Statul, termen care sugereaza un "nucleu central", in realitate este o retea de organizatii si institutii centrale si locale diverse, care se ocupa cu asigurarea ordinii si securitatii sociale, politice si economice a unei comunitati nationale date. Administratia este una din institutiile publice care compun statul si este formata, la randul ei, din alte institutii si organisme permanente, cum ar fi: Banca Centrala, Politia, Administratiile Financiare, etc., adica totalitatea puterilor de guvernamant asupra unui teritoriu, fara dreptul de a dispune de acesta. Astfel ca, notiunea de "administratie publica' se poate intelege facand conexiunea intre cele mentionate anterior cu adjectivul "public, -a' care arata apartenenta unei colectivitati sau provenienta de la o colectivitate.
Guvernul, ministerele, consiliile locale, primarii diferitelor localitati, s.a. sunt organe de stat competente sa ia masuri si sa emita dispozitii cu caracter obligatoriu; ele sunt autoritati ale administratiei publice insa difera prin competenta teritoriala care poate fi extinsa pe intreg teritoriu national sau pe teritoriul unitatii administrative unde au fost alese.
Trebuie mentionat faptul ca atributia este prerogativa recunoscuta unui organ, compartiment sau persoana iar ansamblul lor compune competeta unui organ, compatriment functional sau persoane.
Competenta teritoriala este unul din cele doua criterii clasificatoare ale organelor executive, a caror totalitate formeaza un sistem constand in organizarea executarii si executarea in concret a actelor normative numit activitatea executiva. In unele state sistemul de organe compus din guvern si din intregul aparat administrativ, in frunte cu seful statului formeaza puterea executiva care coexista alaturi de celelalte puteri organizate in stat, si anume legiuitoare si judecatoreasca.
Fiecare organ executiv are o competenta determinata de totalitatea atributiilor autoritatilor administratiei publice, ale unor compartimente din structura acestora sau persoane si limitele exercitarii lor. Dupa criteriul competentei materiale, organele executive se clasifica in organe cu competenta generala si organe de specialitate, iar din punct de vedere al competentei teritoriale distingem intre organele centrale si cele locale.
Ca sistem de organizare administratia publica cuprinde o multitudine de parti componente cu denumiri, cu servicii, atributii si activitati diferite. Legatura sistemului administratiei publice cu puterea executiva se face prin guvern, ministere si celelalte organe ale administratiei publice centrale. La randul sau administratia publica centrala are in teritoriu diferite organe deconcentrate care organizeaza executarea legii in unitatile administrativ teritoriale sau in unitati administrative speciale (cai ferate, armata) in legatura cu domeniul specific de activitate.
Sistemul administratiei publice mai cuprinde si organele administratiei publice locale, respectiv consiliile comunale, consiliile orasenesti si consiliile judetene, care sunt compuse din consilieri alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, in conditiile stabilite de Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale.
Consiliile constituite astfel organizeaza serviciile publice ale comunei, orasului sau a judetului printr-un aparat propriu, format din functionari publici de conducere si de executie. Aceste organe ale administratiei publice locale sunt descentralizate pe baza principiului autonomiei locale. Acest principiu ocupa un loc prioritar intre celelalte principii pe care se bazeaza administratia publica locala in unitatile administrativ teritoriale, respectiv in judete, orase si comune. Prin aceste dispozitii legale Statul roman recunoaste ca in interiorul sau colectivitatile locale se administreaza prin alesii sai si prin fortele proprii, dar sub controlul jurisdictional al legalitatii din partea autoritatilor statale.
Distinctia dintre administratia publica centrala si cea locala are la baza utilizarea mai multor criterii cumulative, criterii care au in vedere competenta teritoriala si materiala a organelor ce compun administratia publica si natura interesului pe care il promoveaza. Prin urmare, administratia publica centrala isi exercita competenta teritoriala la nivelul intregului teritoriu national, iar cea locala doar la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale in care au fost alese autoritatile respective.
Insa daca privim dintr-o alta perspectiva, organele ce compun administratia publica centrala dispun fie de o competenta materiala generala, precum Guvernul, fie de una de domeniu, cum sunt ministerele, pe cand autoritatiile locale au o competenta materiala ce se circumscrie in jurul realizarii interesului local. Desigur mai e si promovarea interesului, care poate fi general-national, evident de catre administratia centrala, sau al localitatii respective, de catre administratia publica locala.
Autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala in comune si orase sunt consiliile locale, comunale si orasenesti, ca autoritati deliberative, si primarii, ca autoritati executive. Consiliile locale si primarii se aleg in conditiile prevazute de Legea privind alegerile locale. Consiliile locale si primarii functioneaza ca autoritati ale administratiei publice locale si rezolva treburile publice din comune si orase, in conditiile legii.
In fiecare judet se constituie un consiliu judetean, ca autoritate a administratiei publice locale, pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean. Consiliul judetean este ales in conditiile Legii privind alegerile locale. Alesii locali sunt primarul, consilierii locali si consilierii judeteni.
In asigurarea liberului exercitiu al mandatului lor acestia indeplinesc o functie de autoritate publica, beneficiind de dispozitiile legii penale cu privire la persoanele care indeplinesc o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat. Consiliul local are initiativa si hotaraste, in conditiile legii, in toate problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege in competenta altor autoritati publice, locale sau centrale.
Consiliul local are urmatoarele atributii principale:
- alege din randul consilierilor viceprimarul, respectiv viceprimarii, dupa caz; stabileste, in limitele normelor legale, numarul de personal din aparatul propriu;
- aproba statutul comunei sau al orasului, precum si regulamentul de organizare si functionare a consiliului;
- avizeaza sau aproba, dupa caz, studii, prognoze si programe de dezvoltare economico-sociala, de organizare si amenajare a teritoriului, documentatii de amenajare a teritoriului si urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare judeteana, regionala, zonala si de cooperare transfrontaliera, in conditiile legii;
- aproba bugetul local, imprumuturile, virarile de credite si modul de utilizare a rezervei bugetare; aproba contul de incheiere a exercitiului bugetar; stabileste impozite si taxe locale, precum si taxe speciale, in conditiile legii;
- aproba, la propunerea primarului, in conditiile legii, organigrama, statul de functii, numarul de personal si regulamentul de organizare si functionare a aparatului propriu de specialitate, ale institutiilor si serviciilor publice, precum si ale regiilor autonome de interes local;
- administreaza domeniul public si domeniul privat al comunei sau orasului;
- instituie normele orientative pentru regiile autonome sau societatiile comerciale pe care le infiinteaza;
- asigura buna functionare a serviciilor de gospodarie comunala, transport local, retele edilitare;
- organizeaza activitatea serviciilor publice in conditii de operativitate si eficienta;
- participa la realizarea masurilor de protectie sociala;
- asigura libertatea comertului si a concurentei loiale, incurajeaza libera initiativa, in conditiile legii;
- infinteaza noi institutii de binefacere de interes local;
- organizeaza targuri, piete, oboare, locuri si parcuri de distractii;
Consiliul local exercita si alte atributii stabilite prin lege.
O autoritate deliberativa a administratiei publice locale - consiliul judetean - este constituita, evident, la nivel judetean, pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean. Consiliul judetean este compus din consilieri alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, in conditiile stabilite de Legea privind alegerile locale.
Aceasta caracteristica determina ca la nivelul judetean consiliul sa aiba o competenta restransa, referitoare la exercitiul urmatoarelor atributii principale:
- coordoneaza activitatea consiliilor locale, in vederea realizarii serviciilor de interes judetean;
- organizeaza si conduce serviciile judetene si aproba regulamentele de functionare a acestora;
- adopta bugetul judetean si contul de incheiere a exercitiului bugetar;
- stabileste orientarile generale privind organizarea si dezvoltarea urbanistica a localitatilor, precum si amenajarea teritoriului;
- administreaza domeniul public si privat al judetului;
- asigura construirea, intretinerea si modernizarea drumurilor de interes judetean, precum si a drumurilor de legatura cu judetele vecine;
- alege, dintre consilieri, presedintele, vicepresedintele si delegatia permanenta a consiliului judetean;
- adopta regulamentul consiliului;
- aproba statutul personalului din serviciile publice judetene, organigramele si numarul de personal;
- stabileste impozite si taxe judetene, precum si taxe judetene pe timp limitat;
- asigura conditii pentru organizarea si desfasurarea activitatiilor stiintifice, cultural-artistice, sportive si de tineret;
Consiliul judetean indeplineste si alte atributii prevazute de lege.
In fiecare judet si in municipiul Bucuresti Guvernul numeste cate un prefect. Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local si conduce serviciile publice.
Controlul legalitatii actelor administrative ale autoritatilor publice
locale si judetene, sub controlul jurisdictional al legalitatii din partea autoritatilor statale este realizat de catre reprezentantul Guvernului in judete, respectiv prin prefect. Astfel prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios administrativ, un act al consiliului judetean, al celui local sau al primarului, in cazul in care considera actul ilegal.
Aceasta este singura cale pe care o poate urma prefectul in exercitarea controlului de legalitate, dar acest control nu este un control ierarhic, ci unul intern deoarece (Legea nr. 69/1991) intre prefecti, pe de o parte si consiliile locale, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare. Nu exista raporturi de subordonare nici intre administratia judeteana si cea locala, respectiv dintre consiliile judetene si consiliile din orase si comune.
Controlul de legalitate exercitat de catre prefect este precedat de catre controlul de legalitate efectuat de personalul de specialitate din cadrul autoritatilor administratiei publice locale, control care se efectueaza din oficiu si inainte de a se emite actul administrativ, iar in cazul in care se constata ca actul contine unele prevederi care contravin legii, ele sunt inlaturate. Exigenta in efectuarea acestui control are drept consecinta emiterea unor acte legale si evitarea unor sesizari, reclamatii sau contestatii care pot conduce la nasterea unor litigii.
Comunele si orasele au cate un primar si un viceprimar, iar orasele resedinta de judet, cate 2 viceprimari, alesi in conditiile legii. Viceprimarii nu pot fi in acelasi timp si consilieri. Primarul participa la sedintele consiliului local si are dreptul sa isi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii
miercuri, 3 septembrie 2008
Referat Reforma administratiei publice
Dincolo de dezbaterile clasice referitoare la evolutia sistemelor administrative, modelelor de organizare si probleme ale rationalitatii limitate intreaga dezbatere moderna asupra reformei administrative se bazeaza pe termeni noi, deosebit de interesanti precum reinventarea guvernamintului sau noul management public(NMP). Ideea "reinventarii guvernamintului" s-a manifestat atit in Statele Unite cit si in Europa; asa cum remarcau Osborne si Gaebler, aparitia unui guvernamint antreprenorial "constituie o evolutie inevitabila:" guvern dupa guvern si sistem public dupa sistem public, reinventarea este singura optiune posibila". Noile abordari in materie de management public sint descrise ca o "modernizare" a organizatiilor publice: "guvernele din tarile cele mai dezvoltate sint pe cale a reconsidera sau revedea ipotezele fundamentale in ceea ce priveste sectorul public/ privat" Putem vorbi din acest punct de vedere de descoperirea unui "nou model" in ceea ce priveste sectorul public, un model de "managerialism" care se distinge de administratia birocratica traditionala.
Principalele componente ale noii tendinte se refera in principal la:
- etica ce lasa managerilor libertatea de a coordona, actiona si gira problemele
punerea in practica a criteriilor si masurilor de performanta explicite
- importanta semnificativa acordata controlului rezultatelor
cresterea concurentei datorita contractelor pe durata determinata si a procedurilor de oferte publice
- adaptarea stilului de gestiune tipic sectorului privat
- introducerea disciplinei si controlului in utilizarea resurselor
Acest model de actiune publica se incadreaza intr-un nou tip de cultura axata pe rezultate intr- un sector public mai putin centralizat, cultura caracterizata prin:
- privilegierea interesului pentru rezultate in termeni de rentabilitate, eficacitate si calitate a serviciilor, inlocuirea structurilor organizationale puternic centralizate si ierarhizate cu medii de gestionare descentralizata, in care deciziile asupra alocarii resurselor si furnizarii de servicii sint mult mai apropiate de punctul de "livrare", permitind detinerea de informatii de la clienti si alte grupuri interesate.
- posibilitatea de a studia alternativele existente in furnizarea serviciilor publice, in ideea obtinerii unor efecte politice mai rentabile in ceea ce priveste costurile
- importanta acordata eficacitatii serviciilor furnizate direct de sectorul public, prin crearea unor obiective de productivitate si crearea unor medii concurentiale in interiorul si intre organizatiile sectorului public.
- intarirea, la nivel central, a abilitatilor strategice capabile sa ghideze evolutia statului si sa ii permita sa reactioneze adecvat, suplu si cu costuri scazute schimbarilor externe si diverselor interese.
Mondializarea principiilor si practicilor gestiunii publice face parte dintr-un proces de mondializare mai larg "imputabil" pe plan economic unei evolutii inspre o economie mondiala in care productia este internationalizata iar capitalurile circula libere intre tari; aceasta evolutie a fost in mod esential impulsionata de revolutia informatica ce a contribuit la ridicarea barierelor nationale.
Reformele structurale si institutionale au devenit inevitabile; contextul mondializant in domeniul economic si informational a facilitat un schimb international de de idei si optiuni politice, astfel ca acum " guvernele pot sa foloseasca experienta altor tari pentru a defini propriile raspunsuri politice"(OCDE, 1996).
Aceasta convergenta poate lua doua forme:
1. guvernele nationale incearca sa se adapteze practicilor internationale pentru a ramine "in cursa"
2. guvernele nationale incearca sa preia cele mai bune practici ale omologilor internationali
Este totusi necesar sa constientizam faptul ca exista grade diferite de convergenta internationala; nu exista surse sau modele unice. Dimensiunea reformelor nu este intotdeauna aceeasi; practica administrativa poate face obiectul unor imbunatatiri mutuale, dar necesitatea si modalitatile de schimbare tin de contexte si consideratii pluraliste, influentate de factori politici si birocratici nationali si de alte nevoi in materie de guvernare.
