilor autonome de interes local; exercita, in numele unitatii administrativ-teritoriale, toate drepturile actionarului la societatile comerciale pe care le-a infiintat; hotaraste asupra privatizarii acestor societati comerciale; numeste si elibereaza din functie, in conditiile legii, membrii consiliilor de administratie ale regiilor autonome de sub autoritatea sa;

k) analizeaza si aproba, in conditiile legii, documentatiile de amenajare a teritoriului si urbanism ale localitatilor, stabilind mijloacele materiale si financiare necesare in vederea realizarii acestora; aproba alocarea de fonduri din bugetul local pentru actiuni de aparare impotriva inundatiilor, incendiilor, dezastrelor si fenomenelor meteorologice periculoase;

l) stabileste masurile necesare pentru construirea, intretinerea si modernizarea drumurilor, podurilor, precum si a intregii infrastructuri apartinand cailor de comunicatii de interes local;

m) aproba, in limitele competentelor sale, documentatiile tehnico-economice pentru lucrarile de investitii de interes local si asigura conditiile necesare in vederea realizarii acestora;

n) asigura, potrivit competentelor sale, conditiile materiale si financiare necesare pentru buna functionare a institutiilor si serviciilor publice de educatie, sanatate, cultura, tineret si sport, apararea ordinii publice, apararea impotriva incendiilor si protectia civila, de sub autoritatea sa; urmareste si controleaza activitatea acestora;

o) hotaraste, in localitatile cu medici sau cu personal sanitar in numar insuficient, acordarea de stimulente in natura si in bani, precum si de alte facilitati, potrivit legii, in scopul asigurarii serviciilor medicale pentru populatie; asemenea facilitati pot fi acordate si personalului didactic;

p) contribuie la organizarea de activitati stiintifice, culturale, artistice, sportive si de agrement;
q) hotaraste cu privire la asigurarea ordinii publice; analizeaza activitatea gardienilor publici, politiei, jandarmeriei, pompierilor si a formatiunilor de protectie civila, in conditiile legii, si propune masuri de imbunatatire a activitatii acestora;

r) actioneaza pentru protectia si refacerea mediului inconjurator, in scopul cresterii calitatii vietii; contribuie la protectia, conservarea, restaurarea si punerea in valoare a monumentelor istorice si de arhitectura, a parcurilor si rezervatiilor naturale, in conditiile legii;

s) contribuie la realizarea masurilor de protectie si asistenta sociala; asigura protectia drepturilor copilului, potrivit legislatiei in vigoare; aproba criteriile pentru repartizarea locuintelor sociale; infiinteaza si asigura functionarea unor institutii de binefacere de interes local;

t) infiinteaza si organizeaza targuri, piete, oboare, locuri si parcuri de distractie, baze sportive si asigura buna functionare a acestora;

u) atribuie sau schimba, in conditiile legii, denumiri de strazi, de piete si de obiective de interes public local;

v) confera persoanelor fizice romane sau straine, cu merite deosebite, titlul de cetatean de onoare al comunei sau al orasului;

x) hotaraste, in conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice romane sau straine, cu organizatii neguvernamentale si cu alti parteneri sociali, in vederea finantarii si realizarii in comun a unor actiuni, lucrari, servicii sau proiecte de interes public local; hotaraste infratirea comunei sau orasului cu unitati administrativ-teritoriale similare din alte tari;

y) hotaraste, in conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte autoritati ale administratiei publice locale din tara sau din strainatate, precum si aderarea la asociatii nationale si internationale ale autoritatilor administratiei publice locale, in vederea promovarii unor interese comune;

z) sprijina, in conditiile legii, activitatea cultelor religioase;

w) asigura libertatea comertului si incurajeaza libera initiativa, in conditiile legii. Consiliul local exercita si alte atributii stabilite prin lege.

3.2. Primarii localitatiilor

Sunt alesi de populatia cu drept de vot din unitatea administrativ - teritoriala respectiva, pe baza scrutinului uninominal. In esenta, primarul fiind definit ca autoritate executiva, el are drept principale atributii organizarea executarii si executarea in concret a legilor, hotararilor de guvern, precum si a hotararilor consiliului local.

Primarul indeplineste o functie de autoritate publica. El este seful administratiei publice locale si al aparatului propriu de specialitate al autoritatilor administratiei publice locale, pe care il conduce si il controleaza.

