Referat Giorgio Barbarelli

Giorgio Barbarelli

Despre scurta viaţă a lui Djordjoni nu se ştie aproape nimic. Ne-au parvenit doar puţine lucrări ale maestrului (unii cercetători reduc nejustificat numărul lor la 5-6 pînze)cu datare aproximativă, paternitatea unora rămînînd încă contraversată.
Se presupune, că Djordjoni ar fi învăţat la Djovani Bellini, renumit maestru al Renaşterii veneţiene timpurii, în atelierul căruia s-au format artişti plastici celebri , precum Tiţian, Sebastian del Piambo şi Palma Vechio (cel bătrîn).

Întîlnirea cu Leonardo da Vinci, care vizitase Veneţia la începutul anului 1500, a avut o importanţă pentru tînărul artist plastic, acesta din urmă preluînd de la celebrul maestru procedeul „sfumato”. Spre deosebire de alţi pictori veneţieni, ce modelau forma de cele mai multe ori cu ajutorul culorii, el folosea pe larg şi clarobscurul. Se cere menţionat faptul, că Djordjoni deţine un loc aproape la fel de important în dezvoltarea şcolii veneţiene, ca şi rolul jucat de Leonardo în impulsionarea artei şcolilor Italiei centrale.

Djordjoni era un om neobişnuit de dotat. „Natura l-a înzestrat cu talentul fericit de a picta cu nespusă uşurinţă. Coloritul lui în ulei şi frescă era ba viu, strălucitor, ba uneori moale şi într-atît de dulce în trecerile de la lumină la umbră încît mulţi dintre cei mai buni maeştri de atunci îl recunoşteau drept un artist născut spre a insufla viaţă figurilor...”, -scriau cu încîntare Vazari, care vizitase Veneţia după treizeci de ani de la moartea lui Djordjoni.

Tot de la el aflăm, că artistul cînta „dumnezeeşte”, acompaniindu-se la lăută, era un bărbat chipeş căruia-i „plăceau desfătările amoroase...”
Prima dintre marile opere timpurii sigure ale maestrului e „Madona Castelfranco” )pe la 1505, catedrala oraşului Castelfranco), un tablou de altar de doi metri înălţime, pictat pentru mica capelă de familie amenajată în catedrala urbei de către patricianul local, cunoscutul condotier Tuţio Constanţio, în memoria fiului său mort de tînăr într-o campanie.

În acest tablou Djordjoni aprope că nu iese din cadrul procedeelor compoziţionale folosite în cuantrocento. Compoziţia e simplă, echilibrată, constituită pe principiul piramidal atît de îndrăgit de Leonardo da Vinci. În centrul e dispusă Madona cu pruncul dormind în braţe stă aşezată pe un tron foarte înalt, speteaza căruia este acoperită cu o fîşie de ţesătură imprimată (procedeu curent folosit de pictorii veneţieni).

Maria, cufundată în gînduri, priveşte absentă în jos, dincolo de cadrul tabloului, fără a observa sfinţii ce stau la picioarele tronului. Unul din ei e îmbrăcat în marmură de cavaler licărind şters, celălalt e în odăjdii de călugăr franciscan. Figurile, ce par la prima vedere în deplin dezacord, sînt legate între ele prin firele invizibile ale aceleeaşi stări de spirit contemplative pline de o luminoasă tristeţe. Dincolo de parapetul de piatră se deschide o privelişte pătrunsă de lumină şi tihnă. Peisajul în tablourile lui Djordjoni, ca şi în pînzele altor pictori veneţieni, constituie unul din mijloacele de sporire a emotivităţii.