Referat Animale domestice - cultura melcilor

Istoria civilizatiei este asociata indeaproape cu animalele domestice. La aparitia comunitatilor umane, acum aproximativ 10-12.000 de ani, cateva specii de mamifere mari si pasari au fost domesticite, dand astfel posibilitatea umanitatii sa treaca de la conditiile primitive de viata la o calitate mai buna a vietii. Animalele domestice mari au facut posibila trecerea de la vanat, cules si practicarea unei agriculturi schimbatoare, la un stil de viata mai stabil

Animale domestice:

Istoria civilizatiei este asociata indeaproape cu animalele domestice.
La aparitia comunitatilor umane, acum aproximativ 10-12.000 de ani,
cateva specii de mamifere mari si pasari au fost domesticite, dand
astfel posibilitatea umanitatii sa treaca de la conditiile primitive
de viata la o calitate mai buna a vietii. Animalele domestice mari au
facut posibila trecerea de la vanat, cules si practicarea unei
agriculturi schimbatoare, la un stil de viata mai stabil.

* animalele au eliberat omul de munca de camp foarte grea ;
* animalele au facut posibil transportul resurselor naturale si al
produselor obtinute din agricultura catre - alte comunitati pentru
schimb sau vanzare;
* animalele asigura grasime si proteine pentru a imbunatati hrana;
* laptele asigura supravietuirea si cresterea copiilor atunci cand
laptele uman nu este suficient;
* animalele asigura piele, lana si coarne pentru imbracaminte si
adaposturi;
* grasimea animala este folosita pentru iluminat;
* balegarul uscat de la animalele mari este combustibil pentru gatit
si incalzit;
* puterea animalelor este folosita pentru extragerea apei din pamant
si din rauri, pentru uz domestic si irigatii;
* animalele contribuie la formarea unor sisteme integrate si
imbunatatite pentru fermieri;
* in istoria umana, animalele pentru calarit au fost modalitatea cea
mai rapida de a calatori, pana la inventia trenului in 1829 - acum
170 de ani.

Domesticirea animalelor a fost primul pas catre imbunatatirea
calitatii vietii prin stiinta si tehnologie.

Zootehnia este intr-o crestere dinamica, mai mult decat orice alt
sector din agricultura. Acest sector va fi pana in 2020 cel mai
important sector agricol in termeni de valoare adaugata. Ca urmare a
cresterii populatiei si veniturilor, a urbanizarii rapide si a
schimbarii obiceiurilor de hrana, se observa o expansiune fara
precedent a industriei zootehnice in tarile dezvoltate , unde
productia de carne pe cap de locuitor se asteapta sa creasca cu
aproape 50 % intre anii 2002 si 2020. Cererea mondiala de oua se
asteapta sa creasca cu 35% iar cererea de lapte cu 25%, pe aceeasi
perioada.

Populatia saraca de la sate depinde foarte mult de cresterea
animalelor si se crede ca ameliorarea acestui sector le va imbunatati
veniturile si le va spori alternativele economice. Cresterea
animalelor asigura mijloacele de trai pentru 70 % din populatia saraca
din lume. Cu o cerere pentru proteinele animale in crestere, tarile cu
venit scazut sau mediu vor beneficia de "Revolutia Zootehniei" ce se
desfasoara in jurul lor. In acelasi timp, populatia saraca de la sate
va beneficia de preturi reduse pe masura ce oferta de produse
animaliere se extinde.

Animalele monogastrice (porci si pasari domestice) vor fi cea mai
importanta sursa de crestere ; in 1993 reprezentau deja 63% din
consumul de carne global. Aceste animale au o mai buna conversie a
concentratelor de hrana fata de rumegatoare, si tehnologia lor de
productie este universala si prin asta mai accesibila operatiilor
comerciale pe scara larga.

Principalul capital biologic pentru dezvoltarea zootehniei, a
securitatii alimentare si a evolutiei rurale de durata, sunt rasele
catorva specii de animale domesticite, importante pentru productia de
alimente si agricultura. Valoarea resurselor genetice pentru
majoritatea acestor animale este prost inteleasa. Folosirea si
dezvoltarea de catre fermierii din toata lumea a raselor si
conservarea unor rase rare, de slab interest pentru fermieri , trebuie
imbunatatite substantial in cazul in care tarile vor sa raspunda cu
succes securitatii alimentare si dezvoltarii rurale de durata.

Productia sustinuta de animale ar fi imposibila daca nu s-ar lua
masuri eficiente pentru a garanta sanatatea animalelor prin excluderea
si/sau tinerea in frau a bolilor animaliere transmisibile intre
diferite specii.

Unele boli pot cauza probleme de sanatate si pot fi transmise si
oamenilor; de asemenea pot avea consecinte nefavorabile asupra
mediului. Bolile cauzeaza inutile dureri si suferinte pentru animale.

Productia de animale aflata in crestere exercita presiune crescuta
asupra resurselor naturale. Sunt necesare tehnologizari si sisteme de
productie de incredere pentru a creste eficienta conversiei hranei,
reducand astfel input-urile si pierderile de substante nutritive.
Scopul este de a avea impact pozitiv, privind intensificarea
productiei animaliere, asupra crescatorilor de animale mai saraci din
regiunile rurale, si de a construi un cadru pentru protejarea
sigurantei alimentelor si protectia sanatatii umane.

Aceasta lume in schimbare trebuie sa faca fata unei schimbari fara
precedent privind utilizarea in dietele oamenilor a mai multor
proteine animale. Primele decenii ale secolului 21 vor fi martorele
urmatoarei revolutii in hrana oamenilor.

Genetica animalelor:

De la inceputul civilizatiei, oamenii au fost dependenti de animalele
domestice , pasarile domestice si produsele lor. Dintre toate speciile
de animale, putine au fost domesticite, dar acestea au mai multe rase
acum. De-a lungul secolelor, combinarea intre rase in cadrul speciilor
domestice a produs noi combinatii de gene, lucru ce permite alegerea
celor mai potrivite imperecheri intre rase pentru reproducerea in
anumite conditii. In ultimii ani, totusi, acest proces de selectie a
fost accelerat si a rezultat intr-o tendinta de pierdere a raselor
indigene mai vechi, inlocuite sau incrucisate cu rase mai noi. In
consecinta, pierderea unor rase din tarile in curs de dezvoltare au
determinat si pierderea unor caracteristici speciale ale rasei. Pentru
a nu pierde resursele genetice ale animalelor, Organizatia pentru
Agricultura si Mancare din SUA, impreuna cu diferite guverne, a
stabilit banci genetice in Africa, Asia si America Latina si o Banca
Mondiala de Genetica pentru Animale.

Animalele domestice si pasarile domestice din lume au trait aproape de
oameni inca de la inceputul civilizatiei si constituie o mostenire
genetica unica. Contributia lor la bunastarea umana consta in
asigurarea de carne, lapte, oua, fibre si putere de tractiune.
Populatiile cu stil de viata mai simplu pot fi total dependente de
animale pentru mai multe tipuri de munci si pentru hrana, in timp ce
in comunitatile mai complexe, dietele de proteine animaliere sunt
foarte apreciate. In mai multe societati, valoarea animalelor
domestice este reflectata in ceremoniile traditionale. Se spune ca
vaca este mama adoptiva a umanitatii.

Rezultatul acestei asocieri de-a lungul sutelor de ani a fost
adaptarea progresiva a animalelor la variatele climate din lume.
Vitele, de exemplu, se gasesc oriunde s-a stabilit si omul. Oile,
caprele, porcii si pasarile domestice sunt foarte dispersate , in timp
ce anumite specii minoritare , sunt mai putin imprastiate geografic,
desi sunt asociate cu vietile localnicilor in anumite medii. Foarte
putine specii de animale au fost alese de oameni pentru domesticire,
dar sunt numeroase rase in cadrul fiecarei specii selectate. Mai multe
dintre aceste specii s-au adaptat conditiilor aspre de mediu si au
devenit rezistente la bolile endemice si sunt capabile sa
supravietuiasca unor provizii sezoniere sau de slaba calitate.
Posibilitatea combinarii raselor de animale din lume a dat
posibilitatea oamenilor sa produca noi combinatii de gene. Acesta are
efecte pozitive si negative. Partea pozitiva este sansa de a alege
rasa sau incrucisarea de rase cea mai potrivita sa reziste bine in
anumite conditii. Partea negativa este tendinta de pierdere a raselor
indigene mai vechi pe masura inlocuirii sau incrucisarii lor cu altele
mai noi. Deci societatea este rezultat al procesului de pierdere a
unei mosteniri genetice unice. Unele rase au murit deja. Tragedia este
ca in anumite cazuri nici nu stim ce calitati specifice aveau acele
rase pierdute. Diversitatea biologica de plante, copaci, animale
salbatice sau domestice, microbi, peste proaspat sau de adancime este
amenintata de eforturile intensificate ale societatii umane de
imbunatatire a standardului de viata. Desi genetica este esentiala in
stiinta secolului 20, imperecherea raselor de animale se practica de
mii de ani. Deciziile genetice in privinta raselor de animale alese
pentru reproducere a fost si continua sa fie critica pentru variate
rase de animale si pasari domestice. Primul capitol al cartii lui
Darwin "Originea Speciilor" descrie selectia in care incrucisarea
raselor a fost controlata pentru a influenta anumite trasaturi din
generatiile urmatoare. Genetica animalelor continua sa aiba un rol
important in incrucisarea raselor de animale si in procesul de
domesticire. Progresele din procedeurile statistice si biologice au
permis metode mai sofisticate pentru geneticieni si pentru cei ce se
ocupa de incrucisarea raselor de animale.