Referat Administratia publica - gimnaziu si liceu

Statul, termen care sugereaza un "nucleu central", in realitate este o retea de organizatii si institutii centrale si locale diverse, care se ocupa cu asigurarea ordinii si securitatii sociale, politice si economice a unei comunitati nationale date. Administratia este una din institutiile publice care compun statul si este formata, la randul ei, din alte institutii si organisme permanente, cum ar fi: Banca Centrala, Politia, Administratiile Financiare, etc., adica totalitatea puterilor de guvernamant asupra unui teritoriu, fara dreptul de a dispune de acesta. Astfel ca, notiunea de "administratie publica' se poate intelege facand conexiunea intre cele mentionate anterior cu adjectivul "public, -a' care arata apartenenta unei colectivitati sau provenienta de la o colectivitate.

Guvernul, ministerele, consiliile locale, primarii diferitelor localitati, s.a. sunt organe de stat competente sa ia masuri si sa emita dispozitii cu caracter obligatoriu; ele sunt autoritati ale administratiei publice insa difera prin competenta teritoriala care poate fi extinsa pe intreg teritoriu national sau pe teritoriul unitatii administrative unde au fost alese.

Trebuie mentionat faptul ca atributia este prerogativa recunoscuta unui organ, compartiment sau persoana iar ansamblul lor compune competeta unui organ, compatriment functional sau persoane.

Competenta teritoriala este unul din cele doua criterii clasificatoare ale organelor executive, a caror totalitate formeaza un sistem constand in organizarea executarii si executarea in concret a actelor normative numit activitatea executiva. In unele state sistemul de organe compus din guvern si din intregul aparat administrativ, in frunte cu seful statului formeaza puterea executiva care coexista alaturi de celelalte puteri organizate in stat, si anume legiuitoare si judecatoreasca.

Fiecare organ executiv are o competenta determinata de totalitatea atributiilor autoritatilor administratiei publice, ale unor compartimente din structura acestora sau persoane si limitele exercitarii lor. Dupa criteriul competentei materiale, organele executive se clasifica in organe cu competenta generala si organe de specialitate, iar din punct de vedere al competentei teritoriale distingem intre organele centrale si cele locale.

Ca sistem de organizare administratia publica cuprinde o multitudine de parti componente cu denumiri, cu servicii, atributii si activitati diferite. Legatura sistemului administratiei publice cu puterea executiva se face prin guvern, ministere si celelalte organe ale administratiei publice centrale. La randul sau administratia publica centrala are in teritoriu diferite organe deconcentrate care organizeaza executarea legii in unitatile administrativ teritoriale sau in unitati administrative speciale (cai ferate, armata) in legatura cu domeniul specific de activitate.

Sistemul administratiei publice mai cuprinde si organele administratiei publice locale, respectiv consiliile comunale, consiliile orasenesti si consiliile judetene, care sunt compuse din consilieri alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, in conditiile stabilite de Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale.

Consiliile constituite astfel organizeaza serviciile publice ale comunei, orasului sau a judetului printr-un aparat propriu, format din functionari publici de conducere si de executie. Aceste organe ale administratiei publice locale sunt descentralizate pe baza principiului autonomiei locale. Acest principiu ocupa un loc prioritar intre celelalte principii pe care se bazeaza administratia publica locala in unitatile administrativ teritoriale, respectiv in judete, orase si comune. Prin aceste dispozitii legale Statul roman recunoaste ca in interiorul sau colectivitatile locale se administreaza prin alesii sai si prin fortele proprii, dar sub controlul jurisdictional al legalitatii din partea autoritatilor statale.

Distinctia dintre administratia publica centrala si cea locala are la baza utilizarea mai multor criterii cumulative, criterii care au in vedere competenta teritoriala si materiala a organelor ce compun administratia publica si natura interesului pe care il promoveaza. Prin urmare, administratia publica centrala isi exercita competenta teritoriala la nivelul intregului teritoriu national, iar cea locala doar la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale in care au fost alese autoritatile respective.

Insa daca privim dintr-o alta perspectiva, organele ce compun administratia publica centrala dispun fie de o competenta materiala generala, precum Guvernul, fie de una de domeniu, cum sunt ministerele, pe cand autoritatiile locale au o competenta materiala ce se circumscrie in jurul realizarii interesului local. Desigur mai e si promovarea interesului, care poate fi general-national, evident de catre administratia centrala, sau al localitatii respective, de catre administratia publica locala.

Autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala in comune si orase sunt consiliile locale, comunale si orasenesti, ca autoritati deliberative, si primarii, ca autoritati executive. Consiliile locale si primarii se aleg in conditiile prevazute de Legea privind alegerile locale. Consiliile locale si primarii functioneaza ca autoritati ale administratiei publice locale si rezolva treburile publice din comune si orase, in conditiile legii.