La nivelul democratiilor dezvoltate domeniile in care se iau cel mai des masuri sint(vezi grila de analiza a centrelor reformei in sectorul public in tarile OECD, 1993):
- reforme financiare si de management
- descentralizare
- delegare si deconcentrare
Diferente de abordare a reformei au aparut, spre exemplu, intre tarile nordice si Marea Britanie/ Statele Unite; in acestea din urma reforma sectorului public a fost considerata din perspectiva unei logici a privatizarii, care primise deja o "aprobare" politica in anii '80, in special sub guvernele Noii Drepte ale lui Reagan si Teacher. In tarile nordice privatizarea a provocat reactii puternice chiar daca termenul a fost folosit pentru a se desemna procesele normale de ajustare intre sectorul public/ privat. De aici a rezultat o diferenta intre discursul politic si ideologic utilizat de catre guvernul britanic/ american si reformele nordice exprimate in mod esential intr- un limbaj apolitic, mergind pe ideea "modernizarii".
In Marea Britanie reforma administrativa a constat mai ales intr- un proces mergind dinspre virf spre baza, un proces dirijat de catre centru("un mijloc politic pentru primul ministru"). In SUA, de multe ori reforma administrativa a fost legata de concurenta politica intre Congres si Presedinte.
Putem considera ca este aproape imposibil de definit "the best way" in ceea ce priveste reformarea sectorului public: nu exista modele unice de reforma, nu exista solutii predeterminate"(OECD, 1995b). ; variatiile de abordare in materie de reforma sint de inteles data fiind diversitatea datelor istorice, institutionale, politice, ca si diferentele la nivel de politici si economii nationale.
Diferentele intre tari constau in intensitate si in luarea de initiativa in reformele particulare. Exista citeva divergente importante si in ceea ce priveste obiectivele reformei; anumite tari au vizat ca obiectiv specific reducerea taliei sectorului public, in timp ce altele au optat pentru punerea accentului pe ameliorarea performantei sectorului public si intarirea rolului sau.
Reformele sectorului public pot viza instrumente politice adoptate in circumstante politice diferite, pe baza unor ratiuni diferite si cu impact diferit. Aceasta posibilitate are precedente in istorie; un studiu referitor la reformele sectorului public in Anglia si Prusia secolului XIX a aratat ca, pe cind sistemul prusac a vizat o integrare a clasei de mijloc in curs de aparitie in interiorul elitei administrative, in Anglia s- a avut in vedere contrariul: birocratia publica a fost perceputa ca fiind un domeniu rezervat aristocratiei(asa nunita Oxbridge). Se gasesc exemple actuale si in ceea ce priveste politicile de privatizare.
In studiul referitor la diferite exemple de privatizare industriala in citeva tari ale Europei Occidentale, Vickers si Wright au identificat o gama diversificata de motive si ambitii ale persoanelor insarcinate cu privatizarea, diferite puncte de plecare la originea privatizarii, diferite structuri politice si institutionale servind ca si context persoanelor ce conduceau privatizarea, precum si instaurarea unor regimuri financiare diferite de transfer a proprietatii catre investitorii privati. Liou a constatat ca in cazul Taiwan sau Hong Kong privatizarea s-a facut pe criterii politice si nu datorita situatiei economice propriu zise.
Putem deci identifica uneori mijloace opuse pentru a realiza, aparent, acelasi obiectiv. Spre exemplu in China reforma sectorului public vizeaza ameliorarea eficacitatii si "rentabilitatii" administratiei guvernamentale prin edificarea unei birocratii legale si rationale de tip weberian, un sistem care, paradoxal, este deja pus in discutie prin reformele occidentale vizind noul management public dintr-o perspectiva post birocratica.
In economiile in tranzitie din Europa Centrala si de Est reformele administrative au fost esential definite ca un proces vizind mai degraba finalizarea unei situatii anterioare decit atingerea unei situatii dorite. Pe cind eforturile de privatizare din tarile occidentale au vizat in general realizarea unei economii mai rentabile, eforturile in domeniu din Europa de Est vizeaza in mod esential elaborarea unui sistem de piata inexistent inainte.
Nu putem considera ca exista probe suficiente pentru a sustine teza unei convergente administrative pe plan international; este ,deci , mult mai interesant de explorat in ce mod diferite guverne si birocratiile lor fac fata provocarii managementului public in circumstantele sociopolitice specifice si cum se procedeaza la reforma sectorului public in fata unor cerinte crescute de testare a unor noi metode si structuri organizationale decit considerarea in bloc a tuturor eforturilor nationale, in cadrul unui model mondial care nu semnaleaza decit similitudini superficiale, mascind disparitati esentiale.
De multe ori se spune ca reforma sectorului public, in cadrul mai larg al noului management public, este acompaniata de o schimbare fundamentala a valorilor. Rentabilitatea costurilor, eficacitatea si raportul calitate-pret reprezinta valori esentiale si criterii de masura ale formelor de exercitare a serviciului public. Aceste valori subliniaza in mod egal tentativa de debirocratizare a sectorului public prin intermediul descentralizarii si comercializarii si de transformare a culturii functionarilor, lucru ce semnifica un nou regim de motivare, noi conditii de munca, recompense si sanctiuni.
Valorile esentiale pot fi recapitulate prin intermediul valorii de eficacitate ; atit aparatorii cit si scepticii reformei au un punct comun: uzeaza de argumentele lor in cadrul unui discurs asupra eficacitatii, primii aparind reforma ca fiind singurul mod de a creste eficacitatea in timp ce cei din urma sint ingrijorati de faptul ca reforma ar creste eficacitatea in detrimentul altor valori( cum ar fi echitatea) si consideratii. Nici una din cele doua parti nu a contestat faptul ca reforma sectorului public vizeaza eficacitatea si ca ea poate fi ameliorata. Se poate considera, intr-un sens, ca aceasta noua conceptie a reformei constituie o negatie a modelului traditional de administratie publica caracterizata prin dubla dihotomie politica/ administratie si printr-o organizare birocratica sau ceea ce a fost descris ca un model de gestiune administrativa in masura in care denota initierea unui model "postbirocratic".
Regimul birocratic de tip traditional pe care reforma sectorului public de tipul noului management public il vizeaza in vederea schimbarii nu este un regim "ineficace". Din contra, modelul birocratic weberian implica importanta capitala a eficacitatii si rationalitatii; Weber a afirmat ca tipul pur birocratic de organizare administrativa era capabil sa atinga cel mai inalt grad de eficacitate si ca este in acest sens cel mai rational mijloc cunoscut de a exercita puterea asupra fiintelor umane.
Istoric, modelul traditional de administratie publica a fost rezultatul unui amalgam de elemente institutionale provenind din diferite contexte in diferite epoci si neavind in mod neaparat acelasi tip de logica instititionala. Preocuparea europeana pentru administratie publica a fost marcata de un trecut imperial, monocratic, centrindu- se semnificativ asupra perfectiunii clasei guvernante. Serviciile publice ale Frantei lui Napoleon sau ale Prusiei lui Frederic cel Mare au fost bazate pe o organizare militara, urmind aceleasi principii ale centralizarii, disciplinei si solidaritatii unei a€œclase de ofiteria€. Aceste caracteristici clasice ale birocratiilor europene au fost ulterior rationalizate de Weber.
Demersul american de ameliorare a administratiei publice a pornit de la cu totul alta realitate, rivalitatile si conflictele rezultind din sistemul clientelismului politic( considerat a paraliza administratia publica). Noua administratie publica "progresista" va incerca sa elimine coruptia si incompetenta asociata spoil systemului. Apelul lui Wilson in anii 1880 pentru o separare a administratiei de politica a reprezentat o tentativa de depolitizare a administratiei publice prin intermediul profesionalizarii si vocatiei.
Putem deci considera ca la finalul secolului eficacitatea administratiei publice a fost definita atit din punct de vedere organizational cit si politic, in cadrul problemelor specifice de guvernare care s- au pus in aceasta epoca. In anii '80 contextul administratiei publice s-a schimbat pe baza problemelor puse de intelectualii scolii economice a alegerii publice(public choice), care au caracterizat comportamentul birocratic ca un comportament esential ineficace si axat pe maximizarea bugetului. Cum a remarcat Frederickson, in literatura asupra reinventarii guvernamintului se sustine ca modelul birocratic este cel care pune probleme si ca "teza antibirocratica a reinventarii guvernamintului convine cu siguranta epocii contemporane".
Nu este deci nimic nou in preocuparea preponderenta inspre "eficacitate" a noului management public. Ceea ce a aparut clar de-a lungul timpului au fost opiniile si teoriile ce s- au schimbat perpetuu asupra cauzelor si surselor de ineficacitate a guvernului, asupra a ceea ce semnifica eficacitatea si cum va fi realizata. Noul management public, ca si tendintele anterioare in materie de reforma administrativa, a facut apel la o serie asemanatoare de valori esentiale.
Ceea ce este cu adevarat nou in reforma contemporana a sectorului public nu sint temele centrale de eficacitate si competenta manageriala ci noile contexte politice si ideologice in interiorul carora aceste teme sint rearticulate( sau reinventate) si care fac ca aceste teme sa figureze in agenda reformelor.
Principalele componente ale noii tendinte se refera in principal la:
- etica ce lasa managerilor libertatea de a coordona, actiona si gira problemele
punerea in practica a criteriilor si masurilor de performanta explicite
- importanta semnificativa acordata controlului rezultatelor
cresterea concurentei datorita contractelor pe durata determinata si a procedurilor de oferte publice
- adaptarea stilului de gestiune tipic sectorului privat
- introducerea disciplinei si controlului in utilizarea resurselor
Acest model de actiune publica se incadreaza intr-un nou tip de cultura axata pe rezultate intr- un sector public mai putin centralizat, cultura caracterizata prin:
- privilegierea interesului pentru rezultate in termeni de rentabilitate, eficacitate si calitate a serviciilor, inlocuirea structurilor organizationale puternic centralizate si ierarhizate cu medii de gestionare descentralizata, in care deciziile asupra alocarii resurselor si furnizarii de servicii sint mult mai apropiate de punctul de "livrare", permitind detinerea de informatii de la clienti si alte grupuri interesate.
- posibilitatea de a studia alternativele existente in furnizarea serviciilor publice, in ideea obtinerii unor efecte politice mai rentabile in ceea ce priveste costurile
- importanta acordata eficacitatii serviciilor furnizate direct de sectorul public, prin crearea unor obiective de productivitate si crearea unor medii concurentiale in interiorul si intre organizatiile sectorului public.
- intarirea, la nivel central, a abilitatilor strategice capabile sa ghideze evolutia statului si sa ii permita sa reactioneze adecvat, suplu si cu costuri scazute schimbarilor externe si diverselor interese.
Mondializarea principiilor si practicilor gestiunii publice face parte dintr-un proces de mondializare mai larg "imputabil" pe plan economic unei evolutii inspre o economie mondiala in care productia este internationalizata iar capitalurile circula libere intre tari; aceasta evolutie a fost in mod esential impulsionata de revolutia informatica ce a contribuit la ridicarea barierelor nationale.
Reformele structurale si institutionale au devenit inevitabile; contextul mondializant in domeniul economic si informational a facilitat un schimb international de de idei si optiuni politice, astfel ca acum " guvernele pot sa foloseasca experienta altor tari pentru a defini propriile raspunsuri politice"(OCDE, 1996).
Aceasta convergenta poate lua doua forme:
1. guvernele nationale incearca sa se adapteze practicilor internationale pentru a ramine "in cursa"
2. guvernele nationale incearca sa preia cele mai bune practici ale omologilor internationali
Este totusi necesar sa constientizam faptul ca exista grade diferite de convergenta internationala; nu exista surse sau modele unice. Dimensiunea reformelor nu este intotdeauna aceeasi; practica administrativa poate face obiectul unor imbunatatiri mutuale, dar necesitatea si modalitatile de schimbare tin de contexte si consideratii pluraliste, influentate de factori politici si birocratici nationali si de alte nevoi in materie de guvernare.
La nivelul democratiilor dezvoltate domeniile in care se iau cel mai des masuri sint(vezi grila de analiza a centrelor reformei in sectorul public in tarile OECD, 1993):
- reforme financiare si de management
- descentralizare
- delegare si deconcentrare
Diferente de abordare a reformei au aparut, spre exemplu, intre tarile nordice si Marea Britanie/ Statele Unite; in acestea din urma reforma sectorului public a fost considerata din perspectiva unei logici a privatizarii, care primise deja o "aprobare" politica in anii '80, in special sub guvernele Noii Drepte ale lui Reagan si Teacher. In tarile nordice privatizarea a provocat reactii puternice chiar daca termenul a fost folosit pentru a se desemna procesele normale de ajustare intre sectorul public/ privat. De aici a rezultat o diferenta intre discursul politic si ideologic utilizat de catre guvernul britanic/ american si reformele nordice exprimate in mod esential intr- un limbaj apolitic, mergind pe ideea "modernizarii".
In Marea Britanie reforma administrativa a constat mai ales intr- un proces mergind dinspre virf spre baza, un proces dirijat de catre centru("un mijloc politic pentru primul ministru"). In SUA, de multe ori reforma administrativa a fost legata de concurenta politica intre Congres si Presedinte.
Putem considera ca este aproape imposibil de definit "the best way" in ceea ce priveste reformarea sectorului public: nu exista modele unice de reforma, nu exista solutii predeterminate"(OECD, 1995b). ; variatiile de abordare in materie de reforma sint de inteles data fiind diversitatea datelor istorice, institutionale, politice, ca si diferentele la nivel de politici si economii nationale.
Diferentele intre tari constau in intensitate si in luarea de initiativa in reformele particulare. Exista citeva divergente importante si in ceea ce priveste obiectivele reformei; anumite tari au vizat ca obiectiv specific reducerea taliei sectorului public, in timp ce altele au optat pentru punerea accentului pe ameliorarea performantei sectorului public si intarirea rolului sau.
Reformele sectorului public pot viza instrumente politice adoptate in circumstante politice diferite, pe baza unor ratiuni diferite si cu impact diferit. Aceasta posibilitate are precedente in istorie; un studiu referitor la reformele sectorului public in Anglia si Prusia secolului XIX a aratat ca, pe cind sistemul prusac a vizat o integrare a clasei de mijloc in curs de aparitie in interiorul elitei administrative, in Anglia s- a avut in vedere contrariul: birocratia publica a fost perceputa ca fiind un domeniu rezervat aristocratiei(asa nunita Oxbridge). Se gasesc exemple actuale si in ceea ce priveste politicile de privatizare.