Folosirea in mai multe scopuri a animalelor

Folosirea animalelor pentru munca a inceput cu mult inainte ca
omenirea sa inceapa agricultura si a contribuit foarte mult la
expansiunea geografica a culturilor antice. Tractiunea animala este
considerata azi de multi oameni ca fiind arhaica si ineficienta ; azi,
dezvoltarea din agricultura este posibila datorita folosirii
masinilor. In ciuda celor 50 de ani de promovare a tehnologiei pentru
agricultura in tarile in curs de dezvoltare , diferenta de dezvoltare
dintre tarile industrializate, bogate si cele cu economii slabe si
dependente, a crescut.

Criza de petrol din anii 70 a reinnoit interesul pentru folosirea
animalelor pentru munca din agricultura. Dar pentru tarile
industrializate , aceasta optiune a ramas de slab interes iar pentru
tarile in curs de dezvoltare a ramas o "tehnologie" folosita ca ultima
optiune.

Folosirea modelelor de productie bazate pe multe input-uri sau multe
output-uri, modele ce sunt mai dependente de combustibilul fosil, nu
pot fi considerate fezabile la nivel global. Nu sunt doar inaccesibile
din punct de vedere economic fermierilor mici , dar rezervele globale
de petrol nu pot sustine orice propunere de mecanizare intensiva
pentru producatorii agricoli din toata lumea. Sursele alternative de
energie , precum folosirea eficienta a fortei de tractiune a
animalelor, trebuie sa fie reconsiderate.

Animalele, ca furnizori de forta de tractiune si de alte numeroase
produse, constituie un element esential pentru subzistenta milioanelor
de fermieri, ciobani si pastori in tarile in curs de dezvoltare si
sunt cruciale pentru vaste regiuni cu potential agricol scazut sau
conditii de mediu mai aspre. Numarul de animale folosite in intreaga
lume ca forta de munca este estimat la nu mai putin de 250 mil .
Exploatarea lor nu este limitata doar la fermierii mici; proprietati
agro-industriale mai complexe au recunoscut ca, in anumite situatii,
folosirea animalelor in scop economic este justificata. De exemplu, in
Caraibe, pe una dintre cele mai mari plantatii de zahar, animalele si
masinile au fost folosite impreuna foarte eficient de mai bine de 75
de ani. In 1994, mai mult de 8 000 bivoli au fost folositi timp de
sase -sapte luni pentru transportul unei treimi din recolta de sfecla
de zahar. Cazuri similare pot fi gasite in Africa de Vest si in Asia
de Sud-Est.

Desi nu exista nici o data statistica disponibila, se estimeaza ca
populatia globala de animale folosite pentru munca are o mare
contributie la munca din agricultura.

Animalele nu asigura doar mijloace de trai pentru milioane de familii
dar si contribuie la sisteme de productie acceptate din punct de
vedere social si ecologic. Mai mult decat atat, eficienta energiei
animaliere (ca input pentru agricultura) este mai mare decat a
masinilor.

Este ilustrat astfel enormul potential al animalelor folosite pentru
munca , nu doar de a accelera dezvoltarea durabila din agricultura ci
si de a contribui la stabilitatea ecologica necesara pentru a atinge
aceste scopuri. Pentru a optimiza acest potential, animalele trebuie
utilizate in cadrul fermelor si pentru activitati conexe pe tot
parcursul anului. Animalele domestice asigura o multitudine de
output-uri precum forta de tractiune, laptele,carnea, fibrele,
balegarul, piele, ce sunt toate derivate din folosirea ca sursa de
hrana pentru animale a resurselor locale: pasuni, resturi din recolte,
furaje de la copaci si de la arbusti. Aceasta reciclare reduce
pierderile in cadrul fermelor dar si contribuie la imbunatatirea
texturii si fertilitatii solului.

Cea mai mare provocare pentru comunitatile rurale este producerea de
inovatii tehnologice, bazate pe experienta lor practica in lucrul cu
animalele, tehnologii potrivite pentru conditiile locale. Cu asistenta
din partea institutiilor guvernamentale, neguvernamentale si din
partea altor organizatii voluntare, implementarea strategiilor
integrate de promovare a folosirii mai eficiente a fortei de tractiune
a animalelor ar putea fi dezvoltata si adoptata. Acest lucru ar intari
coesiunea tehnica a fermelor si ar ajuta sa se dezvolte productia si
comertul din economia rurala.

Productia animaliera sustinuta

Intretinerea si dezvoltarea unei ferme este un proces complex si
interactiv ce depinde de pamant, animale si resursele de apa ca si de
capitatalul investit. In cadrul acestei lumi in schimbare, agricultura
este practicata diferit in diverse medii si cu mai multe grade de
intensitate si eficienta biologica.

Animalele joaca un rol important in cadrul acestor ferme. In
comparatie cu sistemele zootehnice dezvoltate din lumea moderna,
cresterea animalelor in tarile in curs de dezvoltare foloseste
intreaga gama de produse obtinute de pe urma animalelor, multe din ele
fiind returnate, sub forma de input-uri, sistemului de productie din
cadrul fermei. Balegarul, de exemplu, este un important- si de multe
ori singurul- nutrient pentru plante; spre deosebire de ingrasamintele
chimice, asigura materia organica necesara pentru a mentine structura
solului, un factor important pentru controlul eroziunii solului.

Tractiunea animala este foarte importanta , mai ales in fermele din
Asia , estimandu-se ca in lume exista aproximativ 300 milioane de
astfel de animale, de diverse specii, pentru tractiune. Cresterea
animalelor asigura o sursa de venit constanta, precum vanzarea
laptelui, si serveste ca o resursa strategica de bani, deoarece
detinerea de animale este o metoda de mentinere si acumulare de
bogatie. Aceasta functie a animalelor are importante implicatii
deoarece finanteaza alte input-uri esentiale pentru ferma , cum ar fi
semintele si agrochimicalele, asigurand bani pentru perioadele critice
ale anului si astfel ridicand nivelul de trai al fermierilor.

Productia de hrana este, in multe tari aflate in dezvoltare,
insuficienta pentru necesitatile curente si situatia va fi in
continuare exacerbata de extinderea rapida a populatiei. Tarile in
aceasta situatie nu pot permite stagnarea productiei alimentare. Nici
nu-si pot permite, pe termen lung, sa produca mancare cu efecte
negative asupra mediului sau asupra bazei de resurse naturale. Este
clara necesitatea largirii gamei de produsele animaliere pentru a
balansa efectele adverse ale productiei intensive si ale exploatarii
bazei de resurse si, in acelasi timp, optimizarea productiei de
alimente. Cresterea animalelor serveste si ca mod de reciclare a
substantelor nutritive si ca sursa de energie si de valoare adaugata
productiei. Acest rol complementar al animalelor este unic si trebuie
sa fie exploatat la maxim.

Totusi, se observa printre politicieni, oameni de stiinta si
statisticieni, un consens privind tarile in dezvoltare, a caror
zootehnie se dezvolta intr-un ritm insuficient pentru a face fata
nevoilor unei populatii mondiale in crestere. Largirea gamei de
produse animaliere in aceste tari a fost in mare masura rezultatul
cresterii populatiei de animale , si mai putin rezultat al cresterii
productivitatii. In timp ce mai multe output-uri sunt binevenite, ele
nu inseamna in mod sigur o crestere sustinuta a productivitatii. Din
contra, in multe cazuri pot conduce la scaderea productivitatii si la
degradarea bazei de resurse naturale.