In fiecare judet se constituie un consiliu judetean, ca autoritate a administratiei publice locale, pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean. Consiliul judetean este ales in conditiile Legii privind alegerile locale. Alesii locali sunt primarul, consilierii locali si consilierii judeteni.

In asigurarea liberului exercitiu al mandatului lor acestia indeplinesc o functie de autoritate publica, beneficiind de dispozitiile legii penale cu privire la persoanele care indeplinesc o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat. Consiliul local are initiativa si hotaraste, in conditiile legii, in toate problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege in competenta altor autoritati publice, locale sau centrale.

Consiliul local are urmatoarele atributii principale:

- alege din randul consilierilor viceprimarul, respectiv viceprimarii, dupa caz; stabileste, in limitele normelor legale, numarul de personal din aparatul propriu;
- aproba statutul comunei sau al orasului, precum si regulamentul de organizare si functionare a consiliului;
- avizeaza sau aproba, dupa caz, studii, prognoze si programe de dezvoltare economico-sociala, de organizare si amenajare a teritoriului, documentatii de amenajare a teritoriului si urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare judeteana, regionala, zonala si de cooperare transfrontaliera, in conditiile legii;
- aproba bugetul local, imprumuturile, virarile de credite si modul de utilizare a rezervei bugetare; aproba contul de incheiere a exercitiului bugetar; stabileste impozite si taxe locale, precum si taxe speciale, in conditiile legii;
- aproba, la propunerea primarului, in conditiile legii, organigrama, statul de functii, numarul de personal si regulamentul de organizare si functionare a aparatului propriu de specialitate, ale institutiilor si serviciilor publice, precum si ale regiilor autonome de interes local;
- administreaza domeniul public si domeniul privat al comunei sau orasului;
- instituie normele orientative pentru regiile autonome sau societatiile comerciale pe care le infiinteaza;
- asigura buna functionare a serviciilor de gospodarie comunala, transport local, retele edilitare;
- organizeaza activitatea serviciilor publice in conditii de operativitate si eficienta;
- participa la realizarea masurilor de protectie sociala;
- asigura libertatea comertului si a concurentei loiale, incurajeaza libera initiativa, in conditiile legii;
- infinteaza noi institutii de binefacere de interes local;
- organizeaza targuri, piete, oboare, locuri si parcuri de distractii;

Consiliul local exercita si alte atributii stabilite prin lege.
O autoritate deliberativa a administratiei publice locale - consiliul judetean - este constituita, evident, la nivel judetean, pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean. Consiliul judetean este compus din consilieri alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, in conditiile stabilite de Legea privind alegerile locale.

Aceasta caracteristica determina ca la nivelul judetean consiliul sa aiba o competenta restransa, referitoare la exercitiul urmatoarelor atributii principale:

- coordoneaza activitatea consiliilor locale, in vederea realizarii serviciilor de interes judetean;
- organizeaza si conduce serviciile judetene si aproba regulamentele de functionare a acestora;
- adopta bugetul judetean si contul de incheiere a exercitiului bugetar;
- stabileste orientarile generale privind organizarea si dezvoltarea urbanistica a localitatilor, precum si amenajarea teritoriului;
- administreaza domeniul public si privat al judetului;
- asigura construirea, intretinerea si modernizarea drumurilor de interes judetean, precum si a drumurilor de legatura cu judetele vecine;
- alege, dintre consilieri, presedintele, vicepresedintele si delegatia permanenta a consiliului judetean;
- adopta regulamentul consiliului;
- aproba statutul personalului din serviciile publice judetene, organigramele si numarul de personal;
- stabileste impozite si taxe judetene, precum si taxe judetene pe timp limitat;
- asigura conditii pentru organizarea si desfasurarea activitatiilor stiintifice, cultural-artistice, sportive si de tineret;

Consiliul judetean indeplineste si alte atributii prevazute de lege.
In fiecare judet si in municipiul Bucuresti Guvernul numeste cate un prefect. Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local si conduce serviciile publice.

Controlul legalitatii actelor administrative ale autoritatilor publice
locale si judetene, sub controlul jurisdictional al legalitatii din partea autoritatilor statale este realizat de catre reprezentantul Guvernului in judete, respectiv prin prefect. Astfel prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios administrativ, un act al consiliului judetean, al celui local sau al primarului, in cazul in care considera actul ilegal.

Aceasta este singura cale pe care o poate urma prefectul in exercitarea controlului de legalitate, dar acest control nu este un control ierarhic, ci unul intern deoarece (Legea nr. 69/1991) intre prefecti, pe de o parte si consiliile locale, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare. Nu exista raporturi de subordonare nici intre administratia judeteana si cea locala, respectiv dintre consiliile judetene si consiliile din orase si comune.