In studiul referitor la diferite exemple de privatizare industriala in citeva tari ale Europei Occidentale, Vickers si Wright au identificat o gama diversificata de motive si ambitii ale persoanelor insarcinate cu privatizarea, diferite puncte de plecare la originea privatizarii, diferite structuri politice si institutionale servind ca si context persoanelor ce conduceau privatizarea, precum si instaurarea unor regimuri financiare diferite de transfer a proprietatii catre investitorii privati. Liou a constatat ca in cazul Taiwan sau Hong Kong privatizarea s-a facut pe criterii politice si nu datorita situatiei economice propriu zise.
Putem deci identifica uneori mijloace opuse pentru a realiza, aparent, acelasi obiectiv. Spre exemplu in China reforma sectorului public vizeaza ameliorarea eficacitatii si "rentabilitatii" administratiei guvernamentale prin edificarea unei birocratii legale si rationale de tip weberian, un sistem care, paradoxal, este deja pus in discutie prin reformele occidentale vizind noul management public dintr-o perspectiva post birocratica.
In economiile in tranzitie din Europa Centrala si de Est reformele administrative au fost esential definite ca un proces vizind mai degraba finalizarea unei situatii anterioare decit atingerea unei situatii dorite. Pe cind eforturile de privatizare din tarile occidentale au vizat in general realizarea unei economii mai rentabile, eforturile in domeniu din Europa de Est vizeaza in mod esential elaborarea unui sistem de piata inexistent inainte.
Nu putem considera ca exista probe suficiente pentru a sustine teza unei convergente administrative pe plan international; este ,deci , mult mai interesant de explorat in ce mod diferite guverne si birocratiile lor fac fata provocarii managementului public in circumstantele sociopolitice specifice si cum se procedeaza la reforma sectorului public in fata unor cerinte crescute de testare a unor noi metode si structuri organizationale decit considerarea in bloc a tuturor eforturilor nationale, in cadrul unui model mondial care nu semnaleaza decit similitudini superficiale, mascind disparitati esentiale.
De multe ori se spune ca reforma sectorului public, in cadrul mai larg al noului management public, este acompaniata de o schimbare fundamentala a valorilor. Rentabilitatea costurilor, eficacitatea si raportul calitate-pret reprezinta valori esentiale si criterii de masura ale formelor de exercitare a serviciului public. Aceste valori subliniaza in mod egal tentativa de debirocratizare a sectorului public prin intermediul descentralizarii si comercializarii si de transformare a culturii functionarilor, lucru ce semnifica un nou regim de motivare, noi conditii de munca, recompense si sanctiuni.
Valorile esentiale pot fi recapitulate prin intermediul valorii de eficacitate ; atit aparatorii cit si scepticii reformei au un punct comun: uzeaza de argumentele lor in cadrul unui discurs asupra eficacitatii, primii aparind reforma ca fiind singurul mod de a creste eficacitatea in timp ce cei din urma sint ingrijorati de faptul ca reforma ar creste eficacitatea in detrimentul altor valori( cum ar fi echitatea) si consideratii. Nici una din cele doua parti nu a contestat faptul ca reforma sectorului public vizeaza eficacitatea si ca ea poate fi ameliorata. Se poate considera, intr-un sens, ca aceasta noua conceptie a reformei constituie o negatie a modelului traditional de administratie publica caracterizata prin dubla dihotomie politica/ administratie si printr-o organizare birocratica sau ceea ce a fost descris ca un model de gestiune administrativa in masura in care denota initierea unui model "postbirocratic".
Regimul birocratic de tip traditional pe care reforma sectorului public de tipul noului management public il vizeaza in vederea schimbarii nu este un regim "ineficace". Din contra, modelul birocratic weberian implica importanta capitala a eficacitatii si rationalitatii; Weber a afirmat ca tipul pur birocratic de organizare administrativa era capabil sa atinga cel mai inalt grad de eficacitate si ca este in acest sens cel mai rational mijloc cunoscut de a exercita puterea asupra fiintelor umane.
Istoric, modelul traditional de administratie publica a fost rezultatul unui amalgam de elemente institutionale provenind din diferite contexte in diferite epoci si neavind in mod neaparat acelasi tip de logica instititionala. Preocuparea europeana pentru administratie publica a fost marcata de un trecut imperial, monocratic, centrindu- se semnificativ asupra perfectiunii clasei guvernante. Serviciile publice ale Frantei lui Napoleon sau ale Prusiei lui Frederic cel Mare au fost bazate pe o organizare militara, urmind aceleasi principii ale centralizarii, disciplinei si solidaritatii unei a€œclase de ofiteria€. Aceste caracteristici clasice ale birocratiilor europene au fost ulterior rationalizate de Weber.
Demersul american de ameliorare a administratiei publice a pornit de la cu totul alta realitate, rivalitatile si conflictele rezultind din sistemul clientelismului politic( considerat a paraliza administratia publica). Noua administratie publica "progresista" va incerca sa elimine coruptia si incompetenta asociata spoil systemului. Apelul lui Wilson in anii 1880 pentru o separare a administratiei de politica a reprezentat o tentativa de depolitizare a administratiei publice prin intermediul profesionalizarii si vocatiei.
Putem deci considera ca la finalul secolului eficacitatea administratiei publice a fost definita atit din punct de vedere organizational cit si politic, in cadrul problemelor specifice de guvernare care s- au pus in aceasta epoca. In anii '80 contextul administratiei publice s-a schimbat pe baza problemelor puse de intelectualii scolii economice a alegerii publice(public choice), care au caracterizat comportamentul birocratic ca un comportament esential ineficace si axat pe maximizarea bugetului. Cum a remarcat Frederickson, in literatura asupra reinventarii guvernamintului se sustine ca modelul birocratic este cel care pune probleme si ca "teza antibirocratica a reinventarii guvernamintului convine cu siguranta epocii contemporane".
Nu este deci nimic nou in preocuparea preponderenta inspre "eficacitate" a noului management public. Ceea ce a aparut clar de-a lungul timpului au fost opiniile si teoriile ce s- au schimbat perpetuu asupra cauzelor si surselor de ineficacitate a guvernului, asupra a ceea ce semnifica eficacitatea si cum va fi realizata. Noul management public, ca si tendintele anterioare in materie de reforma administrativa, a facut apel la o serie asemanatoare de valori esentiale.
Ceea ce este cu adevarat nou in reforma contemporana a sectorului public nu sint temele centrale de eficacitate si competenta manageriala ci noile contexte politice si ideologice in interiorul carora aceste teme sint rearticulate( sau reinventate) si care fac ca aceste teme sa figureze in agenda reformelor.
Referat Intreprinderea si formele ei in economia de piata
In secolul trecut intreprinderea comerciala era, de regula, o afacere de familie. In acele conditii, cel cu initiativa unei afaceri pe cont propriu isi plasa capitalul in asteptarea unui profit cat mai mare si cat mai sigur. Functia de conducere este exercitata de proprietar, chiar daca el beneficia de fundamentarea deciziei si de aportul unor specialisti salariati
Pe masura generalizarii revolutiei industrialesi a eztinderii societatii pe actiuni, intreprinderea privata de familie si proprietarul intreprinzator au devenit anacronici. In present relatia dintre proprietari, intreprinzatori si manageri au devenit mult mai complexe, si-au pierdut mult din semnificatia lor anterioara.
Intreprinderea si formele ei in economia de piata
intreprinderea si formele ei in economia de piata
In economia de piata intreprinderea este o unitate economica cu o
existenta juridica si autonomie decizionala care produce bunuri si
presteza servicii pe baze commercial lucrative.
Intreprinderele se pot clasa astfel:
1. dupa obiectul urmarit in activitatea lor:
* intreprinderi cu scop lucrative;
* intreprinderi cu scop non lucrative.
2. dupa forma de proprietate:
* intreprinderi publice;
* intreprinderi private;
* intreprinderi mixte.
3. dupa regimul juridic de organizare si functionare:
+ regii autonome;
+ companii sau societatii comerciale
4. dupa dimensiunea lor:
+ intreprinderi mari
+ intreprinderimici si mijlocii.
In categoria intreprinderilor mari si mijlocii intra unitatii care
indeplinesc urmatoarele conditii:
* pana la 9 salariati - micro intreprinderi
* intre 10-49 salariati - intreprinderi mici
* intre 50-249 salariati - intreprinderi mijlocii
* cifra de afaceri anuala pana la 8milioane EURO
Cea mai mare parte a firmelor din sectorul afacerilor o reprezinta
societatile comerciale care pot fi imparite in functie de :
a. natura raspunderii pe careti-o asuma subiectii proprietatii:
+ societati cu raspundere limitata;
+ societati cu raspundere nelimitata.
b. Raporturile dintre drepturile si obligatiile subiectiilor
proprietatii:
* Societati de personae
* Societati de capitaluri
In Romania firmele se impart in doua categorii principale:
Regii autonome: sunt infiintate prin decizia Guvernului pentru firmele
de interes national si de catre organizatiile judetene pentru cele de
interes local, in ramuri strategice ale economiei nationale
.
Societati comerciale: care imbraca urmatoarele forme:
* Societati cu nume colectiv (SNC) - obligatiile societati sunt
garantate cu patrimonial societatii si cu raspundere nelimitata si
solidara a tuturor asociatilor.
* Societati in comandita simpla (SCS) - raspunderea este nelimitata
si solidara a asociatilor comanditei.
* Societati in comandita pe actiuni (SCA) - capitalul social este
impartit in actiuni, obligatiile sociale sunt garantate cu
patrimoniu societatii, cu raspundere nelimitata si solidara a
asociatilor comanditei.
* Societati pe actiuni (SA) - obligatiile societatii sunt garantate
cu patrimoniu societatii, actionarii fiind obligati numai la plata
actiunilor lor.
* Societati cu raspundere nelimitata (SRL) - obligatiile societatii
sunt garantate cu patrimoniu societati iar actionarii sunt
obligati nu mai la plata lor.
Intreprinzatorul figura centrala a economiei de piata moderne
"intreprinzatorului I se incredinteaza responsabilitatea de a conduce
si a dispune de resursele ce-I sunt puse la dispozitie de ansamblul
partenerilor sai: actionari, bancheri, munctori, cadre, manageri. " G.
BERTHU, H. LAPAGE
intreprindere, intreprinzator, antreprenor, abilitatea
intreprinzatorului sunt doar cativa termeni ce se folosesc adesea in
mod sinonim. Din punct de vedere al economiei de piata moderne, mai
importanta este analiza comparata a intreprinzatorului cu
proprietarulu, patronul, managerul. O asemenea analiza este
justificata atat in plan istoric, cat si in cel contemporan.
In secolul trecut intreprinderea comercialaera, de regula, o afacere
de familie. In acele conditii, cel cu initiativa unei afaceri pe cont
propriu isi plasa capitalul in asteptarea unui profit cat mai mare si
cat mai sigur. Functia de conducere este exercitata de proprietar,
chiar daca el beneficia de fundamentarea deciziei si de aportul unor
specialisti salariati.
Pe masura generalizarii revolutiei industrialesi a eztinderii
societatii pe actiuni, intreprinderea privata de familie si
proprietarul intreprinzator au devenit anacronici. In present relatia
dintre proprietari, intreprinzatori si manageri au devenit mult mai
complexe, si-au pierdut mult din semnificatia lor anterioara.
In societatea pe actiuni capitalul este format din miile si zecile de
actiuni, aflate in mainile unui numar de proprietari- actionari.
Actionarii pot avea, in raportul lor cu intreprinderea, postura de
salariati, de manageri, de intreprinzatori. Dar ei pot sa ramana si
numai actionari. Acesta se impart in mici actionari si mari actionari.
Micul actionar adesea salariat al intreprinderii respective este
lipsit de dreptul la decizia majora in legatura cu mersul afacerilor.
El nu participa la adunarile generale ale actionarilor si de multe ori
nu ia parte nici la alegerea marelui actionar delegat care ii
reprezinta. Marele actionar are posibilitati multiple de a particupa
la luarea deciziilor strategice cu privire la societate. Votul fiind
cenzitar, acesta detine o pondere importanta in exprimarea votului,
putand astfel sa influenteze luarea deciziei generale in favoarea sa.
Cu toate acestea nu marii actionari decide, in principal, asupra
mersului afacerilor in societatea pe actiunii. Activitatea marilor
intreprinderi moderne este atat de compleza si de dinamica incat
functia de conducere s-a automatizat. Actul decisional intr-o
societate are ca punct de plecare multiple asteptari ale oamenilor si
ale institutiilor fata de marea intreprindere.
Proprietarii- actionari sunt cei care participa cu capital intr-o
intreprindere care trebuie sa obtina profituri cat mai mari, din care
sa li se repartizeze dividendele.
Salariatii intreprinderii si sindicatele care le apara interesele cer
de la societatea pe actiuni salarii mari, crearea conditiilor de
ridicare continua a calificarii si o protectie sociala in situatii
speciale.
Managerii- salariati vad in unitatea economica la care sunt angajati
cadrul de realizare a personalitatii si al manifestarii
profesionalismului si competentelor.
Clientii intreprinderii asteapta de la aceasta marfuri in cantitati si
de calitate corespunzatoare, ameliorarea continua a acesteia, asumarea
raspunderii fiecarei intreprinderi pentru protectia consumatorilor.
Municipalitatea, comunele, considera ca intreprinderile de pe raza lor
trebuie sa asigure locuri de munca, sa protejeze mediul ambient, sa
sustina activitati sociale, culturale, sportive etc.
Guvernele vad in marile unitati economice creatoare de noi locuri de
munca, factori de antrenare ai cresterii si dezvoltarii economice,
exportatori eficienti si buni platnici ai impozitelor.
Pentru ca marea intreprindere sa-si poata exercita multiplele functii,
s-a impus un nou tip de intreprindere: consiliul de administrare sau
consiliul directorilo.
Format din actionari, din specialisti in management si marketing, din
reprezentanti ai producatorilor, ai salariatilor, si din imputerniciti
ai bancilor si administratiilor publice, consiliul de administrare
concepe si promoveaza politica generala a intreprinderilor, apara
interesele ei de dezvoltare in raport cu mediul social economic
ambient.