In ciuda multor proiecte de dezvoltare implementate de-a lungul anilor
de agentiile nationale, bilaterale si multilaterale - de multe ori cu
capital de investitie substantial - realitatea este ca nu au fost
inregistrate schimbari semnificative in eficienta zootehniei in tarile
in curs de dezvoltare.

Tehnologiile trebuie construite tinand cont de rolul important al
zootehniei in agricultura. Pentru ca aceste tehnologii sa fie
acceptate de producator, ele trebuie sa-i raspunda necesitatilor, sa
aiba un cost acceptabil si sa aiba beneficii tangibile.

Doua produse animaliere, balegarul si forta de tractiune a animalelor,
sunt utilizate sub capaciatea lor maxima, fiind necesare programe
speciale pentru a le maximiza efectele benefice.

Sanatatea animalelor :

Protejarea sanatatii animalelor este o chestiune complexa ce a devenit
si mai dificila o data cu schimbarea economiei globale si cu
acordurile internationale. Pentru a face fata noilor provocari legate
de sanatatea animalelor, trebuie ca sistemul de ingrijire a sanatatii
animalelor sa fie modernizat; neajunsurile infrastructurii, mai ales
in termeni de personal si facilitati, trebuie cunoscute si indreptate.
Acest sistem nu mai poate raspunde corespunzator la crizele provocate
de diverse boli animaliere. Atentia trebuie indreptata catre
informarea mai buna a oamenilor implicati.

Animalele sunt mutate intr-un ritm mai rapid in regiuni geografice mai
indepartate - determinand si raspandirea bolilor animaliere. Industria
si fermele de animale pot fi afectate si chiar distruse in cateva zile
de astfel de boli - si oamenii ce vin in contact cu aceste animale pot
contracta rapid boli si chiar muri. Acest potential de dezastru
economic si biologic inseamna ca lumea trebuie sa aiba foarte mare
grija pentru a preveni raspandirea bolilor animaliere.

Influenta climatului asupra imperecherii animalelor. Mediul
inconjurator afecteaza comportamentul, psihologia, sanatatea si
performanta animalelor domestice. Cei mai accesibili parametri de
studiu sunt lumina si temperatura. Oile si caprele sunt stimulate de o
zi mai scurta , de exemplu , in timp ce iepele rapund la zile mai
lungi. Imbunatatirile genetice prin incrucisarea raselor trebuie sa
fie compatibile cu conditiile locale, (incluzand resursele de hrana),
altfel performantele reale vor fi departe de posibilitatile
potentiale.

Mancare mai buna pentru animale: mai multa mancare pentru oameni

In ciuda progresului urias obtinut in intreaga lume in productia de
alimente, aproximativ 800 milioane de oameni sufera de malnutritie.
Mai mult decat atat, populatia mondiala va creste de la 5.4 bilioane
pana la 10 bilioane in cateva decenii, mai ales in tarile in curs de
dezvoltare. Pentru a hrani aceasta populatie aditionala , mai mult
teren agricol va fi necesar, reducand astfel terenul disponibil pentru
pasuni si furaje. Pe de alta parte, mai multe reziduuri din recolte si
produse biologice agro-industriale vor fi disponibile pentru a hrani
animalele. Aceste tendinte vor influenta semnificativ resursele de
hrana disponibile si vor determina sistemul de hranire adoptat.
Fermierii cu resurse limitate sunt tinta programului Grupului de
Resurse pentru Hrana FAO. Situatia lor curenta este caracterizata de:

* lipsa de pamant; pamantul pe care-l detin este de obicei de
calitate scazuta si nerezistent la conditiile mai grele de mediu;
* capital limitat, foarte putine institutii sunt pregatite sa le
acorde imprumuturi;
* pregatire tehnica insuficienta, desi exista cunostinte
traditionale.

Rolul animalelor in acest context implica mai mult decat productia de
hrana, furnizand putere de tractiune, piele, fibre, ingrasaminte si
combustibil, dar si acumulare de capital. Sumele de bani aditionale
furnizate de fiecare din aceste produse , fac animalele foarte
productive.

Prioritati si Obiective ale programului :

* Dezvoltarea sistemelor de hranire integrate. Cultivarea de catre
fermierii de diverse soiuri de plante si cresterea de diferite
specii de animale : rumegatoare mari si/sau mici, ierbivore mici
(iepuri, porcusori de guinea, rozatoare), animale monogastrice(
porci sau pasari domestice) si peste.
* Adaptarea sistemelor de productie animaliere cu resursele locale
potentiale de hrana. Transferul direct de tehnologie din tarile
dezvoltate a esuat in domeniul zootehnic ca si in alte sectoare.
Se observa nevoia dezvoltarii unei tehnologii potrivite care sa
utilizeze la maxim resursele locale disponibile sau potentiale.
Exista multe resurse ce nu sunt la maxim exploatate si merita sa
fie investigate in vederea includerii in dieta animalelor.
* Cresterea veniturilor si imbunatatirea calitatii vietii micilor
fermieri-- Cresterea productivitatii animalelor nu are importanta
foarte mare daca eforturile facute de fermieri nu sunt rasplatite
printr-o crestere a veniturilor lor si o imbunatatire a calitatii
vietii. Abordarea integrata, ce presupune producerea mai multor
produse animaliere (output-uri), este esentiala pentru
imbunatatirea folosirii economice a resurselor la nivelul fermelor
mici si este de obicei mai indicata decat abordarea specializata.
* Protejarea mediului inconjurator-- Presiunea crescuta pe pamant,
rezultata din cresterea populatiei face imperativ ca mediul sa fie
protejat. Masuri practice ce au efect pozitiv :

1. evitarea pascutului excesiv si a degradarii ulterioare a
pamantului ;
2. reducerea poluarii atmosferice prin hranirea rumegatoarelor cu
paie de cereale, in loc de arderea acestor paie
3. folosirea ca hrana a diverselor bio-produse si reziduuri
agro-industriale , care altfel ar polua mediul
4. folosirea excesiva a copacilor ca furaj, copaci ce joaca un rol
important in problema eroziunii solului si sunt o sursa continua
de energie.

Hrana animalelor:

In intreaga lume, productia anuala de hrana de animale depaseste 4
bilioane de tone, din care 550 milioane tone sunt nutreturi. Proportia
cea mai mare de din cele 4 bilioane de tone de hrana pentru animale
este folosita de micii fermierice se dezvolta. Este o crestere
continua in cererea de produse animaliere, mai ales pentru cele din
pasari domestice si porc. Productia globala de produse animaliere va
creste impresionant in urmatorii 20 de ani. Cresterea cererii de
produse animaliere sugereaza o crestere ulterioara in cererea de hrana
pentru animale , nu doar de cereale ci si de alte surse de hrana si
mai ales de proteine. Intr-adevar, chiar si in tarile dezvoltate,
tendinta din ultimii 50 de ani a fost de diversificare a surselor de
hrana folosite. In acelasi timp, se observa o crestere a interesului
public in privinta contaminarii si a sanatatii, a cererii pentru
siguranta, reguli si identificare.

Hranirea animalelor in tarile in curs de dezvoltare: Folosirea la
maxim a masei biologice in dieta animalelor. Mai multe tari in curs de
dezvoltare , mai ales cele situate la tropice, au avantajul ca produc
multe bio-mase . Animalele rumegatoare pot folosi materiale fibroase,
care altfel ar fi pierdute (resturi din recolte, frunze de copac). In
acest fel nu concureaza cu oamenii sau animalele monogastrice. Acesta
bio-masa este destul de ieftina si reprezinta cea mai economica sursa
de hrana pentru rumegatoare, si este si o sursa de hrana la care micii
fermieri pot avea acces usor.

Suplimentul potrivit pentru optimizarea dietei. Cele mai multe resurse
de hrana pentru animale, disponibile de obicei la tropice, nu sunt
echilibrate. Necesita suplimenti potriviti pentru a asigura suficient
nitrogen( gasit in uree) si proteina reala (in turtele de oleaginoase
dar si in variate frunze de arbusti furajeri).

Cazul animalelor monogastrice(porci si pasari). Multe tari in curs de
dezvoltare isi asigura din productia proprie carnea de animale
monogastrice, in prezent, dar foarte putine dintre ele isi pot asigura
singure si input-urile necesare; de ce mai multe ori acestea sunt
importate. In tarile in curs de dezvoltare au fost facute foarte
putine eforturi pentru cercetare in vederea gasirii de surse de hrana
alternative pentru animale, in afara de soia si porumb. Importurile
anuale de hrana pentru animale, in cadrul acestor tari, reprezinta
cateva bilioane de dolari. Este deci evidenta nevoia de a dezvolta
sisteme alternatice de hrana bazate pe sfecla de zahar, radacini si
tuberculi etc., si suplimente cu soia, plante acvatice si frunze de
arbusti.