Controlul de legalitate exercitat de catre prefect este precedat de catre controlul de legalitate efectuat de personalul de specialitate din cadrul autoritatilor administratiei publice locale, control care se efectueaza din oficiu si inainte de a se emite actul administrativ, iar in cazul in care se constata ca actul contine unele prevederi care contravin legii, ele sunt inlaturate. Exigenta in efectuarea acestui control are drept consecinta emiterea unor acte legale si evitarea unor sesizari, reclamatii sau contestatii care pot conduce la nasterea unor litigii.

Comunele si orasele au cate un primar si un viceprimar, iar orasele resedinta de judet, cate 2 viceprimari, alesi in conditiile legii. Viceprimarii nu pot fi in acelasi timp si consilieri. Primarul participa la sedintele consiliului local si are dreptul sa isi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii

Referat Reforma administratiei publice

Dincolo de dezbaterile clasice referitoare la evolutia sistemelor administrative, modelelor de organizare si probleme ale rationalitatii limitate intreaga dezbatere moderna asupra reformei administrative se bazeaza pe termeni noi, deosebit de interesanti precum reinventarea guvernamintului sau noul management public(NMP). Ideea "reinventarii guvernamintului" s-a manifestat atit in Statele Unite cit si in Europa; asa cum remarcau Osborne si Gaebler, aparitia unui guvernamint antreprenorial "constituie o evolutie inevitabila:" guvern dupa guvern si sistem public dupa sistem public, reinventarea este singura optiune posibila". Noile abordari in materie de management public sint descrise ca o "modernizare" a organizatiilor publice: "guvernele din tarile cele mai dezvoltate sint pe cale a reconsidera sau revedea ipotezele fundamentale in ceea ce priveste sectorul public/ privat" Putem vorbi din acest punct de vedere de descoperirea unui "nou model" in ceea ce priveste sectorul public, un model de "managerialism" care se distinge de administratia birocratica traditionala.

Principalele componente ale noii tendinte se refera in principal la:
- etica ce lasa managerilor libertatea de a coordona, actiona si gira problemele
punerea in practica a criteriilor si masurilor de performanta explicite
- importanta semnificativa acordata controlului rezultatelor
cresterea concurentei datorita contractelor pe durata determinata si a procedurilor de oferte publice
- adaptarea stilului de gestiune tipic sectorului privat
- introducerea disciplinei si controlului in utilizarea resurselor

Acest model de actiune publica se incadreaza intr-un nou tip de cultura axata pe rezultate intr- un sector public mai putin centralizat, cultura caracterizata prin:

- privilegierea interesului pentru rezultate in termeni de rentabilitate, eficacitate si calitate a serviciilor, inlocuirea structurilor organizationale puternic centralizate si ierarhizate cu medii de gestionare descentralizata, in care deciziile asupra alocarii resurselor si furnizarii de servicii sint mult mai apropiate de punctul de "livrare", permitind detinerea de informatii de la clienti si alte grupuri interesate.
- posibilitatea de a studia alternativele existente in furnizarea serviciilor publice, in ideea obtinerii unor efecte politice mai rentabile in ceea ce priveste costurile
- importanta acordata eficacitatii serviciilor furnizate direct de sectorul public, prin crearea unor obiective de productivitate si crearea unor medii concurentiale in interiorul si intre organizatiile sectorului public.
- intarirea, la nivel central, a abilitatilor strategice capabile sa ghideze evolutia statului si sa ii permita sa reactioneze adecvat, suplu si cu costuri scazute schimbarilor externe si diverselor interese.
Mondializarea principiilor si practicilor gestiunii publice face parte dintr-un proces de mondializare mai larg "imputabil" pe plan economic unei evolutii inspre o economie mondiala in care productia este internationalizata iar capitalurile circula libere intre tari; aceasta evolutie a fost in mod esential impulsionata de revolutia informatica ce a contribuit la ridicarea barierelor nationale.

Reformele structurale si institutionale au devenit inevitabile; contextul mondializant in domeniul economic si informational a facilitat un schimb international de de idei si optiuni politice, astfel ca acum " guvernele pot sa foloseasca experienta altor tari pentru a defini propriile raspunsuri politice"(OCDE, 1996).

Aceasta convergenta poate lua doua forme:

1. guvernele nationale incearca sa se adapteze practicilor internationale pentru a ramine "in cursa"
2. guvernele nationale incearca sa preia cele mai bune practici ale omologilor internationali

Este totusi necesar sa constientizam faptul ca exista grade diferite de convergenta internationala; nu exista surse sau modele unice. Dimensiunea reformelor nu este intotdeauna aceeasi; practica administrativa poate face obiectul unor imbunatatiri mutuale, dar necesitatea si modalitatile de schimbare tin de contexte si consideratii pluraliste, influentate de factori politici si birocratici nationali si de alte nevoi in materie de guvernare.