Intreprinderea trebuie sa asigure coerenta deciziilor sale privitoare
la toate genurile si tipurile de piete pe de oparte, la principiile de
organizare interna a ei, pe de alta parte. De aceea, cel mai capabil
sa duca o politica fundamentala stiintific, echidistanta fata de
interesele particulare ale organizatiilor participante este
intreprinzatorul colectiv.
Toate functiile intreprinzatorului colectiv sunt solutionate in
conditiile unor restrictii ce vin din partea societatii, ca si din cea
a consumatorului, a sindicatelor, ca purtatoare autentice de cuvant
ale salariatilor. Ca urmare, orice intreprindere trebuie sa respecte
legile adoptate in mod democratic si sa tia seama de regulile de joc
pe care le-a stabilit cu partenerii sai, in asigurarea unei bune
functionalitati a intreprinderii. Acesta este criteriul esential si
ultimul de judecare a manifestarii spiritului intreprinzatorului, de
victorie a acestuia asupra interesului ingust de proprietar- rentier.
Pe masura generalizarii revolutiei industrialesi a eztinderii societatii pe actiuni, intreprinderea privata de familie si proprietarul intreprinzator au devenit anacronici. In present relatia dintre proprietari, intreprinzatori si manageri au devenit mult mai complexe, si-au pierdut mult din semnificatia lor anterioara.
Intreprinderea si formele ei in economia de piata
intreprinderea si formele ei in economia de piata
In economia de piata intreprinderea este o unitate economica cu o
existenta juridica si autonomie decizionala care produce bunuri si
presteza servicii pe baze commercial lucrative.
Intreprinderele se pot clasa astfel:
1. dupa obiectul urmarit in activitatea lor:
* intreprinderi cu scop lucrative;
* intreprinderi cu scop non lucrative.
2. dupa forma de proprietate:
* intreprinderi publice;
* intreprinderi private;
* intreprinderi mixte.
3. dupa regimul juridic de organizare si functionare:
+ regii autonome;
+ companii sau societatii comerciale
4. dupa dimensiunea lor:
+ intreprinderi mari
+ intreprinderimici si mijlocii.
In categoria intreprinderilor mari si mijlocii intra unitatii care
indeplinesc urmatoarele conditii:
* pana la 9 salariati - micro intreprinderi
* intre 10-49 salariati - intreprinderi mici
* intre 50-249 salariati - intreprinderi mijlocii
* cifra de afaceri anuala pana la 8milioane EURO
Cea mai mare parte a firmelor din sectorul afacerilor o reprezinta
societatile comerciale care pot fi imparite in functie de :
a. natura raspunderii pe careti-o asuma subiectii proprietatii:
+ societati cu raspundere limitata;
+ societati cu raspundere nelimitata.
b. Raporturile dintre drepturile si obligatiile subiectiilor
proprietatii:
* Societati de personae
* Societati de capitaluri
In Romania firmele se impart in doua categorii principale:
Regii autonome: sunt infiintate prin decizia Guvernului pentru firmele
de interes national si de catre organizatiile judetene pentru cele de
interes local, in ramuri strategice ale economiei nationale
.
Societati comerciale: care imbraca urmatoarele forme:
* Societati cu nume colectiv (SNC) - obligatiile societati sunt
garantate cu patrimonial societatii si cu raspundere nelimitata si
solidara a tuturor asociatilor.
* Societati in comandita simpla (SCS) - raspunderea este nelimitata
si solidara a asociatilor comanditei.
* Societati in comandita pe actiuni (SCA) - capitalul social este
impartit in actiuni, obligatiile sociale sunt garantate cu
patrimoniu societatii, cu raspundere nelimitata si solidara a
asociatilor comanditei.
* Societati pe actiuni (SA) - obligatiile societatii sunt garantate
cu patrimoniu societatii, actionarii fiind obligati numai la plata
actiunilor lor.
* Societati cu raspundere nelimitata (SRL) - obligatiile societatii
sunt garantate cu patrimoniu societati iar actionarii sunt
obligati nu mai la plata lor.
Intreprinzatorul figura centrala a economiei de piata moderne
"intreprinzatorului I se incredinteaza responsabilitatea de a conduce
si a dispune de resursele ce-I sunt puse la dispozitie de ansamblul
partenerilor sai: actionari, bancheri, munctori, cadre, manageri. " G.
BERTHU, H. LAPAGE
intreprindere, intreprinzator, antreprenor, abilitatea
intreprinzatorului sunt doar cativa termeni ce se folosesc adesea in
mod sinonim. Din punct de vedere al economiei de piata moderne, mai
importanta este analiza comparata a intreprinzatorului cu
proprietarulu, patronul, managerul. O asemenea analiza este
justificata atat in plan istoric, cat si in cel contemporan.
In secolul trecut intreprinderea comercialaera, de regula, o afacere
de familie. In acele conditii, cel cu initiativa unei afaceri pe cont
propriu isi plasa capitalul in asteptarea unui profit cat mai mare si
cat mai sigur. Functia de conducere este exercitata de proprietar,
chiar daca el beneficia de fundamentarea deciziei si de aportul unor
specialisti salariati.
Pe masura generalizarii revolutiei industrialesi a eztinderii
societatii pe actiuni, intreprinderea privata de familie si
proprietarul intreprinzator au devenit anacronici. In present relatia
dintre proprietari, intreprinzatori si manageri au devenit mult mai
complexe, si-au pierdut mult din semnificatia lor anterioara.
In societatea pe actiuni capitalul este format din miile si zecile de
actiuni, aflate in mainile unui numar de proprietari- actionari.
Actionarii pot avea, in raportul lor cu intreprinderea, postura de
salariati, de manageri, de intreprinzatori. Dar ei pot sa ramana si
numai actionari. Acesta se impart in mici actionari si mari actionari.
Micul actionar adesea salariat al intreprinderii respective este
lipsit de dreptul la decizia majora in legatura cu mersul afacerilor.
El nu participa la adunarile generale ale actionarilor si de multe ori
nu ia parte nici la alegerea marelui actionar delegat care ii
reprezinta. Marele actionar are posibilitati multiple de a particupa
la luarea deciziilor strategice cu privire la societate. Votul fiind
cenzitar, acesta detine o pondere importanta in exprimarea votului,
putand astfel sa influenteze luarea deciziei generale in favoarea sa.
Cu toate acestea nu marii actionari decide, in principal, asupra
mersului afacerilor in societatea pe actiunii. Activitatea marilor
intreprinderi moderne este atat de compleza si de dinamica incat
functia de conducere s-a automatizat. Actul decisional intr-o
societate are ca punct de plecare multiple asteptari ale oamenilor si
ale institutiilor fata de marea intreprindere.
Proprietarii- actionari sunt cei care participa cu capital intr-o
intreprindere care trebuie sa obtina profituri cat mai mari, din care
sa li se repartizeze dividendele.
Salariatii intreprinderii si sindicatele care le apara interesele cer
de la societatea pe actiuni salarii mari, crearea conditiilor de
ridicare continua a calificarii si o protectie sociala in situatii
speciale.
Managerii- salariati vad in unitatea economica la care sunt angajati
cadrul de realizare a personalitatii si al manifestarii
profesionalismului si competentelor.
Clientii intreprinderii asteapta de la aceasta marfuri in cantitati si
de calitate corespunzatoare, ameliorarea continua a acesteia, asumarea
raspunderii fiecarei intreprinderi pentru protectia consumatorilor.
Municipalitatea, comunele, considera ca intreprinderile de pe raza lor
trebuie sa asigure locuri de munca, sa protejeze mediul ambient, sa
sustina activitati sociale, culturale, sportive etc.
Guvernele vad in marile unitati economice creatoare de noi locuri de
munca, factori de antrenare ai cresterii si dezvoltarii economice,
exportatori eficienti si buni platnici ai impozitelor.
Pentru ca marea intreprindere sa-si poata exercita multiplele functii,
s-a impus un nou tip de intreprindere: consiliul de administrare sau
consiliul directorilo.
Format din actionari, din specialisti in management si marketing, din
reprezentanti ai producatorilor, ai salariatilor, si din imputerniciti
ai bancilor si administratiilor publice, consiliul de administrare
concepe si promoveaza politica generala a intreprinderilor, apara
interesele ei de dezvoltare in raport cu mediul social economic
ambient.
Intreprinderea trebuie sa asigure coerenta deciziilor sale privitoare
la toate genurile si tipurile de piete pe de oparte, la principiile de
organizare interna a ei, pe de alta parte. De aceea, cel mai capabil
sa duca o politica fundamentala stiintific, echidistanta fata de
interesele particulare ale organizatiilor participante este
intreprinzatorul colectiv.
Toate functiile intreprinzatorului colectiv sunt solutionate in
conditiile unor restrictii ce vin din partea societatii, ca si din cea
a consumatorului, a sindicatelor, ca purtatoare autentice de cuvant
ale salariatilor. Ca urmare, orice intreprindere trebuie sa respecte
legile adoptate in mod democratic si sa tia seama de regulile de joc
pe care le-a stabilit cu partenerii sai, in asigurarea unei bune
functionalitati a intreprinderii. Acesta este criteriul esential si
ultimul de judecare a manifestarii spiritului intreprinzatorului, de
victorie a acestuia asupra interesului ingust de proprietar- rentier.
Referat Educatie antreprenoriala - plan de afaceri
1.Descrierea afacerii: a)produsul: detergent pentru spalare manuala si detergentul pentru spalare automata. Produsul va aduce nou faptul ca atat detergentul pentru spalare manuala cat si cel pentru cea automata curate petele in profunzime inclusive cu apa rece. Totodata produsul are deja incorporate in componenta ( formula ) balsamul de rufe. In consecinta consumatorul dobandeste doua produse la prASt de unu.
b) Denumirea produsului: CLEAN STARTS ( a fost aleasa aceasta denumire pentru a sugera beneficiarului ca deabea acum incepe cu adevarat spalarea perfecta ). Denumirea aleasa este in engleza( o limba de circulatie internationala ) in vederea promovarii ulterioare a produsului si pe pietele internationale.
c) Pozitia pe piata: produsul intra deja pe o piata saturata care asteapta explozia a€œnouluia€. Avantajele fata de restul de competitori sunt date de oferirea unui produs mai bun ( curate mai bine + balsamul de rufe ) la un pret mai mic, avand in vedere ca numarul competitorilor in acest domeniu este foarte mare.
d) Obiective pe termen lung:
- imbunatatirea gamei de produse deja existente, in maxim un an de la inceperea activitatii.
- lansarea unei game de produse de curatat pentru uz casnic, in maxim trei ani de la inceperea activitatii.
- promovarea produselor pe pietele internationale, in maxim cinci ani de la inceperea activitatii.
2. Planul de marketing
a) piata tinta: toate categoriile de clienti ( inclusive cei din mediu rural a€“ pentru care apa calda este un efort ). Din studiile de piata efectuate s-a constatat ca acest produs este foarte asteptat datorita pretului energiei electrice si al imposibilitatii scoateri petelor in casa.
b) strategii de marketing:
- vanzarea produsului v-a fii organizata prin distribuitori autorizati pentru fiecare judet in parte. Distribuitorii ( sefi de vanzari ) vor avea din partea firmei la dispozitie un autoturism, mostre de produs, un salariu mediu si comision la vanzare. Sefii de vanzari vor fi instruiti in acest domeniu, pentru a putea prezenta atat calitatea cat si beneficiile produsului pe care urmeaza sa-l vandal, atat in momentul angajarii cat si ulterior din trei in trei luni in functie de cerintele pietei si de produsele noi pe care societatea intentioneaza sa le produca.
- pretul produsului va fi pentru inceput stabilit sub pretul pietei, urmand ca ulterior sa creasca
- produsul va fi ambalat in pungi de plastic cu maner.
c) strategiile de promovare:
- reclame mass-media.
- promotii in marile centre comerciale.
- Prin sefii de vanzari si agentii acestora, door-to-door.
- Produsul va fi prezentat (respectiv ambalaj, miros ) intr-o forma cat mai atractiva si practica.
3. Planul de productie
a) furnizorii sunt in numar mic si contractile incheiate cu acesti sunt pe termen lung cu plata la o luna de la livrarea materiei prime.
b) licente de fabricatie: vor fi obtinute stasurile necesare pentru omologarea celor doua produse si toate avizele ( de mediu, sanitary a€“ veterinary, resurse umane, pompieri, etc ) necesare functionarii fabricii.
c) inregistrarea numelui produsului.
d) Organizarea productiei:
- compartimentele de productie sunt: aprovizionare, fabricatie, controlul si asigurarea calitatii, intretinerea echipamentelor.
- responsabilitati specifice:
-> aprovizionarea trebuie sa tina evidenta materiei prime intrate si iesite ( nu trebuie ca societatea sa ramana descoperita ).
-> fabricatia tine evidenta materiei prime intrate a stocului de produse finite rezultate in urma procesului de fabricatie si a intregului flux tehnologic.
-> verifica produsele finite rezultate din punct de vedere calitativ, hotaraste ce merge la vanzare si ce este rebut.
-> intretinerea echipamentelor: compartiment cu specific ethnic, mechanic, are grija ca utilajele, echipamentele sa fie in permanenta in buna stare de functionare.
- pentru fiecare compartiment vor fi angajati a€œsefi de compartimentea€ cu experienta in domeniu, in urma unor interviuri extreme de riguroase. Sefii de compartiment vor avea competenta de a-si angaja muncitorii, in functie de necesarul de forta de munca stabilit in organigrama societatii de catre consiliul de administratie.
e) contactarea furnizorilor de utilaje in functie de studiile de piata effectuate inainte de inceperea activitatii de catre cei cinci actionari privitor la raportul calitate a€“ pret, cat si al conditiilor de plata oferite de acestia.