Produse animaliere :

Produsele animaliere au fost pentru mult timp o sursa valoroasa si
concentrata de hrana pentru oameni. Laptele si produsele din carne
contin niveluri ridicate de proteine, vitamine, minerale si
micronutrienti ce sunt esentiale pentru o crestere si o dezvoltare
armonioasa a organismului uman. Dintre provocarile esentiale in cadrul
tarilor in curs de dezvoltare amintim : imbunatatirea productiei
animaliere, asigurarea calitatii produselor pentru consumatori.
Procesarea produselor animaliere ofera oportunitatea de a adauga
valoare, de a imbunatati siguranta si calitatea si de a extinde durata
de viata a laptelui, iaurtului si produselor din carne. Printre
beneficiile procesarii produselor animaliere se includ : cresterea
beneficiului pe familie , cresterea nivelului de trai pe gospodarie si
comunitate, imbunatatirea substantelor nutritive, un venit constant si
o varietate de produse imbunatatite calitativ (lapte, iaurt,produse
din carne) pentru o mai mare arie de consumatori.

Hrana din reziduuri animale: Sunt stabilite mai multe standarde
nutritionale pentru hranirea diverselor specii si clase de animale:
animale de lapte (vaci de lapte si bivolite), vaci gestante ce nu dau
lapte, vite pentru carne, juncani si vitei, oi ce dau lapte si oi
gestante si miei, porci si pasari domestice. Pe baza acestor
standarde, ratiile contin diferite nivele de reziduuri animale .

In formularea ratiilor, doar un numar limitat de alte ingrediente sunt
folosite , in afara de reziduurile animale; rezultatul : o serie de
formule tipice simple ce pot fi ajustate altor conditii. Fanul ce nu
provine din legume ( furajul verde ) este folosit ca sursa de furaj
si/sau furaj grosier. Melasa este incorporata in majoritatea
produselor pentru hrana animalelor, mai putin in ratiile bazate pe
fructe si reziduuri; nefiind necesare imbunatatirea gustului sau
adaugarea de suplimenti de carbohidrati solubili. Cerealele, hrana din
proteine , si taratele de grau sunt celelalte surse de nutrienti
conventionali. In plus, calcarul, dicalciu, tricalciu sau fosfatul de
sodiu si sarea sunt folosite pentru a acoperi necesitatile de minerale
din ratii. In cazul in care ingredientele critice din ratiile
obisnuite nu sunt disponibile, un numar de ingrediente nutritionale
similare sunt listate si disponibile, cu factorii aproximativi de
conversie, pentru a da posibilitatea fermierilor sa selecteze
substituentii potriviti si disponibili in fermele lor.

Sunt introduse mai multe sisteme simple de procesare a reziduurilor
animale , metode ce pot fi aplicate de fermieri : insilozarea
nutreturilor, formarea de capite, tratamentul chimic cu formalin, si
deshidratarea non-mecanica. O atentie speciala este focalizata asupra
insilozarii reziduurilor animale, asupra valorii nutritionale a
acestora; exemple de insilozare a asternuturilor de paie ale pasarilor
domestice impreuna cu furaj verde, insilozarea pe straturi a
balegarului de vite cu alte reziduuri din recolte, silozuri ce cuprind
radacini din recolte si resturile de fructe.

Ratiile tipice pentru vacile de lapte, bivolite dar si pentru vitele
crescute pentru carne , contin reziduuri de la pui. Alte ingrediente
inlocuitoare ce pot fi folosite in aceste ratii sunt fanul ce nu
provine din legume si furajul verde, radacinile din recolte, cojile de
migdale, tescovina de mere, resturi de banane, resturi de fructe de
sezon si citrice.

Siguranta alimentelor: Hrana animalelor si furajele pot fi sursa unui
numar de infectii pentru animalele crescute in ferme, ce pot duce in
unele cazuri si la maladii umane. Acestea includ Salmonella,
Toxoplasma gondii, Trichinella spiralis si chiar agentul pentru
Encelofapatia Spongiforma Bovina. Micotoxinele din hrana animalelor
pot rezulta in mancare de origine animala ce contine aceste comonente.
Pesticidele, chimicalele pentru agricultura si industrie, metalele
grele si nuclide radioactive pot polua hrana animalelor si furajele si
pot avea ca rezultat contaminarea alimentelor de origine animala.
Exista mijloacele de a minimiza contaminarea hranei animaliere, prin
prelucrarea cu tehnologia si metodele potrivite.

MELCI DE ACVARIU

Introducere 0x01 graphic
Familia melcilor de acvariu sau Ampullariidae cuprinde melci obisnuiti
de apa dulce din multe zone tropicale ale lumii, dintre care unele
specii si-au facut loc in comertul acvariofil, devenind astfel animale
de casa foarte populare.
La succesul lor in aceasta privinta contribuie in mare masura aspectul
lor atractiv si dimensiunea relativ mare (5-10 cm / 2-6 inch, in
functie de specie). Totusi, in ciuda popularitatii lor, exista inca
multe conceptii gresite despre acesti asa-zisi melci misteriosi.
De exemplu, majoritatea cartilor populare de acvariu numesc acesti
melci Ampullaria Gigas sau Ampullaria Cuprina, dar in literatura de
specialitate aceste denumiri sunt de ani de zile gresite si invechite.
Din punct de vedere istoric, aceste probleme legate de denumiri sunt
usor de inteles deoarece multe lucrari ale autorilor din secolele 17
si 18 care au descris acesti melci sunt necunoscute in literatura
acvariofila.
Sub nomenclatura general acceptata familia melcilor de acvariu
(Ampullariidae) se imparte in cateva genuri. Asolene, Felipponea,
Marisa si Pomacea sunt genurile Lumii Noi (America de Sud, America
Centrala, Indiile de Vest si sudul Statelor Unite), in timp ce
genurile Afropomus, Lanistes si Saulea se gasesc in Africa. Genul Pila
este nativ atat in Africa cat si in Asia.
In privinta separarii sexelor la melcii de acvariu exista de asemenea
unele conceptii gresite. Contrar gandirii comune, nu toti melcii sunt
hermafroditi, melcii de acvariu fiind un exemplu in aceasta privinta,
printre multi altii. Aceasta informatie este importanta pentru cei
care vor sa inmulteasca acesti melci sau sa previna reproducerea lor.
Din pacate, determinarea sexului doar pe baza aspectului fizic este
dificila la majoritatea speciilor de melci, in afara cazului in care
se imperecheaza sau daca femela depune oua.

Habitat si adaptare
Melcii de acvariu sunt prezenti intr-o gama larga de ecosisteme de la
mlastini, rigole si iazuri pana la lacuri si rauri. Majoritatea
speciilor prefera apele linistite celor repezi si doar cateva specii
s-au adaptat raurilor cu curent puternic.

0x01 graphic
Respiratia prin sifon cand melcul este scufundat (Pomacea
canaliculata).

Combinatia plamani/branhii la melcii de acvariu reflecta adaptarea lor
la habitate cu ape sarace in oxigen. Acesta este adesea cazul
mlastinilor si apelor superficiale. Fara plaman, melcii ar depinde
complet de branhii, ceea ce le-ar reduce abilitatea de a supravietui.
Un alt avantaj al respirarii aerului in combinatie cu un opercul este
capacitatea de a supravietui perioadelor de seceta care apar adesea in
aceste habitate in timpul sezonului uscat. In aceste cazuri melcii se
ingroapa singuri in substrat si hiberneaza cu cochilia bine inchisa.
Cand imprejurarile le permit, melcii sunt activi in timpul anilor fara
seceta si frig si nu hiberneaza.
Pe langa protectia impotriva secetei, operculul protejeaza melcii si
impotriva predatorilor.