La nivelul democratiilor dezvoltate domeniile in care se iau cel mai des masuri sint(vezi grila de analiza a centrelor reformei in sectorul public in tarile OECD, 1993):
- reforme financiare si de management
- descentralizare
- delegare si deconcentrare

Diferente de abordare a reformei au aparut, spre exemplu, intre tarile nordice si Marea Britanie/ Statele Unite; in acestea din urma reforma sectorului public a fost considerata din perspectiva unei logici a privatizarii, care primise deja o "aprobare" politica in anii '80, in special sub guvernele Noii Drepte ale lui Reagan si Teacher. In tarile nordice privatizarea a provocat reactii puternice chiar daca termenul a fost folosit pentru a se desemna procesele normale de ajustare intre sectorul public/ privat. De aici a rezultat o diferenta intre discursul politic si ideologic utilizat de catre guvernul britanic/ american si reformele nordice exprimate in mod esential intr- un limbaj apolitic, mergind pe ideea "modernizarii".

In Marea Britanie reforma administrativa a constat mai ales intr- un proces mergind dinspre virf spre baza, un proces dirijat de catre centru("un mijloc politic pentru primul ministru"). In SUA, de multe ori reforma administrativa a fost legata de concurenta politica intre Congres si Presedinte.

Putem considera ca este aproape imposibil de definit "the best way" in ceea ce priveste reformarea sectorului public: nu exista modele unice de reforma, nu exista solutii predeterminate"(OECD, 1995b). ; variatiile de abordare in materie de reforma sint de inteles data fiind diversitatea datelor istorice, institutionale, politice, ca si diferentele la nivel de politici si economii nationale.

Diferentele intre tari constau in intensitate si in luarea de initiativa in reformele particulare. Exista citeva divergente importante si in ceea ce priveste obiectivele reformei; anumite tari au vizat ca obiectiv specific reducerea taliei sectorului public, in timp ce altele au optat pentru punerea accentului pe ameliorarea performantei sectorului public si intarirea rolului sau.

Reformele sectorului public pot viza instrumente politice adoptate in circumstante politice diferite, pe baza unor ratiuni diferite si cu impact diferit. Aceasta posibilitate are precedente in istorie; un studiu referitor la reformele sectorului public in Anglia si Prusia secolului XIX a aratat ca, pe cind sistemul prusac a vizat o integrare a clasei de mijloc in curs de aparitie in interiorul elitei administrative, in Anglia s- a avut in vedere contrariul: birocratia publica a fost perceputa ca fiind un domeniu rezervat aristocratiei(asa nunita Oxbridge). Se gasesc exemple actuale si in ceea ce priveste politicile de privatizare.

In studiul referitor la diferite exemple de privatizare industriala in citeva tari ale Europei Occidentale, Vickers si Wright au identificat o gama diversificata de motive si ambitii ale persoanelor insarcinate cu privatizarea, diferite puncte de plecare la originea privatizarii, diferite structuri politice si institutionale servind ca si context persoanelor ce conduceau privatizarea, precum si instaurarea unor regimuri financiare diferite de transfer a proprietatii catre investitorii privati. Liou a constatat ca in cazul Taiwan sau Hong Kong privatizarea s-a facut pe criterii politice si nu datorita situatiei economice propriu zise.

Putem deci identifica uneori mijloace opuse pentru a realiza, aparent, acelasi obiectiv. Spre exemplu in China reforma sectorului public vizeaza ameliorarea eficacitatii si "rentabilitatii" administratiei guvernamentale prin edificarea unei birocratii legale si rationale de tip weberian, un sistem care, paradoxal, este deja pus in discutie prin reformele occidentale vizind noul management public dintr-o perspectiva post birocratica.

In economiile in tranzitie din Europa Centrala si de Est reformele administrative au fost esential definite ca un proces vizind mai degraba finalizarea unei situatii anterioare decit atingerea unei situatii dorite. Pe cind eforturile de privatizare din tarile occidentale au vizat in general realizarea unei economii mai rentabile, eforturile in domeniu din Europa de Est vizeaza in mod esential elaborarea unui sistem de piata inexistent inainte.