4. Planul de management
a) Denumirea firmei: S.C. AMY & ASSOCIATES S.A.
b) firma pe actiuni:
- actionar majoritar: 60 %
- 4 asociati cu cate 10 %
- societatea are un capital social de 10.000 RON
c) conducerea firmei este asigurata de Adunarea Generala a Actionarilor, care se intruneste cel putin o data pe an la incheierea exercitiului economico-financiar pentru: prezentarea si aprobarea raportului de gestiune al Consiliului de Administratie si descarcarea de gestiune a administratorilor, raportul Comisiei de Cenzori, bilantul si contul de profit si pierderi, repartizarea profitului, si ori de cate ori este nevoie.
d) Consiliul de Administratie este format din cei cinci actionari. Adunarea Generala a Actionarilor mandateaza Consiliul de Administratie ca, pentru perioada de un an, intre doua Adunari Generale sa asigure conducerea firmei. Presedintele Consiliului de Administratie este Nitica Ana care indeplineste si functia de director general al firmei.
e) S.C. AMY & ASSOCIATES fiind organizata ca societate pe actiuni are totodata o COMISIE DE CENZORI formata din cinci membri dintre care trei sunt experti contabili. COMISIA DE CENZORI prin presedintele sau asigura controlul societatii d.p.d.v. al legalitatii operatiunilor desfasurate mai ales in domeniu contabil.
f) Conducerea operativa a societatii este asigurata de directorul general. Acesta este mandatat de Consiliul de Administratie in vederea stabilirii organigramei societatii, a angajarilor, a stabilirii salariilor. Directorul general al societatii nu are voie sa angajeze in contracte ( vanzari, cumparari, achizitii ) mai mult de 20 % din capitalul social al firmei
Organigrama Societatii
Directorul General al firmei asigura conducerea, prin directorii de productie, vanzari, economic, resurse umane. El este mandatat sa-I angajeze, sa semneze fisa postului si sa ii controleze. Acestia din urma sunt mandatati sa-si angajeze personalul calificat necesar desfasurarii in bune conditii a activitatii.
Toti raspund in fata Directorului General de compartimentul pe care il conduc. In fiecare luni dimineata acestia au o sedinta operativa cu Directorul General in care se prezinta activitatea saptamanii trecute, eventualele probleme aparute, rezolvarea lor, propuneri.
In fiecare luni dupa-amiaza Directorii au sedinta cu personalul angajat in compartimentele pe care le conduc. O data la trei luni au loc instruiri periodice ale personalului. Personalul angajat la vanzari are instruiri ori de cate ori este nevoie ( datorita profilului ) dar nu mai rar de o data la trei luni.
Formele de retribuire ale personalului sunt: angajare cu carte de munca pe perioada nedeterminata, cu respectarea tuturor prevederilor legale in domeniu, in plus, pentru cei din vanzari este prevazuta si forma de retribuire pe baza de commission.
5. Planul Financiar
a) veniturile firmei vor proveni din vanzarea produselor ( va fi practicata inclusiv incasarea pe masura vanzarii, dar nu mai tarziu de trei saptamani de la data livrarii ).
b) costurile estimate vor fi controlate atat de departamentul de productie cat si de cel de contabilitate, incercand sa fie reduse in permanenta ( gasirea unor noi furnizori, echiparea cu utilaje cat mai performante, stoparea risipei ).
c) fluxul de lichiditati va fi asigurat pentru inceput din aportul propriu al actionarilor, ulterior din incasari.
b) Denumirea produsului: CLEAN STARTS ( a fost aleasa aceasta denumire pentru a sugera beneficiarului ca deabea acum incepe cu adevarat spalarea perfecta ). Denumirea aleasa este in engleza( o limba de circulatie internationala ) in vederea promovarii ulterioare a produsului si pe pietele internationale.
c) Pozitia pe piata: produsul intra deja pe o piata saturata care asteapta explozia a€œnouluia€. Avantajele fata de restul de competitori sunt date de oferirea unui produs mai bun ( curate mai bine + balsamul de rufe ) la un pret mai mic, avand in vedere ca numarul competitorilor in acest domeniu este foarte mare.
d) Obiective pe termen lung:
- imbunatatirea gamei de produse deja existente, in maxim un an de la inceperea activitatii.
- lansarea unei game de produse de curatat pentru uz casnic, in maxim trei ani de la inceperea activitatii.
- promovarea produselor pe pietele internationale, in maxim cinci ani de la inceperea activitatii.
2. Planul de marketing
a) piata tinta: toate categoriile de clienti ( inclusive cei din mediu rural a€“ pentru care apa calda este un efort ). Din studiile de piata efectuate s-a constatat ca acest produs este foarte asteptat datorita pretului energiei electrice si al imposibilitatii scoateri petelor in casa.
b) strategii de marketing:
- vanzarea produsului v-a fii organizata prin distribuitori autorizati pentru fiecare judet in parte. Distribuitorii ( sefi de vanzari ) vor avea din partea firmei la dispozitie un autoturism, mostre de produs, un salariu mediu si comision la vanzare. Sefii de vanzari vor fi instruiti in acest domeniu, pentru a putea prezenta atat calitatea cat si beneficiile produsului pe care urmeaza sa-l vandal, atat in momentul angajarii cat si ulterior din trei in trei luni in functie de cerintele pietei si de produsele noi pe care societatea intentioneaza sa le produca.
- pretul produsului va fi pentru inceput stabilit sub pretul pietei, urmand ca ulterior sa creasca
- produsul va fi ambalat in pungi de plastic cu maner.
c) strategiile de promovare:
- reclame mass-media.
- promotii in marile centre comerciale.
- Prin sefii de vanzari si agentii acestora, door-to-door.
- Produsul va fi prezentat (respectiv ambalaj, miros ) intr-o forma cat mai atractiva si practica.
3. Planul de productie
a) furnizorii sunt in numar mic si contractile incheiate cu acesti sunt pe termen lung cu plata la o luna de la livrarea materiei prime.
b) licente de fabricatie: vor fi obtinute stasurile necesare pentru omologarea celor doua produse si toate avizele ( de mediu, sanitary a€“ veterinary, resurse umane, pompieri, etc ) necesare functionarii fabricii.
c) inregistrarea numelui produsului.
d) Organizarea productiei:
- compartimentele de productie sunt: aprovizionare, fabricatie, controlul si asigurarea calitatii, intretinerea echipamentelor.
- responsabilitati specifice:
-> aprovizionarea trebuie sa tina evidenta materiei prime intrate si iesite ( nu trebuie ca societatea sa ramana descoperita ).
-> fabricatia tine evidenta materiei prime intrate a stocului de produse finite rezultate in urma procesului de fabricatie si a intregului flux tehnologic.
-> verifica produsele finite rezultate din punct de vedere calitativ, hotaraste ce merge la vanzare si ce este rebut.
-> intretinerea echipamentelor: compartiment cu specific ethnic, mechanic, are grija ca utilajele, echipamentele sa fie in permanenta in buna stare de functionare.
- pentru fiecare compartiment vor fi angajati a€œsefi de compartimentea€ cu experienta in domeniu, in urma unor interviuri extreme de riguroase. Sefii de compartiment vor avea competenta de a-si angaja muncitorii, in functie de necesarul de forta de munca stabilit in organigrama societatii de catre consiliul de administratie.
e) contactarea furnizorilor de utilaje in functie de studiile de piata effectuate inainte de inceperea activitatii de catre cei cinci actionari privitor la raportul calitate a€“ pret, cat si al conditiilor de plata oferite de acestia.
4. Planul de management
a) Denumirea firmei: S.C. AMY & ASSOCIATES S.A.
b) firma pe actiuni:
- actionar majoritar: 60 %
- 4 asociati cu cate 10 %
- societatea are un capital social de 10.000 RON
c) conducerea firmei este asigurata de Adunarea Generala a Actionarilor, care se intruneste cel putin o data pe an la incheierea exercitiului economico-financiar pentru: prezentarea si aprobarea raportului de gestiune al Consiliului de Administratie si descarcarea de gestiune a administratorilor, raportul Comisiei de Cenzori, bilantul si contul de profit si pierderi, repartizarea profitului, si ori de cate ori este nevoie.
d) Consiliul de Administratie este format din cei cinci actionari. Adunarea Generala a Actionarilor mandateaza Consiliul de Administratie ca, pentru perioada de un an, intre doua Adunari Generale sa asigure conducerea firmei. Presedintele Consiliului de Administratie este Nitica Ana care indeplineste si functia de director general al firmei.
e) S.C. AMY & ASSOCIATES fiind organizata ca societate pe actiuni are totodata o COMISIE DE CENZORI formata din cinci membri dintre care trei sunt experti contabili. COMISIA DE CENZORI prin presedintele sau asigura controlul societatii d.p.d.v. al legalitatii operatiunilor desfasurate mai ales in domeniu contabil.
f) Conducerea operativa a societatii este asigurata de directorul general. Acesta este mandatat de Consiliul de Administratie in vederea stabilirii organigramei societatii, a angajarilor, a stabilirii salariilor. Directorul general al societatii nu are voie sa angajeze in contracte ( vanzari, cumparari, achizitii ) mai mult de 20 % din capitalul social al firmei
Organigrama Societatii
Directorul General al firmei asigura conducerea, prin directorii de productie, vanzari, economic, resurse umane. El este mandatat sa-I angajeze, sa semneze fisa postului si sa ii controleze. Acestia din urma sunt mandatati sa-si angajeze personalul calificat necesar desfasurarii in bune conditii a activitatii.
Toti raspund in fata Directorului General de compartimentul pe care il conduc. In fiecare luni dimineata acestia au o sedinta operativa cu Directorul General in care se prezinta activitatea saptamanii trecute, eventualele probleme aparute, rezolvarea lor, propuneri.
In fiecare luni dupa-amiaza Directorii au sedinta cu personalul angajat in compartimentele pe care le conduc. O data la trei luni au loc instruiri periodice ale personalului. Personalul angajat la vanzari are instruiri ori de cate ori este nevoie ( datorita profilului ) dar nu mai rar de o data la trei luni.
Formele de retribuire ale personalului sunt: angajare cu carte de munca pe perioada nedeterminata, cu respectarea tuturor prevederilor legale in domeniu, in plus, pentru cei din vanzari este prevazuta si forma de retribuire pe baza de commission.
5. Planul Financiar
a) veniturile firmei vor proveni din vanzarea produselor ( va fi practicata inclusiv incasarea pe masura vanzarii, dar nu mai tarziu de trei saptamani de la data livrarii ).
b) costurile estimate vor fi controlate atat de departamentul de productie cat si de cel de contabilitate, incercand sa fie reduse in permanenta ( gasirea unor noi furnizori, echiparea cu utilaje cat mai performante, stoparea risipei ).
c) fluxul de lichiditati va fi asigurat pentru inceput din aportul propriu al actionarilor, ulterior din incasari.
Referat Serviciul administratie publice locale
Distinctia dintre administratia publica centrala si cea locala are la baza utilizarea mai multor criterii cumulative, criterii care au in vedere competenta teritoriala si materiala a organelor ce compun administratia publica si natura interesului pe care il promoveaza. Prin urmare, administratia publica centrala isi exercita competenta teritoriala la nivelul intregului teritoriu national, iar cea locala doar la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale in care au fost alese autoritatile respective.
Consiliul local
Consiliul local este compuse din consilieri locali alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, In conditiile stabilite de legea pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale.
Numarul membrilor fiecarui consiliu local se stabileste prin ordin al prefectului,in functie de numarul locuitorilor orasului raportat de Institutul National de Statistica la data de 1 ianuarie a anului in curs sau, dupa caz, la data de 1 iulie a anului care preceda alegerile, dupa cum urmeaza:
Consiliul local al orasului Piatra Neamt este compus din 25 de consilieri locali.
Atributiile consiliului local
(1) Consiliul local are initiativa si hotaraste, in conditiile legii, in toate problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege in competenta altor autoritati ale administratiei publice locale sau centrale.
(2) Consiliul local exercita urmatoarele categorii de atributii:
a) atributii privind organizarea si functionarea aparatului de specialitate al primarului, ale institutiilor si serviciilor publice de interes local si ale societatilor comerciale si regiilor autonome de interes local;
b) atributii privind dezvoltarea economico-sociala si de mediu a comunei, orasului sau municipiului;
c) atributii privind administrarea domeniului public si privat al comunei, orasului sau municipiului;
d) atributii privind gestionarea serviciilor furnizate catre cetateni;
e) atributii privind cooperarea interinstitutionala pe plan intern si extern.
(3) In exercitarea atributiilor prevazute la alin. (2) lit. a), consiliul local:
a) aproba statutul comunei, orasului sau municipiului, precum si regulamentul de organizare si functionare a consiliului local;
b) aproba, In conditiile legii, la propunerea primarului, Infiintarea, organizarea si statul de functii ale aparatului de specialitate al primarului, ale institutiilor si serviciilor publice de interes local, precum si reorganizarea si statul de functii ale regiilor autonome de interes local;
c) exercita, In numele unitatii administrativ-teritoriale, toate drepturile si obligatiile corespunzatoare participatiilor detinute la societati comerciale sau regii autonome, In conditiile legii.
(4) In exercitarea atributiilor prevazute la alin. (2) lit. b), consiliul local:
a) aproba, la propunerea primarului, bugetul local, virarile de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare si contul de Incheiere a exercitiului bugetar;
b) aproba, la propunerea primarului, contractarea si/sau garantarea Imprumuturilor, precum si contractarea de datorie publica locala prin emisiuni de titluri de valoare, In numele unitatii administrativ-teritoriale, In conditiile legii;
c) stabileste si aproba impozitele si taxele locale, In conditiile legii;
d) aproba, la propunerea primarului, documentatiile tehnico-economice pentru lucrarile de investitii de interes local, In conditiile legii;
e) aproba strategiile privind dezvoltarea economica, sociala si de mediu a unitatii administrativ-teritoriale;
f) asigura realizarea lucrarilor si ia masurile necesare implementarii si conformarii cu prevederile angajamentelor asumate In procesul de integrare europeana In domeniul protectiei mediului si gospodaririi apelor pentru serviciile furnizate cetatenilor.
(5) In exercitarea atributiilor prevazute la alin. (2) lit. c), consiliul local:
a) hotaraste darea In administrare, concesionarea sau Inchirierea bunurilor proprietate publica a comunei, orasului sau municipiului, dupa caz, precum si a serviciilor publice de interes local, In conditiile legii;
b) hotaraste vanzarea, concesionarea sau Inchirierea bunurilor proprietate privata a comunei, orasului sau
municipiului, dupa caz, In conditiile legii;
c) avizeaza sau aproba, In conditiile legii, documentatiile de amenajare a teritoriului si urbanism ale localitatilor;
d) atribuie sau schimba, In conditiile legii, denumiri de strazi, de piete si de obiective de interes public local.