Multe specii, mai ales cele din genul sud-american Pomacea, au o alta
particularitate anatomica remarcabila: un sifon respirator. Acest
organ, format de un pliu al cavitatii la stanga gatului nu prea este
vizibil daca nu este folosit. Din cand in cand melcul are nevoie sa-si
improspateze aerul din plaman, si atunci muschii acestui pliu se
contracta, iar pliul se transforma intr-o structura flexibila tubulara
(sifonul), care permite melcului sa respire aer cand este scufundat.
Daca stau scufundati, melcii de acvariu au un mare avantaj pentru ca
sunt foarte vulnerabili la pasarile mancatoare de oua.
O alta caracteristica, chiar mai remarcabila a melcilor de acvariu o
reprezinta oule aeriene. La timpul potrivit, femela paraseste apa
pentru a depozita oule pe un tufis de vegetatie care iese din apa, pe
un trunchi, o stanca sau orice alt obiect dur. Acest comportament, pe
cat se stie, exista numai la familia melcilor de acvariu. Totusi, nu
toti melcii de acvariu isi depun oule afara din apa, melcii din genul
Asolene, Felipponea, Lanistes, Marisa si posibil Afropomus si Saulea
depunandu-si-le in apa in mase gelatinoase de oua, pe vegetatia
acvatica, pietre sau alte obiecte.

Specii comune de acvariu
Identificarea melcilor de acvariu poate fi importanta pentru ca
hranirea difera usor de la specie la specie.
Pentru a simplifica chestiunea, se poate spune ca daca animalul este
cumparat din magazin, aveti probabil un Pomacea bridgesi (melci
misteriosi, melcul de acvariu cu tepi, melcul de fildes) sau un
Pomacea canaliculata iar daca melcul are cochilia plata si o marime de
peste 2,5 cm (1 inch), cu sau fara dungi intunecate la culoare, atunci
aveti un Marisa cornuarietis (melcul gigant cu coarne). Acest melc nu
este intotdeauna recunoscut ca melc de acvariu datorita infatisarii
sale diferite. Mai putin obisnuit, dar cateodata prezent in comert (in
principal in U.S.A.) este Pomacea paludosa (melcul de Florida).
Doar popularul Pomacea bridgesi este potrivit bazinelor cu plante
deoarece acesta se hraneste in principal cu materii moarte sau in
descompunere si deoarece dintii lui foarte moi nu pot devora frumoasa
dvs. vegetatie acvatica.

0x01 graphic
Pomacea bridgesi sau melcul misterios.
Multe variatii coloristice au fost cultivate de-a lungul anilor.

0x01 graphic
Pomacea canaliculata galben.
Varietatea naturala are cochilia maro cu benzii intunecate.

0x01 graphic
Marisa cornuarietis sau Melcul gigant.

Mai jos prezentam un ghid rapid de identificare a melcilor pe baza
formei cochiliei.
Important: ignorati culoarea melcilor cand incercati sa determinati
specia prin comparare cu imaginile prezentate. Exista multe variatii
de culoare (ale cochiliei si corpului) in cadrul aceleiasi specii
(vedeti fotografia cu Pomacea bridgesi mai sus).
Cateodata alte specii apar in comert, in mare parte importate. In
aceste cazuri, este dificila identificarea lor.

0x01 graphic
Pomacea bridgesi: portiunile rosii plate si imbinari la 90°.
Aceste portiuni devin totusi mai putin evidente in ultimele
circumvolutiuni ale cochiliei.
Marime: 45 pana la 65 mm.

0x01 graphic
Pomacea canaliculata: imbinari intricate, la un unghi mai mic de 90°.
Cochilia este mai globulara (mai rotunda) decat la cochilia speciei
Pomacea bridgesi.
Marime: 45 pana la 80 mm.

0x01 graphic
Pomacea paludosa: imbinari aproape plate la un unghi de peste 90°,
ceea ce confera varfului cochiliei un aspect de con.
Marime: 45 pana la 65 mm.

Ingrijire si reproducere

Locuinta
Melcii de acvariu pot fi tinuti intr-un bazin de pesti standard, dar
din cauza apetitului mare pentru plante al celor mai multe specii de
melci, acestia nu reprezinta o alegere buna pentru toti acvariofilii.
Totusi, asa cum s-a mai spus,Pomacea bridgesi este o exceptie si moare
de foame fara o cantitate adecvata de hrana, chiar daca este
inconjurata de vegetatie acvatica. Din nefericire, multi oameni, chiar
si personalul magazinelor de profil, nu sunt constienti de aceste
diferente si considera toti melcii daunatori vegetatiei (o alta idee
gresita).
Melcii de acvariu pot convietui cu majoritatea pestilor fara probleme,
dar speciile de melci mancatori de pesti ar trebui evitate.
De asemenea, multi pesti incearca sa le ciupeasca tentaculele, dar
aceasta nu este o problema pentru ca melcii se adapteaza rapid si isi
tin tentaculele sub cochilie.
In general se recomanda un volum de 10 litri de apa pentru fiecare
melc de marime medie. De asemenea, este necesara acoperirea bazinului
pentru a evita escapadele nocturne. Nu ati fi primii care-si gasesc
melcii pe covor!
Mai este necesara lasarea unui spatiu de cativa cm intre apa si capac
pentru a asigura melcilor aer proaspat. Chiar daca au branhii si
plaman, ei se vor ineca fara aer. In cazul in care se doreste
reproducerea melcilor, este necesar un spatiu de aproximativ 10 cm
pentru ca altfel melcii vor avea dificultati in depozitarea oualelor
deasupra apei.

0x01 graphic
Cand concentratia de calciu a apei este prea mica, cochilia se
deterioreaza si apar gauri in ea (Pomacea bridgesi).

Calitatea apei
Melcii de acvariu nu sunt pretentiosi in aceasta privinta: ei vor
supravietui unor conditii aspre mai bine decat majoritatea pestilor.
Luati aceleasi precautii ca si in cazul pestilor pentru a mentine
calitatea apei la un nivel acceptabil (filtrare, schimbarea regulata a
apei etc.). Totusi, deoarece melcii au nevoie de calciu pentru a-si
construi casutele, ei au nevoie de ape neutre spre dure (pH 7 sau
peste) si este important sa se tina cont de acest lucru. Daca apa este
moale (calciu scazut), concentratia de calciu poate fi crescuta
adaugand praf de marmura, piatra de var, cochilii sau preparate
vandute in magazinele de profil in acest scop.

Hrana
Melcii de acvariu nu sunt deloc pretentiosi in ceea ce priveste hrana,
ei mananca aproape orice pot rupe in bucati si care poate fi introdus
in gura. Legume precum castraveti, spanac, morcovi si salata, hrana pe
baza de peste, pesti morti, alti melci si oule lor, alge, creveti sunt
mancate fara nici un fel de probleme.
Asa cum s-a mai mentionat, Pomacea bridgesi nu mananca vegetatie decat
daca este foarte fina sau moarta si poate fi hranita mai bine cu hrana
de pesti sub forma de pelete sau cu legume gatite sau spanac din
conserva. Atentie cu aceste alimente, pentru a nu polua apa.
Cantitatea de hrana data melcilor ar trebui adaptata nevoilor lor. In
practica, aceasta inseamna sa nu se dea mai mult decat pot sa manance
inainte ca hrana sa se deprecieze in apa. Teama de supraalimentare nu
este necesara, dar ar fi o idee buna sa se restranga catitatea de
hrana in bazinele mai mici pentru a evita o productie excesiva de
reziduuri.
Deoarece melcii de acvariu au cantitati mari de microorganisme in
intestine care ii ajuta la digestia hranei, apa se poate incetosa pe
masura ce aceste microorganisme sunt eliberate in apa. Acesta lucru nu
este daunator in mod direct si poate fi chiar un lucru bun ca sursa de
hrana pentru pesti. O filtrare buna si limitarea cantitatii de hrana
pot reduce acest fenomen.

Temperatura
Melcii de acvriu sunt animale tropicale, deci temperatura apei ar
trebui sa ramana intre18 - 28°C .
Activitatea melcilor de acvariu creste odata cu temperatura si sunt
aproape inactivi la 18°C, in timp ce miscarile lor gratioase pot fi
observate incepand de la 24°C. Temperatura nu influenteaza numai
activitatea, dar este si un factor important care determina viteza
ciclului de viata. La temperaturi inalte, ciclul vital (de la nastere
la moarte) este redus de la 4 ani (la temperaturi joase) la mai putin
de un an, iar rata reproducerii creste odata cu temperatura.

0x08 graphic
0x01 graphic
Melci Pomacea bridgesi imperechindu-se.
Masculul (stanga) introduce organul reproducator in corpul femelei
(dreapta).