Nu putem considera ca exista probe suficiente pentru a sustine teza unei convergente administrative pe plan international; este ,deci , mult mai interesant de explorat in ce mod diferite guverne si birocratiile lor fac fata provocarii managementului public in circumstantele sociopolitice specifice si cum se procedeaza la reforma sectorului public in fata unor cerinte crescute de testare a unor noi metode si structuri organizationale decit considerarea in bloc a tuturor eforturilor nationale, in cadrul unui model mondial care nu semnaleaza decit similitudini superficiale, mascind disparitati esentiale.

De multe ori se spune ca reforma sectorului public, in cadrul mai larg al noului management public, este acompaniata de o schimbare fundamentala a valorilor. Rentabilitatea costurilor, eficacitatea si raportul calitate-pret reprezinta valori esentiale si criterii de masura ale formelor de exercitare a serviciului public. Aceste valori subliniaza in mod egal tentativa de debirocratizare a sectorului public prin intermediul descentralizarii si comercializarii si de transformare a culturii functionarilor, lucru ce semnifica un nou regim de motivare, noi conditii de munca, recompense si sanctiuni.

Valorile esentiale pot fi recapitulate prin intermediul valorii de eficacitate ; atit aparatorii cit si scepticii reformei au un punct comun: uzeaza de argumentele lor in cadrul unui discurs asupra eficacitatii, primii aparind reforma ca fiind singurul mod de a creste eficacitatea in timp ce cei din urma sint ingrijorati de faptul ca reforma ar creste eficacitatea in detrimentul altor valori( cum ar fi echitatea) si consideratii. Nici una din cele doua parti nu a contestat faptul ca reforma sectorului public vizeaza eficacitatea si ca ea poate fi ameliorata. Se poate considera, intr-un sens, ca aceasta noua conceptie a reformei constituie o negatie a modelului traditional de administratie publica caracterizata prin dubla dihotomie politica/ administratie si printr-o organizare birocratica sau ceea ce a fost descris ca un model de gestiune administrativa in masura in care denota initierea unui model "postbirocratic".

Regimul birocratic de tip traditional pe care reforma sectorului public de tipul noului management public il vizeaza in vederea schimbarii nu este un regim "ineficace". Din contra, modelul birocratic weberian implica importanta capitala a eficacitatii si rationalitatii; Weber a afirmat ca tipul pur birocratic de organizare administrativa era capabil sa atinga cel mai inalt grad de eficacitate si ca este in acest sens cel mai rational mijloc cunoscut de a exercita puterea asupra fiintelor umane.

Istoric, modelul traditional de administratie publica a fost rezultatul unui amalgam de elemente institutionale provenind din diferite contexte in diferite epoci si neavind in mod neaparat acelasi tip de logica instititionala. Preocuparea europeana pentru administratie publica a fost marcata de un trecut imperial, monocratic, centrindu- se semnificativ asupra perfectiunii clasei guvernante. Serviciile publice ale Frantei lui Napoleon sau ale Prusiei lui Frederic cel Mare au fost bazate pe o organizare militara, urmind aceleasi principii ale centralizarii, disciplinei si solidaritatii unei a€œclase de ofiteria€. Aceste caracteristici clasice ale birocratiilor europene au fost ulterior rationalizate de Weber.

Demersul american de ameliorare a administratiei publice a pornit de la cu totul alta realitate, rivalitatile si conflictele rezultind din sistemul clientelismului politic( considerat a paraliza administratia publica). Noua administratie publica "progresista" va incerca sa elimine coruptia si incompetenta asociata spoil systemului. Apelul lui Wilson in anii 1880 pentru o separare a administratiei de politica a reprezentat o tentativa de depolitizare a administratiei publice prin intermediul profesionalizarii si vocatiei.

Putem deci considera ca la finalul secolului eficacitatea administratiei publice a fost definita atit din punct de vedere organizational cit si politic, in cadrul problemelor specifice de guvernare care s- au pus in aceasta epoca. In anii '80 contextul administratiei publice s-a schimbat pe baza problemelor puse de intelectualii scolii economice a alegerii publice(public choice), care au caracterizat comportamentul birocratic ca un comportament esential ineficace si axat pe maximizarea bugetului. Cum a remarcat Frederickson, in literatura asupra reinventarii guvernamintului se sustine ca modelul birocratic este cel care pune probleme si ca "teza antibirocratica a reinventarii guvernamintului convine cu siguranta epocii contemporane".

Nu este deci nimic nou in preocuparea preponderenta inspre "eficacitate" a noului management public. Ceea ce a aparut clar de-a lungul timpului au fost opiniile si teoriile ce s- au schimbat perpetuu asupra cauzelor si surselor de ineficacitate a guvernului, asupra a ceea ce semnifica eficacitatea si cum va fi realizata. Noul management public, ca si tendintele anterioare in materie de reforma administrativa, a facut apel la o serie asemanatoare de valori esentiale.