(6) In exercitarea atributiilor prevazute la alin. (2) lit. d), consiliul local:
a) asigura, potrivit competentelor sale si In conditiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:
1. educatia;
2. serviciile sociale pentru protectia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor varstnice, a familiei si a altor persoane sau grupuri aflate In nevoie sociala;
3. sanatatea;
4. cultura;
5. tineretul;
6. sportul;
7. ordinea publica;
8. situatiile de urgenta;
9. protectia si refacerea mediului;
10. conservarea, restaurarea si punerea In valoare a monumentelor istorice si de arhitectura, a parcurilor,
gradinilor publice si rezervatiilor naturale;
11. dezvoltarea urbana;
12. evidenta persoanelor;
13. podurile si drumurile publice;
14. serviciile comunitare de utilitate publica: alimentare cu apa, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termica, iluminat public si transport public local, dupa caz;
15. serviciile de urgenta de tip salvamont, salvamar si de prim ajutor;
16. activitatile de administratie social-comunitara;
17. locuintele sociale si celelalte unitati locative aflate In proprietatea unitatii administrativ-teritoriale sau In administrarea sa;
18. punerea In valoare, In interesul comunitatii locale, a resurselor naturale de pe raza unitatii administrativ teritoriale;
19. alte servicii publice stabilite prin lege;
b) hotaraste acordarea unor sporuri si altor facilitati, potrivit legii, personalului sanitar si didactic;
c) sprijina, In conditiile legii, activitatea cultelor religioase;
d) poate solicita informari si rapoarte de la primar, viceprimar si de la sefii organismelor prestatoare de servicii publice si de utilitate publica de interes local;
e) aproba construirea locuintelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuintelor sociale si a utilitatilor locative aflate In proprietatea sau In administrarea sa;
f) poate solicita informari si rapoarte specifice de la primar si de la sefii organismelor prestatoare de servicii publice si de utilitate publica de interes local.
(7) In exercitarea atributiilor prevazute la alin. (2) lit. e), consiliul local:
a) hotaraste, In conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice romane sau straine, In vederea finantarii si realizarii In comun a unor actiuni, lucrari, servicii sau proiecte de interes public local;
b) hotaraste, In conditiile legii, Infratirea comunei, orasului sau municipiului cu unitati administrativ-teritoriale din alte tari;
c) hotaraste, In conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte unitati administrativ-teritoriale din tara sau din strainatate, precum si aderarea la asociatii nationale si internationale ale autoritatilor administratiei publice locale, In vederea promovarii unor interese comune.
(8) Consiliul local poate conferi persoanelor fizice romane sau straine cu merite deosebite titlul de cetatean de onoare al comunei, orasului sau municipiului, In baza unui regulament propriu. Prin acest regulament se stabilesc si conditiile retragerii titlului conferit.
(9) Consiliul local indeplineste orice alte atributii stabilite prin lege.
Persoanele Imputernicite sa reprezinte interesele unitatii administrativ-teritoriale In societati comerciale, regii autonome de interes local, asociatii de dezvoltare intercomunitara si alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnate prin hotarare a consiliului local, In conditiile legii, respectandu-se configuratia politica de la ultimele alegeri locale.
ORGANIZAREA SI DESFASURAREA SEDINTELOR DE CONSILIU LOCAL
Consiliul local se intruneste in sedinte ordinare, lunar, la convocarea primarului.
Consiliul local se poate intruni si in sedinte extraordinare, la cererea primarului sau a cel putin o treime din numarul membrilor consiliului.
In caz de forta majora si de maxima urgenta pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei sau ai orasului convocarea consiliului local se poate face de indata.
Convocarea
Convocarea se face, in scris, prin intermediul secretarului unitatii administrativ - teritoriale, astfel, in cazul:
- sedintelor ordinare cu cel putin 5 zile inaintea sedintei;
- sedintelor extraordinare cu cel putin 3 zile inaintea sedintei;
- in caz de forta majora si de maxima urgenta convocarea consiliului local se poate face de indata.
Convocarea consiliului local se face prin dispozitie de convocare a primarului in care vor fi precizate:
- data,
- ora,
- locul desfasurarii,
- ordinea de zi a acesteia.
Invitatia de sedinta
Preia o parte din dispozitia de convocare.
Aceasta se transmite prin grija secretarului consilierilor locali si va cuprinde:
- data,
- ora,
- locul desfasurarii,
- ordinea de zi a acesteia,
- mentiunea ca materialele sedintei pot fi studiate inaintea asteia la biroul secretarului localitatii
- ca anexa va cuprinde lista nominala a consilierilor locali si semnatura de confirmare a primirii invitatiei la sedinta de consiliu.
Consiliul local
Consiliul local este compuse din consilieri locali alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, In conditiile stabilite de legea pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale.
Numarul membrilor fiecarui consiliu local se stabileste prin ordin al prefectului,in functie de numarul locuitorilor orasului raportat de Institutul National de Statistica la data de 1 ianuarie a anului in curs sau, dupa caz, la data de 1 iulie a anului care preceda alegerile, dupa cum urmeaza:
Consiliul local al orasului Piatra Neamt este compus din 25 de consilieri locali.
Atributiile consiliului local
(1) Consiliul local are initiativa si hotaraste, in conditiile legii, in toate problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege in competenta altor autoritati ale administratiei publice locale sau centrale.
(2) Consiliul local exercita urmatoarele categorii de atributii:
a) atributii privind organizarea si functionarea aparatului de specialitate al primarului, ale institutiilor si serviciilor publice de interes local si ale societatilor comerciale si regiilor autonome de interes local;
b) atributii privind dezvoltarea economico-sociala si de mediu a comunei, orasului sau municipiului;
c) atributii privind administrarea domeniului public si privat al comunei, orasului sau municipiului;
d) atributii privind gestionarea serviciilor furnizate catre cetateni;
e) atributii privind cooperarea interinstitutionala pe plan intern si extern.
(3) In exercitarea atributiilor prevazute la alin. (2) lit. a), consiliul local:
a) aproba statutul comunei, orasului sau municipiului, precum si regulamentul de organizare si functionare a consiliului local;
b) aproba, In conditiile legii, la propunerea primarului, Infiintarea, organizarea si statul de functii ale aparatului de specialitate al primarului, ale institutiilor si serviciilor publice de interes local, precum si reorganizarea si statul de functii ale regiilor autonome de interes local;
c) exercita, In numele unitatii administrativ-teritoriale, toate drepturile si obligatiile corespunzatoare participatiilor detinute la societati comerciale sau regii autonome, In conditiile legii.
(4) In exercitarea atributiilor prevazute la alin. (2) lit. b), consiliul local:
a) aproba, la propunerea primarului, bugetul local, virarile de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare si contul de Incheiere a exercitiului bugetar;
b) aproba, la propunerea primarului, contractarea si/sau garantarea Imprumuturilor, precum si contractarea de datorie publica locala prin emisiuni de titluri de valoare, In numele unitatii administrativ-teritoriale, In conditiile legii;
c) stabileste si aproba impozitele si taxele locale, In conditiile legii;
d) aproba, la propunerea primarului, documentatiile tehnico-economice pentru lucrarile de investitii de interes local, In conditiile legii;
e) aproba strategiile privind dezvoltarea economica, sociala si de mediu a unitatii administrativ-teritoriale;
f) asigura realizarea lucrarilor si ia masurile necesare implementarii si conformarii cu prevederile angajamentelor asumate In procesul de integrare europeana In domeniul protectiei mediului si gospodaririi apelor pentru serviciile furnizate cetatenilor.
(5) In exercitarea atributiilor prevazute la alin. (2) lit. c), consiliul local:
a) hotaraste darea In administrare, concesionarea sau Inchirierea bunurilor proprietate publica a comunei, orasului sau municipiului, dupa caz, precum si a serviciilor publice de interes local, In conditiile legii;
b) hotaraste vanzarea, concesionarea sau Inchirierea bunurilor proprietate privata a comunei, orasului sau
municipiului, dupa caz, In conditiile legii;
c) avizeaza sau aproba, In conditiile legii, documentatiile de amenajare a teritoriului si urbanism ale localitatilor;
d) atribuie sau schimba, In conditiile legii, denumiri de strazi, de piete si de obiective de interes public local.
(6) In exercitarea atributiilor prevazute la alin. (2) lit. d), consiliul local:
a) asigura, potrivit competentelor sale si In conditiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:
1. educatia;
2. serviciile sociale pentru protectia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor varstnice, a familiei si a altor persoane sau grupuri aflate In nevoie sociala;
3. sanatatea;
4. cultura;
5. tineretul;
6. sportul;
7. ordinea publica;
8. situatiile de urgenta;
9. protectia si refacerea mediului;
10. conservarea, restaurarea si punerea In valoare a monumentelor istorice si de arhitectura, a parcurilor,
gradinilor publice si rezervatiilor naturale;
11. dezvoltarea urbana;
12. evidenta persoanelor;
13. podurile si drumurile publice;
14. serviciile comunitare de utilitate publica: alimentare cu apa, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termica, iluminat public si transport public local, dupa caz;
15. serviciile de urgenta de tip salvamont, salvamar si de prim ajutor;
16. activitatile de administratie social-comunitara;
17. locuintele sociale si celelalte unitati locative aflate In proprietatea unitatii administrativ-teritoriale sau In administrarea sa;
18. punerea In valoare, In interesul comunitatii locale, a resurselor naturale de pe raza unitatii administrativ teritoriale;
19. alte servicii publice stabilite prin lege;
b) hotaraste acordarea unor sporuri si altor facilitati, potrivit legii, personalului sanitar si didactic;
c) sprijina, In conditiile legii, activitatea cultelor religioase;
d) poate solicita informari si rapoarte de la primar, viceprimar si de la sefii organismelor prestatoare de servicii publice si de utilitate publica de interes local;
e) aproba construirea locuintelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuintelor sociale si a utilitatilor locative aflate In proprietatea sau In administrarea sa;
f) poate solicita informari si rapoarte specifice de la primar si de la sefii organismelor prestatoare de servicii publice si de utilitate publica de interes local.
(7) In exercitarea atributiilor prevazute la alin. (2) lit. e), consiliul local:
a) hotaraste, In conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice romane sau straine, In vederea finantarii si realizarii In comun a unor actiuni, lucrari, servicii sau proiecte de interes public local;
b) hotaraste, In conditiile legii, Infratirea comunei, orasului sau municipiului cu unitati administrativ-teritoriale din alte tari;
c) hotaraste, In conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte unitati administrativ-teritoriale din tara sau din strainatate, precum si aderarea la asociatii nationale si internationale ale autoritatilor administratiei publice locale, In vederea promovarii unor interese comune.
(8) Consiliul local poate conferi persoanelor fizice romane sau straine cu merite deosebite titlul de cetatean de onoare al comunei, orasului sau municipiului, In baza unui regulament propriu. Prin acest regulament se stabilesc si conditiile retragerii titlului conferit.
(9) Consiliul local indeplineste orice alte atributii stabilite prin lege.
Persoanele Imputernicite sa reprezinte interesele unitatii administrativ-teritoriale In societati comerciale, regii autonome de interes local, asociatii de dezvoltare intercomunitara si alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnate prin hotarare a consiliului local, In conditiile legii, respectandu-se configuratia politica de la ultimele alegeri locale.
ORGANIZAREA SI DESFASURAREA SEDINTELOR DE CONSILIU LOCAL
Consiliul local se intruneste in sedinte ordinare, lunar, la convocarea primarului.
Consiliul local se poate intruni si in sedinte extraordinare, la cererea primarului sau a cel putin o treime din numarul membrilor consiliului.
In caz de forta majora si de maxima urgenta pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei sau ai orasului convocarea consiliului local se poate face de indata.
Convocarea
Convocarea se face, in scris, prin intermediul secretarului unitatii administrativ - teritoriale, astfel, in cazul:
- sedintelor ordinare cu cel putin 5 zile inaintea sedintei;
- sedintelor extraordinare cu cel putin 3 zile inaintea sedintei;
- in caz de forta majora si de maxima urgenta convocarea consiliului local se poate face de indata.
Convocarea consiliului local se face prin dispozitie de convocare a primarului in care vor fi precizate:
- data,
- ora,
- locul desfasurarii,
- ordinea de zi a acesteia.
Invitatia de sedinta
Preia o parte din dispozitia de convocare.
Aceasta se transmite prin grija secretarului consilierilor locali si va cuprinde:
- data,
- ora,
- locul desfasurarii,
- ordinea de zi a acesteia,
- mentiunea ca materialele sedintei pot fi studiate inaintea asteia la biroul secretarului localitatii
- ca anexa va cuprinde lista nominala a consilierilor locali si semnatura de confirmare a primirii invitatiei la sedinta de consiliu.
Referat Administratie publica
1) Desfasurarea activitatilor in UE; 2) Continuarea accentuata a reformei in AP si 3) Realizarea unei AP bazata pe cunostinte (cunoastere)
In legatura cu prima provocare este de amintit ca inca din 2004 au fost identificate domenii care necesitau imbunatatiri, evocandu-se in primul rand reforma administratiei publice (toate aspectele, in special administratia locala si regionala, reforma functiei publice, descentralizarea, coordonarea politicilor, procesul parlamentar, transparenta si liberul acces la informatii).
Sigur, pe parcurs, s-au intreprins o serie de masuri legislative, organizationale si de pregatire a personalului care lucreaza in AP dar ele, se constata, ca nu au fost suficiente.
Intrebarile care ni le punem se refera la ce trebuie facut de urgenta. Astfel este necesara printre altele:
- profesionalizarea acelerata a personalului de conducere si a celui de specialitate. Stabilirea regulii ca ocuparea unui post de conducere sa fie precedata de parcurgerea unui program de management;
- desfasurarea unui proces de descentralizare in continuare insotit de autonomia financiara adecvata. Aceasta priveste mai ales transferuri de atributii prin responsabilitati de la Administratia Publica Centrala la cea Locala in conditiile in care APC devine treptat sediul unor interventii de conceptie si de sinteza;
- multiplicarea actiunilor practice referitoare la dezvoltarea AP;
- cresterea motivarii personalului din AP pentru a evita fluctuatia, mai ales a specialistilor din acest domeniu;
- consolidarea statutului functionarului public. In prealabil trebuie foarte bine selectionati functionarii publici. Credem ca, fara a altera demersurile democrate persoanelor care candideaza la ocuparea unor posturi prin procedeul alegerilor la diferite niveluri, trebuie sa raspunda unor criterii limita de acceptare care sa confirme valoarea candidatilor.