Reproducerea
Reproducerea cu succes a melcilor de acvariu depinde de multe lucruri.
In primul rand, este nevoie de un mascul si de o femela, si aceasta
este prima problema care apare: cum stim daca-i avem pe amandoi? Din
pacate, nu este usor sa vedem diferenta fara exercitiu. Pentru a fi
siguri, este cel mai bine sa tinem cativa melci impreuna pentru a
creste sansele de avea ambele sexe.
Apoi, melcii ar trebui sa inceapa imperecherea si producerea de oua.
Temperaturi inalte si un belsug de hrana ar trebui sa declanseze acest
proces. Tineti seama ca acesta poate dura ceva timp si deci este
nevoie de rabdare. Anotimpurile pot influenta si ele activitatea
reproducatoare a melcilor.
Odata ce oule sunt pregatite, femela paraseste apa pe timpul noptii in
cautarea unui loc adecvat depozitarii lor. In acvariu, acest loc va fi
pe pereti sau pe capac, in timp ce in iazuri poate fi orice obiect
aproape de suprafata apei.

Ouale
Ouale sunt depuse unul dupa altul si atasate intre ele intr-o reteea
stransa. Ele sunt moi si au o culoare laptoasa la depunere, dar se
intaresc in cateva ore. Culoarea lor definitiva (alba, verde, rozalie
spre portocaliu puternic, in functie de specie) apare dupa o zi sau
doua.
Ouale ar trebui sa ramana umede, dar nu ude si niciodata acoperite de
apa, pentru ca puii de melc s-ar ineca. In general, aceasta nu ar
trebui sa fie o problema intr-un bazin cu capac.
Tineti minte ca nu toate speciile de melci de acvariu depun oua
aeriene. Obisnuitul Gigant cu coarne (Marisa cornuarietis) , de
exemplu, depune oua acvatice in retea gelatinoasa.

0x01 graphic
Femela de Pomacea canaliculata depositandu-si ouale deasupra apei.

0x01 graphic
Oua galben stralucitor de Pomacea canaliculata.
Oule speciei Pomacea bridgesi au o culoare mai rozalie.

0x01 graphic
Masa gelatinoasa cu oua de Marisa cornuarietis sau Gigantul cu coarne.

0x01 graphic
Mici melci Pomacea canaliculata .
Arata ca o copie in miniatura a parintilor lor.

Puii de melc
Dupa 2 sau 4 saptamani (in functie de temperatura) micutii melci sunt
gata de eclozare. Reteaua gelatinoasa se inchide la culoare si in cele
din urma puii isi fac drum afara mancand materia si in cele din urma
cad in apa.
Pentru ca multi pesti mananca acesti melci micuti, este o idee buna
transferarea lor intr-un bazin separat. Este dificila prinderea
melcilor mititei fara a-i deteriora, in schimb este destul de usoara
transferarea retelei de oua inainte de eclozare: umeziti ouale si
suprafata de care sunt atasati si asteptati putin. Apoi incercati sa
miscati ouale pe suprafata pana cand se elibereaza si puneti-le pe un
obiect plutitor in noul bazin.
O alta metoda este sa asteptati pana cand melcii sunt gata de eclozare
si indepartati reteaua fara a mai conta daca se destrama sau nu si
puneti-o pe un obiect plutitor, sau chiar spalati melcutii de masa
gelatinoasa tinandu-i in apa si rostogolindu-i intre degete. Prin
aceasta metoda se obtine un numar mare de pui sanatosi, daca este
efectuata cu grija.
In timpul primelor zile dupa eclozare puii de melc se hranesc cu alge
moi, reziduuri sau ramasite de hrana. Acestea sunt intotdeauna
prezente intr-un bazin stabil, dar pot lipsi dintr-un bazin nou, deci
pregatiti bazinul pentru melci cu cel putin 2 saptamani inainte ca
melcii sa eclozeze, sau hraniti-i cu hrana de pesti fina
Dupa una sau doua saptamani, micii melci sunt capabili sa se hraneasca
la fel ca parintii lor.

Intrebari comune

Pot melcii de acvariu sa devina daunatori acvariului meu?
Nu, populatia de melci dintr-un acvariu sau iaz poate fi usor
controlata. Melcii adulti sunt usor de reperat si oule lor sunt usor
de vazut. Indepartati-le pur si simplu pentru a preveni
suprapopularea.
Cat de mult cresc ca varsta?
In functie de specie, de temperatura si de alti factori, se asteapta
ca perioada de viata a unui melc de acvariu sa varieze de la un an la
mai mult de 4 ani.
Melcul meu pluteste deja de o zi. Este mort(moarta)? Daca nu este, ce
are? Ce ar trebui/Ce pot sa fac?
Nu este iesit din comun ca un melc de acvariu sa pluteasca cand are
mult aer in plaman. De asemenea, nu este iesit din comun nici ca un
melc de acvariu sa fie inactiv zile sau chiar saptamani intregi; in
special melcii mai batrani pot fi foarte inactivi. Deci plutirea timp
de zile intregi nu inseamna neaparat ca melcul este bolnav sau mort.
Totusi, daca melcul incepe sa miroasa urat sau corpul este foarte
slabit, melcul ar putea fi intr-adevar mort si trebuie indepartat
imediat.
Pestii mei au o boala si vreau sa-i tratez. Imi pot afecta chimicalele
melcii?
Principiul de baza in combaterea bolilor la pesti este folosirea unor
compusi chimici pentru a indeparta boala, compusi care nu au efecte
secundare la pesti, datorita diferentelor neurologice/metabolice
dintre organisme.
Totusi, melcii au mai multe in comun cu parazitii decat cu pestii in
privinta reactiilor la substantele chimice. De aceea este recomandata
izolarea pestilor intr-un bazin separat pe perioada tratamentului, cu
exceptia cazului in care sunteti absolut siguri ca respectivul produs
nu contine substante toxice pentru melci. Si cum multe organisme
cauzatoare de boli nu rezista multe zile in afara corpului pestilor,
impreuna cu schimbarile repetate ale apei in bazinul de izolare,
riscul unei reinfectari prin introducerea melcilor poate fi
minimalizat. Exceptiile sunt parazitii care au un ciclu vital in care
melcii si pestii sunt gazde intermediare (acesta este in principal
cazul melcilor sau pestilor prinsi din mediul lor natural).
Iata o scurta lista cu chimicalele care sunt sau pot fi toxice pentru
melci in doze terapeutice:
- Verde de malachit (folosit pentru tratarea punctelor albe,
ciupercilor sau Ooodinium);
- Variate pesticide organofosforice precum formaldehide,
metrifonate,`triclorfon (= dilox, masoten, metrifonat, neguvon,
triclorofon), diclorvos si altele folosite pentru tratarea infectiilor
cu bacterii, viermi, crustacee si paduchi;
- Metaldehide folosite pentru a indeparta moluste;
- Variate medicamente continand cupru pentru tratamentul infectiilor
cu protozoare si ciuperci;
- Parricide D folosit pentru eliminarea helminthes, acanthocephala,
trematode, cestode si viermilor..
Sunt melcii capabili sa auda ceva?
Nu, melcii de acvariu nu au urechi si sunt complet surzi.
Cat de bine vad?
Melcii au ochi care ar trebui sa le permita sa vada prin mediul
inconjurator, dar nu asteptati prea mult de la ei. Campul lor vizual
le permite doar sa gaseasca locurile intunecate sau luminoase.

CRESTEREA MELCILOR

Introducere

Helicicultura este procesul de crestere a melcilor. Cresterea melcilor
pe o scara larga necesita o investitie considerabila de timp,
echipament si resurse. In perspectiva, crescatorii de melci ar trebui
sa ia in considerare acesti factori, in special daca scopul este sa
furnizeze cantitati mari pentru afacerile comerciale. Oricine vrea sa
creasca melci trebuie sa experimenteze mai multe metode pana va gasi
ce functioneza mai bine in situatia sa.
Cochiliile de melci au fost gasite in excavatiunile
arheologice, un indiciu cum ca melcii ar fi fost consumati inca din
timpurile preistorice. In Roma antica melcii erau ingrasati in gradini
formate din cochilii inainte de a fi mancati. Cartea "Virginia Farmer"
descrie tinerea melcilor intr-un mediu friguros si umed, aducandu-se
roua daca este necesar, fiind tinuti intr-o insula inconjurata de apa
prevenind scaparea lor, suplimentand vegetatia si ingrasandu-i cu
faina de grau. Pliny a descris gradina de melci a lui Fluvius
Hirpinius de acum 2000 de ani ca avand sectii separate pentru diferite
specii. Hirpinius isi hranea melcii cu vin si mancare (teorie
nefondata), dar trebuie notat faptul ca ei puteau fi omorati daca o
farfurie adanca era umpluta cu bere statuta. Romanii au selectat cele
mai bune specii pentru crestere. Pestele de zid nu era la fel de
consumat ca melcii, avand in vedere ca se consumau melci chiar in
timpul postului de Paste. Citind unele surse Franta importa melci maro
de gradina in California in anii 1850, fiind considerati drept
escargot, adica o delicatesa. Alte surse afirma ca imigrantii italieni
au fost primii ce au adus melcii in SUA. Importul SUA de melci a fost
de mai bine de 4,5 milioane USD in 1995 si a provenit din 24 de tari.
Acest import include melci vii, proaspeti, inghetati sau deja
preparati. Exportatorii majori sunt Franta, Indonezia, Grecia si
China. Exportul SUA a constat in melci vii, inghetati cu o valoare de
55000 USD catre 13 tari, in special Japonia, Olanda si UK. Aceasta
publicatie furnizeaza imaginea generala asupra cresterii melcilor
comestibili terestri.