Ceea ce este cu adevarat nou in reforma contemporana a sectorului public nu sint temele centrale de eficacitate si competenta manageriala ci noile contexte politice si ideologice in interiorul carora aceste teme sint rearticulate( sau reinventate) si care fac ca aceste teme sa figureze in agenda reformelor.

Referat Intreprinderea si formele ei in economia de piata

In secolul trecut intreprinderea comerciala era, de regula, o afacere de familie. In acele conditii, cel cu initiativa unei afaceri pe cont propriu isi plasa capitalul in asteptarea unui profit cat mai mare si cat mai sigur. Functia de conducere este exercitata de proprietar, chiar daca el beneficia de fundamentarea deciziei si de aportul unor specialisti salariati

Pe masura generalizarii revolutiei industrialesi a eztinderii societatii pe actiuni, intreprinderea privata de familie si proprietarul intreprinzator au devenit anacronici. In present relatia dintre proprietari, intreprinzatori si manageri au devenit mult mai complexe, si-au pierdut mult din semnificatia lor anterioara.

Intreprinderea si formele ei in economia de piata

intreprinderea si formele ei in economia de piata

In economia de piata intreprinderea este o unitate economica cu o
existenta juridica si autonomie decizionala care produce bunuri si
presteza servicii pe baze commercial lucrative.

Intreprinderele se pot clasa astfel:

1. dupa obiectul urmarit in activitatea lor:

* intreprinderi cu scop lucrative;
* intreprinderi cu scop non lucrative.

2. dupa forma de proprietate:

* intreprinderi publice;
* intreprinderi private;
* intreprinderi mixte.

3. dupa regimul juridic de organizare si functionare:
+ regii autonome;
+ companii sau societatii comerciale

4. dupa dimensiunea lor:
+ intreprinderi mari
+ intreprinderimici si mijlocii.

In categoria intreprinderilor mari si mijlocii intra unitatii care
indeplinesc urmatoarele conditii:

* pana la 9 salariati - micro intreprinderi
* intre 10-49 salariati - intreprinderi mici
* intre 50-249 salariati - intreprinderi mijlocii
* cifra de afaceri anuala pana la 8milioane EURO

Cea mai mare parte a firmelor din sectorul afacerilor o reprezinta
societatile comerciale care pot fi imparite in functie de :

a. natura raspunderii pe careti-o asuma subiectii proprietatii:
+ societati cu raspundere limitata;
+ societati cu raspundere nelimitata.

b. Raporturile dintre drepturile si obligatiile subiectiilor
proprietatii:

* Societati de personae
* Societati de capitaluri

In Romania firmele se impart in doua categorii principale:

Regii autonome: sunt infiintate prin decizia Guvernului pentru firmele
de interes national si de catre organizatiile judetene pentru cele de
interes local, in ramuri strategice ale economiei nationale

.

Societati comerciale: care imbraca urmatoarele forme:

* Societati cu nume colectiv (SNC) - obligatiile societati sunt
garantate cu patrimonial societatii si cu raspundere nelimitata si
solidara a tuturor asociatilor.

* Societati in comandita simpla (SCS) - raspunderea este nelimitata
si solidara a asociatilor comanditei.

* Societati in comandita pe actiuni (SCA) - capitalul social este
impartit in actiuni, obligatiile sociale sunt garantate cu
patrimoniu societatii, cu raspundere nelimitata si solidara a
asociatilor comanditei.

* Societati pe actiuni (SA) - obligatiile societatii sunt garantate
cu patrimoniu societatii, actionarii fiind obligati numai la plata
actiunilor lor.

* Societati cu raspundere nelimitata (SRL) - obligatiile societatii
sunt garantate cu patrimoniu societati iar actionarii sunt
obligati nu mai la plata lor.

Intreprinzatorul figura centrala a economiei de piata moderne

"intreprinzatorului I se incredinteaza responsabilitatea de a conduce
si a dispune de resursele ce-I sunt puse la dispozitie de ansamblul
partenerilor sai: actionari, bancheri, munctori, cadre, manageri. " G.
BERTHU, H. LAPAGE

intreprindere, intreprinzator, antreprenor, abilitatea
intreprinzatorului sunt doar cativa termeni ce se folosesc adesea in
mod sinonim. Din punct de vedere al economiei de piata moderne, mai
importanta este analiza comparata a intreprinzatorului cu
proprietarulu, patronul, managerul. O asemenea analiza este
justificata atat in plan istoric, cat si in cel contemporan.