Cea de a doua provocare referitoare la continuarea accentuata a reformei in AP are in vedere concentrarea mai ales asupra:
- validarii scopului strategiei de accelerare a reformei in AP si anume existenta unei administratiei eficiente si democratice;
- realizarea prioritatilor reformei in AP si anume: reforma functiei publice si crearea unui corp profesional de functionari publici; continuarea programului de descentralizare si deconcentrare si imbunatatirea procesului de formulare a politicilor publice;
- promovarea noului management public cu cele cinci domenii ale sale: economica, sociala, cultural educativa, comportamentala si operationala ;
- asigurarea profesionalizarii noilor manageri publici.
In privinta celei de a treia provocari consideram ca este vorba de un concept de mare actualitate mai ales pentru AP. Aceasta deoarece demersurile stiintifice privind problematica punerii in prim plan a cunostintelor s-a indreptat mai ales spre sectoarele economice.
In cele ce urmeaza prezentam ca noutate modul in care se poate caracteriza AP bazata pe cunostinte
1. AP bazata pe cunostinte reprezinta o noua fizionomie a acestui sector in care cunostintele vor sta la baza tuturor actiunilor.
AP bazata pe cunostinte se va ocupa, in mare masura, de producerea, valorificarea si extinderea bunelor practici avand o incarcatura mare cu active intangibile.
In legatura cu prima provocare este de amintit ca inca din 2004 au fost identificate domenii care necesitau imbunatatiri, evocandu-se in primul rand reforma administratiei publice (toate aspectele, in special administratia locala si regionala, reforma functiei publice, descentralizarea, coordonarea politicilor, procesul parlamentar, transparenta si liberul acces la informatii).
Sigur, pe parcurs, s-au intreprins o serie de masuri legislative, organizationale si de pregatire a personalului care lucreaza in AP dar ele, se constata, ca nu au fost suficiente.
Intrebarile care ni le punem se refera la ce trebuie facut de urgenta. Astfel este necesara printre altele:
- profesionalizarea acelerata a personalului de conducere si a celui de specialitate. Stabilirea regulii ca ocuparea unui post de conducere sa fie precedata de parcurgerea unui program de management;
- desfasurarea unui proces de descentralizare in continuare insotit de autonomia financiara adecvata. Aceasta priveste mai ales transferuri de atributii prin responsabilitati de la Administratia Publica Centrala la cea Locala in conditiile in care APC devine treptat sediul unor interventii de conceptie si de sinteza;
- multiplicarea actiunilor practice referitoare la dezvoltarea AP;
- cresterea motivarii personalului din AP pentru a evita fluctuatia, mai ales a specialistilor din acest domeniu;
- consolidarea statutului functionarului public. In prealabil trebuie foarte bine selectionati functionarii publici. Credem ca, fara a altera demersurile democrate persoanelor care candideaza la ocuparea unor posturi prin procedeul alegerilor la diferite niveluri, trebuie sa raspunda unor criterii limita de acceptare care sa confirme valoarea candidatilor.
Cea de a doua provocare referitoare la continuarea accentuata a reformei in AP are in vedere concentrarea mai ales asupra:
- validarii scopului strategiei de accelerare a reformei in AP si anume existenta unei administratiei eficiente si democratice;
- realizarea prioritatilor reformei in AP si anume: reforma functiei publice si crearea unui corp profesional de functionari publici; continuarea programului de descentralizare si deconcentrare si imbunatatirea procesului de formulare a politicilor publice;
- promovarea noului management public cu cele cinci domenii ale sale: economica, sociala, cultural educativa, comportamentala si operationala ;
- asigurarea profesionalizarii noilor manageri publici.
In privinta celei de a treia provocari consideram ca este vorba de un concept de mare actualitate mai ales pentru AP. Aceasta deoarece demersurile stiintifice privind problematica punerii in prim plan a cunostintelor s-a indreptat mai ales spre sectoarele economice.
In cele ce urmeaza prezentam ca noutate modul in care se poate caracteriza AP bazata pe cunostinte
1. AP bazata pe cunostinte reprezinta o noua fizionomie a acestui sector in care cunostintele vor sta la baza tuturor actiunilor.
AP bazata pe cunostinte se va ocupa, in mare masura, de producerea, valorificarea si extinderea bunelor practici avand o incarcatura mare cu active intangibile.
Referat Contencios administrativ
Cursul Contencios administrativ are in vedere analiza procedurii de solutionare a litigiilor dintre administratia publica si cei administrati pe calea activitatii jurisdictionale. Cursul este structurat in 4 capitole si este inclus in semestrul I, in conformitate cu planul de invatamant, adresandu-se studentilor specializarii Administratie Publica. Obiective. Disciplina Contencios Administrativ urmareste realizarea urmatoarelor obiective: 1. Luand in considerare caracterul comparativ, cursul urmareste realizarea cunoasterii unui mare numar de principii, reguli si concepte fundamentale care stau la baza solutionarii conflictelor dintre administratie si cei administrati.
2. Termenii supusi comparatiei trebuie analizati in conexiunile lor reale, in contextul social, politic, cultural din care au rezultat. De aici apare necesitatea ca in procesul de comparare sa se plece de la cunoasterea principiilor de drept si a regularitatii care comanda sistemele de drept comparate.
3. Tematica supusa comparatiei va avea in vedere urmatoarele elemente: caracteristicile dreptului comparat, conceptul de sistem administrativ, conceptul de administratie publica, notiunea si caracteristicile functiei publice si a serviciilor publice, modelele de reglementare a functiei publice si a statutului juridic al functionarilor publici in statele europene.
EVALUAREA ACTIVITATII
Evaluarea cunostintelor, acumulate pe baza materialului prezentat in curs si a bibliografiei consultate, se va realiza in cadrul unui examen. Pe parcursul semestrului, fiecare student va elabora, pe baza bibliografiei recomandate, un referat care va fi prezentat tutorelui anterior sesiunii de examene. Nota finala va fi calculata tinand cont urmatoarele ponderi:
a) Nota obtinuta pentru referat va constitui 20%;
b) Nota obtinuta in cadrul activitatilor tutoriale (asistate) va reprezenta 10%;
c) Nota obtinuta la examen va reprezenta 70%
CAPITOLUL I CONSIDERATII INTRODUCTIVE
1.1.Notiunea de contencios administrativ
Etimologic, cuvantul contencios provine prin filiera franceza (contentieux = contencios) din latinescul contentiosus = certaret, adjectivul substantivului contentio = conflict, disputa, confruntare.
Notiunea de contencios administrativ este o notiune traditionala a dreptului administrativ, fiind utilizata pentru a delimita caile de atac jurisdictionale impotriva actelor si operatiunilor administrative de recursurile administrative obisnuite. Un recurs, deci o cale de atac, dobandea caracter jurisdictional (contencios) ori de cate ori autoritatea care-l solutiona avea calitatea de judecator, in felul acesta s-a ajuns ? atat in doctrina, cat si in legislatie, mai ales in perioada interbelica ? sa se utilizeze in mod curent termenii: contencios administrativ; actiuni de contencios administrativ; instanta (organ) de contencios administrativ (uneori instanta in materie de contencios administrativ); legea contenciosului administrativ; hotarari de contencios administrativ.
Notiunea de contencios administrativ are o sfera de cuprindere mai larga, sau mai restransa, dupa cum include totalitatea litigiilor juridice dintre administratia publica si cei administrati, fie numai o parte dintre acestea si anume cele care se solutioneaza de anumite instante de judecata si potrivit anumitor reglementari juridice, pe baza principiilor de drept public. Atat in acceptia generala cat si in cea restransa, notiunea contenciosului administrativ are un sens material si unul formal, organic.
Sensul material priveste litigiile juridice pe care le cuprinde si regimul juridic aplicabil (dreptul comun sau dreptul administrativ). Sensul formal (organizatoric) se refera la organele de jurisdictie care sunt competente sa solutioneze respectivele litigii.
La randul lor organele de contencios se impart in doua categorii, si anume: organe de contencios judiciar, competente sa solutioneze toate conflictele juridice ce le-au fost date prin lege si organe de contencios administrativ, competente sa solutioneze, potrivit legii, conflictele juridice in care cel putin una dintre parti este un serviciu public administrativ. Prin urmare si activitatile desfasurate de aceste organe vor fi activitati de contencios judiciar sau activitati de contencios administrativ, dupa caz.
1.2 Contenciosul administrativ in dreptul comparat
Continutul si sfera contenciosului administrativ, ca fenomen juridic, si implicit a notiunii respective, au variat de la o tara la alta, in aceeasi tara de la o perioada la alta, de la un autor la altul. Aceste orientari diferite ale doctrinei ? ce au avut, firesc, ecou in legislatie, precum si in jurisprudenta ? sunt determinate, in principal, de interrelatiile care au fost fundamentate intre sensul material si sensul formal-organic al contenciosului administrativ.
Din punct de vedere formal-organic se cunosc trei mari sisteme de contencios administrativ:
-sistemul administratorului judecator;
-sistemul francez al jurisdictiei speciale administrative (tribunale administrative si Consiliul de Stat);
-sistemul anglo-saxon al instantelor de drept comun, competente si in materia contenciosului administrativ.
Dupa cum se arata constant in literatura de specialitate, sistemul administratorului judecator era dominant in majoritatea statelor pana la revolutia burgheza din Franta, deoarece jurisdictia administrativa se identifica cu administratia activa: "a judeca administratia este tot a administra".
Odata cu victoria Marii Revolutii Franceze, incepand cu Franta, majoritatea statelor europene au trecut la organizarea organelor statului potrivit cerintelor principiului separatiunii puterilor in stat si anume in: organe ale puterii legislative, ale puterii executive si ale puterii judecatoresti. Cu toate acestea chiar Franta a fost primul stat care a incredintat contenciosul administrativ administratiei, astfel incat s-a instituit de la inceput dualitatea jurisdictiei, o jurisdictie de ordin judiciar si alta de ordin administrativ.
In doctrina franceza din secolul trecut contenciosul administrativ era definit prin raportare la organele competente a solutiona litigiile dintre "administratie" si administrati". Cum in Franta s-au infiintat, inca din perioada revolutiei, tribunale administrative, in sistemul Consiliului de Stat, s-a ajuns la coincidenta intre sensul organic (formal) si cel material si la urmatoarea definitie data de autorii francezi: "contenciosul administrativ cuprinde ansamblul litigiilor de competenta tribunalelor administrative".
Sistemul francez se bazeaza pe doua principii fundamentale:
1. Principiul separarii activitatilor administrative de activitatile judiciare;
2. Principiul separarii administratiei active de justitia administrativa, care constituie un ordin de jurisdictie paralel si separat de puterea judiciara. Specificul sistemului francez consta tocmai in faptul ca justitia administrativa are propriul sau organ suprem, anume sectia de contencios a Consiliului de Stat, care, in ansamblu, ne apare ca o autoritate a "puterii executive" si nu a "puterii judiciare". Asa se explica de ce jurisdictiile administrative sunt compuse din consilieri juridici (ai Guvernului si ai administratiilo) si nu din magistrati.
Sistemul francez al tribunalelor administrative, ca instante de contencios administrativ de fond si cu tribunale administrative supreme, ca instante de fond si de apel sau recurs, a fost preluat de majoritatea statelor europene, printre care mentionam: Belgia, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, etc.
In fine, in sistemul anglo-saxon, dreptul de a controla legalitatea actelor adoptate sau emise de organele administratiei publice se exercita de instantele de drept comun. Sistemul anglo-saxon este adoptat si in unele tari europene, cum sunt Danemarca, Islanda si Norvegia.
Fara a critica sau a elogia unul sau altul din cele doua sisteme, ne raliem opiniei acelor autori care considera ca cea mai buna solutie pentru realizarea finalitatii acestei institutii ? controlul legalitatii actelor administrative de autoritate emise de organele administratiei publice ? o constituie controlul acestei legalitati de catre organele puterii judecatoresti si, in cadrul acestei activitati, controlul unor organe specializate ale puterii judecatoresti, asa cum sunt sectiile de contencios administrativ.
1.3 Contenciosul administrativ in Romania
1.3.1 Scurta cronologie a evolutiei reglementarilor de contencios administrativ.
In tara noastra contenciosul administrativ a avut o evolutie istorica deosebita, determinata de schimbarile care au intervenit in istoria patriei noastre. Fara a aprofunda, in cele ce urmeaza vom infatisa principalele perioade ale evolutiei istorice a contenciosului administrativ in Romania:
1. Contenciosul administrativ a fost instituit pentru prima data in tara noastra prin Legea pentru infiintarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864, fiind deci organizata dupa modelul francez.
2. In perioada 12 iulie 1866 ? l iulie 1905 Consiliul de Stat a fost desfiintat prin Legea pentru impartirea diferitelor atributiuni ale Consiliului de Stat iar atributiunile de contencios administrativ au fost incredintate autoritatilor judecatoresti (curti de apel si instante judecatoresti de drept comun), trecandu-se deci la modelul anglo-saxon.
3. In perioada l iulie 1905 ? 25 martie 1910, dupa adoptarea Legii pentru reorganizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectiunea a III-a a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a devenit competenta sa judece recursurile in contra unor categorii de acte administrative sau chiar de jurisdictie.
4. In perioada 25 martie 1910 ? 17 februarie 1912, prin Legea Curtii de Casatie din 25 martie 1910, sistemul contenciosului administrativ instituit prin Legea din 1905 a fost desfiintat, iar pricinile de aceasta natura se solutionau de catre tribunalele de judet.
5. Competenta stabilita prin Legea Curtii de Casatie din 25 martie 1910 nu a durat decat doi ani pentru ca prin Legea de reorganizare a Curtii de Casatie si Justitie din 17 februarie 1912 cauzele de contencios administrativ au fost atribuite, din nou, Sectiunii a III-a a Curtii de Casatie, situatie care a durat pana in 1925.