Specii comestibile

Melcul comestibil are lungimea de la 1 mm pana la 312 mm, asa cum este
gigantul melc african. Escargot se refera de obicei la specia Helix
pomatia sau la Helix aspersa, chiar daca se mananca si alte specii.
Achatina fulica, gigantul melc african, este taiat, conservat si
servit catre consumatori drept escargot. Termeni precum "melci de
gradina" sau "melci maro" nu au semnificatie mare avand in vedere ca
se refera la multe tipuri de melci, uneori insemnand Helix aspersa.
Helix aspersa-Muller este deasemenea cunoscut sub numele de
"petit gris" in Franta ("micul melc gri") sau "escargot chagrine" sau
'La Zigrinata'. Cochilia unui melc adult are 4 sau 5 spirale si
masoara 30-45 mm. Se poate gasi de pe tarmurile Mediteranei pana pe
coasta Spaniei si a Frantei. Gasit si in multe insule britanice unde
romanii l-au adus in primul secol AD (Unele referinte sustin ca
provine din Epoca Bronzului). In anii 1800 francezii l-au adus in
California unde a devenit un adevarat daunator. A fost introdus chiar
inante de 1850 in alte tari ca Africa de Sud, Noua Zeelanda, Mexic si
Argentina. Helix aspersa are o durata de exploatare intre 2 si 5 ani.
Aceasta specie se adapteaza foarte repede la diferite climate si
conditii. Helix Pomatia este cunoscut sub numele de "melcul roman",
"melcul mar", "melcul selenar" sau in Franta "esgargot de Bourgogne".
Intalnit in mare parte in Europa, se gaseste in munti impaduriti si
vai pana la 2000 m altitudine si in gradini sau podgorii. E posibil ca
romanii sa il fi adus in Marea Britanie pe cand imigrantii italieni
l-au adus in USA in Michigan si in Wisconsin. Multi prefera Helix
Pomatia in locul melcului Helix aspersa datorita gustului si marimii
sale, cunoscut drept "escargot par excellence".
Otala lactea sau Helix Lactea este uneori numit "melcul podgoriilor"
sau "melcul de lapte" sau chiar "melcul spaniol". Cochilia este alba
cu benzi spiralate rosii-maronii si masoara aproape 26-35 mm in
diametru. Multi cred ca e mai gustos ca Helix aspersa.
Iberus alonensis - melcul spaniol "Cabretes" sau "xona-fina" masoara
30mm.
Cepae nemoralis - Helix nemoralis - melcul de padure masoara 25 mm.
Gasit in Europa Centrala si in multe state din SUA de la Massachusetts
pana in California si din Tennessee pana in Canada. Habitatul trece de
la padure la dune. Mananca tesuturi de plante moarte, dar ii plac si
urzicile si pintenii cocosului, dar si viermi sau chiar melci morti.
Cepae hortensis sau Helix hortensis - melcul de gradina masoara 20 mm
si are dungi inchise. Nativ din centrul si Nordul Europei. Introdus in
Maine, Massachusetts si New Hampshire, in timpurile coloniale
neputandu-se adapta. Habitatul lui variaza la fel ca si Cepae
nemoralis, dar Cepae hortensis este gasit in locuri mai reci si mai
umede ca nemoralisul. Marimea lor mica si opinia unora cum ca melcii
cu cochilii dungate nu sunt atat de buni ii fac sa nu fie foarte
populari.
Otala punctata numit si "vaqueta" in unele parti ale Spaniei, masoara
aproape 35mm.
Otala vermiculata sau Eubania masoara 25 mm. Se gaseste in tarile
mediteraneene, fiind introdus in Louisiana si Texas.
Helix uncomm numit "escargot turc" masora 45mm, fiind intalnit in
Italia, Iugoslavia si Crimeea, Turcia si in jurul Marii Negre.
Helix adanensis vine din Turcia.
Helix aperta masoara 25 mm, carnea sa gasindu-se la un pret foarte
ridicat. Se gaseste in Franta, Italia si tarile mediteraneene,
stabilindu-se chiar in California si Louisiana. Cunoscut sub denumirea
de "melcul vizuina", e gasit la suprafata doar in timpul ploilor. In
vreme calda el intra 7-15 cm sub pamant si devine inactiv pana la o
noua ploaie.
Theba pisana sau "cargol avellanene" masora 20 mm si traieste in zone
uscate, in locuri insorite, mai ales in apropierea marii. Gasit in
Sicilia, s-a raspandit in mai multe tari europene, inclusiv Anglia.
Acest melc este un daunator de gradina , "melcul alb" pe care
California l-a starpit cu aruncatoare de flacari arzand suprafete
intregi. In numar mare (3000 de melci) pot distruge o gradina in 24
ore si o recolta in cateva nopti.
Sphincterochila candidisima masoara 20 mm.
Achatina fulica - unul din melcii giganti din Africa, creste pana la
326 mm. Este originar din Sudul Saharei din Africa de Est. A fost in
mod constient introdus in India in 1847. A fost un esec stabilirea lui
in Japonia in 1925. A fost transportat din intamplare catre alte
locatii fiind eliberat din neatentie in California dupa al doilea
razboi mondial in Hawaii si mai apoi in Florida si in Miami, in anii
1970. In multe locuri este un serios daunator cauzand pagube recoltei.
Deasemenea, datorita marimii materiile sale fecale creaza mari
neplaceri. In majoritatea tarilor importul si cresterea acestui melc
sunt strict interzise prin lege si in functie de legislatia tarii se
pedepseste cu inchisoarea. Nu exista ceva comparabil cu gigantul melc
african. De exmplu, "melc gigant" in Ghana insemna Linne pe cand in
Nigeria se poate referi la Arachachatina Marginata (Swainson)si in
Africa de Est se refera la Achatina fulica Bodich. Cu alte cuvinte
sunt multe specii de melci uriasi de pamant nu doar una.