In secolul trecut intreprinderea comercialaera, de regula, o afacere
de familie. In acele conditii, cel cu initiativa unei afaceri pe cont
propriu isi plasa capitalul in asteptarea unui profit cat mai mare si
cat mai sigur. Functia de conducere este exercitata de proprietar,
chiar daca el beneficia de fundamentarea deciziei si de aportul unor
specialisti salariati.

Pe masura generalizarii revolutiei industrialesi a eztinderii
societatii pe actiuni, intreprinderea privata de familie si
proprietarul intreprinzator au devenit anacronici. In present relatia
dintre proprietari, intreprinzatori si manageri au devenit mult mai
complexe, si-au pierdut mult din semnificatia lor anterioara.

In societatea pe actiuni capitalul este format din miile si zecile de
actiuni, aflate in mainile unui numar de proprietari- actionari.
Actionarii pot avea, in raportul lor cu intreprinderea, postura de
salariati, de manageri, de intreprinzatori. Dar ei pot sa ramana si
numai actionari. Acesta se impart in mici actionari si mari actionari.

Micul actionar adesea salariat al intreprinderii respective este
lipsit de dreptul la decizia majora in legatura cu mersul afacerilor.
El nu participa la adunarile generale ale actionarilor si de multe ori
nu ia parte nici la alegerea marelui actionar delegat care ii
reprezinta. Marele actionar are posibilitati multiple de a particupa
la luarea deciziilor strategice cu privire la societate. Votul fiind
cenzitar, acesta detine o pondere importanta in exprimarea votului,
putand astfel sa influenteze luarea deciziei generale in favoarea sa.

Cu toate acestea nu marii actionari decide, in principal, asupra
mersului afacerilor in societatea pe actiunii. Activitatea marilor
intreprinderi moderne este atat de compleza si de dinamica incat
functia de conducere s-a automatizat. Actul decisional intr-o
societate are ca punct de plecare multiple asteptari ale oamenilor si
ale institutiilor fata de marea intreprindere.

Proprietarii- actionari sunt cei care participa cu capital intr-o
intreprindere care trebuie sa obtina profituri cat mai mari, din care
sa li se repartizeze dividendele.

Salariatii intreprinderii si sindicatele care le apara interesele cer
de la societatea pe actiuni salarii mari, crearea conditiilor de
ridicare continua a calificarii si o protectie sociala in situatii
speciale.

Managerii- salariati vad in unitatea economica la care sunt angajati
cadrul de realizare a personalitatii si al manifestarii
profesionalismului si competentelor.

Clientii intreprinderii asteapta de la aceasta marfuri in cantitati si
de calitate corespunzatoare, ameliorarea continua a acesteia, asumarea
raspunderii fiecarei intreprinderi pentru protectia consumatorilor.

Municipalitatea, comunele, considera ca intreprinderile de pe raza lor
trebuie sa asigure locuri de munca, sa protejeze mediul ambient, sa
sustina activitati sociale, culturale, sportive etc.

Guvernele vad in marile unitati economice creatoare de noi locuri de
munca, factori de antrenare ai cresterii si dezvoltarii economice,
exportatori eficienti si buni platnici ai impozitelor.

Pentru ca marea intreprindere sa-si poata exercita multiplele functii,
s-a impus un nou tip de intreprindere: consiliul de administrare sau
consiliul directorilo.

Format din actionari, din specialisti in management si marketing, din
reprezentanti ai producatorilor, ai salariatilor, si din imputerniciti
ai bancilor si administratiilor publice, consiliul de administrare
concepe si promoveaza politica generala a intreprinderilor, apara
interesele ei de dezvoltare in raport cu mediul social economic
ambient.

Intreprinderea trebuie sa asigure coerenta deciziilor sale privitoare
la toate genurile si tipurile de piete pe de oparte, la principiile de
organizare interna a ei, pe de alta parte. De aceea, cel mai capabil
sa duca o politica fundamentala stiintific, echidistanta fata de
interesele particulare ale organizatiilor participante este
intreprinzatorul colectiv.

Toate functiile intreprinzatorului colectiv sunt solutionate in
conditiile unor restrictii ce vin din partea societatii, ca si din cea
a consumatorului, a sindicatelor, ca purtatoare autentice de cuvant
ale salariatilor. Ca urmare, orice intreprindere trebuie sa respecte
legile adoptate in mod democratic si sa tia seama de regulile de joc
pe care le-a stabilit cu partenerii sai, in asigurarea unei bune
functionalitati a intreprinderii. Acesta este criteriul esential si
ultimul de judecare a manifestarii spiritului intreprinzatorului, de
victorie a acestuia asupra interesului ingust de proprietar- rentier.