6. Dupa adoptarea Constitutiei din 1923, una din cele mai moderne constitutii europene din epoca, prin Legea pentru contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925 competenta de solutionare a litigiilor de acest gen a fost incredintata instantelor judecatoresti de contencios administrativ, care aveau deplina jurisdictie, putand chiar sa anuleze actele administrative constatate ca fiind ilegale.
7. In perioada 9 iulie 1948 ? 26 iulie 1967 contenciosul administrativ, pe cale directa, a fost redus doar la cateva categorii de acte administrative, lasandu-se astfel cetatenii la discretia organelor administratiei de stat.
8. In perioada 26 iulie 1967 ? 8 decembrie 1990 contenciosul administrativ in tara noastra a fost infaptuit de instantele judecatoresti, in conditiile prevederilor Legii nr. 1 din 26 iulie 1967 cu privire la judecarea de catre tribunale a cererilor celor vatamati in drepturile lor prin acte administrative ilegale. Desi, in general, aceasta lege ? inspirata din Legea din 1925 ? era bine redactata, partea negativa a acesteia rezulta din aceea ca, de regula, cererile celor vatamati in drepturile lor prin acte administrative ilegale erau respinse pentru ca judecatorii care solutionau aceste conflicte juridice erau "alesi" de catre consiliile populare, adica de organele ale caror acte ar fi trebuit sa le cenzureze. Fata de aceasta practica, cei vatamati in drepturile lor, prin acte administrative ilegale, renuntau la introducerea unor cereri la instantele judecatoresti, ceea ce a dus la reducerea, an de an, a numarului cauzelor solutionate de instantele judecatoresti de contencios administrativ.
9. Legea contenciosului administrativ nr. 29 din 7 noiembrie 1990 adoptata la scurt timp dupa evenimentele din decembrie 1989, a creat premisele de a face din contenciosul administrativ un mijloc efectiv de control al legalitatii activitatii organelor administratiei publice ? organe ale puterii executive ? de catre instantele judecatoresti ? organe ale puterii judecatoresti. Desi cu unele imperfectiuni sesizate de diversi autori, aceasta lege a asigurat, cu succes, vreme de peste un deceniu, protejarea drepturilor legale ale persoanelor fata de abuzurile administratiei.
10. In baza experientei acumulate prin aplicarea Legii nr. 29/990 precum si ca urmare a noilor reglementari cuprinse in Constitutia Romaniei adoptata in anul 2003 in perspectiva viitoarei aderari la Uniunea Europeana, Parlamentul Romaniei a adoptat la 2 decembrie 2004, Legea nr. 554 a contenciosului administrativ, pe care o vom studia in amanunt in capitolul II.
2. Termenii supusi comparatiei trebuie analizati in conexiunile lor reale, in contextul social, politic, cultural din care au rezultat. De aici apare necesitatea ca in procesul de comparare sa se plece de la cunoasterea principiilor de drept si a regularitatii care comanda sistemele de drept comparate.
3. Tematica supusa comparatiei va avea in vedere urmatoarele elemente: caracteristicile dreptului comparat, conceptul de sistem administrativ, conceptul de administratie publica, notiunea si caracteristicile functiei publice si a serviciilor publice, modelele de reglementare a functiei publice si a statutului juridic al functionarilor publici in statele europene.
EVALUAREA ACTIVITATII
Evaluarea cunostintelor, acumulate pe baza materialului prezentat in curs si a bibliografiei consultate, se va realiza in cadrul unui examen. Pe parcursul semestrului, fiecare student va elabora, pe baza bibliografiei recomandate, un referat care va fi prezentat tutorelui anterior sesiunii de examene. Nota finala va fi calculata tinand cont urmatoarele ponderi:
a) Nota obtinuta pentru referat va constitui 20%;
b) Nota obtinuta in cadrul activitatilor tutoriale (asistate) va reprezenta 10%;
c) Nota obtinuta la examen va reprezenta 70%
CAPITOLUL I CONSIDERATII INTRODUCTIVE
1.1.Notiunea de contencios administrativ
Etimologic, cuvantul contencios provine prin filiera franceza (contentieux = contencios) din latinescul contentiosus = certaret, adjectivul substantivului contentio = conflict, disputa, confruntare.
Notiunea de contencios administrativ este o notiune traditionala a dreptului administrativ, fiind utilizata pentru a delimita caile de atac jurisdictionale impotriva actelor si operatiunilor administrative de recursurile administrative obisnuite. Un recurs, deci o cale de atac, dobandea caracter jurisdictional (contencios) ori de cate ori autoritatea care-l solutiona avea calitatea de judecator, in felul acesta s-a ajuns ? atat in doctrina, cat si in legislatie, mai ales in perioada interbelica ? sa se utilizeze in mod curent termenii: contencios administrativ; actiuni de contencios administrativ; instanta (organ) de contencios administrativ (uneori instanta in materie de contencios administrativ); legea contenciosului administrativ; hotarari de contencios administrativ.
Notiunea de contencios administrativ are o sfera de cuprindere mai larga, sau mai restransa, dupa cum include totalitatea litigiilor juridice dintre administratia publica si cei administrati, fie numai o parte dintre acestea si anume cele care se solutioneaza de anumite instante de judecata si potrivit anumitor reglementari juridice, pe baza principiilor de drept public. Atat in acceptia generala cat si in cea restransa, notiunea contenciosului administrativ are un sens material si unul formal, organic.
Sensul material priveste litigiile juridice pe care le cuprinde si regimul juridic aplicabil (dreptul comun sau dreptul administrativ). Sensul formal (organizatoric) se refera la organele de jurisdictie care sunt competente sa solutioneze respectivele litigii.
La randul lor organele de contencios se impart in doua categorii, si anume: organe de contencios judiciar, competente sa solutioneze toate conflictele juridice ce le-au fost date prin lege si organe de contencios administrativ, competente sa solutioneze, potrivit legii, conflictele juridice in care cel putin una dintre parti este un serviciu public administrativ. Prin urmare si activitatile desfasurate de aceste organe vor fi activitati de contencios judiciar sau activitati de contencios administrativ, dupa caz.
1.2 Contenciosul administrativ in dreptul comparat
Continutul si sfera contenciosului administrativ, ca fenomen juridic, si implicit a notiunii respective, au variat de la o tara la alta, in aceeasi tara de la o perioada la alta, de la un autor la altul. Aceste orientari diferite ale doctrinei ? ce au avut, firesc, ecou in legislatie, precum si in jurisprudenta ? sunt determinate, in principal, de interrelatiile care au fost fundamentate intre sensul material si sensul formal-organic al contenciosului administrativ.
Din punct de vedere formal-organic se cunosc trei mari sisteme de contencios administrativ:
-sistemul administratorului judecator;
-sistemul francez al jurisdictiei speciale administrative (tribunale administrative si Consiliul de Stat);
-sistemul anglo-saxon al instantelor de drept comun, competente si in materia contenciosului administrativ.
Dupa cum se arata constant in literatura de specialitate, sistemul administratorului judecator era dominant in majoritatea statelor pana la revolutia burgheza din Franta, deoarece jurisdictia administrativa se identifica cu administratia activa: "a judeca administratia este tot a administra".
Odata cu victoria Marii Revolutii Franceze, incepand cu Franta, majoritatea statelor europene au trecut la organizarea organelor statului potrivit cerintelor principiului separatiunii puterilor in stat si anume in: organe ale puterii legislative, ale puterii executive si ale puterii judecatoresti. Cu toate acestea chiar Franta a fost primul stat care a incredintat contenciosul administrativ administratiei, astfel incat s-a instituit de la inceput dualitatea jurisdictiei, o jurisdictie de ordin judiciar si alta de ordin administrativ.
In doctrina franceza din secolul trecut contenciosul administrativ era definit prin raportare la organele competente a solutiona litigiile dintre "administratie" si administrati". Cum in Franta s-au infiintat, inca din perioada revolutiei, tribunale administrative, in sistemul Consiliului de Stat, s-a ajuns la coincidenta intre sensul organic (formal) si cel material si la urmatoarea definitie data de autorii francezi: "contenciosul administrativ cuprinde ansamblul litigiilor de competenta tribunalelor administrative".
Sistemul francez se bazeaza pe doua principii fundamentale:
1. Principiul separarii activitatilor administrative de activitatile judiciare;
2. Principiul separarii administratiei active de justitia administrativa, care constituie un ordin de jurisdictie paralel si separat de puterea judiciara. Specificul sistemului francez consta tocmai in faptul ca justitia administrativa are propriul sau organ suprem, anume sectia de contencios a Consiliului de Stat, care, in ansamblu, ne apare ca o autoritate a "puterii executive" si nu a "puterii judiciare". Asa se explica de ce jurisdictiile administrative sunt compuse din consilieri juridici (ai Guvernului si ai administratiilo) si nu din magistrati.
Sistemul francez al tribunalelor administrative, ca instante de contencios administrativ de fond si cu tribunale administrative supreme, ca instante de fond si de apel sau recurs, a fost preluat de majoritatea statelor europene, printre care mentionam: Belgia, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, etc.
In fine, in sistemul anglo-saxon, dreptul de a controla legalitatea actelor adoptate sau emise de organele administratiei publice se exercita de instantele de drept comun. Sistemul anglo-saxon este adoptat si in unele tari europene, cum sunt Danemarca, Islanda si Norvegia.
Fara a critica sau a elogia unul sau altul din cele doua sisteme, ne raliem opiniei acelor autori care considera ca cea mai buna solutie pentru realizarea finalitatii acestei institutii ? controlul legalitatii actelor administrative de autoritate emise de organele administratiei publice ? o constituie controlul acestei legalitati de catre organele puterii judecatoresti si, in cadrul acestei activitati, controlul unor organe specializate ale puterii judecatoresti, asa cum sunt sectiile de contencios administrativ.
1.3 Contenciosul administrativ in Romania
1.3.1 Scurta cronologie a evolutiei reglementarilor de contencios administrativ.
In tara noastra contenciosul administrativ a avut o evolutie istorica deosebita, determinata de schimbarile care au intervenit in istoria patriei noastre. Fara a aprofunda, in cele ce urmeaza vom infatisa principalele perioade ale evolutiei istorice a contenciosului administrativ in Romania:
1. Contenciosul administrativ a fost instituit pentru prima data in tara noastra prin Legea pentru infiintarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864, fiind deci organizata dupa modelul francez.
2. In perioada 12 iulie 1866 ? l iulie 1905 Consiliul de Stat a fost desfiintat prin Legea pentru impartirea diferitelor atributiuni ale Consiliului de Stat iar atributiunile de contencios administrativ au fost incredintate autoritatilor judecatoresti (curti de apel si instante judecatoresti de drept comun), trecandu-se deci la modelul anglo-saxon.
3. In perioada l iulie 1905 ? 25 martie 1910, dupa adoptarea Legii pentru reorganizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectiunea a III-a a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a devenit competenta sa judece recursurile in contra unor categorii de acte administrative sau chiar de jurisdictie.
4. In perioada 25 martie 1910 ? 17 februarie 1912, prin Legea Curtii de Casatie din 25 martie 1910, sistemul contenciosului administrativ instituit prin Legea din 1905 a fost desfiintat, iar pricinile de aceasta natura se solutionau de catre tribunalele de judet.
5. Competenta stabilita prin Legea Curtii de Casatie din 25 martie 1910 nu a durat decat doi ani pentru ca prin Legea de reorganizare a Curtii de Casatie si Justitie din 17 februarie 1912 cauzele de contencios administrativ au fost atribuite, din nou, Sectiunii a III-a a Curtii de Casatie, situatie care a durat pana in 1925.
6. Dupa adoptarea Constitutiei din 1923, una din cele mai moderne constitutii europene din epoca, prin Legea pentru contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925 competenta de solutionare a litigiilor de acest gen a fost incredintata instantelor judecatoresti de contencios administrativ, care aveau deplina jurisdictie, putand chiar sa anuleze actele administrative constatate ca fiind ilegale.
7. In perioada 9 iulie 1948 ? 26 iulie 1967 contenciosul administrativ, pe cale directa, a fost redus doar la cateva categorii de acte administrative, lasandu-se astfel cetatenii la discretia organelor administratiei de stat.
8. In perioada 26 iulie 1967 ? 8 decembrie 1990 contenciosul administrativ in tara noastra a fost infaptuit de instantele judecatoresti, in conditiile prevederilor Legii nr. 1 din 26 iulie 1967 cu privire la judecarea de catre tribunale a cererilor celor vatamati in drepturile lor prin acte administrative ilegale. Desi, in general, aceasta lege ? inspirata din Legea din 1925 ? era bine redactata, partea negativa a acesteia rezulta din aceea ca, de regula, cererile celor vatamati in drepturile lor prin acte administrative ilegale erau respinse pentru ca judecatorii care solutionau aceste conflicte juridice erau "alesi" de catre consiliile populare, adica de organele ale caror acte ar fi trebuit sa le cenzureze. Fata de aceasta practica, cei vatamati in drepturile lor, prin acte administrative ilegale, renuntau la introducerea unor cereri la instantele judecatoresti, ceea ce a dus la reducerea, an de an, a numarului cauzelor solutionate de instantele judecatoresti de contencios administrativ.
9. Legea contenciosului administrativ nr. 29 din 7 noiembrie 1990 adoptata la scurt timp dupa evenimentele din decembrie 1989, a creat premisele de a face din contenciosul administrativ un mijloc efectiv de control al legalitatii activitatii organelor administratiei publice ? organe ale puterii executive ? de catre instantele judecatoresti ? organe ale puterii judecatoresti. Desi cu unele imperfectiuni sesizate de diversi autori, aceasta lege a asigurat, cu succes, vreme de peste un deceniu, protejarea drepturilor legale ale persoanelor fata de abuzurile administratiei.
10. In baza experientei acumulate prin aplicarea Legii nr. 29/990 precum si ca urmare a noilor reglementari cuprinse in Constitutia Romaniei adoptata in anul 2003 in perspectiva viitoarei aderari la Uniunea Europeana, Parlamentul Romaniei a adoptat la 2 decembrie 2004, Legea nr. 554 a contenciosului administrativ, pe care o vom studia in amanunt in capitolul II.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