Imperecherea si depunerea de oua

Desi au atat organe de reproducere masculine cat si feminine, trebuie
sa se imperecheze cu melci din aceeasi specie inainte de depunerea
oualelor. Unii melci se pot comporta deopotriva ca masculi intr-un
sezon si ca femele in altul. Altii joaca rolul deopotriva fiind
fertili in mod simultan. Cand melcul este dezvoltat destul, ceea ce
poate dura ani de zile, imperecherea are loc primavara tarziu sau la
inceputul verii. Uneori are loc si o a doua imperechere. In climatul
tropical imperecherea poate avea loc de mai multe ori pe an. In alte
climate melcii se pot imperechea in jurul lunii Octombrie si a doua
oara la diferenta de 2 saptamani. Dupa imperechere melcii pot retine
sperma pentru o perioada de pana la 1 an, dar in mod normal depun oua
in cateva saptamani. Unii melci nu sunt interesati in imperecherea cu
aceeasi specie chiar daca sunt din zone diferite. De exemplu, Helix
aspersa din Sudul Frantei poate respinge un melc tot Helix aspersa dar
din Nordul Frantei.
Melcii au nevoie de cel putin 5 cm adancime pentru a-si
depune ouale. Pentru Helix pomatia solul ar trebui sa fie cel putin
7,5 cm adancime, tinand daunatorii precum furnicile si urechelnitele
la distanta. Solul uscat nu este bun pentru a-si crea un cuib la fel
cum nu este bun nici solul prea greu. In solul de lut, care va deveni
greu cu timpul, rata reproducerii poate scadea datorita faptului ca
melcii nu au posibilitatea de a-si ingropa ouale, clocirea lor fiind
aproape imposibila. Clocirea oualor depinde de temperatura solului, de
umiditatea si compozitia lui, un sol bun fiind acela care contine
20-40 % materie organica. Temperatura trebuie mentinuta la 18-26 °C,
cea mai potrivita fiind la 21 oC. Umiditatea solului trebuie sa fie de
80 %. Cercetatorul muta ouale imediat dupa ce au fost depuse, le
numara, apoi le pune intr-o tesatura din bumbac umed pana cand acestea
se crapa si ies puii. Melcii pierd in greutate substantial dupa
depunerea oualor, unii dintre ei nemairevenindu-si. Aproape o treime
din melci mor dupa sezonul de imperechere.
Ouale melcului Helix pomatia masoara 3 mm in diametru si au
o cochilie calcaroasa si un continut bogat de galbenus. Helix pomatia
depune ouale in iulie sau august la 2-8 saptamani de la imperechere,
in orificii facute in pamant. Melcul isi baga capul in gaura sau se
poate tari in ea ramanand afara doar cochilia, apoi prin orificiul
genital din partea posterioara a capului depune ouale. Are nevoie de
1-2 zile pentru a depune 30-50 de oua. Ocazional melcul poate depune
inca o serie de oua la cateva saptamani diferenta. Dupa depunerea
oualor, melcul va acoperi gaura cu un amestec de secretie si noroi.
Puii vor aparea la 3-4 saptamani dupa depunerea oualor.
Acest interval difera in functie de temperatura si umiditate.
Pasarile, insectele, soarecii, broastele si alti pradatori reprezinta
un pericol pentru melcii tineri. Puii mananca si cresc pana la racirea
vremii. Apoi sapa o gaura adanca, se baga in ea si se inchid in
cochilii, hibernand pe timpul iernii. Primavara cand pamantul se
incalzeste, apar si melcii dornici sa manance hrana proaspata.
Helix Aspersa are ouale albe, sferice si cu un diametru de
3mm. Acest melc isi depune ouale la un interval de la 5 zile la 3
saptamani de la imperechere, acest interval variaza in functie de
diferentele climaterice si de habitat. Helix aspersa depune in medie
85 de oua in cuibul adanc de 1-1,5 inch. Numarul oualor variaza de la
30 la 120 fiind influentat de faptul ca mai multi melci isi pot depune
ouale in acelasi cuib. In zonele cu o clima calda si umeda Helix
aspersa poate depune oua incepand din februarie si pana in octombrie,
o data pe luna, in functie de vreme si regiune. Imperecherea si
depunerea oualor incepe din momentul in care ziua are cel putin 8 ore
de lumina. Daca este caldura suficienta, ouale pot cloci in 2
saptamani, iar daca este inca frig in 4. Puiului ii va lua cateva zile
ca sa paraseasca cuibul si sa ajunga la suprafata. In Europa, Helix
aspersa cloceste si iese la suprafata de regula toamna. Daca sunt bine
hraniti si nu sunt ingramaditi acesti melci care au iesit la inceputul
sezonului vor ajunge la maturitate si vor forma buza de la marginea
cochiliei pana in luna iunie. Daca poti manipula mediul de clocire mai
devreme, marimea si numarul melcilor care se vor maturiza anul viitor
va creste.
Activitatea de reproducere a melcilor Helix aspersa incepe
in al doilea an de viata. In comparatie, un melc gigant african,
depune intre 100 si 400 de oua care masoara fiecare 5mm lungime.
Fiecare melc poate depune cateva serii de oua in fiecare an, in
special in sezonul umed. Acestia pot depune ouale la fel ca Helix
pomatia in cuiburi, sau la suprafata pe un sol stancos, intr-o materie
organica, ori la radacina plantelor. In 10-30 de zile ouale clocesc
dand nastere unor melci de 4 mm lungime. Acestia pot creste pana la 10
mm pe luna, dupa 6 luni avand aproximativ 35 mm, fiind maturi din
punct de vedere sexual. Maturitatea sexuala poate dura intre 6 si 16
luni in functie de vreme si de cantitatea de calciu asimilata. Acesti
melci traiesc 5-6 ani, unii putand ajunge chiar la 9 ani.

Cresterea

In aceeasi colonie de melci si in aceleasi conditii, unii melci vor
creste mai repede decat ceilalti, iar altora le va trebui de 2 ori
timpul pana sa ajunga la maturitate. Acest fapt ajuta speciile sa
supravietuiasca conditiilor vitrege din salbaticie. Un fermier va
trebui sa selecteze si sa opreasca doar melcii mari si cu o crestere
rapida. Melcii mici vor trebui vanduti. Selectand doar melcii mari,
marimea melcilor din colonia sa va creste semnificativ in cateva
generatii. Majoritatea diferentelor de crestere se datoreaza
factorilor de mediu, inclusiv densitatea lor. Oricum, chiar daca
aceste diferente pot fi genetice poti creste la fel de bine melci mari
si cu o crestere rapida decat unii mici. Mai multi factori pot
influenta cresterea melcilor si anume: densitatea populatiei de melci,
stresul (melcii sun foarte sensibili la zgomot, lumina, vibratii,
conditii mizere, hranire neregulata, atingerea lor), mancare,
temperatura si umezeala precum si tehnologia de crestere.
Helix aspersa are nevoie de cel putin 3-4 % calciu in sol
sau alte surse de calciu pentru o crestere buna, insa majoritatea
melcilor au nevoie de mai mult calciu decat Helix aspersa. Scaderea de
calciu va micsora rata cresterii si va cauza subtierea cochiliei.
Calciul poate fi pus intr-un vas pentru mancare sau poate fi
imprastiat pe jos astfel incat melcii sa poata manca cand vor. Hrana
este singura lor sursa de calciu. In lipsa ei melcii pot ataca
zidurile, pot manca zugraveala sau noroi in cautarea calciului. La
melcii tineri marimea cochiliei nou formata depinde de marimea oului
avand in vedere ca ea se dezvolta din membrana de la suprafata. Odata
cu cresterea melcului se dezvolta si cochilia. Cochilia va dezvolta o
buza de intarire la deschiderea ei, aparitia acesteia aratand ca
melcul este matur, iar cochilia nu va mai creste. Cresterea este
limitata de marimea cochiliei, atata timp cat greutatea corpului unui
melc variaza chiar si in conditii de umiditate 100%.
Rata cresterii variaza considerabil la fiecare populatie in
parte. Marimea adultului care e legata de rata cresterii, de asemenea
variaza si ea, desi cei care cresc repede sunt si cei mai mari. Ouale
de la melcii mari sunt mai sanatoase si tind sa creasca mai mult.
Mediul uscat duce la inhibarea sau chiar la oprirea cresterii. Cand
atmosfera devine prea calda si uscata melcii devin inactivi, se inchid
in cochilii si dormiteaza pana cand vremea devine din nou umeda si mai
racoroasa. Unii melci dormiteaza in grup in copaci, pe pereti etc., se
"sigileaza" la suprafata inchizandu-si si dezchizatura.

Cresterea melcilor in ferme

O crestere productiva de melci necesita un echipament adecvat cum ar
fi: spatii imprejmuite, aparate pentru masurarea umiditatii,
temperaturii, luminii, umiditatii solului, cantar si dispozitiv pentru
masurarea melcilor, lupa pentru a vedea ouale. De asemenea este nevoie
de echipament pentru asigurarea si controlul climatului (temperatura
si umiditate), pentru a asigura apa (un sistem de stropitori care sa
mentina melcii umezi si un sistem de drenaj), un sistem de iluminare
care sa asigure lumina si umbra si sa nu permita daunatorilor si
pradatorilor sa patrunda inauntru. De exemplu serele horticole pot fi
adaptate special. Rezultatele vor fi mult mai bune daca se folosesc
melci de acelasi fel si din aceeasi generatie. Unii crescatori
recomanda ca clocirea sa se faca in alt tarc.
Sisteme:
Fermele de melci pot fi in aer liber afara, in cladiri cu
climat supravegheat, sau in tuneluri de plastic sau sere. In plus
melcii pot creste si se pot dezvolta intr-un mediu controlat si dupa
6-8 saptamani pot fi pusi in tarcuri afara pentru a se maturiza.
Climatul:
Un climat bland (15-23 °C) cu umiditate ridicata (75-95 %)
este potrivit pentru cresterea melcilor, desi majoritatea suporta
variatii de temperatura. Temperatura optima este de 21 °C pentru mai
multe specii. Cand temperatura scade sub 7 °C melcii hiberneaza. Sub
12 °C melcii sunt inactivi si sub 10 °C cresterea inceteaza. Cand
temperatura creste mult peste 2